Cristina Andrei a scris despre gesturi de solidaritate și nevoia de înțelegere a celor aflați în necaz. O confesiune la care merită să reflectăm.
Un articol publicat pe 8 aprilie pe site-ul BBC News ne informa despre cazul unei britanice de 84 de ani, Elisabeth, din Feltham, care fusese jefuită de cele câteva alimente pe care le comandase online şi pe care voluntarii i le lăsaseră la uşa casei, în contextul aceleiaşi restricţionări de circulaţie şi de interacţiune personală, menite să prevină răspândirea ori infectarea cu virusul care ne bântuie zilele, nopţile, visele şi ne pune la încercare răbdarea pe care începem să o cultivăm toţi ca pe o virtute călugărească, indiferent cărei religii îi aparţinem.
Dar, să revin la Elisabeth. Câţiva poliţişti britanici i-au sărit în ajutor, au început cercetările pentru tâlhărie dar, aflând că pentru a supravieţui, protagonista acestei triste întâmplări, a fost nevoită să caute şi să se hrănească din gunoaie, şi-au depăşit însărcinările de serviciu au condus-o pe venerabila doamnă la un magazin local pentru a-şi procura alte alimente în loc. În plus, i-au mai oferit, pe cheltuiala lor, câte ceva doar pentru a-i crea o stare de confort ("make her feel more comfortable").
Tot din presă (Revista ’’Capital’’, din 3 aprilie), de data asta din cea românească, am aflat că o la fel de vârstnică doamnă, numită la noi „bătrâna”, deşi s-a apreciat a fi avut în jur de numai 65 de ani (menţionez aici că în ştirea BBC nici măcar în ştergere, victima nu a fost calificată drept „old lady”, ci doar drept „the 84-year-old victim”), a fost amendată cu 1.000 de ron de către forţele de ordine din Constanţa pentru că ar fi întârziat la cumpărături 10 minute peste orele 13:00, limita superioară a intervalului de timp în care ordonanţa militară dă persoanelor vârstnice permisiunea să-şi târguiască cele necesare traiului.
E şi asta o formă de solidaritate. Aplicarea legii în litera şi nu în spiritul ei. Poate că de aceea s-au gândit (şi răzgândit la timp) oficialii români să-i protejeze pe vârstnici, cazându-i la grămadă prin hoteluri şi pensiuni.
Dar, pentru că am pomenit de gesturi de întrajutorare, de înţelegerea celui aflat în necaz, de solidaritate, să vă spun şi o poveste de Pateric.
Odată, la o mânăstire, trei fraţi călugări s-au dus la un seceriş. Destul de devreme, unuia dintre ei i s-a făcut rău şi a fost silit să se întoarcă în chilia sa. Unde nu a dormit, ci s-a rugat. În vremea asta ceilalţi doi s-au hotărât să lucreze şi partea celui bolnav, încredinţaţi fiind că rugăciunile aceluia avea să-i ajute să aibă spor. La capătul zilei, când s-au pregătit să meargă să îşi ia plata, l-au chemat şi pe fratele lor. Însă el i-a întrebat: „Ce plată să iau, nesecerând?”. Iar ei i-au zis: „Cu rugăciunile tale s-a secerat aria ta; deci, vino şi ia-ţi partea ta! Noi trei am luat şaizeci de măsuri. Credem că dacă am fi fost toţi, nu am fi putut să le terminăm, dar cu rugăciunile tale, am dus-o la capăt numaidecât”. Şi numai aşa a fost convins cel bolnav să-şi ia plata.
Concluzia o trage fiecare. Aşa e în Pateric.
Cristina Andrei
