loader
Foto

„Cadoul de Crăciun”, difuzat pe canalul YouTube al Arhivei TVR

RECOMANDARI

Filmul „Cadoul de Crăciun” în regia lui Bogdan Mureșanu, primul film românesc selectat pe lista scurtă de zece titluri de la Oscar, a fost disponibil gratuit, exclusiv online, pe canalul Arhivei TVR, din 26 decembrie, de la ora 11:00, timp de 24 de ore.

 

În a doua zi de Crăciun, vă propunem un film de ficțiune de scurtmetraj, o bijuterie cinematografică, primul film românesc care a ajuns pe lista scurtă de zece titluri de la Oscar, în anul 2020.

Sub bagheta lui Bogdan Mureșanu, care semnează scenariul și regia filmului, se desfășoară o comedie neagră, pornită de la scrisoarea unui copil pentru Moș Crăciun și care transformă o seară liniștită într-o poveste de groază.

„Cadoul de Crăciun” aduce o perspectivă microscopică asupra unei zile istorice, mai precis asupra ultimelor ore ale regimului Ceaușescu. Este însă și un film despre frica absurdă din dictatură și cum ea se dezvoltă, până la paranoia, în relațiile de familie dintr-un mic apartament de cartier bucureștean.

Regia și scenariul sunt semnate de Bogdan Mureșanu, cu: Adrian Văncică, Luca Toma, Ioana Flora, MIrcea Andreescu, Gabriela Hamzescu, imaginea Tudor Platon, montajul Andrei Bălășoiu și Lorent Morel, decorurile Dan Samoilă și Ramona Vârtosu. Producatorii sunt Vlad Iorga, Bogdan Mureșanu, Victor Dumitrovici, Dan Burlac, Kinotopia. Proiectul este realizat cu sprijinul CNC, co-produs de TVR și Commitet.

Producția cinematografică, care are o durată de 23 minute, va putea fi vizionată online, gratuit, 24 de ore, începând din 26 decembrie ora 11:00 până pe 27 decembrie ora 11:00, pe canalul YouTube al Arhivei TVR.

Filmul de scurtmetraj „Cadoul de Crăciun” încheie seria duminicilor dedicate producțiilor de film independente sprijinite de TVR, însă programul exclusiv online pentru iubitorii de filme va continua și în anul următor.

Logo

 
Românii își doresc un trai sănătos, dar costul rămâne un obstacol

Preocuparea pentru menținerea unei stări optime de sănătate înregistrează o dinamică duală în rândul populației, unde tendințele pozitive de ...

Echipa „Hai-Hui… cu Marina!” ne spune „Kalispera!” de pe malul Mării Egee

Marina Almăşan şi Cătălin Soci ne invită să cunoaştem tradiţionala ospitalitate grecească în ediţia de miercuri, 20 mai, de la ora 20.05, la TVR 2.

„Ultimul idealist”, Emil Constantinescu – dezvăluiri în premieră marţi seară, la „Dosar România”

Despre fenomenul Piaţa Universităţii, mineriade, tranziţia României la democraţie şi preţul plătit pentru aceasta vorbeşte Emil Constantinescu, ...

Sir David Attenborough, cu poveşti din „Adâncurile oceanelor: Uriaşii din apele antarctice”. Documentar în premieră la TVR 1

Prima filmare împreună cu oameni de ştiinţă, în apele îngheţate dinspre Polul Sud! Echipată cu camere 4K UHD personalizate, echipa pornește în ...

In memoriam Artan, la „Destine ca-n filme”, pe TVR 2

Adrian Pleşca a plecat prea repede, când mai avea multe de spus și pe mulți de influențat, de bucurat. Iuliana Marciuc ne propune o ediţie In ...

Universitatea Craiova, campioana României la fotbal

Universitatea Craiova a cucerit titlul în Superligă cu o etapă înainte de încheierea oficială a play-off-ului, în urma unei victorii categorice, ...

România a primit aproximativ jumătate din suma alocată țării noastre prin PNRR

Autoritățile de la București pregătesc o nouă renegociere a Planului Național de Redresare și Reziliență, ca urmare a întârzierilor înregistrate ...

TVR, lider de audiență cu Finala Eurovision Song Contest

• Momentul Alexandrei Căpitănescu a adus Televiziunea Publică pe primul loc în preferințele telespectatorilor • TVR 1 – locul #1 în topul ...

România revine în Top 3 Eurovision, într-o ediție aniversară a concursului

România s-a clasat pe locul trei în elita Eurovision după 16 ani, prin Alexandra Căpitănescu și piesa „Choke Me”. Bulgaria a câștigat trofeul ...

Securitatea pe înțelesul tuturor, la „Omul și timpul”

Duminică, 17 mai, de la ora 17:00, TVR Cultural difuzează o nouă ediție a emisiunii Omul și timpul, având ca temă una dintre cele mai sensibile ...

Eurovision Song Contest 2026: spectacol grandios pregătit de televiziunea din Austria pentru finală

Televiziunea Română transmite în direct Marea Finală Eurovision 2026 pe TVR 1 și TVR+, sâmbătă, 16 mai, de la ora 22:00.

Un videoclip eveniment și un concert așijderea într-o ediție specială Remix junior: Byron Duo și Stepan Project

Byron Duo, reportaj documentar cu Dan Radu și Sergiu Mitrofan, în concert și în culisele unui grup de top – Byron / Destinatar Remix: un nou ...

Alexandra Căpitănescu intră în Marea Finală Eurovision 2026 cu numărul 24. TVR transmite în direct spectacolul de la Viena

25 de țări luptă sâmbătă pentru trofeul Eurovision 2026. România revine în Marea Finală după patru ani, iar Alexandra Căpitănescu promite un show ...

Ovidiu Schumacher, actorul care a traversat discret marile generații ale teatrului și filmului românesc, invitat la „Rețeaua de idoli”

Luni, 18 mai, de la ora 20:00, la TVR 2, Irina Păcurariu propune o ediție-eveniment dedicată actorului Ovidiu Schumacher, recent recompensat cu ...

TVR Internațional – Ediția din 16 mai a emisiunii ”Un doctor pentru dumneavoastră” vine cu noi informații esențiale pentru o stare de bine

În ediţia a şaptea a noului sezon al emisiunii ”Un doctor pentru dumneavoastră”, aflăm că boala nu ține cont de vârstă, de statut sau de nivelul ...