loader

22 decembrie, zi specială pentru Televiziunea Română

RECOMANDARI  TVR1 

TVR, unul dintre principalii actori în Revoluţia Română din decembrie 1989, a difuzat pe 22 decembrie emisiuni şi ediţii speciale. Cele mai importante momente ale evenimentelor de acum 30 de ani au fost văzute la TVR 1 și TVR 1 HD.

 

22 decembrie 1989 – 22 decembrie 2019. Sunt 30 de ani de când românii au strigat „Libertate!”. Televiziunea Română a avut un rol extrem de important în mediatizarea evenimentelor, fiind şi liantul dintre românii din toată ţara. La 30 de ani de la Revoluţie, TVR 1 a programat, pentru ziua de 22 decembrie, o serie de ediţii şi emisiuni speciale, de aducere-aminte, dar şi de celebrare a unei generaţii de oameni liberi. De asemenea, momente ale Revoluţiei vor putea fi văzute la TVR 1, pe tot parcursul zilei.

Unul dintre cei care au rămas în conştiinţa poporului român drept „oamenii Revoluţiei”, poetul Mircea Dinescu, îl invită, de la ora 14.30, la Politică şi delicateţuri pe regizorul şi jurnalistul Paul Cozighian, de care  îl leagă acest eveniment extraordinar care a schimbat destinul ţării. Student la regie film la vremea respectivă, Paul Cozighian avea o cameră de luat vederi, cu care, în momentul în care a filmat la Revoluţie, în sediul CC. În imagini apare, desigur, şi Dinescu, moment de nostalgie şi aducere aminte pentru poet.

(w882) Politica s

De la ora 16.00 și de la ora 21.00 urmărim o serie de Ediţii speciale - 30 de ani de libertate. Rememorăm evenimentele din decembrie 1989 alături de câteva dintre figurile emblematice ale acelor zile de foc. Cum s-a trăit Revoluţia în Televiziunea Română şi ce impact au avut acele momente asupra întregii vieţi a celor care au anunţat atunci libertatea în faţa camerelor de luat vederi ale TVR aflăm chiar de la protagonişti.

Şi tot duminică, de la 22.00, TVR 1, încheie seria filmelor documentare 1989 - Decembrie Roşu, care a avut ca temă Revoluţia română de acum 30 de ani. Revoluţia de la Bucureşti, în zilele de 21 şi 22 decembrie, va fi prezentată prin intermediul unor personaje care au participat acum 30 de ani la momentul istoric al răsturnării lui Ceauşescu şi al regimului său comunist, dar care nu şi-au dorit şi nu au căutat să obţină certificate de revoluţionar.

(w882) Decembrie

„Revoluţie fără certificat de revoluţionar, în 22 decembrie 2019, la TVR 1, adică fix la 30 de ani de când Revoluţia română era confiscată de către un grup de forţă, în frunte cu Ion Iliescu, şi care i-a adus la putere pe cei din linia a doua a sistemului comunist. Cu toate acestea, comunismul în România a fost îngropat, chiar dacă multe dintre tarele acestui sistem criminal s-au regăsit în istoria ultimilor 30 de ani”, dezvăluie producătorul Răzvan Butaru despre ultimul episod al seriei.

(w882) Videograme

Seara de 22 decembrie se încheie, la TVR 1, cu documentarul Videograme dintr-o revoluţie (Videogrammer einer revolution, Germania-România, 1992), difuzat de la ora 23.10. Realizat de Andrei Ujică şi Harun Farocki în 1992, filmul este o copleşitoare evocare documentară ce reconstituie cronologia zilelor 19-25 decembrie 1989, din România, din fragmente filmate de operatori profesionişti şi amatori şi din mărturiile celor care au participat la evenimente.

Producţia a devenit un reper în analiza relaţiei dintre puterea politică şi mass-media din Europa, la sfârşitul Războiului Rece. Din distribuţie fac parte Ion Caramitru, Mircea Dinescu, Nicolae Ceauşescu.

(w882) Videograms

Logo

 
Între etichete și dialog: Dan Dungaciu, invitat la „Info Etnic”, într-o ediție dedicată reconcilierii sociale

Duminică, de la ora 11:00, la TVR INFO, Boris Velimirovici propune o dezbatere despre diviziunile din societatea românească, prejudecăți, ...

TVR Cultural aduce Bucharest Design Festival pe micile ecrane: patru ediții speciale dedicate creativității contemporane

Din 7 iunie, în fiecare duminică, de la ora 18:30, TVR Cultural difuzează o serie de emisiuni prezentate de Bogdan Stănescu și Kyrie Mendel, ...

„Sunt singurul copil din lume care face artă din piese LEGO”. Albert Oprea, „Brilliantul” săptămânii, la TVR INFO

Micul artist care a uimit România, copilul care creează emoţii din mii de piese este invitatul realizatoarei Loredana Negrilă la o nouă ediţie a ...

”A doua emigrare” – numai la TVR Internațional

Despre artă, vise și proiecte dedicate românilor din diaspora, într-un nou episod al emisiunii ”A doua emigrare” – numai la TVR Internațional.

Din subteranul istoriei, la lumina turismului: Renașterea din Banatul Montan, în documentarul „Anina şi Ciudanovița. După 20 de ani”, la „Dosar România”

Cum au trecut Anina și Ciudanovița de la uraniu și huilă, la cel mai curat aer din România. Istoria dramatică a localităţilor din județul ...

„Comorile neamului” – îndrăgite voci ale folclorului românesc, într-un concert ce onorează valorile strămoşeşti, la TVR 1

Tradiția, portul popular și cântecul autentic românesc se întâlnesc într-un spectacol de excepție: „Comorile neamului”, un concert de muzică ...

Vara amintirilor: Voie bună cu Stela Popescu, la TVR 2

Sub genericul „TVR 70”, la TVR 2 ne bucurăm să o revedem pe iubita actriţă Stela Popescu în scenete şi cuplete celebre realizate în anii '80. ...

Final de sezon „Ediţie limitată”, cu un interviu esențial. Sâmbătă, la TVR Cultural

Una dintre cele mai sclipitoare şi analitice minți ale României, publicistul, profesorul și doctorul în filosofie Mihnea Măruţă este invitatul ...

Eugen Tomac, desemnat prim-ministru

Președintele României l-a desemnat oficial pe Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru, deschizând astfel calea procedurilor constituționale ...

Gândirea pozitivă nu este suficientă în pregătirea mentală pentru sportul de performanță

Atunci când se discută despre performanța în sport, probabil primul sfat oferit este acela de a gândi pozitiv.

Despre rock, în toate formele sale, cu Jack of All Trades – sâmbătă, la „Rock Maniac”

Rockul alternativ se combină perfect cu genuri ca folk, hip-hop sau post-rock. Dovada – succesul trupei Jack of All Trades, de peste 10 ani. ...

“Povestea din ochii lor”, sâmbătă la TVR 1

Sâmbătă 6 iunie, la TVR 1 și TVR+, de la ora 9:15, alături de moderatorii Anca Mazilu şi Bogdan Muzgoci va veni “Doctorul animalelor ...

Comisia Europeană a publicat Raportul de țară pentru România

Raportul de țară dedicat României include și setul de recomandări economice pentru perioada viitoare.

Gala Premiilor „Observator cultural” – ediţie aniversară, la TVR Cultural

Evenimentul ce recompensează meritele scriitorilor contemporani a ajuns la ediţia cu numărul 20. Gala de pe scena Teatrului Odeon din Capitală ...

Gala copilăriei la „Drag de România mea!”

Culoare, bucurie, nostalgie, amintiri, emoție şi cea mai bună muzică pentru copiii mai mici sau mai mari.