Joi, 16 mai, de la ora 21:00, într-o nouă ediție a „Istoriilor de bun gust”, emisiunea de antropologie culinară difuzată pe TVR2, Camelia Moise ne-a invitat să descoperim orașul Caracal. Alături de invitata sa, Dana Roxana Necula, am pătruns în tainele Teatrului Național și am aflat cât adevăr ascunde una dintre cele mai cunoscute legende ale orașului Caracal.
Ați mâncat vreodată «cocă-n teacă»? Este vorba de preparatul-surpriză oltenesc de care se bucurau chiar și haiducii. Și, după cum spun locuitorii din Romanați, locul în care întâlnim cel mai des această specialitate, acest fel de mâncare este cel mai bun mod în care îi putem întâmpina pe cei dragi care au fost plecați departe.
Joi, 16 mai, de la ora 21:00, într-o nouă ediție a „Istoriilor de bun gust”, emisiunea de antropologie culinară difuzată pe TVR2, Camelia Moise ne-a invitat să descoperim orașul Caracal. Alături de invitata sa, Dana Roxana Necula, doctor în istorie, muzeograf la Muzeul Romanațiului, din Caracal și unul dintre autorii Monografiei Muncipiului Caracal, am pătruns în tainele Teatrului Național, o bijuterie a arhitecturii zonei și am aflat cât adevăr ascunde una dintre cele mai cunoscute legende ale orașului Caracal.
Nu există locuitor de aici care să nu cunoască drama lui Constantin Poroineanu (1843-1908), figură emblematică, unul dintre cei mai bogaţi moşieri din ţară, avocat, om politic și un mare filantrop care și-a donat întreaga avere orașului Caracal. Oamenii spun că povestea sa de viață ar putea fi subiect de film: avocatul şi-ar fi pus capăt zilelor după ce copiii săi, căsătoriţi între ei fără ca nimeni să ştie că sunt rude, s-au sinucis la aflarea adevărului. De la invitata ediției, muzeografa Dana Roxana Necula, am aflat însă că, potrivit documentelor din arhive, Constantin Poroineanu nu a fost niciodată căsătorit și nici nu a avut copii.
Teatrul Național din Caracal este unul dintre edificiile emblematice ale orașului și este un element arhitectural reprezentativ al judeţului Olt. Adevărată bijuterie arhitectonică, imobilul ridicat acum un secol stă mărturie a imaginaţiei şi pasiunii pentru frumos a locuitorilor acestor zone. Clădirea impresionează, iar pe frontispiciul vegheat de muze sunt inscripţionate două cuvinte: „Teatru Naţional”.
Apariţia unui teatru la Caracal a survenit la începutul secolului XX, când edilii şi localnicii deopotrivă au considerat necesară o sală de spectacole. Piatra de temelie a fost pusă la 14 iulie 1896, planurile arhitecturale aparținându-i arhitectului austriac Franz Bileck. Bogăția de ornamente, la exterior și la interior, coloane angajate, capiteluri, statui, balcoane, cupole, mari panouri pictate cu scene idilice şi pastorale, a fost remarcată și de Nicolae Iorga, în scrierile sale. Construcţia a fost finalizată în anul 1901.
Între 1959-1960 s-a făcut restaurarea clădirii, prilej cu care frescele originale au fost acoperite, fiind introduse teme noi, specifice perioadei respective. Teatrul Naţional din Caracal a fost închis în 1986, în urma unui incendiu devastator care a distrus interiorul, acoperişul, instalaţiile electrice şi cele de sonorizare. 23 de ani mai târziu, în decembrie 2009, a fost terminată renovarea edificiului cultural.
Pe scena Teatrului Național din Caracal au evoluat mari nume ale culturii române, precum: George Vraca, Grigore Vasiliu Birlic, Dina Cocea, Eugenia Zaharia, Remus Comăneanu, Aristiţa Romanescu, Agata Bârsescu, Sturza, Filotti, Marioara Voiculescu, Constantin Notara, Lucia Sturza Buandra, Nora Marinescu, Constantin Tănase etc. Unele surse menționează faptul că George Enescu ar fi susținu aici mai multe concerte, dar și conferințe susținute de către Take Ionescu, Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Xenopol și Octavian Goga.
Și pentru că istorile sunt însoțite de bun gust, preparatul ediție este unul specific zonei: „Friptură cu orez și „coc-n teacă” la cuptor”, o mâncare despre care se spune că ar fi fost și pe gustul haiducilor.
„Coc-n teacă” este o specialitate a zonei Romanați, transmisă de generații, niște ardei roșii iuți, dintre cei care se și atârnă la uscat, care au un gust extraordinar de bun. Din cauza asemănării, ardeilor li se mai spune și „racii” și sunt un soi care poate fi uscat și păstrat pentru iarnă, pentru că este mai puțin „cărnos“. În funcție de umplutură, din ardei se face ulterior ciorbă sau pot fi pregătiți cu sos.
Înainte de a începe umplerea ardeilor, aceștia se curăță de semințe și se pot pune pentru câteva minute în apă călduță, pentru a se înmuia. Umplutura se face dintr-un amestec de făină și ceapă din abundență, călite, iar în amestec se adaugă boia de ardei, dulce sau iute, după preferință și piper. Umplutura trebuie să aibă consistența unui rântaș.
După ce se pun ardeii la fiert, focul trebuie să fie dat la minim, să fiarbă mocnit în jur de 15-20 de minute. Atunci când coca se albește, ardeii se ridică puțin. Separat se face o saramura de pui cu roșii. După ce se se prăjește puiul, crocant, în uleiul respectiv se adaugă roșiile din borcan.
