Vineri la miezul nopții, pe 2 aprilie, ora 24:00, TVR 3 ne-a amintit de o altă călătorie la Paris a lui Ioan Grigorescu. Am descoperit Muzeul Luvru și Piramida de sticlă.
E foarte greu să adaugi ceva unui peisaj urban care e nu doar foarte frumos, ci și foarte cunoscut. Cu atât mai greu cu cât veacurile ce despart construcțiile sunt mai multe. Totuși, Piramida de sticlă semnată de arhitectul Ming Pei prin care se face azi accesul în cel mai mare muzeu al lumii este o reușită în acest domeniu.
Episodul pe care vă invităm să-l vedeți în această seară - 2 aprilie, ora 24:00 - este dedicat Muzeului Luvru. Ceea ce Ioan Grigorescu ne propune nu e o călătorie prin săli de muzeu, ci mai curând prin istorie, artă, evoluția ideilor.
„Caruselul deschide perspectiva spre Luvru, palatul Ludovicilor Franței, care găzduiește cel mai mare muzeu de artă din lume. Un complex de clădiri având forma unui gigantic diapazon culcat pe malul drept al Senei.” (Ioan Grigorescu, Un vis în formă de piramidă, vineri, 2 aprilie la TVR 3)
Cum a ajuns fortăreața construită de Philippe Auguste, ca parte din incinta de fortificații, să devină palat regal și cum a ajuns luxoasa reședință a capetelor încoronate muzeu deschis publicului?
Istoria Luvrului este Istoria Franței, iar răspunsul la întrebarea anterioară are de-a face cu prostul obicei al regilor de a se lăsa surprinși de revoluții în palatele lor, iar apoi, de frică să nu se repete un asemenea supărător incident, de a muta reședința regală tot mai departe de centrul vieții orașului, ca și cum de vină ar fi fost clădirea, locul, și nu prăpastia de netrecut dintre cei mulți și cei puțini care decid pentru ei.
Istoria Luvrului este o poveste lungă, subiect al mai multor săli din expunerea permanentă a muzeului, dar și al unei vaste expoziții consacrate în 2019 celor opt veacuri de existență. Cel dintâi rege care a mutat reședința la Luvru a fost Carol al V-lea, până atunci palatul regal s-a aflat în Insula Cité. Încă din tinerețe, Ludovic al XIV-lea a preferat alte reședințe, iar după construcția palatului de la Versailles a stabilit acolo reședința oficială regală. Abandonat de regi, palatul a decăzut treptat, până s-a pus chiar problema demolării.
„Prima colecție de artă menită să înfrumusețeze palatul i-a aparținut lui Francisc I, fiind urmată de cele două sute de tablouri din cabinetul regelui Ludovic al XIII-lea. Lor li s-au adăugat nu mai puțin de 2.500 de opere cumpărate de Colbert pentru colecția Regelui – Soare. Ideea de a reuni tezaurul într-un muzeu deschis publicului i-a fost sugerată lui Ludovic al XVI-lea de consilierul său Marigny. Inaugurarea s-a făcut în 1793, sub Convenție (...)”. (Ioan Grigorescu)
Muzeul s-a îmbogățit considerabil în timpul împăratului Napoleon, care a adăugat și Arc de Triomphe du Carrousel, în cinstea victoriilor sale din 1805. Împodobit cu patru cai realizați de meșteri venețieni, acesta se aliniază cu Grădinile Tuileries, Place de la Concorde, Champs-Élysées și Arcul de Triumf.
Piramida de sticlă a răspuns unei nevoi concrete: Luvrul devenise, la începutul anilor '90, neîncăpător, iar accesul turiștilor foarte dificil. Ea a răspuns totodată și unei chemări a timpului, fiind contemporană cu Grande Arche de la Défense.
La vremea realizării acestui documentar, construcția semnată de arhitectul Ming Pei se afla încă în mijlocul controverselor. Cele două decenii care au trecut ne-au obișnuit ochii cu grația sa de sticlă și metal, cu fluiditatea sa de oglindă, îngemănată cu oglinda fântânilor plate ce o înconjoară, reflectând splendoarea palatului în unghiuri inedite.
***
Un articol de Cristina Oancea
