loader
Foto

Galerie foto

TVR Internațional – ”România în lume”, o ediție despre vocație și excelență

RECOMANDARI  TVRI 

În această ediție a emisiunii „România în lume”, moderatoarea Maria Coman aduce în fața telespectatorilor trei români de excepție, ale căror realizări contribuie la promovarea valorilor culturale românești pe plan internațional: dirijorul Cristian Măcelaru, scriitoarea Elena Dumitrescu-Nentwig și cercetătoarea Andreea Paula Danilescu.

 

(w882) Romania inMaestrul Cristian Măcelaru, unul dintre cei mai apreciați dirijori ai lumii, vorbește despre parcursul său internațional impresionant, dar și despre responsabilitatea de a reprezenta România la cel mai înalt nivel artistic.

(w882) Romania inUn loc aparte în discuție l-a ocupat Festivalul Internațional „George Enescu”, eveniment de referință al culturii românești, al cărui prestigiu continuă să crească odată cu trecerea timpului.

(w882) Romania inStabilită la Lisabona, Elena Dumitrescu-Nentwig ne invită într-o călătorie fascinantă prin propriul destin, de la scena lirică la universul scrisului, într-o poveste despre reinventare, curaj și pasiune. Totodată, scriitoarea ne-a povestit despre modul în care experiențele de viață s-au transformat în surse de inspirație pentru creația sa literară.

Andreea Paula Danilescu, cercetătoare și scriitoare stabilită în Calabria, Italia, împărtășește experiența unui parcurs academic și literar de succes, marcat recent de recunoașterea obținută la Târgul Internațional de Carte de la Torino. Dialogul a evidențiat rolul cercetării, al literaturii și al schimburilor culturale în construirea unor punți durabile între România și Italia.

O întâlnire cu oameni care demonstrează că adevărata valoare nu cunoaște granițe, că România este reprezentată într-un mod remarcabil atunci când talentul se unește cu disciplina și cu munca neobosită, trei condiții esențiale pentru a se putea ajunge la excelență.

 

Moderator: Maria Coman
Producător: Liliana Văduva

Difuzare: în 11 iunie de la 20:00, cu reluări în 12 iunie la ora 04:00 și la 12:00, numai la TVR Internațional.

Sursa foto: capturi din emisiune

Logo

 
„Colosseum: o megastructură antică”. Povestea tehnică a celei mai mari minuni romane, la TVR Cultural

Toate drumurile duc la Roma sau, mai precis, la cel mai reprezentativ monument al său: Colosseum. TVR Cultural difuzează în premieră ...

Charles Bronson, prins între trecut și prezent, în thrillerul „Omul din umbră”, la TVR 1

Trecutul nu poate fi lăsat întotdeauna în urmă, iar Joe Martin descoperă acest lucru în momentul în care foștii săi complici îi amenință noua ...

O casă din panouri, ridicată în doar câteva săptămâni? Emilian Grigore descoperă tehnologia SIP la „Casa viitorului”, pe TVR 1

Cât de sigure, confortabile și eficiente energetic sunt casele realizate din panouri SIP? Sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 10.00, la TVR 1, „Casa ...

Velingrad și comorile Rodopilor. O călătorie între relaxare, istorie și aventură

În inima Munților Rodopi, Velingradul își dezvăluie farmecul prin izvoare termale, păduri întinse și peisaje care te îndeamnă să încetinești. ...

Ucraina preia de la România președinția Inițiativei Central Europene

Într-un context geopolitic extrem de tensionat, marcat de continuarea războiului de agresiune declanșat de Rusia, România predă oficial Ucrainei ...

Aromaterapia - știința din spatele mirosurilor | VIDEO

În această ediție a emisiunii “Stare de bine”, vorbim despre aromaterapie și aromapsihologie, despre cercetările științifice care le explorează ...

Premieră “Memoria locului”: Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni | VIDEO

Duminică, 8 noiembrie, de la ora 17:30, la TVR 3, vă invităm să vedeți în premieră o nouă ediție “Memoria locului”.

“Despre Tine”: Capcanele minții, puterea percepției și libertatea de a ne schimba perspectiva | VIDEO

Sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 12:00, vă invităm să urmăriți o nouă ediție “Despre Tine”, la TVR 3.

Turismul de incoming, export de servicii

Turismul de incoming vorbeşte despre atractivitatea României în ochii străinilor, dar şi despre mecanismele de stimulare din partea autorităţilor ...

Viitorul trupelor americane în România și noul echilibru de putere de la Washington. Ambasadorul Andrei Muraru, la „Lumea diplomatică”, pe TVR INFO

Ce înseamnă pentru România victoria democraților în alegerile pentru Congresul SUA și cum poate fi menținută prezența militară americană în ...

Bogdan Muzgoci ne ajută să înțelegem ce se află dincolo de aparențe, în noua emisiune „Ne-am prins”, de la TVR 2

Din 9 noiembrie, de luni până joi, de la ora 22:30, TVR 2 propune telespectatorilor „Ne-am prins”, o nouă emisiune de infotainment și analiză ...

Stela Popescu, o stea nemuritoare a comediei românești, omagiată la TVR 1. Emilia Popescu, invitata „Campionilor comediei”

Vineri, 6 noiembrie, de la ora 20:00, TVR 1 îi aduce un omagiu inegalabilei Stela Popescu, în cea de-a patra ediție a seriei „Gala umorului – ...

Instalarea noului Executiv, privită cu un optimism moderat de populație

Datele colectate în cea de-a cincisprezecea ediție a Barometrului Informat.ro, realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Strategic Thinking ...

Teodor Tătar, omul care ține viu bărbuncul din Câmpia Transilvaniei, la „Nepieritorii”

La 83 de ani, Teodor Tătar, desemnat Tezaur Uman Viu în 2024, continuă să ducă mai departe jocurile tradiționale din satul său, Zorenii de Vale. ...

România – Tonga, duel de forță în World Rugby Nations Cup. Vineri, live la TVR Sport

Stejarii se pregătesc pentru o confruntare importantă cu reprezentativa statului Tonga, una dintre echipele puternice ale rugbyului din Pacific. ...