„Migrantul nu este o persoană vulnerabilă importantă pentru nici o autoritate și este o persoană care nu poate să tragă la răspundere nici o autoritate”, spune Georgiana Bădescu, activistă pentru drepturile migranților, la Centrul de Resurse Juridice, într-un interviu acordat tvr.ro.
O cercetare publicată de Centrul de Resurse Juridice (CRJ) anul trecut arată că, deși în legislația românească există multe prevederi aliniate la standardele europene, în realitate, drepturile migranților rămân mai mult teoretice decât practice. De la șicane precum tăierea apei curente de către angajator pentru că nu au aliniat frumos scuterele noaptea, până la hărțuire sexuală, reținerea pașapoartelor sau a documentelor de lucru ori cererea de taxe informale, mulți migranți străini le bifează pe majoritatea.
O mare problemă o reprezintă, în opinia reprezentantei CRJ, faptul că autoritățile aleg „calea cea mai scurtă pentru rezolvarea problemei” migrantului, respectiv deportarea: „Nu pun niciodată dreptul migrantului înainte de soluția cea mai rapidă (…) Dacă vorbim despre abuz, din punctul meu de vedere și al tuturor cazurilor pe care le-am documentat și sprijinit la CRJ, autoritățile apelează, în primul și în primul rând, la decizia de returnare, atunci când vorbim, de exemplu, de un migrant intrat în ședere ilegală din cauza abuzurilor suferite”.
Georgiana Bădescu vorbește, în interviul acordat tvr.ro, și despre faptul că migranții se simt adesea ca niște roboți dispensabili, de care angajatorii se pot lipsi oricând, perspectivă întărită și de vocile migranților intervievați în documentarul publicat de CRJ la începutul acestui an – „OK, no problem” – care arată problemele cu care se confruntă străinii veniți la muncă în România.
Reglementarea șederii ilegale în România, până în 29 iunie, măsură introdusă printr-o ordonanță recentă, rămâne o loterie: pentru cei neprinși de autorități este o șansă de a reveni la munca în legalitate, pentru cei prinși, o ușă închisă către piața muncii legale din UE poate pentru totodeauna.
„Deportarea te poate afecta pe viață și noi tratăm aceste cazuri foarte frivol”, subliniază Georgiana Bădescu, în dialogul cu tvr.ro.
----- Citiți și celelalte materiale pe tema migrației în România:
Mai jos, cea de-a doua parte a interviului cu Georgiana Bădescu, activistă CRJ:
Cercetarea și documentarul vostru arată că, în cele mai multe cazuri, tocmai din modul în care este legea în prezent, angajatorul devine un provider pentru lucrătorul migrant și, astfel, din această putere discreționară, au loc o mulțime de abuzuri. De ce legiuitorul român a dat o putere atât de mare angajatorului asupra muncitorilor migranți?
Georgiana Bădescu: În general, există o presiune foarte mare din partea mediului privat și asta s-a văzut la toate dezbaterile care au avut loc, inclusiv la Guvern, pe noua ordonanță (care a și apărut în Monitorul Oficial în 27 aprilie , n.r.) - dezbateri majoritar cu prezența mediului privat, a avocaților angajatorilor. Aceștia au fost principalii stakeholderi de la dezbaterea de la Guvern (din 2025, n.r.) și, în general, în opinia publică și în discursul cu statul, primează foarte mult opinia privatului, și, din păcate, până a început să crească contingentul din ce în ce mai mult, că acum este o creștere de cinci ori mai mare, nu au fost foarte multe organizații din societatea civilă care să facă advocacy, care să pună presiune și să fie inconfortabili (față de putere, n.r.) pentru drepturile migranților, deci nu a fost o țintă. Asta, pe de-o parte.
Pe de altă parte, este o relaxare completă din partea statului român. Dacă vorbim despre autorități, cum ar fi IGI (Inspectoratul General pentru Imigrări, n.r.), aleg de fiecare dată calea cea mai scurtă prin care pot să rezolve orice problemă, adică ei nu pun niciodată dreptul migrantului înainte de soluția cea mai rapidă. Dacă vorbim despre abuz, din punctul meu de vedere și al tuturor cazurilor pe care le-am documentat și sprijinit la CRJ, autoritățile apelează, în primul și în primul rând, la decizia de returnare, atunci când vorbim, de exemplu, de un migrant intrat în ședere ilegală din cauza abuzurilor suferite, ca urmare a poziției pe care angajatorul o are față de el, și atunci nu este un interes neapărat în protejare a migrantului, mai ales că sunt o forță (de muncă, n.r.) foarte înlocuibilă pentru noi, așa-i percepem, nu ca pe niște indivizi de sine stătători, cu drepturi.
Cred că asta încercau să spună și migranții pe care i-ați intervievat în documentar – „și noi suntem oameni, nu ne mai tratați ca și cum am fi sclavi sau animale, și noi avem sentimente”.
Georgiana Bădescu: Da, există un sentiment destul de comun pe care l-am întâlnit în comunitățile în care lucrez la firul ierbii, anume acela că ei sunt o pur și simplu o parte a unui robot care funcționează pentru profit și care poate fi înlocuit în oricare altă zi cu un alt roboțel. Pentru că noi creștem arbitrar acest contingent de muncitori străini pe care îi aducem, fără să avem orice tip de măsuri de protecție pentru cei pe care îi avem încă în țară, în ședere nelegală involuntară. Noi nu ne gândim la numărul mare de străini care este momentan pe teritoriul României fără acte, de cele mai multe ori nu din vina lor, pentru că ei nu au nici de putere legală să-și regularizeze șederea; singurul responsabil este angajatorul.
În loc să ne gândim la cei care sunt aici, care au suferit abuzuri și care au ajuns în situația asta, creștem contingentul, pentru că, nu-i așa, un aviz de muncă înseamnă niște bani pentru privat, care pune presiune pe stat. Privat este și cel care a cerut contingent de 150.000, când Ministerul Muncii a spus 75.000, la discuțiile din decembrie, adică este o mare afacere în care nu este profitabil să te gândești la cei care sunt aici, pentru că cei care sunt aici nu înseamnă bani în plus.
Ceea ce e parțial rezolvat cu acest program de amnistiere. Ne bucurăm, cumva, că au acceptat măcar această amnistiere pentru cei care sunt în ședere ilegală momentan pe teritoriul României. Dar și acest programul este unul care face o distincție complet arbitrară între străinii cu decizie de returnare și fără decizie de returnare.
----- În primele trei luni ale anului 2026, Inspectoratul General pentru Imigrări a emis 495 de decizii de retunare, cele mai multe pentru cetățeni din Sri Lanka (74) și Nepal (58). În același timp, ofițerii IGI au găsit 645 de cetățeni străini „depistați în situații ilegale”, dintre care 461 în ședere ilegală, 43 nu au respectat decizia de returnare emisă, 41 au încercat să treacă ilegal frontiera și 40 lucrau ilegal. Cei mai mulți sunt din Nepal (187), Moldova (101) și Sri Lanka (51), potrivit datelor IGI, transmise la solicitarea tvr.ro. -----
Dacă ei au primit deja o decizie de returnare, din cauză că patronul nu le-a prelungit șederea legală …
Georgiana Bădescu: Ce se poate întâmpla cu un migrant: poate primi o decizie de returnare – factorii sunt destul de similari - angajatorul încheie contractul fără să-i anunțe, angajatorul le spune că nu sunt programări la IGI sau că nu sunt locuri momentan și va mai dura o lună, două. Angajatorul trimite un dosar incomplet la IGI și i se refuză dosarul pentru permisul de ședere. Sunt mai mulți factori, care sunt destul de comuni, în care migranții nu au nici un fel de autonomie, pentru că, pe legea veche, ca să spun așa, în baza cărora ei au primit decizii de returnare, era un articol care spunea foarte clar că singurul responsabil pentru obținerea unui aviz de muncă este angajatorul. Și, atunci, migrantul nu putea merge singur la IGI să-și depună orice acte.
Oamenii care au intrat în ședere ilegală din cauza angajatorului și au primit o decizie de returnare nu pot fi regularizați, indiferent că situația lor juridică în fapt este aceeași cu a celor care sunt în ședere ilegală din aceleași motive, dar n-au fost prinși; e, pur și simplu, o loterie. Ori au fost prinși de Poliție că au făcut o razie cu ITM-ul (Inspectoratul Teritorial de Muncă, n.r.) la locul lor de muncă, ori ai fost norocos și n-ai fost acolo. Asta e tot. Asta este singura distincție între un om cu decizie de returnare venit în baza unei vize de muncă și unul venit în baza unei vize de muncă fără decizie.
Deci e ceva arbitrar, practic, la noroc.
Georgiana Bădescu: Exact. Noi am ridicat problema asta la Guvern, când am fost la dezbateri, în decembrie. Am pus și în amendamentele pe care le-am trimis, dar IGI ne-a transmis că ar fi o aplicare incorectă a legii pentru că nu putem să o aplicăm retroactiv.
Citiți mai multe despre cum se aplică programul de regularizare în România aici: Chinul migranților ilegali pentru a obține o nouă viză de muncă în România: Sunt extrem de speriați. Nici nu știu dacă au decizii de deportare emise pe numele lor
Înțeleg. Referitor la abuzurile suferite de muncitorii migranți, ați prezentat în documentarul lansat la începutul acestui an mai multe cazuri, îmi vine în minte un caz pe care l-ați povestit, când un patron le-a tăiat curentul muncitorilor în hala unde dormeau, pentru că nu aliniaseră scuterele în ordinea pe care o voia el …
Georgiana Bădescu: E vorba despre niște muncitori din Cluj-Napoca, care lucrau și locuiau împreună într-o casă care găzduia undeva la 16-18 muncitori și toți erau livratori, fiecare cu scuterul, bicicleta electrică și ce mai aveau ei, pe care și le puneau în curte cum apucau când veneau de la muncă și aveau un patron care le-a tăiat apa, apa caldă și apa rece le-a fost tăiată până când muncitorii și-au aranjat scuterele în funcție de dorința minunatului angajator.
Abuzurile la care sunt supuși cel mai des migranții în România
Din cazurile pe care le-ați mai avut, îmi imaginez că nu este acesta singurul, cât de des se întâmplă acest fel de șicane, de abuzuri discreționare?
Georgiana Bădescu: În general, perspectiva angajatorului român este aceea că un migrant e singur pe lume. Și cred că este o perspectivă care este așa reinforced (întărită, n.r.) și de autorități, pentru că migranții nu cunosc limba, nu cunosc legea, nu-și cunosc drepturile, nu cunosc că există autorități care sunt responsabile pentru bunăstarea lor în țara asta. Și angajatorii știu și profită de asta. Angajatorii pur și simplu încheie contracte, de exemplu, cu litera 61a) din Codul Muncii, care este încheiere disciplinară, fără respectarea oricărei proceduri din Codul Muncii. Am avut nenumărate cazuri cu migranți care au avut contractele încheiate pe 61a), fără să fi trecut printr-o anchetă disciplinară, fără să fie anunțați că li se va încheia contractul, fără să aibă dreptul la un evaluator extern, că așa spune legea - ai dreptul la un evaluator extern, expert în dreptul muncii.
Există foarte multe abuzuri atât de acest fel, cum ati spus, discreționare, că le taie apa, că nu le mai dă scuterul, că nu le mai de banii de mâncare, că le spun să elibereze cazarea, că îi pun să îi facă servicii complet informale pentru patron, de tipul să-i cumpere cafea, iar la femei este și mai complicat, pentru că la femei vorbim deja de vorbim și de hărțurire sexuală, și de avansuri, atingeri nedorite, neconsensuale.
Există și soiul acesta de abuz unde, bineînțeles, ei (angajatorii, n.r.) sunt convinși că migranții nu vor depune plângeri – o dată, pentru că nu știu, și, pe de altă parte, pentru că știu că viza - practic, dreptul lor de ședere - depinde de contractul de muncă încheiat cu angajatorul. Deci, tu când știi că ești la mâna lui cu dreptul tău la ședere și că, oricum, dacă ești sub un an la acest om, nu poți să pleci decât cu acordul lui, nu prea îți vine să te plângi (legea s-a schimbat acum și termenul până la care este obligat un migrant să lucreze la angajatorul pentru care a obținut viza de muncă a fost scăzut la șase luni, n.r.).
Și mai sunt și abuzurile strict juridice, cu încheierea abuzivă de contracte. Și am avut destul de multe cazuri și cu reținerea documentelor de identitate, fie că vorbim de pașaport sau permis de ședere, reținere care ar fi urmat să se termine prin achitarea de sume de mii de euro de migranți către angajatori.
De ce îi puneau să plătească?
Georgiana Bădescu: Ca migrant, fără permisul de ședere, nu poți să ieși pe stradă, pentru că dacă te oprește IGI și nu ai permisul, ești ilegal. Angajatorul le reține permisele … și le cere, de exemplu, câte 1.000 euro taxă ca să le dea permisul de ședere.
Adică taxe inventate.
Georgiana Bădescu: Da, da, o taxă complet informală. Uneori, angajatorii le mai formalizează, pentru că sunt, din păcate, și avocați care lucrează cu acești angajatori și le pot formaliza prin diferite contracte de asistență juridică, pun în contract o sumă de 1.000 euro pentru servicii juridice, dar nimeni nu spune ce înseamnă aceste servicii, ce presupun serviciile respective. Deci există și modalități de a le formaliza într-un fel ca să se acopere, dar în general nu se formalizează deloc, că știu că nu se va plânge nimeni și că, oricum, și dacă se plâng, n-au șanse.
----- Câteva dintre concluziile cercetării CRJ „O zi din viața unui muncitor migrant”:
„Deși legislația națională este aliniată în mare măsură la standardele europene privind drepturile lucrătorilor migranți, eficacitatea sa este redusă de probleme de implementare, lacune instituționale și practici ce generează o precaritate structurală pentru această categorie vulnerabilă. Muncitorii străini ajung adesea într-o situație de „dublă dependență”: pe de o parte dependenți de angajator pentru venituri, iar pe de altă parte dependenți de acel loc de muncă pentru a-și menține dreptul legal de ședere. Astfel, drepturile lor, deși garantate oficial, rămân în multe cazuri mai mult teoretice decât efective, mediul actual permițând proliferarea abuzurilor.
Etapele inițiale sunt marcate de o birocrație complexă și de o dependență totală a migrantului de demersurile angajatorului. Migranții ezită să reclame abuzurile din teama de represalii sau, frecvent, din necunoașterea procedurilor și bariere lingvistice. Această reticență a muncitorilor migranți, combinată cu un control instituțional insuficient, face ca numeroase încălcări, de la neplata salariilor și munca peste program, până la hărțuire sau agresiuni, să rămână neraportate și nesancționate, consolidând un mediu tolerabil pentru exploatare. Cu alte cuvinte, există o discrepanță clară între drepturile formale ale acestor lucrători și realitatea de pe teren, marcată de lipsa aplicării ferme a legii și de vulnerabilitatea lucrătorilor migranți din țări non-UE.
Atunci când muncitorii migranți își pierd statutul legal, intervine mecanismul deciziei de returnare emis de IGI. Cercetarea arată că aceste decizii, acte administrative ce impun părăsirea teritoriului, pot surveni chiar și în cazuri unde lucrătorul a fost victima unor erori birocratice sau a tergiversării proceselor de reîncadrare.
Muncitorii migranți non-UE constituie, conform datelor și investigațiilor, o categorie expusă riscului de victimizare prin trafic și exploatare și se confruntă nu doar cu probleme birocratice și economice, ci și cu un mediu social adesea ostil sau ignorant”. -----
„Migrantul nu este o persoană vulnerabilă pentru nici o autoritate”
Dintre cazurile pe care le-ați asistat, cum a fost interacțiunea cu autoritățile și cum s-au finalizat aceste cazuri?
Georgiana Bădescu: Noi mai avem cazuri în instanță care sunt momentan în derulare și procese încheiate. Interacțiunea noastră cu autoritățile nu funcționează, în sensul în care migrantul nu este o persoană vulnerabilă importantă pentru nici o autoritate și este și o persoană care nu poate să tragă la răspundere aceste autorități. Adică, din punctul meu de vedere, Inspectoratul de Imigrări știe că e singura poliție care nu e trasă la răspundere, pentru că niciodată un migrant n-o să depună plângere pentru abuz în serviciu la IGI și oricum nu ar avea nici o șansă. IGI e o poliție care știe că nu va fi niciodată trasă de mânecă pentru nici un abuz pe care îl face. Am spus, majoritatea cazurilor pe care noi le-am asistat sunt aceste cazuri în care migranții intră în ședere ilegală, pentru că angajatorii nu le depun contractele sau le trimit angajaților contracte fictive.
Am mers cu ele în instanță, am dovedit că migranții avuseseră puse la dispoziție contracte semnate cu data de 9 septembrie, să spunem, și ele, de fapt, nu erau depuse la ITM. Ele nu au valoare dacă nu sunt depuse la ITM și la IGI, degeaba semna migrantul contract. Bineînțeles că în instanță nu a contat. Sunt foarte puține decizii care sunt favorabile migranților atunci când intră în ședere ilegală din cauza angajatorului. Deci noi n-am avut câștig de cauză la nici un astfel de proces. Și mai sunt două procese mai complicate pe care le avem, procesul de la DIICOT, care e momentan în cercetare, care a pornit de la plângerea noastră făcută anul trecut în iulie. Și mai avem o cauză cu o persoană intrată în ședere ilegală identic, din cauza unui angajator care nu a respectat programarea la IGI, căruia i-a fost dată o decizie de returnare sub escortă - teoretic, se dă pentru persoane care prezintă risc la securitatea națională. Băiatul acesta mânca un sandviș pe bancă când a fost prins. Vorbim de un abuz foarte mare pe care îl face IGI, pentru că IGI își dorește să termine cât mai repede și se spală pe mâini de responsabilitatea asta cu deciziile de returnare. Deci, deciziile de returnare și comunicatele lor de presă în care spun lumii largi câți străini ilegali au mai găsit și au mai deportat sunt pur și simplu grotești, în contextul în care ei știu, ca autoritate, că nu e vina migranților, că în majoritatea cazurilor migranții n-au nici un fel de autonomie. Acest tânăr este acum în proces de azil, pentru că nu a reușit să conteste decizia. Și mai avem cazuri de discriminare, precum cazul livratorului din Bangladesh, care a fost lovit (cel din București, n.r.).
Și mai avem cazurile în care încercăm să apelăm la ITM, la ANAF, la IGI, e o luptă cu morile de vânt, pentru că, din păcate, pentru un migrant, termenul legal de 30 de zile, ei sunt niște Sisifi care duc pietre în aceste 30 de zile, pentru că, pentru ei, fiecare zi în plus, dacă au intrat în ședere ilegală, e o zi în plus care le poate lua dreptul să mai rămână aici. Și, atunci, chiar dacă trimitem petiții la IGI, la ITM, la Avocatul Poporului, unde mai trimitem, termenele astea nu sunt deloc confortabile pentru migranți și oricum, până ajungem să dovedim că e, de fapt, o încălcare a legii, de cele mai multe ori e prea târziu pentru ei.
Avem un caz recent cu un migrat din India căruia i-a fost reținut permis de ședere de către angajator. Evident că e ilegal să reții documentul de identitate al unei persoane și este și o lege, e responsabilitate IGI să îl recupereze și să aplice măsurile necesare. Am făcut o petiție la biroul teritorial respectiv, am explicat situația și ce s-a întâmplat cu migrantul și faptul că el momentan nu se află în posesia actului de identitate. Și IGI a ales să ne răspundă că, în condica zilnică, apare că migrantul și-a ridicat permisul, „mulțumim și la revedere”. Nu poți să nu te duci să vorbești, să verifici, adică nu poți să te speli pe mâini așa. Și nu e prima dată, adică nu funcționează decât cu presiuni publice, cu mers de patru ori la biroul teritorial, cu telefoane, niciodată din prima.
Un migrant, în fața unui judecător, în raport cu consilierul juridic al IGI, nu cântărește foarte mult. Asta, când ajung să conteste, noi nu știm cât de mulți reușesc, ai un termen foarte scurt, în 10 zile să reușești să găsești avocat în domeniul migrației, interpret, să reușești să-i și plătești, ordonanța încă lasă spațiu pentru abuzuri.
La deciziile de returnare, care îți pot impacta viața – când primești o decizie de returnare, ea vine însoțită de o alertă și poate fi însoțită și de o interdicție de a intra în Europa pentru o perioada de timp – ca parte a unui regulament Schengen, problema e că dacă ai fost deportat, alerta, teoretic, trebuie ștearsă după ce ai fost îndepărtat; însă, din ce am mai vorbit cu persoane din Bangladesh, o deportare rămâne cu tine toată viața. Când îți iei viza, treci prin două interviuri – de la statul tău și de la statul în care te duci, iar statul tău, dacă știe că ai fost deportat, informal, șansele tale scad foarte mult.
Deportarea te poate afecta pe viață și noi tratăm aceste cazuri foarte frivol – „ești în ședere ilegală, la revedere”; deși IGI are obligația legală să individualizeze fiecare caz în parte. Decizia de returnare ar trebui să fie ultimul pas într-un lung proces în care tu investighezi cazul.
Cum credeți că s-ar putea îmbunătăți situația migranților? Ce rezolvă și ce nu această nouă ordonanță în domeniul migrației?
Georgiana Bădescu: Rezolvă unele aspecte care pe noi ne pot ajuta să reclamăm abuzuri. Pot să dau un exemplu practic - este în ordonanța nouă o măsură care precizează clar că remunerația salariatului se va vira într-un cont bancar, care pe noi ne ajută foarte mult. Chiar dacă pare ceva foarte mic, majoritatea migranților pe care i-am cunoscut și cu care am lucrat noi își încasează salariile exclusiv cash, fără să aibă un fluturaș de salariu, fără să existe o urmă a banilor pe care i-au încasat, evident că, de cele mai multe ori, sunt plătiți cu niște sume informale, și atunci aceste lucruri mici care reglementează responsabilitate angajatorului ajută în viitoare petiții. Acesta e un mic plus pe care pot să-l individualizez. Mai este o prevedere cu obligația angajatorului să le asigure cursuri de limbă română.
Unele prevederi sunt foarte vagi. De exemplu, era o literă care vorbea despre garantare accesului străinilor la proceduri de reclamație și raportare a abuzurilor. Cum se va întâmpla? Adică e foarte vag „garantarea”. În ce mod? Nu avem nici un fel de detaliere despre cum se va realiza asta și bineînțeles că multe probleme sunt lăsate nerezolvate.
Obligația de a sta la același angajator a scăzut la șase luni, dar în continuare ordonanța menționează că tu, ca să poți pleca, trebuie să existe o încălcare gravă a drepturilor tale. Ce înseamnă „gravă”? Nu știm. Unde începe încălcarea gravă, ca să poți să pleci în primele șase luni?
Mai era o situație asupra căreia noi am atras atenția - anume că există multe cazuri de străini care obțin viză să vină în România, fac toate diligențele, plătesc taxe extraordinare să ajungă aici și odată ajunși pe aeroport, poliția de frontieră sună angajatorul, iar în unele cazuri, angajatorul nu-i mai vrea. Ce se întâmplă cu acești oameni? Noi nu avem nimic legat de cei care vin și rămân pe aeroport, pe care noi îi întoarcem. Dacă n-au noroc, îi ținem 12 ore într-o cameră. Sunt lucruri încă nerezolvate. Mai sunt cele legate de returnări - că încă există această deosebire arbitrară cu deciziile de returnare.
O reglementare a cazării nu există, adică oamenii stau în spații supraaglomerate, în condiții lipsite de igienă, împart 16 persoane un singur grup sanitar, nimeni nu se uită la asta și nu există o reglementare, pentru că nu există obligația angajatorului să asigure cazarea. Au băgat doar că o să fie 25% tariful maxim pentru chirie.
E bine că statul a identificat nevoia unei schimbări, e păcat că nu au fost mai multe organizații din societatea civilă care să trimită amendamente sau să participe la dezbateri și s-a simțit absența unor actori relevanți din domeniul drepturilor omului care să fie prezenți acolo. Rămân on hold (în așteptare, n.r.). Platforma aceea nu funcționează, sunt lucruri bune și lucruri care au rămas în așteptare.
Sursă foto: Shutterstock/LCV
