„Noi, ca profesioniști, punem victima în mod greșit în poziția de a-și dovedi suferința. Noi investigăm să vedem dacă ea chiar e victimă și dacă merită să fie protejată. Asta e problema noastră. Când o femeie spune că e victima violenței domestice, trebuie să plecăm de la premisa că ea spune adevărul. Până nu ajungem în acest punct, vom avea femei ucise”, atrage atenția, într-un interviu pentru tvr.ro, avocata Giulia Crișan.
În România, o victimă a violenței domestice ajunge să fie aidoma unui detectiv: ea trebuie să-și documenteze trauma, să caute martori pentru agresiunile la care este supusă, să strângă dovezi că este abuzată. Și, de multe ori, abia apoi este luată în seamă de oamenii legii când cere ajutor.
Într-un interviu acordat tvr.ro, avocata Giulia Crișan, care ajută supraviețuitoare ale violenței de mai bine de 20 ani, arată că primul pas pe care trebuie să-l facă statul român este să creadă victima când își povestește calvarul.
Sunt multe situații în care o femeie ajunge să își retragă plângerea, de frica agresorului, pentru că se teme pentru viața ei: sunt femei care au retras și 10 plângeri împotriva fostului soț. De multe ori, oamenii legii nu investighează și de ce aceste plângeri sunt retrase, iar lipsa de comunicare dintre polițistul care intervine la un caz de violență, cel la care ajunge dosarul pentru instrumentare, procuror și judecător poate fi fatală pentru victimă.
Unei femei bătute noaptea de fostul soț în casă, până i-a rupt mandibula, i s-a spus la secția de poliție să vină cu probe în dosar. Dar polițistul care intervenise la cazul ei nu mai avea imaginile filmate din noaptea tragediei, pentru că ele se șterg după șase luni, iar polițistul care se ocupa de caz, el însuși cercetat în trecut într-un dosar de violență domestică, nu i le-a cerut.
Un agresor care amenință cu moartea ajunge, uneori, la crimă, iar durata unui ordin de protecție nu este întotdeauna un indicator al gradului de violență cu care se confruntă femeia. Avocata Giulia Crișan povestește, în interviul acordat tvr.ro, că o supraviețuitoare al cărei soț a amenințat că o omoară, punându-i pistolul la tâmplă, a primit un ordin de protecție pentru doar trei luni (durata maximă a ordinului este de șase luni, cu posibilitate de prelungire după acest interval, n.r.).
„Doamna avocat, cred că eu am mai multe procese într-o lună decât dumneavoastră și, într-o zi, o să fiu concediată de la locul de muncă, pentru că eu, toată ziua-bună ziua, mă învoiesc, îmi iau liber, îmi iau zi de concediu, ca să mai merg la un proces”, i-a spus o supraviețuitoare avocatei Giulia Crișan. O practică des întâlnită în cazurile de violență domestică este ca agresorul să facă numeroase petiții în instanță și, astfel, o face pe victimă să trăiască într-o stare de tensiune permanentă: Dacă îi ia copiii? Dacă reușește să le mute domiciliul în altă parte?
Avocata Giulia Crișan ajută în instanță supraviețuitoare ale violenței domestice de peste 20 ani. Recent, ea a fondat, alături de fosta judecătoare Corina Voicu, asociația Adept. Sursă imagine: Arhiva personală
Crima din Cosmopolis, o tragedie anunțată. O femeie moare săptămânal în România, ucisă de partener
Din punctul dumneavoastră de vedere, putem spune despre crima din Cosmopolis că a fost o tragedie anunțată?
Giulia Crișan: Da, categoric da. Media este cam o femeie pe săptămână. În această cauză, aveau suficiente elemente. Acum, cauza se clasează, pentru că și agresorul s-a sinucis. Nu mai avem în viața autorul faptei, pe care să-l tragem la răspundere, dar rămân, totuși, în discuție niște infracțiuni care care nu vor mai fi instrumentate de nimeni. De exemplu, cum avea individul arme? Pentru că nu le deținea ilegal și noi n-o să știm niciodată de unde le-a luat, pentru că el a amenințat-o de mai multe ori că o va ucide.
În primul rând, plecăm de la vârsta de 15 ani, cât avea ea când a intrat într-o relație cu el. Nimeni nu a instrumentat vreodată faptul că acest bărbat a avut un raport sexual cu o minoră, pe care evident că a ținut-o în controlul lui, pentru că ea spune la un moment dat, într-o declarație, că știa că este căsătorit, că a vrut să se despartă de el, dar pe urmă s-au împăcat, pentru că el avea o putere de convingere foarte mare, raportat la diferența de vârstă și de experiență dintre ei și mediul din care ea provenea. Deci, practic, el a manipulat-o și a ținut-o într-o relație, în condițiile în care ea n-ar mai fi vrut să fie în relația aceea. Deci vorbim de un consimțământ pe care și l-ar fi dat această minoră, inclusiv la relații sexuale, da, dar trebuie să vedem în ce condiții a fost luat acel consimțământ, sub diverse promisiuni, asigurări, lucru pe care nimeni nu l-a investigat vreodată.
Pe urmă, avem situația în care ea se desparte de el și el o agresează, asta din ce cunoaștem din numărul plângerilor sau sesizărilor formulate de ea, pe care ea nu și le-a retras niciodată. Nu se investighează modalitatea în care o victimă de tipul acesta își retrage niște plângeri și, într-un material publicat recent, noi avem documentat un caz unde o victimă își retrage de 10 de ori plângerile penale, anterior să fie ucisă, pentru că ea era forțată și intimidată și amenințată de fostul soț și pusă să și le retragă.
Polițiștii iau act de renunțare a plângerii, de retragere a plângerii de către victimă, însă nu caută să vadă motivul pentru care ea încearcă să facă lucrul acesta. Adică ne mulțumim că și-a retras plângerea, am închis dosarul. Mergând pe firul cronologic, avem amenințări adresate familiei ei, celor din jurul ei, actualului ei soțul, odată cu căsătoria, pe urmă după nașterea primului copil.
Înțeleg că a amenințat-o în sensul că-i va omorî copilul nenăscut. Adică ea a primit foarte multe amenințări și au fost făcute sesizări. Probabil că acum o să se verifice în ce măsură soțul ei a făcut plângeri împotriva acestui individ, a avut ordin de protecție – această victimă a încercat să spună autorităților că ea nu este în siguranță. Și, cu toate astea, nu știu până unde au mers anchetele penale în plângerile formulate de ea, până la retragere sau până la o soluție de clasare.
Citiți și: Femeie în România. De ce a fost posibilă uciderea tinerei de 23 ani din Cosmopolis în plină stradă
În materialul nostru, noi propunem organelor judiciare un set de probe pe care ei înșiși să le strângă, pentru că, tot timpul, în cazurile de violență domestică, aud victimele care se plâng că li se cer probe. În momentul în care o victimă merge la Poliție și spune verbal că partenerul sau fostul partener sau soțul a amenințat că o omoară, ei vor probe, dar nu fac minime verificări sau strângeri de probe, ci vor ca victima să vină cu probele în dosar, să le depună ca și când ea ar fi un profesionist care și-a documentat pentru instanță abuzul.
În sprijinul lor, noi le propunem o serie de informări prealabile, pentru că Poliția are acces la baze de date – poate vedea dacă, pe lângă cazierul judiciar - toată lumea se uită la cazierul judiciar, însă dacă agresorul nu are o condamnare definitivă, nu apare înscris în cazierul judiciar - împotriva lui erau alte plângeri formulate din partea actualei sau fostei partenere, poate și a vreunei foste soții, poate și a unor rude, poate și a unor vecini, și ale unor terți, pentru că e o fire recalcitrantă și intră în conflicte sau dacă există niște plângeri împotriva lui pentru fapte care sunt infracțiuni împotriva persoanei – amenințări, loviri, vătămări corporale. Poliția poate vedea aceste lucruri dintr-un click în baza de date. Acolo se poate vedea și dacă a avut ordin de protecție împotriva persoanei care face plângerea și, dacă a avut, l-a respectat sau nu. Adică se pot vedea, din niște investigații preliminare, anumite situații.
Apoi, tot timpul, noi cerem să se valorifice foarte mult înregistrările de pe camerele de luat vederi care sunt montate pe uniformele polițiștilor.
Aceste înregistrări sunt stocate doar pe o perioadă de șase luni, deci, dacă nu le valorifici, nu le iei și le pui ca probă într-un dosar, ele se șterg. Când are loc o intervenție la fața locului, într-un caz de violență domestică, poate polițistul îl găsește pe agresor acolo, care era recalcitrant, care a amenințat de față cu polițiștii, care voia să agreseze victima de față cu polițiștii, poate că erau acolo urme de violență atroce – urme de sânge, obiecte sparte, mobilier distrus.
E un ordin de protecție, dar un ordin de protecție are o durată mică - două, trei, cinci luni, poate că îi reflectă unui alt profesionist care instrumentează o plângere un grad atât de mare de pericol; „domnule, s-au certat și ei” - cum cum suntem noi obișnuiți să catalogăm - sau „a fost o ceartă între ei”, s-a dat un ordin de protecție pe trei luni, nu e mare lucru.
Din experiența mea, au fost situații când s-a dat ordin de protecție pentru trei luni și când am mers cu o fotografie prin care agresorul a amenințat victima cu arma și, din punctul meu de vedere, acesta este un grad de risc maxim, unde instanța ar trebui să acorzi protecție maximă - durata maximă a ordinului de protecție, dispozitiv electronic de supraveghere pentru a monitoriza respectarea ordinului.
Puteți citi aici analiza „Mică” violență, mari consecințe: despre responsabilitatea penală și socială. Câteva măsuri urgente pentru prevenirea femicidelor comise de către partenerii intimi”.
Deci, faptul că mă uit la un ordin de protecție și-l văd că e dat pe o perioadă mică nu indică din start gradul de pericol. Dar dacă aș fi avut niște înregistrări care îmi reflectau situația de la fața locului care au generat emiterea unui ordin de protecție provizoriu, asta ar fi percepția mea ca profesionist. Din acest motiv, spun că sunt o sumedenie de probe pe care polițiștii din start le pot administra în plângerea pe care o face victima și tot ei sunt cei care trebuie să identifice și martorii la fața locului, pentru că Poliția are posibilitatea să solicite înregistrările camerelor de supraveghere.
Dacă s-a întâmplat un incident pe stradă și victima spune că mai erau niște oameni pe trotuar, nu o să știe niciodată victima să le spună numele, prenumele, CNP-ul, numărul de telefon, ca să se ducă polițiștii să îi ia de acasă, tot Poliția ar trebui să facă aceste investigații. Și chiar dacă s-ar duce victima la magazinul sau benzinăria de lângă să ceara înregistrări sau de la asociația de proprietari, dacă s-a petrecut incidentul în fața unei scări de bloc, tot nu poate beneficia de ele. Deci tot Poliția ar trebui să facă lucrurile acestea.
Dacă este un caz cu o victimă dusă direct la spital, Poliția are posibilitatea să intervieveze lucrătorii de pe ambulanță despre starea victimei, dincolo de ce au scris în documentele medicale, polițistul poate face niște probatorii, astfel încât să contureze un profil agresiv sau o stare de pericol pentru victimă.
REALITATE. Femeie internată în spital, cu maxilarul spart de fostul soț, noaptea, în casă. Poliția îi cerea martori
Giulia Crișan: Am un caz în care o victimă a formulat plângerea undeva în luna iunie-iulie 2022 împotriva soțului, erau în procedură de divorț, după mai multe acte de violență. Ea și-a părăsit domiciliul împreună cu cei doi copii minori, s-a mutat din Bragadiru într-un sector din București, inițial la fratele ei, unde a dormit câteva nopți până și-a închiriat un apartament și el a venit la ușa fratelui și i-a spus: „Nu mai vreau să mă întorc, lasă-mă în pace, nu mai vreau să am nimic de-a face cu tine. Intentez acțiune de divorț”.
Ea s-a mutat cu chirie, iar el a venit într-o noapte foarte târziu, după miezul nopții, la ușa ei făcând scandal sub pretextul că vrea să vadă copiii. Deși i-a spus „copiii dorm”, de fapt, el nu voia să vadă copiii, voia să facă dacă era în casă cu un bărbat. Ea i-a permis accesul, tocmai pentru a aplana scandalul și ca să nu afle vecinii despre situație, dar și de frică să nu o dea proprietarul afară din casă.
În momentul în care el a intrat în apartament, a vrut să-i ia telefonul din mână ca să îi verifice corespondența și pentru că ea nu i-a dat telefonul, a lovit-o încât i-a produs o dublă fractură mandibulară. Ea a sunat la Poliție, a venit Poliția, l-au găsit acolo, a venit și ambulanța, s-a emis ordin de protecție pentru cazul acela. El a recunoscut în fața instanței care a emis ordinul de protecție că i-a dat o palmă. Ea a formulat și plângere penală, a fost la Institutul de Medicină Legală pentru întocmirea unui certificat medico-legal, dar în cazul plângerii penale nu se întâmpla nimic.
Ea mergea constant la secție, a fost cu actele, pentru că a făcut o serie de investigații și pe urmă a trebuit să urmeze tratament, 45 de zile de îngrijiri medicale a avut pe certificatul medico-legal, a fost o perioadă foarte lungă, aproape o lună de zile. Ea s-a alimentat doar cu lichide, doar cu paiul, avea tot maxilarul imobilizat în aparat, urmele de violență erau foarte vizibile, adică vânătăi foarte mari pe față, pe gât, produse ca urmare a loviturii. Și-a luat concediu medical, evident că nu putea să iasă așa pe stradă, deci i s-a chinuit singură cu doi copii. El nu plătea nimic pentru copii, ea plătea și rată pe la bancă pentru imobilul pe care îl aveau în coproprietate.
Și, cu toate astea, de câte ori mergea la Poliție să întrebe ce se întâmplă cu dosarul ei, polițistul îi spunea: „Doamnă, dacă nu aveți martori, procurorul o să claseze cauza”. Ea a încercat să-i explice că nu avea cum să aibă martori, pentru că în casă erau doar cei doi copii care dormeau.
Cine a văzut-o pe ea, au văzut-o polițiștii care au intervenit la caz, au văzut-o cei de pe ambulanță care i-au acordat primul ajutor, dar nu au fost martori și, cu toate astea, polițistul nu a cerut înregistrările camerelor. Când le-am cerut noi, era prea târziu, pentru că nu mai existau.
Nu a cerut niciun fel de acte medicale de la unitățile medicale la care ea a apelat, că întâi a fost într-un spital de urgență, pe urmă a fost trimisă în spitalul de profil și la Institutul de Medicină Legală, i-a adus când a fost gata certificatul medico-legal, care a fost făcut pe cheltuiala ei, i l-a adus polițistului și el nu a vrut să îl primească, nu a vrut să primească nici măcar planșele foto, care arătau câte vânătăi avea pe față, pe gât, cum arăta maxilarul imobilizat în aparate. Și, de câte ori ea întreba ce se întâmplă cu stadiul dosarului, el îi spunea același lucru: dacă nu aveți martori …
La sfârșitul lui 2023, am ajutat-o să facă o contestație privind durata procesului și instanța a admis-o și i-a pus în vedere procurorului ca, până la 1 ianuarie 2024, să soluționeze cauza. În martie-aprilie 2025, noi am făcut a doua contestație privind durata procesului. În acest interval - ianuarie 2024 și primăvara lui 2025 - ea a mai fost chemată o singură dată să i se mai ia o declarație, deci era a treia declarație care i se lua, în care ea spunea fix același lucru, nici un element de noutate.
Și procurorul a respins toate probele pe care le-am solicitat. Deci acestea au fost lucrările: la un an și ceva și după ce am introdus a doua contestație privind durata procesului, a fost întocmit un rechizitoriu și trimis în judecată făptuitorul.
Deci, sunt trei ani de zile, în care am un dosar care nu cred că are 30 de pagini și unde am niște declarații de persoană vătămată, niște declarații de suspect și niște acte procedurale. Acesta este tot dosarul. Și mai este certificatul medico-legal, actele medicale pe care le-a depus ea. Și acest dosar a stat trei ani în lucrare.
Dar de ce s-au mișcat lucrurile? Probabil pentru că noi am făcut contestațiile acestea, iar acum dosarul se află în cameră preliminară (...) Avocatul agresorului va folosi tot felul de vicii de procedură ca să întoarcă dosarul înapoi la urmărirea penală. Și s-ar putea să și găsească vicii de procedură.
În momentul în care ea a văzut că nu se întâmplă nimic în dosar, ea a căutat pe Internet informații despre polițist și a găsit informații potrivit cărora fosta soție a polițistului formulase plângere și ceruse ordin de protecție împotriva lui, fusese agresată chiar în unitatea școlară unde învăța unul dintre copiii lui, chiar în timpul unei ședințe cu părinții. Și presa locală a vuit despre acest subiect, iar acum polițistul ajunsese la o secție de poliție din București ca să instrumenteze chiar cazuri de violență domestică. Nu știm cum s-au soluționat plângerile împotriva lui.
Adică, o persoană asupra căreia există suspiciunea că ar fi exercitat acte de violență domestică este repartizată să instrumenteze un dosar de violență domestică. Cam aici este problema noastră la nivel de profesioniști din sistemul de justiție.
Tot timpul, noi punem victima, în mod greșit, în poziția de a-și dovedi suferința, mereu întrebăm de ce a făcut, ce a făcut ea, cum l-a provocat ea pe agresor, că de ce n-a plecat, că de ce s-a întors, că are sau n-are dovezi, dar noi, niciodată, ca profesioniști, nu înțelegem și, dacă nu înțelegem, trebuie să fim învățați să înțelegem faptul că întâi protejăm victima, protejăm persoana care ne sesizează că a fost victima unui act de violență și apoi ne apucăm să investigăm.
Noi facem totul invers. Noi investigăm, să vedem dacă ea e victimă și dacă merită să fie protejată. Asta este problema noastră. În primul rând, atunci când o femeie spune că e victima violenței domestice, trebuie să plecăm de la premisa că ea spune adevărul. Până nu ajungem în acest punct, vom avea femei ucise.
Și trebuie să mai înțelegem un lucru: nu este datoria victimei să convingă autoritățile că ea este o victimă, e de datoria autorităților să o protejeze și este de datoria agresorului să dovedească că nu a săvârșit fapta, nu victima trebuie să vină să aducă toate dovezile de pe lume.
Iar cazul pe care l-am expus era unul evident: aveam acte medicale, aveam agresor la locul faptei, aveam agresor care a recunoscut că a lovit-o, era cunoscut agresorul.
Deci, de ce trebuie să instrumentezi trei ani o urmărire penală, în care există toate elementele acestea? Pentru că, în trei ani, au apărut alte „n” acte de violență, pe care nu le instrumentează nimeni, pentru că ea nu s-a mai plâns.
Dar știm despre niște forme de violență care intră în sfera violenței psihologice, pe care ei, agresorii, le săvârșesc fix prin intermediul organelor judiciare. De exemplu, un agresor care intentează în mod voit o acțiune, aceeași acțiune – de exemplu, schimbarea domiciliului minorului - la șase judecătorii din București. Dintre acestea, una singură este competentă să judece procesul. Celelalte își vor declina competența, dar aceste proceduri ce fac? Întârzie pronunțarea unei soluții.
Și secătuiesc victima de resurse: ea își plătește avocat, că nu știe ce trebuie să facă, nu toată lumea a studiat Dreptul. Apoi, stresul la care e supusă, știind că în fiecare zi are un dosar. Se întreabă dacă îi va fi luat copilul. Toate acestea nu fac decât să pună presiune pe ea. Ea nu mai e funcțională, nu mai dă randament la locul de muncă. Poate nici nu mai e atât de aptă din punct de vedere mental să crească copiii, devine nervoasă, e nesigură pe ea, nu mai are răbdare. Aceste lucruri își pun amprenta asupra ei. Sunt tot acte de violență. Pe acestea nu le instrumentează nimeni.
Agresorul spune că e dreptul lui la petiție. Dreptul la petiție înseamnă să introduci o acțiune în instanță, dacă vrei să reglementezi și să stabilești o acțiune legată de copii, dar nu să introduci aceeași acțiune la n instanțe, mai ales că el știe că nu toate instanțele sunt competente să o judece. Sau introduce cerere pentru schimbarea domiciliului, pe urmă mai introduce una, să modifice pensia, pe urmă introduce una din partea părinților lui ca să viziteze minorul, mai introduce și una din partea surorii, care să viziteze și ea minorul. Și, așa, se trezește o victimă cu un număr important de procese pe rolul instanțelor, vorbim și de 20-30 de cauze.
Nu ai cum să te simți confortabil. Chiar îmi spunea o victimă: „Doamna avocat, cred că eu am mai multe procese într-o lună decât dumneavoastră și într-o zi o să fiu concediată de la locul de muncă, pentru că eu, toată ziua-bună ziua, mă învoiesc, îmi iau liber, îmi iau zi de concediu, ca să mai merg la un proces”. Acesta este un alt mod de a hărțui victima, pe care nu-l instrumentează nimeni. De ce trebuie introdusă o nouă acțiune dacă acum cinci luni s-a pronunțat divorțul și s-au stabilit raporturile cu copiii, în condițiile în care legea spune că se introduce o nouă acțiune dacă se schimbă condițiile? Nu mai vorbesc că introduce cinci-șapte acțiuni noi.
Citiți și partea a doua a interviului, pe tvr.ro, la secțiunea „Reportaj și analiză”.
* Foto principală: Imagine de la protestul din 18 iunie 2025, în fața Guvernului României, unde peste o mie de persoane au cerut protecție pentru victimele violenței domestice . Foto: Flavia Drăgan
