’’Catedrala Notre-Dame, Paris’’ de Lucian Grigorescu, ’’Peisaj din Balcic’’ de Dimitrie Ghiaţă, ’’Ghiocei’’ de Ioan Andreescu, ’’Copiliţă rugându-se’’ de Ioan Georgescu, ’’Peisaj’’ de Camil Ressu, ’’Jucătorul de şah’’ de Corneliu Baba, ’’Vârsta de bronz’’ de Auguste Rodin - sunt operele pe care le puteți admira la ”Pastila de artă”, pe TVR Cultural.
Un articol de Ileana Ploscaru Panait
Luni, 7 octombrie 2024, orele 11:55, 5:55
’’Catedrala Notre-Dame, Paris’’ de Lucian Grigorescu (1894 - 1965)
ulei pe pânză, 1935
Tablou din colecţia Galeriei de Artă Modernă Românească – Muzeul Naţional de Artă al României
Pictor de factură postimpresionistă, Lucian Grigorescu a fost toată viaţa lui un îndrăgostit de natură. A studiat la Bucureşti, apoi la Roma şi Paris. Adevarata şcoala a peisajismului a deprins-o însă din călătoriile din sudul Franţei, mai ales la Cassis (1927 - 1939) unde lumina puternică şi culorile erau o sursă de inspiraţie continuă. Peregrinările prin capitala artelor au lăsat în creaţia sa câteva urme remarcabile, printre care şi uleiul pe pânză, “Catedrala Notre-Dame”. Simbol al Parisului, atât de uşor de trasformat într-un subiect derizoriu şi pitoresc mimetic, tabloul trasfigurează realitatea printr-o puternică marcă personală, care nu scapă de influenţa lecţiei impresionismului. Colorist prin excelenţă, artistul nu neglijează compoziţia clasică. Lumina şi căldura culorii, fără accentele violente ale rupturilor de tuşă compun o imagine impunătoare, plină de poezie şi prospeţime a unuia dintre monumentele efigie ale Parisului. Criticul de artă N. Argintescu-Amza i-a consacrat lui Lucian Grigorescu o monografie în care îl aprecia ca pe "unul dintre cei mai interesanţi şi mai personali postimpresionişti".
Marţi, 8 octombrie 2024, orele 11:55, 5:55
’’Peisaj din Balcic’’ de Dimitrie Ghiaţă (1888 - 1972)
ulei pe pânză, 1924
Tablou din colecţia Galeriei de Artă Modernă Românească – Muzeul Naţional de Artă al României
’’Descoperit’’ în 1920, Balcicul avea devină pentru pictorii români interbelici, şi, de o vreme şi pentru cei contemporani, o Mecca a picturii în plein-air, aşa cum era pentru francezi Barbizonul. În articolele sale, criticul de artă francez Henri Focillon îl aprecia ca pe un adevărat fenomen artistic, denumindu-l „Şcoala de la Marea Neagră”. Cu toată efervescenţa vieţii mondene, culturale şi a dezvoltării sale fără precedent, din prima jumătate a secolului XX, Balcicul rămânea un loc tihnit şi sobru, cu un stil de viaţă patriarhal şi cu un peisaj a cărui atracţie izvora din alternanţa coastelor aride de calcar, bogăţia vegetaţiei şi întinderea mării. Pentru Dimitrie Ghiaţă, pictor autodidact, ‘’pictor de duminică’’ aşa cum a debutat - fiind ca meserie laborant la Institutul de Seruri din Bucureşti -, descoperirea peisajului vetust al Dobrogei a însemnat punctul de cotitură în creaţia sa. A început să picteze la Balcic în vara lui 1921. Peisajele costiere de la Marea Neagră i-au dezvăluit o altă lume: arhaică, parcă nemuritoare în simplitatea sa, oameni şi locuri neatinse de morbul lumii moderne. Tabloul ‘’Peisaj a Balcic’’ a figurat în două dintre cele mai prestigioase expoziţii reprezentative de artă românească în străinatate fiind expus la cea de-a XIV-a Bienală de la Veneţia şi la Paris, la Muzeul Jeu de Pomme. Iată cum îl aprecia criticul de artă Vilhem Benes: ’’Pasionat şi grav, rece şi sever, emotiv şi stilizat, pictorul Dimitrie Ghiaţă este o personalitate care nu se lasă încadrată în legi severe. Umblă pe căile lui pe care nu se întâlneşte decât cu vedeniile lui de artă’’.
Miercuri, 9 octombrie 2024, orele 11:55, 5:55
’’Ghiocei’’ de Ioan Andreescu (1850 – 1882)
1874 - 1876, ulei pe pânză
Tablou din colecţia Galeriei de Artă Modernă Românească – Muzeul Naţional de Artă al României
Ioan Andreescu este un remarcabil peisagist. Creaţia sa cuprinde însă şi o serie de studii de portret sau naturi statice miniaturale de o remarcabilă sensibilitate. ’’Ghioceii’’ pictaţi în anii 1874 – 1876 reprezinta o astfel de bijuterie pretioasa. Lucrarea, un ulei pe panza de mici dimensiuni, exprimă parcă întregul univers al artistului, populat cu tensiuni şi melancolii, cu preocupări şi trăiri profunde. Azvârliţi pe cartea închisă, ca pe un altar, ghioceii proaspăt culeşi simbolizează prospeţimea unei vieţi retezate cu brutalitate înainte de vreme. Gama reţinută de culori, tuşa de o spontaneitate surprinzătoare care tradează vibratia emoţională, demonstrează că Ioan Andreescu a fost un pictor de un excepţional talent, cu o simţire cu totul aparte în arta modernă românească. De altfel, Jacques Lassaigne, unul dintre criticii de artă francezi interesaţi cu adevărat de arta de la noi remarca: "Printre pictorii români, cu siguranţă nu există personalitate mai atrăgătoare ca a lui Andreescu şi destin mai plin de înţelesuri ca al său. El, de fapt, a orientat definitiv arta românească".
Joi, 10 octombrie 2024, ora 11:55
’’Copiliţă rugându-se’’ de Ioan Georgescu (1856 – 1898)
1880, bronz, turnat de Asociaţia Arta Română la Turnătoria Bucureşti, 1927
Sculptură din colecţia Galeriei de Artă Modernă Românească – Muzeul Naţional de Artă al României
Ioan Georgescu este elevul sculptorului Karl Stork, de la care a deprins lecţia academismului atât în formă cât şi în tehnică. Lecţia maestrului său va fi însă completată cu un stagiu de studii la Paris. ’’Copiliţă rugându-se’’ este sculptura cu care Ioan Georgecu s-a făcut remarcat la Salonul de Primavară din 1880, unde a primit Menţiunea de Onoare. Lucrarea a fost executată în perioada pariziană când era bursier la Şcoala de Belle Arte. Sculptura, care reprezintă un nud de fetiţă este ’’un fel de imn al candorii şi a nevinovăţiei copilăreşti’’ după cum o caracterizează criticul de artă Ion Frunzetti. Ca şi la Ştefan Ionescu-Valbudea, reprezentarea nudului în stil clasic şi tensiunea modelajului sculptural care redau sentimentul de teamă, transpun trăirea psihologică a momentului. Studiul anatomiei umane, redarea trupului firav al copilei în poziţie de rugă, corespondenţa dintre expresia figurii şi a mişcării corporale sunt caracteristicile acestei lucrări.
Vineri, 11 octombrie 2024, orele 11:55, 5:55
’’Peisaj’’ de Camil Ressu (1880 - 1962)
1916, ulei pe pânză
Tablou din colecţia Galeriei de Artă Modernă Românească – Muzeul Naţional de Artă al României
Camil Ressu se trage dintr-o familie de macedoromâni din regiunea Epirului, care s-a stabilit în România pe la începutul secolului al XIX-lea. Studiază la Bucureşti, Iaşi, München şi Paris. Participă pentru prima dată în 1910 la expoziţia "Tinerimii Artistice" cu peisaje şi compoziţii pe teme rustice. În1914 deschide prima expoziţie personală la Bucureşti. Vara se retrage la ţară unde avea mai multă tihnă şi pictează deseori ţărani la muncile câmpului şi imagini câmpeneşti. Acestei perioade îi apartine şi ‘’Peisajul’’ pe care îl puteti admira în ultima sală a Galeriei Naţionale. Camil Ressu era adeptul studiului perseverent şi disciplinat după model, indiferent dacă acesta se referea la copul uman, peisaj sau natura statică. Pentru un artist ca el, tradiţia a jucat un rol important. Lumea satului văzută de Ressu este ca un axis mundi, ca o valoare certă, de nedizlocat pe care se clădeşte întreg universul. Numai aici omul se află în strânsă legătură cu matricea care i-a dat naştere. Din această perspectivă, evocarea acestui univers este definitorie în creaţia sa, dincolo de conotaţiile proletcultiste de după anii ‘50. Privind retrospectiv, Camil Ressu a fost un om extrem de implicat în tot ce făcea. Până în 1941 a fost profesor şi rector al Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti. El a fost primul preşedinte ales al "Sindicatului Artiştilor Plastici din România" în 1921. Din 1950, a fost preşedinte de onoare al Uniunii Artiştilor Plastici, reluându-şi şi activitatea de profesor, la Institutul "Nicolae Grigorescu". În 1955 i se acorda titlul de Artist al Poporului, iar un an mai târziu devine membru al Academiei Române.
Sâmbătă, 12 oct. 2024, orele 18:52, 1:17
’’Jucătorul de şah’’ de Corneliu Baba (1906 - 1997)
1948, ulei pe pânză
Tablou din colecţia Galeriei de Artă Modernă Românească – Muzeul Naţional de Artă al României
Corneliu Baba a fost unul dintre cei mai celebri, prolifici şi longevivi pictori români. S-a stins din viaţă în 1997. A rămas în memoria contemporanilor ca o figură patriarhală a artei româneşti, un destin deloc ocolit de restricţiile impuse de regimul comunist, dar care nu şi-a pierdut savoarea ironică, demnitatea şi respectul de sine. Deşi urmează Facultatea de Litere şi Filosofie (1926 - 1930), începe sistematic studiile de pictură mai întâi la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti şi apoi la cea de la Iaşi (1934 - 1938). Aici îl are ca maestru pe Nicolae Tonitza, de care îl va lega o statornică prietenie. Parcursul său artistic este marcat de o apreciere unanimă. Participă la cele mai prestigioase expoziţii interne şi internaţionale. Este onorat cu premii şi distinctii importante: Maestru Emerit al artei (1958), membru de onoare al Academiei de Artă a U.R.S.S. (1968), Artist al poporului din România (1962), membru corespondent al Academiei Române (1963), membru corespondent al Academiei de Artă din Berlin (1964); membru al Academiei Tommaso Campanella din Roma (1970) şi lista nu este completă. ’’Jucătorul de sah’’, pictat în 1948 face apel la valorile durabile ale marii tradiţii a picturii clasice. Premisa realităţii este împrospătată de noi mijloace de expresie. Baba era un admirator al renascentismului şi post-renascentismului italian. Rigoarea cu care construia compoziţia nu scapă din vedere lecţia artiştilor secolului de aur al picturii. Figurativul este strict dominat de o ordine logică, geometrizată bazată pe centri de interes şi linii de forţă care conduc interesul privitorului în punctele forte ale tabloului. Tensiunile şi echilibrul întregului, construit arhitectural şi prin culoare decodifică într-un chip subtil tensiunea şi mişcarea. Ceea ce impresionează la acest tablou este pasta bogată, jocul de lumini şi umbre savant dispuse, portretul personajului central şi prezenţa sa de o stranie şi neliniştitoare melancolie.
Duminică, 13 oct. 2024, orele 18:52, 1:22
’’Vârsta de bronz’’ de Auguste Rodin (1840 - 1917)
bronz
Sculptură din Galeria de Arta Europeană - Muzeul Naţional de Artă al României
Provenienţă: Colecţia Familiei Regale
Auguste Rodin a fost considerat artistul care a reuşit să revoluţioneze limbajul sculpturii clasice, făcându-l capabil să exprime adevărul uman, pornind de la experienţa directă. El a activat în a II-a jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Sigur că Rodin este celebru pentru sculptura sa dar, el a şi pictat, s-a iniţiat în secretele gravurii şi artelor decorative. Acest lucru l-a ajutat foarte mult să înţeleagă programul estetic al picturii impresioniste, al fotografiei şi artei filmului care se axau pe mişcare, pe instantaneul fugar, pe captarea senzaţiilor. De aici, şi interesul pe care îl manifestă pentru plein-air în detrimentul spaţiului închis al atelierului. Sculptura ce poartă titlul Age d'arain ("Vârsta de bronz") a fost expusă în anul 1887 la o expoziţie a "Cercului artistic şi literar" la Bruxelles şi apoi la "Salonul artiştilor francezi" din Paris, într-o primă variantă în gips. Este o sculptură realizată când avea 37 de ani şi este considerată ca prima sa lucrare cu adevărat importantă. Datorită perfecţiunii redării anatomiei corporale şi a deosebitei expresivităţi a mişcării şi portretului a fost acuzat că ar fi făcut de fapt un mulaj după natură. Rodin a inventat un limbaj care este recunoscut ulterior de artişti, istorici de artă şi colecţionari ca ’’stilul Rodin’’. Prin expresivitatea formelor şi deosebita sa capacitate de redare a emoţiilor, trăirilor de tot felul, a senzualităţii feminine, prin perfecţiunea portretelor şi a întregii anatomii, dar şi prin folosirea diferitelor convenţii şi tehnici novatoare în sculptură precum colajul, multiplicarea mişcării, fragmentarea formei, Rodin încearcă să surprindă viaţa sub cele mai variate forme. Istoricii de artă anunţă un viitor strălucit acestui sculptor care nu se sfieşte nici de scandal, nici de iubiri pasionale. Cei patruzeci de ani de carieră, faima sa de atunci şi de acum dovedesc că nu s-au înşelat. În 1887 i se acordă titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincţie a Statului Francez acordată pentru merite culturale deosebite.
Foto: ”Pastila de artă” - TVR
