loader
Foto

„Argentina – vin la feminin”, povestea vinului creat de femeile de sub Anzi

PROMO  TVR2 

Femeile argentiniene din provincia Mendoza au sfidat normele și au creat un vin propriu. Cum au reușit să se impună într-un mediu dominat, în mod tradițional, de bărbați, aflăm din documentarul „Argentina – vin la feminin”, difuzat, în premieră, la TVR 2, joi, 17 iulie, de la ora 10:30.

 

La poalele Anzilor, în provincia Mendoza, se întinde cea mai mare regiune viticolă din Argentina. Aici se cultivă Malbec, un soi de struguri renumit, folosit pentru a produce celebrul vin roșu cu același nume. De-a lungul timpului, producția de vin a fost considerată un domeniu exclusiv masculin. Dar vremurile se schimbă, iar unele femei au decis să nu mai accepte acest tipar.

22 de femei, cu vârste între 38 și 84 de ani, s-au unit într-un proiect comun: crearea propriului vin, pe care l-au numit sugestiv „Apasionadas”.

(w882) Doc Geo Ar

Femeile îşi trăiesc visul de a-și produce, în sfârșit, propriul vin și de a fi independente. © MedienKontor / German Kral

Federica Agüero a fost cea care a avut iniţiativa şi le-a adus împreună pe aceste femei curajoase, multe dintre ele aflate anterior într-o criză personală sau profesională. Visul lor: să trăiască independent și să se afirme într-un sector controlat de câțiva producători influenți.

(w882) Federica A

Federica Agüero, cea care a fondat grupul din Mendoza.  © MedienKontor / German Kral

Documentarul „Argentina – vin la feminin” explorează traseul acestor femei hotărâte, care au reușit să se elibereze de convenții și să pătrundă într-o lume dominată, în mod tradițional, de bărbați. De la munca în podgorie până la participarea la concursuri de profil, fiecare pas a fost o dovadă de curaj, perseverență și solidaritate feminină.

Documentarul evidențiază provocările întâlnite, dar și succesul acestor femei care, prin pasiune și determinare, au reușit să transforme o criză într-o oportunitate.

„Argentina – vin la feminin” („Argentine, quand le vin rime avec féminin”, Franţa-Germania, 2023) este mai mult decât o poveste despre vin, este o celebrare a renașterii, a solidarității și a forței de a schimba regulile jocului. Joi, 17 iulie, de la ora 10:30, la TVR 2.

 

Credit foto: © MedienKontor / German Kral

Logo

 
Spring SuperBlog 2026 și-a desemnat câștigătorii

Cea de-a 32-a ediție a celei mai longevive competiții de blogging din România, SuperBlog, s-a încheiat după două luni de confruntare digitală, ...

Povestea iei şi a borangicului, în filmul „Măiastra cu arnici”, la TVR 1

Denumită „măiastra”, ia românească este unul dintre cele mai apreciate obiecte vestimentare atât la noi, cât şi în străinătate. Cum se face o ...

România continuă să aibă unul dintre cele mai mici salarii minime din UE

Piața muncii din România se pregătește pentru o nouă modificare economică la mijlocul acestui an, odată cu aplicarea noii valori a salariului ...

CM 2026: Recital ofensiv între Anglia și Croația și o nouă surpriză majoră furnizată de Congo

Cupa Mondială de fotbal își continuă parcursul spectaculos pe pământ american, prima etapă a fazei grupelor oferind confruntări de o intensitate ...

Marea Finală „Vedeta familiei” – sezonul 8: emoție, talent și visuri împlinite

Duminică, 21 iunie, de la ora 20.00, luminile scenei se aprind la TVR 1 pentru cel mai așteptat moment al sezonului 8 al emisiunii-concurs ...

„Lista neagră” a CSM-ului, în discuţie la „Breaking Fake News”

În aceeaşi ediţie, despre românii din Irlanda de Nord afectați direct de violențele de la Belfast, dar şi despre… armata de căpuşe a lui Bill ...

Gala Premiilor M.L.N.R., în direct la TVR 2

A treisprezecea ediţie a Galei Premiilor Marii Loji Naţionale este prezentată de jurnalistul Dan Cărbunaru şi se vede la TVR 2 duminică, 21 ...

Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România 2025, în premieră la TVR Cultural

TVR Cultural aduce în fața telespectatorilor unul dintre cele mai importante evenimente dedicate literaturii române contemporane: Gala Premiilor ...

Prestații de gală semnate de Messi, Haaland și Mbappe pe arenele din America de Nord

Cupa Mondială de fotbal continuă să ofere momente de înalt nivel tehnic, meciurile recente evidențiind apetitul ofensiv al marilor vedete ale ...

9 luni de foc, 12 studenți, o singură miză: excelența. Documentarul „Un an la Școala Juilliard” se vede la TVR Cultural

Documentarul în 6 episoade despre prestigioasa universitate de actorie, dans, muzică, din New York, unde au studiat, printre alţii, Miles Davis, ...

Paradoxul veniturilor în România: Creșteri record la nivel european, dar decalajul rămâne uriaș

Realitatea economică a țării este definită în prezent de o dinamică paradoxală, caracterizată prin cele mai rapide creșteri ale veniturilor din ...

Întâlniri cu semnificație profund națională, în noua ediţie „Ora Regelui”, la TVR 1

Vizita Custodelui Coroanei și a Principelui Radu la Palatul Primăriei, din inima Bucureștiului. Grădinile Domeniului Regal de la Peleș, îngrijite ...

Cupa Mondială 2026: Surprize majore și remize tensionate

Confruntările din faza grupelor au adus deja rezultate neașteptate și răsturnări de situație care aprind calculele calificării.

Blocaj la vârful scenei politice: negocierile parlamentare se complică

Procesul de formare a noului Executiv a intrat într-o fază de criză profundă, marcată de un conflict deschis între premierul desemnat și ...

Documentarul „Tainele Ţării Sfinte”, în premieră la TVR 1

Loc de desfășurare a unora dintre cele mai mari episoade ale Bibliei, Țara Sfântă este un teritoriu impregnat de povești legendare. În ...