loader
Foto

Galerie foto

Bogdan Muzgoci: „Bătaia de la Ruginoasa” mi se pare ieşită din comun, pentru că în 2024 încă li se pare „cool” unor oameni să se bată, să-şi soluţioneze problemele mergând acolo, la firul ierbii”

RECOMANDARI

Tradiţiile ne dau rost şi suflet, ne spun cine suntem şi cum suntem.... Ce tradiţie credeţi că e tipic românească? I-am provocat pe prezentatorii TVR să ne vorbescă despre cele mai frumoase tradiţii ale românilor şi care dintre acestea dăinuie în familiile lor.

 

În ciuda tăvălugului nivelator al civilizaţiei contemporane, tradiţia rezistă. Evenimente ale vieţii, munca şi căsătoria, credinţe religioase, creştine sau precreştine, dau sens acestor obiceiuri populare româneşti, care continuă să fie parte integrantă a culturii noastre. Tradiţiile româneşti transmit un mesaj liniştitor de continuitate şi stabilitate şi încântă străinii prin autenticitatea lor.

Ce tradiţie credeţi că e tipic românească? I-am provocat pe prezentatorii TVR să ne vorbescă despre cele mai frumoase tradiţii ale românilor şi care dintre acestea dăinuie în familiile lor.

Jurnalistul Bogdan Muzgoci, moderatorul emisiunii de analize „Punctul critic”, de la TVR 1, a vorbit despre tradiţii și obiceiuri, unele mai dragi, altele mai controversate în opinia sa, dar și despre sărbătoarea cea mai dragă, pe care însă ar dori să o modifice puțin...

Ce tradiție credeţi că e tipic românească?

„Bătaia de la Ruginoasa” mi se pare ieşită din comun, pentru că în anul 2024 încă li se pare „cool” unor oameni să se bată, să-şi soluţioneze problemele mergând acolo, la firul ierbii. Nu ştiu dacă mai găsim undeva prin lume aşa ceva. Această tradiție este cumva opusă a tot ceea ce ne dorim noi astăzi să aducem în societate: nonviolenţa, o comunitate cât mai unită, cât mai înţelegătoare…. soluţionarea tuturor conflictelor, conflictul dintre bine și rău, dintre iarnă şi primăvară, dintre noul an şi vechiul an. Cred că în altă parte această tradiție ar fi fost interzisă deja. La noi, vine Jandarmeria, se aşează frumos, îi lasă pe oamenii de acolo să se bată, asta este...

Ce tradiții dăinuie în familie?

În ultimii ani am ajuns mai greu acasă, dar am ajuns de Crăciun. De Crăciun pornim din casă în casă, pe la apropiaţi, pe la rude, petrecem timp unii cu alţii. Când eram mai mic, prin liceu și erau şi verii mei acasă, ei locuiesc aproape de mine, mă duceam la ei în seara de Ajun, când vine Moş Crăciun. În Moș Crăciun se deghiza un văr mai mare. Niciodată însă n-am fost eu... Uite, asta e ceva ce mi-aş fi dorit, să mă îmbrac în Moş Crăciun, dar, probabil, eram mai uşor de recunoscut, fiind mai apropiat ca vârstă de cei mici. Îmi plăcea să-I văd pe copii cum desfac cadourile, cum se bucură, mă inspiră astfel de momente. Acelaşi lucru se întâmpla şi când eram eu mic, veneau unchii mei, cu nişte vecini și se amuzau teribil când ne priveau, pentru că ei aveau vreo 20 de ani pe atunci. Era o distracţie să mă vadă bucurându-mă de cadourile primite, cum îi spun poezi Moşului…

Cu ce tradiții vă identificaţi?

Îmi place sărbătoarea Mărţişorului. Cel din Moldova, pentru că în anumite părţi din Moldova și bărbații primesc mărțișor! Dacă am reuşi să luăm tradiţia din Moldova şi s-o aducem aici şi să ducem tradiţia din această zonă acolo, cu oferirea mărţişoarelor pentru femei... Eu aş extinde sărbătoarea la nivelul întregii ţări şi aş vrea ca şi femeile și bărbaţii să primească ceva de 1 martie. Să ne dăruim unii altora câte un mărțișor, legat cu un şnur alb și roșu.

(w882)

Din 2011, Bogdan Muzgoci a fost reporter pe domeniile eveniment și social-economic apoi, din 2016 a devenit reporter special. A urmat apoi cariera de prezentator de știri și, ulterior, moderator de talk-show-uri pe subiecte sociale, economice și politice. Jurnalist cu experiență, la TVR 1 Bogdan Muzgoci deschide în direct la „Punctul critic” dialogul pe temele acute ale societăţii.

 

Logo

 
„China, noul hegemon al lumii?”, o nouă dezbatere la „Omul și Timpul”

Despre noua ordine mondială și mutarea centrului de putere spre Asia, într-o nouă ediție a emisiunii „Omul și Timpul”, duminică, 24 mai 2026, de ...

Părinți și copii. Adevăruri care dor, adevăruri care vindecă

Despre familie, educație și echilibrul interior, într-o nouă ediție a emisiunii „Convorbiri spirituale”, duminică, 24 mai 2026, de la ora 08:30, ...

Un Remix cu Muzică 4K sau patru muzicieni în căutarea unei noi dimensiuni a sunetului

"The Four Knights of the Electric Order and Chaos" (Andrei Kivu, Sorin Romanescu, Călin Grigoriu și Cristi Horia). Post scriptum cu invitați: ...

Chinul migranților ilegali pentru a obține o nouă viză de muncă în România: Sunt extrem de speriați. Nici nu știu dacă au decizii de deportare emise pe numele lor

Din 27 aprilie, timp de două luni, migranții ilegali din România pot aplica pentru o nouă viză de muncă în țară, după intrarea în vigoare a unei ...

Regizorul serialului „Plaha”, multipremiat la Gala Gopo 2026, invitatul Irinei Păcurariu la „Reţeaua de idoli”

Igor Cobileanski vorbește la TVR 2 despre cinema, compromisurile lumii est-europene și filmele făcute „pentru prieteni”.

„Info Etnic”, despre ecuațiile puterii și radicalizarea societății, la TVR INFO

Boris Velimirovici, Bianca Vasile și George Lungoci propun duminică, 24 mai, de la ora 11:00, o ediție despre negocieri politice, minorități, ...

Dorina Florea: „Eram fascinată de Sandy Bell, Perrine, poveștile lui Andersen, Sailor Moon și multe altele...”

1 Iunie nu este despre vârsta din buletin, ci despre starea de spirit. Este un memento că, indiferent cât de complicată devine viața, undeva, în ...

Filmul unei tragedii anunțate: Explozia din Rahova, la „Dosar România”

Semne ignorate, intervenții întârziate, familii rămase fără casă și fără răspunsuri. Explozia din Rahova nu este doar povestea unui bloc distrus, ...

Gala Premiilor UNITER 2026 – un spectacol al contrastelor, în direct la TVR 1 şi TVR Cultural

Luni, 25 mai, de la ora 20.00, Teatrul Odeon București va fi gazda celei de-a 34-a ediții a premiilor teatrului românesc. Evenimentul va fi ...

O pădure de liliac întinsă pe aproape 20 de hectare... Totul despre rezervația naturală unică în România, la „Exclusiv în România”, pe TVR 1

Faimoasa comună Ponoarele, Muzeul Regiunii Porților de Fier (de fapt, trei muzee într-unul singur), la 100 de ani, savantul care anticipase ...

Familia Regală română a dedicat sărbătoarea de 10 Mai de anul acesta României și Republicii Moldova.

Jaqueline Cristian, în semifinalele turneului de la Strasbourg (WTA)

Tenisul românesc consemnează o performanță notabilă pe scena internațională, prin calificarea unei reprezentante în penultimul act al turneului ...

Generația care muncește mult, dar nu se simte bogată

Sâmbătă, 23 mai 2026, de la ora 12:30 Narcis POPESCU îi are ca invitați pe Vlad MUNTEANU, artist de muzică underground, cunoscut sub numele de ...

Tribunal special pentru Putin. Detalii, la „Breaking Fake News”

Analistul Dragoş Mateescu discută cu Marian Voicu despre inițiativa privind înființarea unui Tribunalul Special pentru Crima de Agresiune ...

Tudor Furdui: „Pe 15 iunie începea o perioadă de 3 luni în care făceam ce voiam”

1 Iunie nu este despre vârsta din buletin, ci despre starea de spirit. Este un memento că, indiferent cât de complicată devine viața, undeva, în ...