Lipsa unui acord politic privind reforma salarizării în sistemul public a dus la ratarea termenului stabilit pentru îndeplinirea jalonului din Planul Național de Redresare și Reziliență, consecința directă fiind pierderea unei finanțări europene de 770 de milioane de euro.
Eșecul de a finaliza proiectul normativ în timpul alocat a declanșat o serie de acuzații reciproce între principalele formațiuni din arcul guvernamental, deși medierea procesului de negociere s-a desfășurat la cel mai înalt nivel instituțional pe parcursul ultimelor luni.
Administrația Prezidențială a confirmat imposibilitatea atingerii unui consens în termenul limită, subliniind însă că formațiunile politice și-au asumat împreună costul financiar al acestei amânări și au convenit să finalizeze legea până la sfârșitul anului curent. Factorul declanșator al crizei rezidă în amânarea succesivă a reformei încă din anii anteriori, fapt ce a dus la dezbaterea unui subiect de o complexitate tehnică și socială uriașă sub o presiune temporală extremă. Deși cadrul tehnic este aproape finalizat în urma consultărilor cu sindicatele, încadrarea în anvelopa bugetară agreată cu Comisia Europeană va limita posibilitatea de a satisface toate revendicările salariale din sectorul public.
În spațiul public, neînțelegerile au generat replici dure între reprezentanții conducerii ministeriale și liderii partidelor de la guvernare. Ministerul de resort a atribuit responsabilitatea blocajului partenerilor de coaliție care au gestionat portofoliul Muncii în anii precedenți, acuzându-i de lipsă de inițiativă, dialog social deficitar și avansarea unor promisiuni imposibil de pus în practică. În replică, s-a reproșat schimbarea frecventă a pozițiilor privind resursele financiare alocate și gestionarea populistă a negocierilor.
În ciuda pierderii fondurilor nerambursabile atașate acestui jalon, partidele politice și-au menținut angajamentul de a nu înregistra proiecte individuale în Parlament și de a asuma o abordare comună. Formațiunile din coaliție urmează să stabilească prin decizie politică modul final de distribuire a resurselor salariale între diferitele categorii profesionale din sistemul bugetar, încercând să echilibreze rigorile financiare impuse de Bruxelles cu cerințele sociale din sectorul public.
