loader
Foto

Terra Banatica, cel mai lung tronson de pe Via Transilvanica | VIDEO

Diana Pogea ne propune la Drumuri Aproape o călătorie pe Via Transilvanica.

 

Odată ce am călătorit Via Transilvanica în timpul pregătirii traseului din Caraș-Severin, era cazul să ne întoarcem acolo pentru o drumeție adevărată.

Zis și făcut! Am adunat gașca, ne-am pregătit echipamentul și resursele fizice, am descărcat “Ghidul drumețului” pe device-urile mobile din dotare și ne-am întâlnit la ora și punctul stabilite.

La borna din capătul Gărânei, într-o zi obișnuită de miercuri. Suntem un grup pe cât de numeros, pe atât de compact, căci ne unește pasiunea pentru călătorii și bucuria de a da mai departe, fiecare în felul său, poveștile locurilor pe care le călcăm, cu pasul și cu sufletul.

Unii suntem jurnaliști, alții ghizi de turism, iar cel care avut ideea excursiei este chiar ambasadorul ViaTransilvanica, Nicolae al României, nepotul Regelui Mihai. Nu întâmplător, finalul drumeției ne găsește la borna cu efigia Regelui, bornă montată în apropiere de Vila Klaus pentru a celebra Centenarul Majestății Sale. Terra Banatica este cel mai lung tronson de pe Via Transilvanica. Am vrut să aflăm și să simțim acolo, la firul ierbii, ce îl face atât de fain și de ce își merită goștii.

FILM.TVR.RO

Logo

 
Reporter special - Matematica în universul adolescenței | VIDEO

Joi, 18 aprilie, de la ora 18.30, la TVR Iași, am vorbit despre voință, perseverență și perfomanță în școala românească.

Documentarul „Totul nu va fi bine”, despre efectele accidentului nuclear de la Cernobîl asupra unei generații, în 25 aprilie, la TVR Cultural. Filmele săptămânii

Între 22 și 28 aprilie, TVR Cultural le propune telespectatorilor dramele „Pielea” (1981) și „Anii noștri de glorie” (2020) și documentarul ...

Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci, gazdele campaniei „Omul anului” la TVR

Din 25 aprilie, în fiecare joi, de la ora 18.00, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne prezintă câte două reportaje-portret ale ...