Sarmaua nu este doar un preparat tradițional, ci un martor al istoriei culinare din spațiul românesc. Cosmin Dragomir, jurnalist gastronomic, explică de ce acest fel de mâncare merită un muzeu și cum gastronomia poate deveni un instrument de cercetare culturală și identitară.
Maria Grăjdan: Cum a apărut ideea Muzeului Sarmalelor și care este parcursul acestui proiect de la concept la realizare?
Cosmin Dragomir: Sunt colecționar de gastronomie, am mai multe serii de exponate începute, majoriatea ambalaje și etichete în special din perioada interbelică și comunistă. Am avut și peste 400 de cutii de bomboane, colecție pe care am fost nevoit să o vând după ce, în pandemie, am renunțat la un spațiu de depozitare. Tot cam pe atunci am început mai apăsat studiul sarmalelor în lume pe care l-am transformat într-o mica, dar frumoasă, obsesie.
Ulterior cele două pasiuni (cercetarea și colecționatul) s-au suprapus și în acest caz, și iată-mă în 2026 deținând o colecție de câteva sute de exponate cu și despre sarmale: conserve, borcane, ambalaje de sarmale de pe 4 continente (urmează curând să achiziționez și din America de Sud), obiecte promoționale care valorifică sarmalele (reclame, chibrituri care fac reclama la restaurante etc.), timbre cu sarmale (cred că dețin câte un exemplar din toate cele imprimate vreodată, oriunde în lume), cărți cu sarmale pe copertă în peste 20 de limbi, condimente speciale, tablouri, desene, chiar și sarmale croșetate.
În acest moment cred că într-o singură zi aș putea să mai adaug cel puțin o sută de exponate care să întregească colecția, dar din lipsă de fonduri mă limitez la a cumpăra cu țârâita. Acestora le mai pot adăuga diferite instalații artistice, multe dintre ele deja gândite cu diferiți artiști, Urmează să încep să strâng oale și alte recipiente dedicate. Să recompun din ingrediente (butaforie) sutele de rețete documentate până acum, să creez tot felul de suveniruri ș.a.m.d. Idei sunt multe și cred că declinările ar ajunge să umple multe camere. Adaug acestora și faptul că sunt, probabil, singurul care are sarmale tatuate pe corp.
Credit foto: Cosmin Dragomir
Maria Grăjdan: De ce sarmalele merită, în opinia dumneavoastră, un muzeu dedicat și ce spun ele despre cultura și istoria gastronomică a României?
Cosmin Dragomir: În primul rând sunt preparat național, dar și internațional, ba chiar mai mult sunt reprezentative pentru enorm de multe gastronomii. Sarmaua unește, gastronomic, foarte multe popoare. Rețetele locale/regionale sunt cele care ne diferențiază. E un studiu de caz excelent pentru a vorbi despre diferențe culturale plecând de la cele culinare, dar și despre istoria gastronomiei românești. Cred că multe alte nișe gastronomice merită muzee, așa cum și gastronomia la modul general merită, dar în cazul particular al sarmalelor sunt primul căruia i-a venit ideea și care a și strâns obiecte cât pentru un muzeu. Sunt aproape sigur că aș putea să obțin și un record mondial pentru o categorie care s-ar înființa fix pentru această speță.
Pe actualul teritoriu românesc sarmaua are peste 4 secole de existență, fapt atestat de cea mai veche rețetă care apare într-un manuscris (pagina 46) datat 1550-1600: Cartea de bucate a bucătarului principelui Transilvaniei. Sarmaua a devenit și ea românească așa cum și noi am devenit români. Nu spun că am inventat-o noi, spun doar că timp de veacuri am transformat-o într-un preparat tradițional cu multe rețete locale diferite de cele ale altor popoare.
Cosmin Dragomir
Credit foto: Cosmin Dragomir
Maria Grăjdan: În procesul de documentare pentru acest proiect, care a fost cea mai interesantă sau neașteptată informație descoperită despre sarmale?
Cosmin Dragomir: Faptul că am descoperit universalitatea ei, că sunt mai multe țări în care se gătește (înainte de apariția internetului) decât cele în care nu se face, iar că într-o mare parte dintre aceste țări este considerată preparat național. M-a mai uimit faptul că există cărți dedicate acestui preparat, spre exemplu în Azerbaijan, dar și în Elveția sau că suedezii au o Zi Națională a Sarmalelor.
În decembrie am lansat un newsletter bilunar intitulat chiar Muzeul Sarmalelor pe platforma substack. E un produs editorial gratuit, dar care poate fi și recompensat de către cititori. Are o dublă menire: explorarea împreună a unui subiect ofertant, alambicat, vast și interesant, dar și demonstrarea prin abordarea unei singure nișe socio-culinare/ unui singur exemplu că, de multe ori, cele mai la îndemână informații și teze gastronomice sunt fie greșite, fie parțial (și chiar manipulatoriu) corecte, dar este și un produs de marketing care să ajute la finanțarea Muzeului Sarmalelor. Acolo prezint parte din cercetări, puse pe căprării. Vă invit pe toți să vă abonați, astfel sprijiniți acest demers!
Cosmin Dragomir
Credit foto: Cosmin Dragomir
Maria Grăjdan: Cum se va reflecta experiența dumneavoastră de jurnalist gastronomic în modul în care va fi construit și prezentat Muzeul Sarmalelor?
Cosmin Dragomir: Ca jurnalist am învățat cum să popularizez informații într-un format accesibil tuturor și să țin cont de dreptul la ingnoranță al publicului. Plusvaloare vine și din anii de cercetări, miile de kilometri străbătuți, zecile de țări vizitate în care am căutat informații despre sarmale.
Maria Grăjdan: Unde intenționați să înființați acest muzeu, de ce și care sunt criteriile alegerii locului?
Cosmin Dragomir: Există chiar câteva discuții deschise, dar doar pentru eventuale soluții provizorii. Într-un final el trebuie să fie în București din multe motive: să fiu aproape pentru tururi și alte evenimente conexe, să îl pot introduce în diverse oferte sau trasee turistice, și mai ales să existe un public pentru businessul conex, cel care va susține cu adevărat muzeul: un delivery specializat în sarmale. Sunt conștient că un muzeu, în România, nu se prea poate autosusține din bilete și broșuri, astfel că am gândit un pachet care să asigure continuitate, nu doar hei-rup. Totuși vorbim de o sumă importantă pentru investiția inițială care să nu se ducă pe apa sâmbetei. Nu mă aștept ca muzeul să genereze profit (deși mi-aș dori), dar să se autosusțină și să se mărească. În acest moment nu am o astfel de soluție, dar poate găsesc una împreună cu primăriile de sector sau alte instituții ori vreun mecena.
Maria Grăjdan: Considerați Muzeul Sarmalelor mai degrabă un proiect cultural, educațional sau jurnalistic? Cum se îmbină aceste dimensiuni?
Cosmin Dragomir: În primul rând îl consider inedit. Primul din lume. E un demers cultural, iar aici includ și educația. Cred că în jurul lui pot dezvolta o paleta consistentă de activități care să ne ajute pe toți, de la cei mici până la seniori. Spre exemplu multe degustări diferite care să conțină și multe informații folositoare oricui.
Maria Grăjdan: Care credeți că vor fi reacțiile publicului, în special ale vizitatorilor străini, în fața unui muzeu dedicat unui preparat tradițional?
Cosmin Dragomir: Cred că vor căuta explicații la întrebarea: de ce are România un muzeu al sarmalelor că ele sunt ale noastre. Apoi, cred că toți vor căuta informațiile despre zona din care provin și astfel vor descoperi un univers fascinant și delicios.
Maria Grăjdan: Ce vor putea face efectiv vizitatorii la un asemenea muzeu?
Cosmin Dragomir: Să vadă colecțiile și să se minuneze de variațiunile la temă. Încerc (în funcție de buget) să creez spații interactive, de divertisment educațional, sau multi-media sau multisenzoriale. O să organizez tot felul de evenimente cu degustare și învățare și nu mă limitez doar la sarmale. Pretextul rămâne totuși gastronomia, chiar dacă suntem într-un spațiu dedicat unei singure nișe.
Credit foto: Cosmin Dragomir
Maria Grăjdan: Ce muzee gastronomice cunoașteți în lume și care v-a impresionat cel mai mult? Prin ce anume?
Cosmin Dragomir: Am citit despre enorm de multe muzee gastronomice. Îmi pare rău că s-a închis cel dedicat istoriei gastronomiei din Elveția, dar aș vrea să ajung la cel dedicat kimchiului din Seul. Altfel, am vizitat câteva zeci de astfel de muzee, m-a impresionat cel am mâncărurilor dezgustătoare din Malmo, Suedia și sper ca anul acesta să îl vizitez pe cel omonim din Berlin. M-am distrat foarte bine în cel al mahmurelii din Zagreb, m-am îngrășat în mai multe muzee dedicate ciocolatei. Cel mai recent vizitat are doar vreo trei camere, e în Bratislava, pe locul celei mai vechi brutării și e cochet. Biletul înseamnă doar rugămintea lor de a cumpăra ceva (orice) din băcănie. Este locul în care soția mea mi-a spus că trebuie musai să mă adun și să mă concetrez pentru acest proiect, soție care mă încurajează în acest demers, care e mereu atentă să nu cumva să scap ceva referitor la sarmale pe oriunde am fi.
Maria Grăjdan: Cum vedeți raportul dintre rețeta tradițională de sarmale și reinterpretările contemporane din perspectiva jurnalismului gastronomic?
Cosmin Dragomir: Mă bucură orice variațiune la temă. Sunt un consumator atât de bucătărie veche cât și de modernă, pentru că nu doar că nu se exclud ci se completează. Pentru mine gastronomia este exploratorie așa că orice experiență nouă e binevenită.
Maria Grăjdan: Ce rol poate avea jurnalismul gastronomic în păstrarea și transmiterea tradițiilor culinare autentice?
Cosmin Dragomir: În cercetarea făcută pentru cea mai recentă carte scrisă împreună cu Adriana Sohodoleanu (Sărut-mâna pentru masă, carte de(spre) bucate) am descoperit cu bucurie foarte multe studii locale dedicate zonei culinare. Doar că aceste studii sunt cvasicunoscute. Jurnalismul ajută la popularizare și asta am demostrat în cei aproape zece ani de când mă ocup exclusiv de acest domeniu.
Cosmin Dragomir
Credit foto: Cosmin Dragomir
Maria Grăjdan: Ce variantă de sarmale are pentru dumneavoastră o valoare simbolică aparte, dincolo de preferințele personale de gust?
Cosmin Dragomir: Cele 5 sarmale tatuate pe mâna stângă. Nu au gust, nu au miros, dar sunt cele mai importante pentru mine.
Credit foto: Cosmin Dragomir
Maria Grăjdan: În ce stadiu vă aflați cu derularea Muzeului Sarmalelor și care sunt planurile de viitor în activitatea dumneavoastră de jurnalist gastronomic?
Cosmin Dragomir: Strâng exponate (m-am întors cu vreo 30 din luna de miere) și caut soluții și finanțări. Sper că sunt mai avansat decât anul trecut, dar cumva perioadă de recesiune nu este cea mai propice unui astfel de demers. În rest îmi văd de proiectele începute, scriu constant și curând o să anunț unul dintre cele mai ambițioase proiecte gastronomice de țară, dar și unul de implicare socială, proiect gastronomic – manifest împotriva violenței de orice fel.
Cosmin Dragomir
Credit foto: Cosmin Dragomir
***
Cosmin Dragomir este jurnalist și cercetător în domeniul gastronomiei, activ în acest sector din 2017. A fondat Gastroart.ro, prima revistă din România dedicată cercetării istoriei gastronomiei și ospitalității românești, precum și editura Gastroart, publicând peste 15 volume, în principal reeditări ale unor cărți de bucate românești vechi.
Este autorul volumelor „Curatorul de zacuscă și alte povestiri culinare românești” (2021) și „Colecționarul de sarmale” (2023) și alături de Adriana Sohodoleanu coautor al cărțiilor „Dulce Românie – o istorie a deserturilor de la noi” (2022) și “Sărut-mâna pentru masă! Carte de(spre) bucate” (2025)
S-a implicat activ în promovarea gastronomiei ca patrimoniu cultural, fiind coinițiator al Zilei Naționale a Gastronomiei și Vinurilor din România și coorganizator al Congresului Național de Gastronomie și Vin. Publică constant în numeroase publicații culturale și de specialitate.
Activitatea sa a fost recunoscută prin premii acordate de organizații profesionale și la competiții precum Webstock. Este prezent frecvent în media și implicat în proiecte editoriale și de cercetare care explorează gastronomia românească și regională în profunzime.
***
Interviu realizat de Maria Grăjdan
