loader
Foto

”Ora Regelui”: ”TALENT 35”

RECOMANDARI  TVR1 

”Ora Regelui” din această săptămână este o ediție de colecție despre oamenii care schimbă România, cei dăruiți cu harul de a inspira și cei înzestrați cu forța de a izbândi. TVR 1 – sâmbătă, 3 ianuarie 2026, ora 9:00.

 

Ora Regelui

(w882) ora regeluLa 35 de ani de la venirea Familiei Regale acasă, ani reflectați și de Fundația Regală Margareta a României în numeroase proiecte sociale și artistice, prezentăm o ediție specială despre tinerii artiști ai țării și despre cei care îi ajută să își înfăptuiască visul.

Talentul nu este întotdeauna suficient pentru a avea succes în lumea artistică. Mulți tineri, deși urmează o școală cu profil artistic, nu au materiale de creație, instrumente muzicale ori resurse materiale pentru a participa la cursuri de perfecționare și la diverse competiții.

(w882) ora regeluPentru a sprijini și pentru a promova tinerii artiști talentați, care au nevoie de resurse financiare pentru a-și dezvolta potențialul, Fundația Regală Margareta a României a inițiat, în anul 2009, programul național Tinere Talente. În cei 16 ani de proiect, fundația a susținut 305 bursieri (135 de muzicieni și 170 de artiști vizuali), a acordat 440 de burse, tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 24 ani, elevi și studenți la liceele și universitățile cu profil muzical și artistic din România. Aceștia au prezentat 141 recitaluri și concerte, 87 de expoziții și au beneficiat de 138 de sesiuni de mentorat sau masterclass. Peste 2 milioane Euro au fost investiți în viitorul artistic al României.

Noi credem în misiune și viziune, în rolul și forța fundației de a schimba România în bine. Iubim munca noastră și ne considerăm norocoși pentru că ne-am găsit vocația. Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române este un lider inspirațional pentru noi. În ianuarie 1990, a pornit primele activități de ajutorare de la zero și nu s-a temut să se implice personal. Sute de mii de oameni au fost sprijiniți prin eforturile Fundației pe care a înființat-o alături de tatăl său, din dragoste pentru România. Astăzi, Fundația este o structură solidă, construită pe baze profesionale, cu programe bine definite și cu scopuri clare”, afirmă Mugurel Mărgărit, directorul executiv al Fundației Regale Margareta a României.

Despre ziua în care Familia Regală a venit în țară, Alteța Sa Regală Principesa Sofia își amintește: ”Pe 18 ianuarie 1990, când pășeam pentru prima oară pe pământ românesc, m-au impresionat oamenii care ne-au așteptat la aeroport cu lacrimi în ochi și cu speranță în suflet. Împreună cu sora mea am vizitat spitale, orfelinate, case de bătrâni, comunități vulnerabile, aflate în condiții grele de trai. Mulți copii abandonați și vârstnici rămași singuri se confruntau cu greutăți și neajunsuri majore. Stabilirea unor proiecte de ajutor umanitar direct și sprijin imediat pentru comunități, mobilizarea rețelei noastre din Elveția, Franța, Italia, Marea Britanie, Belgia și Statele Unite, au fost primele demersuri pe care le-am făcut prin intermediul Fundației Regale Margareta a României.

(w882) ora regelu35 de ani mai târziu, putem spune că Fundația Regală a creat o cultură a implicării și a schimbului intergenerațional. Cel mai mare impact l-am avut prin faptul că am inspirat alți oameni să ajute la rândul lor. Aproape 200.000 de seniori, peste 35.000 de copii și 330 de tineri talentați, precum și peste 100 de ONG-uri au fost susținuți până acum. Datorită încrederii, generozității și responsabilității sponsorilor, donatorilor, voluntarilor, partenerilor proiectelor și echipei Fundației am putut și putem schimba destine și oferi speranță pentru o Românie mai bună.

În multe rânduri, Majestatea Sa Margareta a declarat că provocarea majoră a fost să structureze nevoile societății, să identifice direcțiile și abia apoi să studieze formele de  sprijin cele mai eficiente, fiindcă dificultățile erau prezente în toate categoriile sociale și de vârstă. ”În urmă cu 35 de ani, am inițiat primele acțiuni umanitare în România, alături de sora mea Sofia, sub îndrumarea tatălui nostru, Regele Mihai. Un efort pornit cu foarte puține resurse, dar cu multă speranță și credință. De atunci, am schimbat vieți și am dezvoltat comunități. Am investit în educație și talent. Am inspirat oamenii să-și atingă potențialul și am adus generațiile mai aproape. Fundația Regală Margareta a României a devenit un simbol pentru valorile în care credem: generozitate, responsabilitate, integritate și puterea exemplului. Ne-am asumat o misiune de suflet, pe care o ducem mai departe cu aceeași motivație și mândrie. Credem că România poate fi mai bună prin contribuția fiecăruia dintre noi și doar împreună putem construi un prezent mai luminos, pentru fiecare și pentru noi toți”, spune Custodele Coroanei române.

(w882) ora regeluSusținerea și promovarea artiștilor emergenți și a artei contemporane a fost scopul evenimentului extraordinar denumit simbolic ”TALENT 35”. Derulată în perioada noiembrie 2024 – februarie 2025, inițiativa culturală bilaterală româno-norvegiană a pus accent pe creșterea gradului de conștientizare privind diversitatea culturală și pe consolidarea cooperării și schimbului cultural dintre România și Norvegia. În acest timp, s-au desfășurat vizite de documentare, dar și sesiuni online care au implicat 13 speakeri și 138 participanți. Concertul Talent 35, din 18 ianuarie 2025, dată la care Familia Regală sărbătorește venirea acasă, a adus la Ateneul Român, 10 tineri artiști muzicieni emergenți împreună cu Camerata Regală, dar și un public de 800 de persoane. Foarte mulți au fost și cei care au vizitat Expoziția Talent 35 de la Muzeul Național de Artă al României, care a cuprins o colecție de 91 lucrări a 52 artiști vizuali emergenți.

(w882) ora regeluEste extrem de important să oferim tinerilor muzicieni și artiști vizuali sfaturi, sprijin și încurajare, iar aceste proiecte au fost exemplare în acest sens”, a declarat domnul  Sigbjørn Nedland, prezent și la evenimentele din România. Muzician, jurnalist, producător și specialist în proiecte culturale, fondator al unei importante companii de profil în țara sa, domnul Sigbjørn Nedland a completat: ”A fost sarcina mea să provoc participanții să exploreze zone în care nu au mai fost înainte. Vizitarea Norvegiei, dar și intrarea în contact cu diverse instituții, organizații și oameni dedicați din lumea culturală au adus experiențe utile și semnificative. Ca artist, este întotdeauna important să studiezi elementele de bază și să cunoști istoria și dezvoltarea propriei tale culturi, pentru a fi încrezător în performanța ta în această cultură. Dar este la fel de important să te deschizi  către alte domenii decât al tău. Sper să-i fi inspirat să facă exact acest lucru”.

(w882) ora regeluEmisiunea ”Ora Regelui” vă invită să luați parte la seara de gală, dar și să pătrundeți în culisele artei și să descoperiți cum șlefuiește ambiția cele mai sensibile suflete. Un eveniment cu o aură strălucitoare, care a adus tuturor nu numai satisfacția reușitei, ci și o stare înălțătoare, de imensă bucurie. Generozitate, Responsabilitate, Puterea  Exemplului, Loialitate și Integritate – sunt valorile pe care le slujește Fundația Regală Margareta a României.

(w882) ora regeluLa aniversarea a 35 de ani de existență a unei organizații, este bine să te uiți în urmă și să celebrezi realizările pe care le-ai avut”, spune Mugurel Mărgărit, directorul executiv al fundației. ”Nu o faci pentru laudă, ci pentru a marca progresul și a înregistra succesele. O  faci pentru a putea să comunici tuturor forța pe care o reprezintă o organizație caritabilă născută din dorința de a ajuta și a face o Românie mai bună pentru locuitorii săi. O faci pentru a inspira schimbarea pe mai departe și pentru a-i îndemna și pe alții să încerce.

Celebrezi succesul pentru a oferi certitudinea că schimbarea este posibilă și că ajutorul oferit copiilor, tinerilor și seniorilor schimbă destine și îmbogățește națiuni. Acum 35 de ani România era o țară tristă, gri și cu probleme sociale atât de dureroase încât au făcut înconjurul lumii în imagini care au marcat o generație. Astăzi suntem departe de acel moment și am făcut progrese incredibile în drumul nostru spre civilizație, occident și o viață mai bună pentru toți. Mai avem mult din acest drum, dar merită să ne aducem aminte de unde am venit”.

***
.
Directori de imagine: Mihai Covrig, Dinu Mărgărint
Filmări speciale: Mihai Florea
Editor de imagine: Nicolaie Cernat
Producător: Lidia Voicu
Realizator: Diana Ilica
.

Logo

 
Frumuseţe, echilibru, perle rare în documentarul „Grădini de vis: geometrie, artă, viaţă”, la TVR Cultural

Datorită întâlnirilor lui cu grădinari, peisagişti, horticultori, arhitecţi, istorici sau administratori de domenii, arta acestor spaţii naturale ...

O noapte imperială sub stele: Concertul de vară al Filarmonicii din Viena se vede la TVR Cultural

Sâmbătă, 18 iulie, de la ora 21.00, TVR Cultural transmite unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale stagiunii muzicale internaționale: ...

BAC 2026: Soluționarea contestațiilor urcă rata de promovare la cel mai ridicat nivel din ultimii 17 ani

Ministerul Educației a publicat rezultatele finale ale examenului național de Bacalaureat pentru sesiunea de vară a anului 2026, devansând cu o ...

Universitatea Craiova își adjudecă Supercupa României în urma loviturilor de departajare

Sezonul competițional intern a fost deschis oficial în Bănie prin disputa pentru Supercupa României, un duel de orgoliu care a reeditat ...

Descoperim „Comori uitate din bazinul Mediteranei”, într-un documentar splendid, la TVR 2

Fiecare episod explorează o țară mediteraneană diferită și o lume unică: arheologie, arte plastice, palate, artă religioasă, comori scufundate ...

Libertate și austeritate: Cine e Stăpânul Inelelor ?

Dacă în anii '60 mișcarea hippie vedea în „Stăpânul Inelelor" un manifest pacifist, generația Indignaților de după 2010 ar fi putut reciti cartea ...

„Ecouri”, concert de jazz dedicat compozitorului și pianistului Romeo Cozma, la TVR Cultural

Telespectatorii TVR Cultural vor descoperi teme reprezentative din creația lui Romeo Cozma, reinterpretate într-o manieră orchestrală modernă, ...

Serialul pentru copii „Cireşarii

Vara aceasta este plină de peripeţii pentru copii şi adolescenţi. Începând cu 13 iulie, de luni până vineri, de la ora 10.00 (şi în reluare, de ...

Dincolo de politică, comunitățile au nevoie de soluții - nouă dezbatere la INFO ETNIC

La TVR INFO, Boris Velimirovici și echipa emisiunii propun o dezbatere despre responsabilitatea reprezentanților minorităților naționale, dincolo ...

CM 2026: Franța, calificată în semifinale după 2-0 cu Maroc

Franța își asigură calificarea în semifinale după un duel categoric în fața Marocului.

Adaptarea românilor la presiunea economică

Românii înregistrează o creștere a stresului financiar, dar reiau planurile pentru achiziții majore.

Final spectaculos pentru „Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț”: TVR Cultural și TVR 3 transmit în direct concertul extraordinar „Opera Crossover”

Cea de-a 51-a ediție a Festivalului Internațional „Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț” se încheie sâmbătă, 11 iulie, cu unul dintre cele mai ...

PORTRET DE ARTIST | In memoriam Răzvan Ionescu: Teatrul ca drum al devenirii întru Hristos. Arta ca vocație, credința ca rost

TVR Cultural vă invită, joi, 9 iulie 2026, ora 20.30, să urmăriți emisiunea „Portret de artist” dedicată actorului Răzvan Ionescu. Veți putea ...

Cântec, joc şi poveste cu Ansamblul Folcloric Profesionist „Drăgan Muntean”, la TVR 1

Au participat la evenimente importante în mari oraşe ale ţării, alături de alte grupuri folclorice profesioniste de la noi. De fiecare dată, s-au ...

Deciziile Summitului NATO de la Ankara și evaluarea strategică a României privind Flancul Estic

Reuniunea la vârf a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), desfășurată în capitala Turciei, s-a încheiat cu adoptarea unei ...