Un conclav format din 135 de cardinali ar putea alege pe cineva foarte diferit de Papa Francisc.
Decesul Papei Francisc survine într-o perioadă marcată de convulsii pe scena internațională, un moment în care se aștepta ca răposatul pontif să joace un rol influent. Plecarea sa elimină de pe scena internațională un lider cu o imensă soft power și cu o viziune distinctiv ambiguă asupra noii administrații a președintelui Donald Trump, notează The Economist într-o analiză.
Deși nu toți cei 1,4 miliarde de romano-catolici botezați din lume urmează îndrumările liderului lor spiritual, totuși nici chiar cei care sunt vehement împotriva opiniilor unui papă nu le pot ignora.
Papa Francisc aproape că nu putea să-și exprime mai clar dezaprobarea față de planurile președintelui privind deportarea în masă a imigranților ilegali din America. Pe 19 ianuarie le-a numit „o calamitate”. Oricum, papa nu era un mare admirator al Statelor Unite sau al capitalismului dezlănțuit. Ca latino-american — argentinian — fusese martor direct la unele dintre aspectele mai puțin onorabile ale politicii externe americane, scrie The Economist.
„O astfel de economie ucide”
Mai mult, poate, decât oricare dintre predecesorii săi, el a subliniat că învățătura socială catolică condamnă nu doar marxismul, ci și liberalismul economic necontrolat. Opiniile sale au devenit evidente la mai puțin de un an după alegerea sa, odată cu publicarea cărții „Evangelii Gaudium” („Bucuria Evangheliei”), în care condamna „o economie a excluderii și inegalității”, adăugând: „O astfel de economie ucide”. Ideile sale privind schimbările climatice erau în contradicție cu cele ale lui Trump și ale mișcării sale. „Trebuie să ne angajăm în… protejarea naturii, schimbându-ne obiceiurile personale și comunitare”, spunea el anul trecut.
Reacția americanilor conservatori la criticile și îndemnurile sale a variat de la consternare la indignare. Este profund ironic faptul că ultima figură internațională cu care s-a întâlnit înainte de moarte a fost vicepreședintele american J.D. Vance.
Răposatul pontif și Donald Trump au avut o viziune comună, însă, în privința avortului și, într-un mod mai nuanțat, asupra necesității de-a pune capăt conflictelor din Ucraina și Gaza, subliniază The Economist. Dar părea puțin probabil ca aceste puncte de convergență să evite un conflict de valori și voințe. Dimpotrivă, pe 20 decembrie, Trump l-a numit ca trimis al său pe lângă Sfântul Scaun pe Brian Burch, un critic vehement al lui Francisc. Papa a părut să răspundă prin numirea ca arhiepiscop de Washington a cardinalului Robert McElroy, un susținător vocal al imigranților. Scena era pregătită pentru o confruntare.
De ce nu ar mai putea fi ales un papă liberal
Asta nu se va mai întâmpla acum, cu excepția cazului în care cardinalii însărcinați cu alegerea succesorului lui Francisc vor alege un om din același aluat. Pentru un observator din exterior, acest lucru ar putea părea inevitabil. Toți, cu excepția a 27 dintre cei 135 de cardinali sub 80 de ani care au drept de vot în următorul conclav, au fost numiți de Francisc. Însă alegerile papale, despre care catolicii cred că sunt ghidate de Dumnezeu sub chipul Duhului Sfânt, oferă în mod obișnuit surprize. Francisc a fost ales în 2013 de un electorat compus aproape în întregime din cardinali numiți de cei doi predecesori conservatori ai săi, Sfântul Ioan Paul al II-lea și Papa Benedict al XVI-lea.
Există mai multe motive pentru care alegerea unui papă liberal nu este un rezultat garantat. Unul dintre ele este de natură circumstanțială. Francisc a fost ales, după cum spunea chiar el, „de la capătul lumii” și avea o înclinație spre a numi drept cardinali prelați din regiuni ale lumii chiar mai izolate decât Argentina natală. Printre cei care îi vor alege succesorul se numără prefectul apostolic din Ulan Bator, capitala Mongoliei. Drept urmare, mulți dintre cardinalii-electori nu se cunosc între ei. Acest lucru îi poate face mai vulnerabili la influența unui lobby bine organizat. Iar în eșaloanele superioare ale Bisericii Catolice nu există un lobby mai bine organizat decât cel al cardinalilor americani conservatori.
Un alt motiv este faptul că nu toate numirile făcute de Francisc în colegiul cardinalilor sunt de progresiști. În special în Africa, episcopii și arhiepiscopii catolici liberali sunt rari. În multe cazuri, răposatul papă nu a avut de ales decât să numească tradiționaliștii cei mai competenți disponibili, notează The Economist. Totuși, acest lucru explică, poate, și de ce Africa va fi subreprezentată în următorul conclav. Populația catolică a continentului reprezintă aproximativ o cincime din totalul global, însă africanii vor avea doar o optime din voturi.
Ajungerea la un consens
Un alt aspect important este modul în care sunt aleși papii. Înainte de un conclav, cardinalii poartă mai multe zile de discuții informale. Unul dintre motive este acela de-a le oferi timp să se cunoască între ei și să decidă câți dintre ei sunt papabili (eligibili pentru a deveni papă). Acest lucru va fi deosebit de important în cazul de față.
Dar un alt motiv este încercarea de-a ajunge la un consens asupra principalei probleme cu care se confruntă Biserica, pentru ca aceasta să poată servi drept criteriu în alegerea următorului papă. Se spune adesea, la Vatican și în jurul său, că dacă în 2005 cardinalii ar fi considerat că cea mai mare provocare a catolicismului era extinderea islamului, probabil că l-ar fi ales pe Francis Arinze, un cardinal nigerian. În schimb, au decis că secularizarea Europei era problema principală și, astfel, au ales un german, Joseph Ratzinger, care a devenit Papa Benedict al XVI-lea.
Consolidarea puterii sinoadelor
Francisc a fost ales pentru a reforma administrația Vaticanului și, în special, pentru a o face mai receptivă la Biserica universală. Intenția era de a întări autoritatea și influența adunărilor de episcopi care se reunesc la Vatican pentru a discuta probleme specifice. Pontiful a îndeplinit prima dintre aceste misiuni în 2022, prin publicarea unei noi constituții a Vaticanului — rezultatul a nouă ani de muncă din partea unui comitet de cardinali. Dar a doua misiune rămâne mai degrabă o aspirație decât o realizare, în mare parte pentru că Francisc nu era dispus să cedeze atunci când adunările, sau sinoadele, ajungeau la concluzii pe care el nu le împărtășea, scrie The Economist.
Consolidarea puterii sinoadelor ar putea fi privită ca fiind problema cea mai urgentă de abordat. Dar există și alte posibile priorități. Una dintre ele este îngrijorarea față de secularizarea treptată, nu doar a Europei de Vest și a Americii de Nord, ci și a Europei de Est catolice și a Americii Latine. Această tendință este cauzată, cel puțin parțial, de o altă problemă încă presantă: efectul debilitant și de durată al scandalurilor repetate privind abuzurile sexuale comise de membri ai clerului asupra tinerilor.
Un alt aspect important este ascensiunea Chinei, în pofida dificultăților economice actuale ale acesteia. Acest factor ar putea pleda în favoarea alegerii unui prelat asiatic. Oricare ar fi problema considerată centrală, este posibil ca un anumit conservator să fie mai potrivit pentru a o aborda decât oricare dintre progresiști — indiferent de cât de papabil ar fi acesta din urmă, conchide The Economist.
Sursă foto: Marco Iacobucci Epp / Shutterstock.com
