Bucurați-vă de teatru tv la TVR Internațional, urmărind piesa "Hamlet", regizată de Vlad Mugur, vineri, 3 aprilie, ora 23.00.
Spectacolul este preluat de la Festivalul Internaţional de Teatru de la Craiova și a beneficiat de multe aprecieri de-a lungul vremii.
„Încununată cu premiul pentru cel mai valoros spectacol la Gala UNITER 2002, această ultimă creaţie a lui Vlad Mugur a participat la importante reuniuni artistice de mare anvergură, ca Festivalul Naţional de Teatru "I.L. Caragiale", Festivalurile Internaţionale de Teatru de la Sibiu şi Köln, Festivalul Naţional de Teatru clasic de la Arad și Festivalul Internaţional "Shakespeare" de la Craiova.
Este un spectacol monumental şi răscolitor, cu valoare testamentară, despre seismele şi nebunia lumii noastre, un discurs artistic de o excepţională tensiune intelectuală şi emoţională în care întrebările "hamletiene" sunt înfăţişate cu o pilduitoare prospeţime la interferenţa cu incitantele interogaţii existenţiale proprii acestui tulburător început al mileniului trei.” – a sintetizat Ion Parhon.
Foto: NICU CHERCIU
22 iunie 2001 Teatrul Național Cluj
Aniversare Vlad Mugur la 74 de ani.
(În 22 iulie Vlad Mugur a murit la München)
"Prima oară, în 1958, când Vlad Mugur a regizat primul Hamlet de după cel de-al Doilea Război Mondial, chiar în acel Teatru Naţional din Craiova, în care, în 1925, cu Ion Manolescu în rolul principal, a fost pus în scenă textul integral. Mugur l-a distribuit, în rolul prinţului danez, pe Gheorghe Cozorici care, treizeci de ani mai târziu, îşi amintea că a întruchipat un Hamlet dârz şi hotărât, care părea indecis doar în clipa în care era nevoit să facă deosebirea între limita subtilă dintre bine şi rău, dar nu şi atunci când trebuia să acţioneze.
În perioada aceasta însă, critica de teatru nu mai zăbovea asupra esenţei artistice a actorilor, fiind preocupată să îi cânte în strună Partidului şi să redea întru totul ideologia sa. Unul dintre cronicari, de pildă, e de părere că viziunea lui Mugur e extrem de „formală”, pentru că Hamlet al lui e puternic influenţat de Lawrence Oliver; în plus, e mult prea preocupat de mişcarea scenică, în loc să se concentreze pe conflictele sociale. E mai greu să reconstruieşti piesa, bazându-te pe astfel de argumente.
A doua punere în scenă a avut loc treisprezece ani mai târziu - şi, din păcate, nu degeaba a fost Vlad Mugur superstiţios.
În zadar decurgeau fără probleme repetiţiile în 1971, la Teatrul Naţional din Cluj. Aşa-numita revoluţie culturală ceauşistă a intervenit, ordonând suspendarea muncii artiştilor, astfel că Vlad Mugur s-a văzut nevoit să părăsească ţara şi să emigreze împreună cu „Ophelia” lui, Magda Stief. Regizorul reuşeşte să-şi îndeplinească visul abia după treizeci de ani, şi moare la exact o lună după premieră, de parcă ar fi spus tot ce-a avut de spus. E o poveste tristă şi extraordinar de frumoasă, la fel de frumoasă ca opera lui Mugur, e un joc straniu cu piesa, în care nu actorii o joacă, ci piesa se joacă cu ei.
După dispariţia maestrului, testamentul său artistic e transmis mai departe: în Săptămâna Comemorativă dedicată lui Vlad Mugur (…) ba mai mult, spectacolul revoluţionar al lui Mugur induce apariţia unei serii de particularităţi în lumea teatrului. I-am putea atribui o valoare simbolică faptului că, la fel ca în Ungaria, unde Claudiuşii anilor ’90 sunt jucaţi de Hamleţii anilor ’80, în secolul al XXI-lea, se petrece acelaşi lucru şi cu „regele” din piesa regizată de László Bocsárdi, reprezentată la începutul anului 2009 la Bucureşti. Trebuie menţionat faptul că, doar cu opt ani înainte, Sorin Leoveanu a fost cel care a intrepretat rolul principal aproape extravagant, ba chiar morbid, al ultimei piese regizate de Vlad Mugur (care dă dovadă de o viziune tipică sfârşitului de secol, simptomatică pentru moralitatea unei lumi iraţionale) – şi asta cu foarte puţin înainte de 11 septembrie. Deja Claudiusul Teatrului Metropolis e om instinctelor, omul imoral al prezentului, care n-are cum să-l înţeleagă pe intelectualul moralizator". - Fragmente din „Pentru prefaţa cărţii în limba română” - Darvay Nagy Adrienne: CADRELE EPOCII – HAMLET LA CUMPĂNA MILENIULUI, Editura Holnap, Budapesta 2006
„Omul poartă în sine raiul şi iadul. Pariul Divinităţii cu Lucifer s-a făcut în aceşti termeni. Cea mai simplă logică binară ne anunţă cu repeziciune CONFLICTUL. Conflictul interior, între sine şi sine, între sine şi Sinele Universal şi între sinele propriu şi sinele celorlalţi. NELINIŞTEA SINELUI.” – scrie Hamletul craiovean al lui Tompa Gábor, regretatul Adrian Pintea, în eseul său intitulat "Hamlet sau actorul lucid….”
***
Traducerea şi adaptarea: Roxana Croitoru
În distribuţie: Sorin Leoveanu, Luiza Cocora, Bogdan Szolt, Elena Ivanca, Anton Tauf
Regia TV: Silviu Jicman
Redactor: Ioana Prodan
Scenografia: Helmut Stürmer
Costume: Lia Manţoc.
Regia artistică: Vlad Mugur
