loader
Foto

Horoscopul zilei de 13 august

RECOMANDARI

Știm că nu tot ce strălucește e aur, iar azi învățăm să ne temperăm primul impuls. Cel puțin până aflăm dacă am găsit sau nu aurul pe care-l căutăm. Luna în Berbec e motivantă, trebuie să-i dăm credit, dar ritmul și direcția în care ne îndreptăm sunt și mai importante.

 

Berbec

Nu tot ce te provoacă e o amenințare! Uneori, e doar viața care te învață să respiri înainte să reacționezi. Azi simți totul mai intens: un cuvânt, o privire, o virgulă lipsă într-un mesaj. În loc să scoți sabia, poate ar fi mai eficient să ridici o sprânceană — uneori, calmul e cea mai impresionantă formă de putere.

Taur

Azi, îți încarci bateriile în liniște, relaxare și introspecție. Rămâne de văzut cum vei găsi timp pentru asta, când ziua pare să-ți trimită o listă interminabilă de treburi: de la cele de serviciu, până la cele administrative sau legate de sănătate. Simți că vrei să acționezi rapid, dar în jur lucrurile cer tact și răbdare. Știi cum e? Ca și cum ai vrea să alergi la maraton, dar în papuci!

Gemeni

Îți faci planuri, dar impulsurile bat planificarea fără drept de apel. Așa că nu te mira dacă sfârșești prin a schimba de trei ori planul zilei. Azi, te frămânți între ce-ți dorești cu adevărat și ce vor alții de la tine. Vrei să te exprimi autentic, dar nu vrei nici să dezamăgești. Te ajută dacă nu te iei prea în serios: un pic de joacă, un strop de autoironie și o doză serioasă de creativitate.

Rac

După ziua de azi, poate o să-ți dorești să ai acces la o tehnică secretă care să-ți permită să fii în mai multe locuri în același timp. Pentru că azi ești cu un picior în sufragerie și cu celălalt pe scena profesională. Vrei liniște și familiar, dar simți și o nevoie apăsătoare de a demonstra că poți mai mult. Mai bine îți alegi scena cu grijă decât să joci două roluri prost.

Leu

Vrei să spui lucrurilor pe nume, să ieși din zona de confort, poate chiar să te contrazici cu versiunea ta de acum o lună! Nu-i exclus să simți că adevărul tău a crescut între timp — și nu mai încape în vechile convingeri. Doar ai grijă cum îl ambalezi: o doză de diplomație face mesajul mai digerabil. Și dacă apare cineva care te provoacă la duel de idei… întreabă-te întâi dacă merită să scoți sabia argumentelor.

Fecioară

Azi va trebui să iei berbecul de coarne când vine vorba despre chestiunile ce privesc resursele. Dar te poți simți ca și cum te duci să înveți să valsezi, cu atitudinea celui care se pregătește de un meci de box. Curajul nu-ți lipsește, însă tactul și răbdarea sunt cheia pentru a nu-ți termina energia prea repede. Fii atent la detalii și nu te grăbi să faci schimbări majore înainte să știi exact ce pe ce te bazezi.

Balanță

„Dacă vrei pace, pregătește-te de război”, spunea Sun Tzu. Asta e posibil să se întâmple dacă nu scoți la înaintare diploma de expert în negocieri delicate. Azi, când impulsurile tale și ale celorlalți par să joace ping-pong fără arbitru, îți va fi greu să alegi ce strategie să folosești în parteneriate.

Scorpion

Știi povestea cu calul troian? Azi o s-o redescoperi: pari că te retragi, dar în realitate plănuiești o mișcare strategică. Vrei să schimbi tot ce ține de rutină și să revoluționezi nu doar propriul stil de viață, ci și impactul pe care îl au acțiunile tale concrete la locul de muncă.

Săgetător

Astăzi, creativitatea ta își cere drepturile! Cu Luna în Casa 5, mintea ta e un carusel de idei, iar tu vrei să le pui în scenă pe toate, azi și acum. Cuvântul „plictiseală” îți este complet străin azi. Ai ocazia să te joci cu alte cuvinte cum sunt: îndrăznește, inventează, creează, distrează-te! Și dacă poți, nu face întrecere cu nimeni azi, fiecare are talentele lui!

Capricorn

Confortul interior? El face azi toate regulile! Întâi o să te pună la treabă acasă, confortul cere efort înainte să devină plăcere, așa că fă ce-ți dictează! Apoi o să vrea să ieși din zona de confort în carieră, pentru că acolo ai cu totul altă sarcină. Oricum ar fi, scopul zilei e menținerea echilibrului, interior-exterior.

Vărsător

Devii azi un veritabil detector de idei neobișnuite, posibile acțiuni îndrăznețe și călătorii spontane. Dacă nu vorbești de filozofie, religie, tehnologie sau ceva ce îți pune pe jar neuronii, azi parcă nu e ziua ta. Dar este, fiecare zi e ziua ta! Azi, pregătește-te să schimbi câteva paradigme!

Pești

Resurse? Realizezi că sunt din belșug și pe măsură ce le apreciezi par să se înmulțească. Azi îți redefinești ideea de valoare. Ai curaj să vezi ce contează cu adevărat pentru tine. În plus, îți dai seama că, de dragul siguranței, trebuie să îți menții independența financiară pentru a păstra echilibrul în relația cu ceilalți.

*Conform reglementărilor Consiliului Național al Audiovizualului (Decizia 573/25.06.2025 - art 15), conținutul următor are caracter de divertisment și nu se bazează pe criterii științifice. Informațiile prezentate sunt generale și nu constituie recomandări personalizate.

Foto: Pixabay/Vilkasss

Logo

 
Ziua Copilului se vede în direct la TVR: concerte, ediţii speciale şi transmisiuni de la „Televiziunea Copiilor”, din curtea şi studiourile TVR

• Concertul Alexandrei Căpitănescu, în direct şi în exclusivitate la TVR 1 şi tvrplus.ro. • Emisiuni speciale transmise pe TVR 2, TVR INFO şi ...

Cum a fost salvat un spectacol aproape dispărut: Victor Rebengiuc și emoția unei recuperări unice la TVR Cultural

Producții de arhivă, spectacole imposibil de văzut în altă parte și o recuperare emoționantă din patrimoniul TVR, într-un proiect special TVR ...

Mihail: „LIVE... În felul meu”, un concert unic, la TVR 1

Dincolo de prejudecăți sau limitări, pentru prima dată în România, o melodie a unui artist schimbă pentru totdeauna percepția publicului asupra ...

TVR Internațional dedică o zi specială românilor de pretutindeni, pe 31 mai

Cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni, sărbătorită anual în ultima duminică a lunii mai, TVR Internațional pregătește duminică, 31 mai, o ...

Dați boxele la maximum! Grupul Underwaves, din zona metalcore, face impresie la „Rock Maniac”

Un semnal sonor puternic, venit din zona metalcore, răsună din Brașov. Grupul Underwaves are multe de spus, nu doar în underground, ci și în ...

Eda Marcus: „M-aş întoarce să îmi văd sora mică, să mai stau o clipă cu colegii din generală, să-mi văd părinții tineri, bunicii care nu mai sunt…”

1 Iunie nu este despre vârsta din buletin, ci despre starea de spirit. Este un memento că, indiferent cât de complicată devine viața, undeva, în ...

Ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, după prăbușirea unei drone la Galați

Administrația Prezidențială a anunțat convocarea de urgență a Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru vineri, la ora 11:00, în urma unui ...

„Peleşul Transilvaniei

Itinerar bogat în povești, motoare și istorie! Cu asta ne tentează Cristian Tabără şi echipa sa la „Exclusiv în România”. Incursiunea prin ...

„The Living Legend” - Ovidiu Lipan Țăndărică și Big Band-ul Radio România

Sâmbătă 30 mai, de la ora 21:00, la TVR Cultural, nu ratați un concert „incendiar”: „The Living Legend – prezentat de Big Band-ul Radio România ...

Sâmbătă, 30 mai, de la ora 20:30, la TVR 1 și TVR+, vă invităm la o nouă ediție "Breaking Fake News!".

Maşini de pompieri, cai, câini antrenaţi, sport şi ateliere creative, de 1 Iunie în curtea TVR

De 1 Iunie, curtea TVR se transformă într-un spaţiu spectaculos de joacă şi aventură pentru copii. La sediul Televiziunii Române din Bucureşti, ...

Proteste și un val de critici privind legea salarizării

Legea salarizării reprezintă una dintre cele mai importante jaloane asumate prin PNRR, de care depinde obținerea a 700 de milioane de euro.

„Glasuri mici, tradiții mari” – o celebrare a copilăriei și a sufletului românesc, duminică, la TVR 1

În preajma Zilei Copilului, cei mai tineri păstrători ai folclorului românesc devin protagoniștii unei povești autentice despre rădăcini, ...

Mihai Rădulescu: „Nu e nevoie să mă întorc în timp ca să mă simt copil”

1 Iunie nu este despre vârsta din buletin, ci despre starea de spirit. Este un memento că, indiferent cât de complicată devine viața, undeva, în ...

De 1 Iunie, Banu Manta devine un spațiu al jocului și al tehnologiei

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, autoritățile locale organizează, între 30 mai și 1 iunie, programul „Sectorul 1 Animat”, o serie ...