Lumea pare să-și fi uitat mersul firesc odată cu instalarea izolării nedeterminate...
Noi îi simțim încremenirea lăuntrică, fiecare în felul său...
Omul este făcut să spere. Visez cu ochii deschiși la clipa eliberatoare. Mă amăgesc spunându-mi că nu am pierdut nimic, ba mai mult, că voi ieși din această perioadă grea, mai împăcată cu mine însămi, cu propriile amintiri, cu primăverile trăite până acum, cu oamenii care m-au supărat, cu cei care mi-au adus bucurii, cu Cerul.
Prin puterea rugăciunii și a gândurilor o să fim mai aproape unii de alții, iar celor care sunt afectați de boală să nu le fie frică pentru că așa cum nu am știut când am venit pe pământ, tot așa va fi și la plecare, dar să nu ne temem pentru că Dumnezeu este veșnic cu noi.
Dacă aș fi trăit acest timp în satul copilăriei mele, sunt sigură, primăvara, m-ar fi ținut în sânul ei de mamă, m-ar fi mângâiat cu sunetele ei de zi și de noapte. Satul meu este ca un stup de albine... el mi-a șters primele lacrimi, el m-a învățat să râd și să cânt, să iubesc viața cu tot freamătul ei.
Îmi este dor de viața adevărată, să am potecile întinse la picioare, să le calc pentru a te întâlni și întreba: ce mai faci, OM BUN?
***
Marea interpretă a cântecului teleormănean, Floarea Calotă s-a născut și a copilărit în satul Beuca, în apropiere de Siliștea Gumești al lui Marin Preda. Cântăreața care a dat glas cu dragoste și devotament atâtor doruri ale lăutarilor de pe Vlașca -Teleorman, a reușit să valorifice un repertoriu bogat și diversificat de la tarafurile vestite de lăutari.
Glasul îndrăgitei cântărețe, profund și puternic legat de pământul ale cărui frumuseți le regăsim în cântările ei, te poartă parcă cu gândul către vremuri de demult, printr-un stil arhaic-țărănesc, unic în exprimare artistică și împreună cu ea, ascultătorul parcurge stări de o nemărginită bucurie sau de tristeți ascunse. Repertoriul său, de la cântecul de leagăn, de dragoste și dor, de cătănie, până la baladele de război îmbrăcate cu un dramatism specific bocetului, tot acest repertoriu îl regăsim în peste 150 de cântece culese de la lăutari, dar și creații proprii, în Arhiva de Aur a Radiodifuziunii Române.
„Of, of și nu mai poci! Fa, dădică,/ Trage bobii, spune tot,/ Să vie puiul la loc. /Duminica să-l iubesc, /Să știu, dadă, că trăiesc.” sau ”Constantine, Constantine,/ Neagră-i cămașa pe tine, / Vino tale de ți-o spală,/ Cu săpun de tămâioară.”
De la aceste versuri din lumea satului, a pornit drumul său către scenă și mai ales către succes, dar a știut, a iubit și a respectat tradiționalul și stilul lăutarilor, astfel că o lungă perioadă a carierei sale artistice a cântat și s-a format alături de taraful condus de marele violonist și lăutar Ion Albeșteanu și împreună au valorificat și promovat adevărate bijuterii folclorice din ținutul Teleorman.
Se spune că portul popular reprezintă una dintre formele de cultură ale unui neam, un templu la purtător, o parte din istoria și devenirea unei nații.
În cazul cântăreței Floarea Calotă, costumul popular este unul dintre punctele de reper atunci când ne referim la identitatea zonală și mai ales la faptul că aceste piese de port de mare valoare, îmbrăcate cu măiestrie și purtate cu mândrie, sunt de fapt martorii tăcuți a ceea ce țăranul român a simțit și trăit.
Autor: dr. Maria Tănase Marin
