Cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, Maria Migali Grin, din Biserica Albă, ne spune, în câteva rânduri împletite cu poezie, viața ei.
Când nu le predă elevilor la școală, scrie poezie. Când nu scrie poezie, privește în jur și se străduiește să vadă frumosul din oameni și din locurile în care se întâmplă să fie.
Eu sunt din Ucraina, regiunea Transcarpatia, satul Biserica Albă, la granița cu Sighetul Marmației din România. Aici m-am născut, aici mi-am petrecut copilăria, într-un colțișor de lume parcă special ales de Dumnezeu, la poale de munte și pe marginea unui râu, Tisa, care este și granița dintre Ucraina și România. Un sat vechi (datează din 1373), cu oameni de samă, harnici, primitori, deschiși și cu suflet mare, români puri, maramureșeni adevărați din ținuturile lui Dragoș Vodă.
”Ce este viața?/O suflare,/O adiere,/O clipă minunată/Trăită cu atâta ardoare!”
Părinții mei au fost oameni simpli, muncitori, țărani. Tata (Dumnezeu să-l odihnească!) din fragedă copilărie lucra la mina de sare din Slatina, fiind cel mai mare copil din familie. Mama s-a născut în Belgia, la Liege, pentru că bunicii mei au ajuns să lucreze acolo, tot în mină, până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.
”Ce este viața?/Un fir de aur,/O frunză purtată de vânt.”
Am avut o copilărie fericită, atât eu, cât și cei doi frați ai mei, în limita posibilităților de atunci. Stăteam mai mult cu mama, pentru că tata mergea la muncă, în Rusia, câte 6-7 luni pe an. Am fost obișnuiți cu munca de mici, o ajutam pe mama pe câmpurile kolhozului, că altfel nu se putea. Mama insista să facem școală ca să ne fie mai ușor în viață. Așa că, după absolvirea școlii, în 1983, m-am hotărât să-mi continui studiile la Universitatea de Stat din Cernăuți, la Facultatea de filologie, Secția de limba moldovenească, cum i se spunea pe atunci. După ce am terminat facultatea, în 1988, m-am întors în satul meu, în școala în care am învățat. De atunci și până azi lucrez în această instituție de învățământ. Sunt profesor de Limba și literatura română. Fiica mea mi-a urmat și, după ce a terminat facultatea, s-a întors în aceeași școală și este acum profesor de limbi străine. Datorită ei, am doi nepoți minunați care îmi bucură viața. În timpul liber îmi place să admir natura, să citesc și să scriu versuri.
"Înflorim, apoi ne stingem/Pentru a ceda locul/Celor ce vin… din urmă."
Din 2001, sunt director adjunct pentru munca educativă la Școala din Biserica Albă și… mă "agăț" de orice activitate legată de promovarea limbii și culturii române: merg cu copiii să culegem folclor prin sat, pe la bătrâni, organizăm șezători, ca pe vremuri, cum făceau bunicii și străbunicii noștri. Ne implicăm în tot felul de activități extrașcolare dedicate limbii și literaturii române! Avem aici, în școală, un ansamblu popular "Mugurel". Cu el participăm la toate evenimentele culturale și festivalurile care se organizează în regiunea noastră. De asemenea, ținem legătura cu colegi și cu școli din România și suntem deseori invitați la evenimente în școlile înfrățite din Sighetul Marmației sau din Satu Mare. Datorită asociațiilor culturale din zona noastră, am putut participa la câteva proiecte europene transfrontaliere, am făcut numeroase vizite și excursii în România, am participat la simpozioane și la cursuri de perfecționare. Anual, copiii din sat merg în tabără la mare, în România (motiv pentru care doresc să mulțumesc Departamentului pentru Românii de Pretutindeni pentru programele de tabere ARC). Deși am o anumită vârstă (!), fac parte din Asociația Tinerilor Români din Transcarpatia (ATRT), însă am simțit nevoia să le fiu alături tinerilor care au nevoie de sprijin și de îndrumare în activitățile lor pentru promovarea limbii și a culturii române.
"Frumoasa doamnă m-aștepta/Lângă izvorul dulce,/Cu plete lungi ce-ncoronau/Al vieții mele zbucium."
România e Țara-Mamă pentru noi, românii din afara granițelor. Personal mă simt legată sufletește de ea, e țara neamului meu! Așa a vrut destinul ca noi să trăim separat! Suntem copii adoptivi în altă țară și nu e vina noastră, așa a fost mersul istoriei...
”Ea bea din cupa de argint/Sfințita apă a vieții./Iar mie-mi pare infinit/Îndemnul dimineții.”
Cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, adun gânduri frumoase pentru noi toți, cei care ne aflăm departe și totuși aproape de Țara-Mamă. Aș vrea să vă știu sănătoși, cu sufletul curat, buni, iertători, frumoși și mândri că suntem români. Zâmbiți răsăritului de soare! Și un îndemn: Dacă în minte și-n suflet ai flori și lumină, în jurul tău va fi Rai! Asta vă doresc...
La mulți ani, nouă!
A consemnat Aura Dobre
