Sâmbătă, 6 iunie, la TVR 3 și online pe TVR+, începând cu ora 7:00, urmăriți o nouă poveste din călătoria prin Roma a lui Ioan Grigorescu.
În călătoria sa prin Roma, începută în episodul precedent, Ioan Grigorescu s-a oprit pentru o clipă cu privirea - sau mai bine ar fi să zicem, cu obiectivul aparatului de filmat - către Columna lui Traian.
„Avea culoarea miezului de pâine transilvană, din care istoria să tot mănânce și să nu se mai sature. Veneam spre ea din nou, după douăzeci și cinci de ani, și o revedeam, parcă, întinerită. În orice caz nu ea îmbătrânise, Columna...” (Ioan Grigorescu)
Urna de aur cu cenușa împăratului nu se mai află în cavoul din postamentul columnei, iar statuia din vârf, operă a sculptorului și arhitectului imperial, Apolodor din Damasc, a fost înlocuită la ordinul papei Sixtus al V-lea. Dar pentru călăuza noastră, cuceritorul Daciei este un nelipsit tovarăș de drum prin Cetatea eternă.
Contemplând coloanele retezate ale Forumului și statuile Împăratului Traian, Ioan Grigorescu reflectează asupra paradoxalului cult al lui Traian, cuceritorul, ’’Bădica Traian’’, atât de prezent în folclor.
Capodopera lui Apolodor din Damasc este considerată monumentul cel mai semnificativ și din punct de vedere artistic cel mai reușit al artei imperiale romane. Nu doar pentru noi, fiecare un mic bade Cârțan aspirând să vadă vreodată în viață cu ochii proprii certificatul de naștere tăiat în piatră al neamului nostru, ci pentru lumea întreagă. O mare parte din valoarea columnei constă în generoasa și eleganta reprezentare a adversarului, a învinsului, ca imagine a rezistenței, a mândriei de oameni liberi.
E un aspect despre care se mai vorbește și în alte episoade ale „Spectacolului lumii”: adversarul trebuie respectat, valoarea sa conferă biruinței valoare.
Când i s-a adus vestea morții regelui Decebal, Traian „i-a primit capul cu profundă mâhnire”. În atâția ani de război, care au mobilizat imensa cifră de 150.000 de oșteni, ajunsese cu siguranță să-și prețuiască adversarul. Așa cum și-a prețuit victoria: o sută de zile a durat la Roma sărbătorirea sa.
Pas cu pas, călătorul străbate veacurile de istorie admirând fântânile și bisericile Cetății Eterne.
În urmă cu multe sute de ani, la Roma a nins în mijlocul verii, iar Papa a visat în aceeași noapte că Măicuța Domnului își caută prin zăpadă loc de închinare. Așa s-a născut altarul ce avea să devină în timp Bazilica Santa Maria Maggiore.
Filmând pentru a doua oară Fontana di Trevi, Ioan Grigorescu ne pune alături imagini din două epoci îndepărtate cu un sfert de veac și ne permite să comparăm singurul lucru care s-a schimbat: oamenii. Lumea era mai măruntă, mai modestă, clădirile nerestaurate păreau mai sărăcuțe, fustele fetelor erau scurte, după moda vremii... Copii săraci pescuiau din fântână bănuții aruncați de turiști.
„Am căutat să descopăr printre cei de azi, chipuri asemănătoare cu copiii Romei de acum 25 de ani. Nu le-am aflat. Lumea era alta, deși Fontana di Trevi a rămas aceeași, de parcă sfertul de veac nu a durat mai mult decât clipa. Nimeni nu mai pescuia monezile din smaraldul lichid. Și Okeanos părea mai trist decât atunci...”
Oare ce s-a schimbat?
Cristina Oancea
***
Aici puteți accesa:
