loader
Foto

Ce este „Dincolo de aurul Apusenilor”? Răspunsuri, în primul episod din noul sezon „Dosar România”, la TVR 1 | VIDEO

PROMO  TVR1 

Documentarul de investigaţie semnat de jurnalistul TVR Gabriel Geamănu a deschis o nouă serie a emisiunii de reportaje, documentare şi anchete despre istoria pe care o trăim. „Dosar România” se vede din 28 martie, în fiecare joi seară, de la ora 22.00, la TVR 1.

 

Dosar România

Exploatarea aurului în Apuseni este, astăzi, amintire. Se spune că 1% din aurul lumii a fost scos din măruntaiele acestor munți, dar prețul plătit a fost pe măsură. Ultimii 30 de ani au fost cei mai agitați. În patrulaterul aurifer Zlatna-Brad-Abrud-Roșia Montană, mineritul aurifer de subteran a fost îngropat și, apoi, inundat. Acolo au pierit și mulți mineri, sub tone de rocă, dar au mai murit și la suprafață, cu praf pe plămâni, bolnavi de silicoză, cerând mai mult aer. Mineritul aurifer a fost închis definitiv, la începutul anilor 2000. Ce se află „Dincolo de aurul Apusenilor” am aflat joi, 28 martie, în documentarul ce a deschis un nou sezon „Dosar România” la TVR 1. Marile evenimente din istoria imediată a României, subiecte ce ne afectează viaţa sunt abordate, prin documetare de creație sau de investigație, precum și prin dezbteri, în ediții speciale. Deschidem noi file din „Dosar România” în fiecare seară de joi, de la ora 22.00, la TVR 1.

(w882) Rosia

(w882) lingou

Aurel Circo, fostul inginer- şef de la exploatarea de aur Barza, din judeţul Hunedoara spune: „În perioada comunistă, aici, la Gura Barza, au fost scoase peste 300 de tone de aur, care au fost transportate în seifurile Băncii Naţionale a României.”

(w882) Aurel Circ

Florin Cazacu, astăzi primar al oraşului Brad, oraş lângă care se află fosta exploatare auriferă, este de parere că „s-a dorit dispariţia mineritului, în special aurifer, iar mineriadele au fost acţiuni de protest în care minerii îşi cereau, de fapt, drepturile cuvenite.”

(w882) Florin Caz

(w882) Fl Cazacu

În timpul guvernării ţărăniste, în anul 1998, o firmă canadiană, Gold Corporation, rebotezată Gabriel Resources, a dorit să exploateze aur la Roşia Montană, dar s-a lovit de opoziţia puternică a unor locuitori care nu au vrut să-şi vândă proprietăţile companiei canadiene. Vom vedea, în primul episod din noul sezon „Dosar România”, cum majoritatea guvernelor de după 1998 au contribuit la acest scandal de proporții, care a culminat cu unul dintre cele mai lungi procese, la Curtea de Arbitraj de la Washington, dintre statul român și compania canadiană.

(w882) aur 2

Sorin Jurcă a participat ca intervenient la procesul din Statele Unite şi oferă detalii din proces în exclusivitate Televiziunii Române: „Cel mai mult m-a durut, în timpul procesului, când români au fost împotriva intereselor României”, spune el. În anul 2014, fostul premier al României, Victor Ponta, spunea că România va pierde procesul de la Washington, iar statul român ar plăti despăgubiri între 2 şi 6,7 miliarde de dolari. Mai mult, chiar actualul premier, Marcel Ciolacu, a declarat că România va pierde procesul şi vom plăti despăgubiri de miliarde. Din fericire, statul român a câştigat acest proces.

(w882) locuitor R

„În anul 2021, localitatea Roșia Montană a fost înscrisă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, după ce fusese scoasă de pe această listă de guvernul Dăncilă, care invocase arbitrajul internațional. Unii politicieni s-au grăbit să spună că includerea Roșiei Montane ar fi condus la pierderea procesului de la Washington – statul român versus Gabriel Resources. În ultimii doi ani, lucrurile au început să se miște în localitatea Roșia Montană. Viceprimarul Vasile Morariu este optimist și spune că localitatea se va dezvolta rapid”, explică jurnalistul Gabriel Geamănu, realizatorul documentarului „Dincolo de aurul Apusenilor”.

Absorbiți de interminabilul scandal de la Roșia Montană, puțini români au auzit de proiectul minier de la Rovina, o localitate din județul Hunedoara, aflată la numai câțiva kilometri de municipiul Brad. Acest proiect minier seamănă izbitor cu eșuatul proiect minier de la Roșia Montană, prin dimensiunile sale și potențiala durată pe 30 de ani. Sorin Halga, directorul companiei Samax, o subsidiară a firmei Euro Sun Mining, cu sediul in Canada, spune că statul român va avea numai de câştigat de pe urma acestui proiect minier – în jur de un miliard de dolari. Acţiunea este puternic contestată, însă, de unele organizaţii de mediu. De altfel, proiectul minier de la Rovina a fost, pentru moment, blocat în instanţă. La fel ca la Roşia Montană, exisă susţinători, dar şi opozanţi.

(w882) samax

(w882) Rovina

Despre toate acestea am aflat joi seară, la TVR 1, în documentarul de investigaţie „Dincolo de aurul Apusenilor”, realizat de Gabriel Geamănu. Pe 28 martie, la ora 22.00, TVR 1 a redeschis „Dosar România”, un dosar ce cuprinde trecutul, prezentul şi, poate, viitorul acestei ţări.

***

„Dosar România” este o emisiune de reportaje, documentare şi anchete despre istoria pe care o trăim astăzi, cu poveşti care au rămas în umbra evenimentelor zilnice şi a ştirilor de moment. Se regăseşte în grila TVR 1 din anul 2013, devenind o emisiune de referinţă a principalului post al Televiziunii Române. În cei 10 ani de existenţă, au fost difuzate anchete despre mediu, poluare şi tăierea pădurilor, dispariţia şi traficul de copii, încălcarea libertăţilor oamenilor şi abuzurile autorităţilor asupra cetăţenilor, despre mari dosare rămase nerezolvate sau grave acte de corupţie, dar şi documentare, reportaje de culoare, cu personaje cu o istorie ieşită din comun, interviuri cu personalităţi diverse.

Produs premium realizat de jurnalişti premiaţi, cu experienţă, ai Televiziunii Române, noul sezon „Dosar România” se vede la TVR 1 din 28 martie, în fiecare joi, începând cu ora 22.00, alternând documentarele de lung metraj cu ediții speciale cu dezbateri despre subiectele importante care au traversat istoria imediată a României.


Un proiect de publicistică de Răzvan Butaru

Logo

 
„A fost iadul pe pământ”! „Broșteni, 2025. Cronica unui dezastru” deschide noul sezon „Dosar România”, la TVR 1

Forța naturii, lipsa de responsabilitate și spectacolul politic clădit pe suferința oamenilor. O tragedie, care, extrapolată, e povestea unei ...

Turcia lui Erdogan, între putere, control și război la granițe

Emisiunea „Omul și timpul” propune, duminică, ora 17:00, la TVR Cultural, un dialog despre putere, influență regională și felul în care deciziile ...

Dueluri de foc: finalele de volei, live la TVR SPORT

Duminică, 5 aprilie, TVR SPORT aduce de la Blaj una dintre cele mai importante zile ale sezonului voleibalistic intern: finalele Cupei României ...

Mel Gibson – portretul unui titan căzut și reinventat, la TVR Cultural

O figură care a încins ecranele, a rupt box office-ul și a sfidat convențiile. Mel Gibson a fost iubit, urât, blamat și aplaudat cu aceeași ...

Bruma... de aprilie – sâmbătă, la „Rock Maniac”

Rockul nu înseamnă doar răzvrătire și nonconformism, ci și memorie, renaștere culturală și continuitate. Despre toate acestea vorbeşte ...

Modelul de gândire iraţională elaborat de Albert Ellis și aplicabilitatea lui în sport

Gestionarea anxietății în sportul de înaltă performanță reprezintă o componentă esențială a pregătirii mentale, fiind strâns legată de modul în ...

Documentarul „Mafii şi bănci”, episodul final al seriei, la TVR INFO

Documentarul în trei episoade „Mafii și bănci” (Mafias et banques, Franța, 2023), realizat sub regia și narațiunea lui Christophe Bouquet după un ...

Cea mai mare „Petrecere... cu cântec!”, de Florii, la TVR 1

Iuliana Tudor ne invită să ne bucurăm de sărbătoarea Floriilor alături de nume mari ale folclorului românesc şi de reprezentanţi ai tinerei ...

2026, un an metal-rock aniversar cu Petre Magdin, Tectonic 40 și gala „We are the Underground 2”

Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 23:00, la TVR Cultural

Două noi episoade „Memorialul durerii” - despre elitele încarcerate la Aiud și Jilava, la TVR Cultural

Pe 4 și 11 aprilie, de la ora 18:30, la TVR Cultural, „Memorialul durerii” aduce pe ecrane două episoade în premieră din seria „Uniunea ...

Gigi Căciuleanu la Muzeul MINA – Spectacolul ONIRIUS se vede la TVR Cultural

Telespectatorii TVR Cultural văd sâmbătă un spectacol imersiv de dans, lumină și proiecții, o parabolă despre despărţiri, căutări, regăsiri. Şi ...

Statul român: administrator slab sau partener stângaci pentru economie?

Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 12:30, Narcis POPESCU îi are ca invitați pe domnul Adrian MITROI,  profesor de finanțe comportamentale, şi pe ...

Priorităţile în educaţia preuniversitară din România

„Arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele” este definiția pe care o ...

Floriile: Intrarea triumfală a Domnului Iisus Hristos în Ierusalim

Sărbătoarea Floriilor ne amintește de Intrarea lui Iisus în Ierusalim, înainte de Pătimirile Sale. B ărbați, femei și copii cu ramuri verzi ...

Constantin Dinulescu, la 93 de ani de luciditate și memorie vie, invitat la „Rețeaua de idoli”

Irina Păcurariu aduce în prim-plan povestea unui destin remarcabil al teatrului și filmului românesc, luni, 6 aprilie, de la ora 20:05, la TVR 2.