Tablouri semnate de Margareta Sterian și Marcel Iancu, la „Pastila de artă”

Între 15 și 19 ianuarie, telespectatorii TVR Cultural au putut afla mai multe informații despre tablourile „Café - concert” (Marcel Iancu), „Autoportret” (Margareta Sterian), „Două surori” (Nina Arbore) și sculpturile „Sculptorul Antoine Bourdelle” (Céline Emilian) și „Cap de chinezoaică” (Irina Codreanu), în cadrul emisiunii „Pastila de artă”.

Un text de Ileana Ploscaru Panait, realizatoarea emisiunii „Pastila de artă”

„Café - concert”, 1925 – 1927, ulei pe pânză - Marcel Iancu (1895 - 1984)

Luni, 15 ianuarie, ora 11.55
Operă prezentată de Cosmin Ungureanu, istoric de artă și muzeograf MNAR

Marcel Iancu a fost o personalitate creatoare, care a marcat în mod vizibil până astăzi arhitectura Bucureștiului anilor ’30, a Bucureștiului modern, al unei arhitecturi de o concepție cu totul nouă, în pas cu ideile revoluționare din plan european. Marcel Iancu a fost promotorul cubismului ca stil al epocii, al simplității construcției geometrice, alături de o întreagă generație de scriitori și plasticieni: Benjamine Fondaine, Max Hermann Maxy, Milița Pătrașcu, Victor Brauner, Camil Petrescu, Ion Vinea.

Născut la București în 1895, Marcel Iancu a activat nu numai ca arhitect, ci și ca eseist și pictor. A absolvit cursurile de arhitectură la Zürich în 1917. Aici, împreună cu Tristan Tzara, Hugo Ball și Hans Arp a fondat Mișcarea Dada, iar în 1918, împreună cu Giacometti, Hans Arp, Baumanm și Tauber, grupul „Das Neue Leben’’.

În 1921, se întorce la București, unde activează la „Contimporanul”, unde își expune concepțiile estetice avangardiste. Aceste concepții se referă și la creația sa picturală, în tainele căreia fusese inițiat de Iosif Iser. „Café - concert” este doar un exemplu extrem de relevant al cubismului bine temperat, pe care îl va aborda atât în pictură, cât și în arhitectură. Tabloul face referire directă la experiența dadaistă, trăitădin plin la Zürich, la Cabaret Voltaire.

***

„Sculptorul Antoine Bourdelle’’, 1929, bronz - Céline Emilian (1898 - 1983)

Marți, 16 ianuarie, ora 11.55
Operă prezentată de Cosmin Ungureanu, istoric de artă și muzeograf MNAR

Sculptorița Céline Emilian era considerată de Ionel Jianu „una din cele mai bune portretiste din sculptura noastră”. Din colecția Muzeului Național de Artă al României fac parte busturile arhitectului Ion Ludosanu, inginerului George Mavrocordat, o variantă de bust al lui Alfred Cortot - „Pomona” și, bineînțeles, portretul, maestrului său, Antoine Bourdelle, expus la MNAR în sala dedicată avangardei.

Céline Emilian s-a născut la Paris în 1898. A studiat la Académie de la Grande Chaumière, sub îndrumarea sculptorului Antoine Bourdelle, de care o va lega o statornică prietenie și o mare admirație profesională. De altfel, sculptorul francez, în atelierul căruia au lucrat mulți artiști români de la începutul secolului XX, este sursa de inspirație pentru stilistica pe care o va urma Céline Emilian. Fără a face referire directă la canoanele portretisticii clasice, dar nici dezmintindu-le în totalitate, ea urmărește mișcarea și accentele de lumină de factură impresionistă ale modelajului figurii. Acest tip de abordare, de o mare plasticitate a volumelor și ritmului pe care le încorporează, înnobilează sculptura cu vitalitate și lirism.

Soclul, înalt și drept precum o coloană, are semnificație de simbol. Personalitatea maestrului este atât de impozantă, încât el merită un loc marcant în galeria marilor creatori ai vremii. În egală măsură, denotă și influența lui Brâncuși, pentru care soclurile nu erau simple modalități de expunere, ci intrau în structura intimă a compoziției sculpturale.

A participat, în 1926, în România, la Salonul Oficial. Notabile rămân și expozițiile retrospective pe care le-a organizat în 1967 și 1979, care evidențiază aprecierile criticii privitoare la abilitatea sa de a trasforma portretul într-un studiu de caracter. Se stinge din viață în 1983, la Paris.

***

„Autoportret”, 1931 - 1932, ulei pe pânză - Margareta Sterian (1897 - 1992)

Miercuri, 17 ianuarie, ora 11.55 şi vineri, 19 ianuarie, ora 01.55
Operă prezentată de Mariana Vida, istoric de artă și muzeograf MNAR

Margareta Sterian este pictoriță, desenatoare și artistă decoratoare, ce și-a încercat talentele în ceramică și tapiserie, dar și în literatură, ca poetă, traducătoare și sensibilă memorialistă. Ea este autoarea unui remarcabil „Autoportret”, expus cu succes la Salonul Oficial de Pictură și Sculptură din 1933, aflat acum alături de cele mai importante lucrări din Sala picturii de avangardă din Galeria Națională. După studii la București și Paris, la reîntoarcerea în țară, optează pentru ceea ce corifeii de atunci ai modernismului, Iancu, Maxy, Ion Vinea sau Petru Comarnescu, denumeau„artă nouă” sau artă de avangardă.

Epoca efervescență a primelor cercetări sociologice și antropologice aveau s-o poarte, alături de echipa academicianului Dimitrie Gusti, prin satele României, înlesnindu-i contactul cu arta populară autentică. Puritatea sufletească a oamenilor de la țară și bogăția artei populare vor nuanța cunoștințele acumulate în ambianța multiculturală a Parisului.

„Autoportretul” expus în Galeria Națională a fost elaborat la puțin timp după experiența Drăgușului, în anii 1931 – 1932, cu stilizări ce amintesc de un cubism foarte temperat. Raportat la alte imagini ale artistelor femei, pictorițe sau sculptorițe, precum Lucia Demetriade Bălăcescu, Michaela Eleutheriade sau Milița Petrașcu, cel al Margaretei Sterian se remarcă printr-un elan de nedisimulată sinceritate, prin poza spectaculară și stilizarea anguloasă de factură expresionistă, ce amintește deopotrivă și de lucrările maestrului și prietenului Marcel Iancu, alături de care această artistă de excepţie a militat pentru instituirea modernismului în România.

***

„Două surori”, 1925, ulei pe carton - Nina Arbore (1889 - 1942)

Joi, 18 ianuarie, ora 11.55 şi sâmbătă, 20 ianuarie, ora 12.55
Operă prezentată de Cosmin Ungureanu, istoric de artă și muzeograf MNAR

Pictoriță, graficiană și profesoară, Nina Arbore face parte din generaţia femeilor pictorițe afirmate în anii ’20 – ’30, care, în ciuda experimentelor avangardiste cu care erau contemporane, nu au renunțat la valorile clasice ale imaginii plastice. Ea s-a făcut remarcată îndeosebi prin portretistică și natură statică.

De origine basarabeană, artista s-anăscut în România. Data de naștere nu este certă. Unii cercetători o consemnează în 1889 la București, alții în 1887 sau 1890, la Tecuci. Este fiica hatmanului Zamfir Ralli Arbore. A studiat la București, München și Paris. În capitala Franței l-a întâlnit pe Matisse și a lucrat în atelierul-școală pe care îl deschisese. Activează, în perioada 1927 – 1935, în cadrul Societății de Arte Frumoase din Basarabia.

Nina Arbore se afiliază la un grup artistic ce le punea alături pe Olga Greceanu și Cecilia Cuţescu-Stork. Împreună, ele participă la manifestări și expoziții internaționale prestigioase de la New York, München, Barcelona, Roma, realizează expoziții personale și întreprind numeroase călătorii de lucru și documentare. După război, sub directoratul lui M. H. Maxy, predă cursuri la catedra de pictură a Școlii de Arte Frumoase din București. Cu toate acestea, aportul ei la evoluția noilor estetici plastice în România a fost permanent minimalizat, până la ignorare.

Tabloul „Două surori” provine din Pinacoteca Statului. Este pictat în 1925 și o înfățișează pe Nina Arbore împreună cu sora sa Ecaterina, medic și ferventă militantă feministă, cea care, mult mai târziu, avea să sfârșească în gulag.

Afiliația cu stilistica Ceciliei Cutescu-Stork este vizibilă. Decorativismul imaginii, eleganța nedisimulată a figurii feminine, monumentalitatea echilibrată a compoziției, trăirea autentică a personajelor ilustrate, cromatismul bine dirijat rămân în memoria afectivă a privitorului.

Deși pictat în plină epocă avangardistă, o perioadă a experimentelor artistice, duse uneori până la extrem, Nina Arbore rămâne fidelă formației sale, așa cum avea să spună cândva: „Urăsc tot ce-i vulgar și insistent, caut măreție și seriozitate clasică”. O convingere care, pe lângă conjunctura potrivnică, avea s-o excludă din prim-planul vieții artistice, din care s-a și retras tăcut în 1935. S-a stins din viață în suferință și uitare în 1942.

***

„Cap de chinezoaică”, 1927, bronz - Irina Codreanu (1896 - 1985)

Vineri, 19 ianuarie, orele 11.55 şi 17.50
Operă prezentată de Cosmin Ungureanu, istoric de artă și muzeograf MNAR

Ca și Milița Petrașcu, sculptorița Irina Codreanu îi datorează multe lui Constantin Brâncuși, al cărui atelier îl cunoscuse în anii de studii la Paris, stilistica acestuia influențând-o fără îndoială. Spiritul clasic este cultivat în sensul unei raportări înnoitoare la valorile tradiționale, căutând un rafinat echilibru între etic și estetic.

Portretistica ocupă un loc privilegiat în creația Irinei Codreanu. Ea urmărește efecte bine studiate și îndelung exersate, în care modelajul capătă structuri diferite. Mărunțirea texturii, frământarea volumului, contrastul cu suprafețele netede, urmărind stilizarea formei, creează adevărate „efigii pure și esențializate”, după cum aprecia istoricul de artă Ioana Vlasiu.

„Cap de chinezoaică”, realizat în bronz în 1927, reprezintă un portret de tânăra, în care Irina Codreanu încearcă să surprindă mai degrabă o tipologie decât o individualiate. Rezultatul este o imagine sintetică, de o rară expresivitate, o frumusețe ce se remarcă prin echilibrul, pregnanța și compactarea formelor.

Rotunjimea perfectă a craniului face aluzie la lecția mentorului Brâncuși. Detalii subtile - precum expresia ochilor, a buzelor, a nărilor - figurează un portret de o nedezmințită puritate. Receptivă la sugestiile modernismului, creația Irinei Codreanu se înscrie în spiritul noului clasicism, atât de apreciat în arta românească.

FOTO: Margareta Sterian, „Autoportret” (1930-1933), MNAR, Galeria de Artă Românească Modernă

Marcel Iancu - „Café - concert”, MNAR, Galeria de Artă Românească Modernă