loader
Foto

Pe urmele lui Alexandru cel Mare: visuri, mistere și imperii - la TVR Cultural

PROMO  TVRCULTURAL 

Pornim pe urmele celui mai ilustru cuceritor din toate timpurile: Alexandru cel Mare, alături de prezentatorul Stéphane Bern, sâmbătă, 14 iunie, de la ora 20:00, la TVR Cultural. Documentarul „Secretele istoriei – Alexandru Macedon: visuri și cuceriri” pătrunde în tainele destinului spectaculos al celebrului rege.

 

Proclamat rege la doar 20 de ani și fost elev al lui Aristotel, Alexandru Macedon este unul dintre cei mai renumiți conducători ai Antichității.

De la Grecia copilăriei sale până la cuceririle din Babilon și Persepolis, trecând prin impunătoarea Alexandria, pe care o întemeiază în Egipt, acest episod din „Secretele istoriei” explorează misterele strălucitorului Alexandru. Un erou universal, a cărui aventură incredibilă este celebrată de peste două milenii în Europa, Africa și Asia.

(w882) Doc Secret

Alexandru a eliberat orașele grecești din Asia Mică, a fost încoronat Faraon în Egipt și a cucerit teritorii de la Nil până la Babilon, din Macedonia până la granițele Himalayei. Nici măcar imensul imperiu persan al lui Darius al III-lea nu i-a putut face față, Alexandru reușind să-l îngenuncheze. A murit la doar 33 de ani, fără să fi cunoscut vreodată înfrângerea – un caz unic în istorie! Totuși, e dificil de reconstituit cu exactitate epopeea acestui rege excepțional, căci legenda și realitatea istorică se amestecă adesea.

(w882) Doc Secret

Vizitând locurile-cheie ale epopeii sale, Stéphane Bern încearcă să înțeleagă adevărata menire a celui mai mare cuceritor din istorie. Ce știm despre personalitatea sa? Cine a fost cu adevărat omul din spatele genialului strateg? Ce secrete i-au permis să creeze cel mai mare imperiu cunoscut până atunci? Și ce slăbiciuni i-au grăbit prăbușirea, la fel de spectaculoasă ca ascensiunea? Cum poate fi explicată moartea sa fulgerătoare? Și unde se află mormântul său?

Despre toate acestea, în „Secretele istoriei – Alexandru Macedon: visuri și cuceriri”, sâmbătă, 14 iunie, de la ora 20:00, la TVR Cultural.


sursă foto: via Selecție Film TVR

Logo

 
„Paul Newman, perfecţionistul”, un documentar-portret emoţionant, la TVR 1

Veşnic nemulţumit, obsedat de perfecţionism, dar şi de o angoasă secretă, actorul Paul Newman şi-a trăit viaţa liber, departe de lanţurile ...

Misterul unei unei crime despre care s-au scris cărţi şi sute de articole. Documentarul „Ioan Petru Culianu. Ioan, câte dimineţi în numele tău”, la TVR Cultural

21 mai 1991. Profesorul  Ioan Petru Culianu, discipolul lui Mircea Eliade, este asasinat, în Chicago, Statele Unite. Un asasinat fără asasini! ...

Proiectul de modificare a Legii insolvenței persoanelor fizice, în dezbatere publică

Guvernul pregătește o modificare substanțială a Legii insolvenței persoanelor fizice, în contextul în care numărul românilor care își declară ...

„Dosar România”, la TVR 1: ROMÂNIA XXL, un documentar semnat de Alina Amza

Despre kilograme. Despre izolare. Despre perseverență. Și despre adevărurile pe care preferăm să nu le vedem... un documentar dureros de serios, ...

Barbra Streisand, povestea din spatele strălucii ecranelor, la TVR 1

Dacă vă întrebaţi cine ar putea fi „mama spirituală” a Madonnei, Rihannei, a lui Mariah Carey, Lady Gaga sau a lui Béyoncé şi a tuturor ...

De la Bratislava la Trenčín: experiențe autentice slovace -  „Hai-Hui… cu Marina!”, la TVR 2

Săptămâna aceasta, Marina Almășan ne poartă „Hai-Hui…!” prin Slovacia, o destinaţie plină de farmec și povești savuroase.  Vedeta TVR  şi ...

Dispoziția unui sportiv la momentul performanței

Dispoziția unui sportiv la momentul performanței reprezintă un construct dinamic, reprezentând interacțiunea complexă dintre personalitatea sa ...

Iuliana Marciuc prezintă două portrete ale curajului: Simona Tănase și Andreea Sârbu, într-o nouă ediție „Destine ca-n filme”, pe TVR 2

Poveşti de viaţă desprinse parcă din filme! Iuliana Marciuc are invitate două femei puternice în ediţia din 14 aprilie – Simona Tănase, o ...

„Drumul spre Viena” al Alexandrei Căpitănescu începe la TVR

Din 14 aprilie, Liana Stanciu ne invită să urmărim evoluţia reprezentantei României la Eurovision 2026, de la sesiunile de pregătire la ...

„Catherine Deneuve în fața obiectivului” - povestea unei reinventări continue, la TVR 1

Simbol al cinematografiei franceze, Catherine Deneuve ni se dezvăluie dincolo de mitul „blondei reci” în documentarul „Catherine Deneuve în fața ...

Învierea Domnului, biruința morții și sărbătoarea vieții

Întreaga învățătură a Bisericii se întemeiază pe Învierea lui Hristos. Învierea este cea mai mare sărbătoare a creștinătății. Să ne bucurăm și ...

Paula Seling: „Am ales să vedem minunile din jur și să le transformăm în muzică, lumină și bucurie.”

În a doua zi de Paşti, TVR difuzează în premieră absolută un fragment din concertul extraordinar „Colindăm prin viață”, susținut de Paula Seling ...

Un psiholog în temnițele comuniste: Viața și destinul savantului NICOLAE MĂRGINEANU

Emisiunea „Omul și timpul” propune la TVR Cultural, într-o ediție specială de Paști, un dialog profund despre memorie, destin și felul în care ...

Corp, Creație și Transcendență. Artistul și Dumnezeu

Emisiunea „Convorbiri spirituale” propune la TVR Cultural, în această ediție specială de Paște, un dialog despre sens, creație și legătura ...

Ultimele povești din universul monahal european, la TVR INFO

În a doua zi de Paști, luni, 13 aprilie, TVR INFO difuzează ultimele două episoade ale seriei „Mânăstiri din Europa”. O călătorie impresionantă ...