loader
Foto

Galerie foto

Întâlniri cu artiști uriași ca talent și forță de expresie la „Duh şi culoare”, pe TVR CULTURAL

PROMO  TVRCULTURAL 

TVR CULTURAL ne propune emisiunea „Duh şi culoare”, evocarea a șapte figuri de creatori care au influențat masiv artele plastice românești la încheietura celor două milenii. Ediţii bilunare marţea, de la ora 19.00.

 

Mai ales după căderea ideologiei oficiale comuniste, arta spiritualizată din România a avut reprezentanți remarcabili, care s-au închegat în grupuri de artiști ori s-au adunat în jurul unor galerii. Cele mai semnificative, vizibile, dintre acestea au fost grupul Prolog (girat artistic și spiritual de Paul Gherasim) și galeria Catacomba, îmbogăţită ca proiect al artei îmbisericite de Sorin Dumitrescu.

(w882) Horia Roma

În jurul acestor doi vectori s-au atras unii pe alții mai mulți artiști de marcă: Horia Bernea, Vasile Gorduz și Silvia Radu, Silviu Oravitzan, Constantin Flondor, Horea Paștina, Mihai Sârbulescu, Ion Grigorescu, Florin Ciubotaru, Marin Gherasim, Florin Niculiu, Ioana Bâtrânu, Aurel Vlad, Mihai Buculei, Darie Dup, Bogdan Vlăduță, Ioana Bătrânu etc. Pe aceşti creatori care au influenţat masiv artele plastice românești ne propune jurnalistul Răzvan Bucuroiu să îi descoperim în emisiunea „Duh şi culoare”, la TVR CULTURAL. Marţea, din două în două sptămâni, de la ora 19.00.

(w882) Razvan Buc

„Sunt artiști care au lansat un discurs vizual spiritualizat, văzut ca o formă de omagiere a creației dar, mai presus de ea, a Creatorului. Grupul Prolog și galeria Catacomba au fost și sunt cei doi vectori ai unui tip de demers artistic unic în Europa”, spune jurnalistul Răzvan Bucuroiu, producătorul emisiunii. Despre aceste lucruri ne vor vorbi Horia-Roman Patapievici, Teodor Baconschi, Sever Voinescu, Erwin Kessler, Dan Mohanu, Virgil Scripcariu, Luigi Bambulea, Episcopul Macarie, pr. Constantin Coman și alții. Iar artiștii pe care îi evocă sunt: Sorin Dumitrescu, Horia Bernea, Paul Gherasim, Horea Paștina, Mihai Sârbulescu, Vasile Gorduz & Silvia Radu. Așadar, o constelație a celor vii și a celor care au trecut pragul veșnicie, pe care nu au ezitat să o coloreze așa cum s-au priceput ei mai bine...

(w882) filmare Du

„Fenomenul artistic post-decembrist al artei românești spiritualizate este unic în peisajul cultural autohton și, într-un sens mai larg, european. Poate fi asemuit, fără exagerare, cu mișcarea Rugul Aprins din anii ’50, de la mânăstirea Antim, care reunise cele mai strălucite minți ale teologiei, artei, culturii și științei românești, în căutarea sensului suprem al existenței și a lui Dumnezeu. Acei oameni au pătimit ani grei de temniță pentru mărturia lor creștină, acești artiști contemporani „pătimesc” acum prin uitare sau ignoranță. E cazul să schimbăm, fie și parțial, percepția. Cum? Lăsând în arhiva TVR (seiful de imagini al României) aceste mărturii despre un buchet de artiști uriași ca talent și forță de expresie, care au avut cele mai sincere căutări spirituale și care, în final, au găsit răspunsul deplin”, adaugă realizatorul.

(w882) filmare Du

Există încă persoane care i-au cunoscut și care pot oferi scurte mărturii despre ei și opera lor, lucrările pot fi filmate pe ici, pe colo: în galerii, muzee sau colecții particulare. Vernisajele de la Catacomba, dar și alcătuirea marii colecții de artă contemporană „Fundația Anastasia” i-au pus în valoare pe aceşti artiști și operele lor. Îi vom cunoaşte la TVR CULTURAL marţea, din două în două săptămâni, de la ora 19.00.

(w882) filmare Du

Producător: Răzvan Bucuroiu

foto: Răzvan Bucuroiu, TVR

 

 

Logo

 

TVR Cultural, duminică 25 octombrie, de la ora 20:00. Sezon Nou

Radicalizarea în rândul adolescenților, de la ura din mediul online la violența din viața reală. Dezbatere la „INFO ETNIC”

Mesajele rasiste, propaganda extremistă și violența motivată de ură în rândul adolescenților sunt în centrul unei noi ediții „INFO ETNIC”, ...

Premieră “Memoria locului”: Mănăstirea Jitianu

Vă invităm să urmăriți în premieră o nouă ediție “Memoria locului”, duminică, 25 octombrie, de la ora 17:30, la TVR 3.

Premierul anunță un plan integrat de creștere a siguranței în școli

Valul de violențe extremă din unitățile de învățământ, marcat de incidentele recente de la Bistrița și Pitești în care profesori și elevi au fost ...

„Tainele marilor oraşe”, episodul 2: Lupta dramatică din spatele înălțării Bazilicii Sacré-Cœur, la TVR Cultural

Luni, 26 octombrie, ora 18.00, filmul documentar care analizează istoria mai puțin cunoscută, secretele de construcție și misterele ascunse ...

Pasiune, geniu și autodistrugere. Gwyneth Paltrow și Daniel Craig, în filmul de artă „Sylvia”, la TVR 2

O poveste de dragoste intensă, dar profund marcată de suferință, pe micile ecrane! Duminică, 25 octombrie, ora 22.00, TVR 2 difuzează drama ...

„Regina Maria în Lumea Nouă. Vizita istorică în America”. Imagini şi documente în premieră, sâmbătă, la „Ora Regelui”

Pe 24 octombrie, la ora 13.00, „Ora Regelui” prezintă prima parte a filmului documentar „Regina Maria în Lumea Nouă. Vizita istorică în America”, ...

“Stare de bine”: Ce spune vocea despre noi? | VIDEO

Ce spune vocea despre noi? Ne dezvăluie emoțiile, trădează nesiguranța, transmite încredere, autoritate sau vulnerabilitate. Uneori, spune o ...

Casele din lemn, între tradiție și tehnologie – sâmbătă, la „Casa Viitorului cu Emilian Grigore”, la TVR 1

Sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 10.00, la TVR 1, Emilian Grigore ne invită să descoperim cum sunt construite locuințele din lemn stratificat ...

Teatrul Național de Televiziune, la FNT 2026: cinci spectacole memorabile, într-un maraton de teatru cu intrare liberă

În anul în care Televiziunea Română aniversează 70 de ani de existență, TVR celebrează excelența teatrului românesc printr-un eveniment organizat ...

Dumitru Gorzo la Iași: „Imaginile sunt propuneri vii” | VIDEO

La Galeria Borderline, artistul Dumitru Gorzo își expune bestiarul de stenciluri și vorbește despre copilăria din Maramureș, arta de stradă și ...

Valul de violență din școli: De la vulnerabilitatea adolescenței la radicalizarea în mediul digital

Seria recentă de incidente grave petrecute în unitățile de învățământ din România a adus în prim-plan o problemă profundă legată de siguranța ...

Sebastian Gheorghiu, despre pasiune, proiecte culturale și diplomație prin cultură, la „Interviurile TVR Cultural”

Cum se construiește un proiect cultural de la zero, ce înseamnă să lucrezi în slujba artiștilor și cum poate deveni cultura un ambasador al ...

Gulaș în ceaun, la foc de lemne: rețeta bunicii, readusă la viață în natură | VIDEO

Alături de Mircea Boar, pasionat de gătitul în aer liber, am pregătit un gulaș la ceaun și am descoperit ce înseamnă să gătești fără grabă. ...

Tom Hanks, într-o călătorie între ambiții, deziluzii și noi începuturi. „Hologramă pentru rege”, în premieră la TVR 1

Un contract în Arabia Saudită, o carieră în impas și o călătorie care ia o turnură neașteptată. Tom Hanks interpretează rolul unui om de afaceri ...