La nici 10 ani de la prima emisie TV din România (31 decembrie 1956), încep discuţiile pentru un nou sediu al Televiziunii Publice. Cele două studiouri (A şi B) şi câteva spaţii pentru birouri din strada Molière deveniseră insuficiente pentru televiziunea aflată în plin avânt.
Numărul de ore de program crescuse de la 571 în 1957, la 1.917 în 1966, la fel şi cel al abonamentelor tv - de la 2.897 în 1957, la 357.175 în 1964.* Astfel că era nevoie de un sediu modern, cu spaţii adecvate, care să corespundă producţiilor proprii tot mai numeroase.
Pentru noul „Centru de Televiziune” au existat mai multe variante de amplasare, printre care Bulevardul Kalinin (zona Floreasca, între Studioul Molière şi Complexul Sportiv Floreasca), Şoseaua Nordului (în Parcul Herăstrău), Şoseaua Piscului (zona Tineretului) ori Dealul Arsenalului (astăzi Palatul Parlamentului).
În cele din urmă, s-a hotărât că terenul din Calea Dorobanţi – Parcul Mornand – corespunde cel mai bine cerinţelor: teren liber suficient de mare – în jur de 6 ha, aproape de Studioul Molière, în proximitatea Pieței Aviatorilor unde se desfăşurau defilările de 23 August şi 1 Mai etc.
Odată luată hotărârea, au început lucrările după un proiect realizat în cadrul Institutului de Proiectare Bucureşti, sub coordonarea arhitectului Tiberiu Ricci, cel care lucrase şi la planurile Casei Radio din Strada General Berthelot.
La proiectul noului Centru de Televiziune au lucrat 76 de proiectanţi: arhitecţi, ingineri şi tehnicieni, specialişti în instalaţii electrice, de climatizare, sunet, film, tehnologii de scenă etc. Pentru comparaţie, pentru un ansamblu de câteva mii de apartamente, lucrau 20-30 de arhitecţi, ingineri şi tehnicieni.
Construirea noului sediu al TVR / credit foto: Arhiva TVR
N-a fost uşor să se găsească soluţii care să îmbine dificultăţile tehnice cu realitatea economică şi elementele folclorului românesc, avea să declare Tiberiu Ricci, într-un interviu acordat reporterului TVR, la începutul lucrărilor. Dar au reuşit, şi, pe lângă planurile de protecţie antiseismică de tip japonez, coloanele brâncuşiene au fost o sursă de inspirație şi se pot observa astăzi pe toate cele patru faţade ale Turnului TVR.
Prima cupă a fost excavată în 26 aprilie 1966, lucrările durând până la începutul anilor 70.
Noul centru era dotat cu cea mai modernă aparatură şi era alcătuit din patru corpuri de clădire:
- corp studiouri (două studiouri de 600 mp, un studio de 800 mp şi alte patru mai mici pentru ştiri, proiecţii cinematografice şi un studio muzical) însumând 28.000 mp.
- corp film-foto
- ateliere
- corpul tehnic redacţional, adică Turnul TVR de 13 etaje.
Construirea noului sediu al TVR / credit foto: Arhiva TVR
Predarea lucrării s-a făcut eşalonat. Inaugurarea a avut loc în 1968. „În toamna anului 1968 s-a reuşit finalizarea unui studio de 600 mp, studioului de actualităţi şi a unei regii de program. Anul următor a fost dat în funcţiune al doilea studio de 600 pm, iar în 1970, studioul de 800 mp. Deoarece la corpul redacţional şi la corpul film s-au înregistrat întârzieri, conducerea partidului l-a însărcinat pe generalul Ion Dincă cu impulsionarea realizării acestora. Ca urmare, în fiecare dimineaţă mergeam cu generalul şi inginerul constructor, etaj cu etaj pentru a analiza stadiul lucrărilor şi a stabili ce este de făcut. Generalul ne-a ajutat, asigurând forţă de muncă suplimentară şi unele materiale deficitare. Acest ajutor a avut însă şi o parte negativă, pentru că trecând prin toate spaţiile, care pe atunci erau goale şi comparându-le cu cele din vechiul centru, unde aproape nu existau, generalului i s-a părut că s-a făcut risipă mare. Cred că această părere a fost transmisă în sus, în dorinţa de a sesiza risipa, creându-i lui Ceauşescu o aversiune faţă de Televiziune. Numai astfel se explică faptul că Ceauşescu nu a vizitat niciodată Televiziunea”, spune Ioniţă Bujor, fost vicepreşedinte TVR.**
Construirea noului sediu al TVR / credit foto: Arhiva TVR
Pe lângă spaţiu, un alt neajuns rezolvat odată cu mutarea în noul sediu: căldura excesivă din studiourile din strada Molière. Acolo instalaţia de climatizare nu făcea faţă, aşa că, pe timpul verii temperatura în studio era, în mod obişnuit, de 40 de grade Celsius. Dar nu numai vara era ca într-un cuptor. Virgil Petrovici, inginer iluminare tv, îşi amintea că de Revelion, studioul B era rezervat „programelor vesele”. „Şi, fiind permanent în aşteptare şi cu luminile încontinuu aprinse, B-ul devenea un cazan încins. Îmi povestea un coleg de-al meu, că, trecând prin spatele cicloramei din „B”, a dat nas în nas cu o cunoscută actriţă goală puşcă, ce încerca să se mai răcorească între două apariţii”.***
„Prima emisie din Telecentru - din noul sediu TVR - s-a făcut în octombrie 1968. Dar o parte am rămas în Floreasca şi câţiva ani Televiziunea a funcţionat în paralel, în cele două sedii, din Calea Dorobanţi şi din Moliere”, îşi amintea Ilie Băbeanu, un fost angajat emblematic al Televiziunii Române.
La data inaugurării, ansamblul era unul dintre cele mai moderne din Europa. Şi astăzi, Turnul TVR rămâne un simbol şi un punct de reper atât pentru bucureşteni, cât şi pentru turişti!
Turnul TVR în cifre
- peste 55.000 mc de pământ excavaţi
- 800 – 1000 de muncitori au lucrat la sediul TVR din Calea Dorobanţi
- 800 de mese erau prevăzute în proiect pentru o cantină, funcţională pe parcursul lucrărilor de construcţie
- P+16 sau P+20 – înălțimea Turnului TVR într-unul dintre proiecte
- 74 m – înălţime până în vârful antenei
- 6,8 ha – terenul destinat amplasării Televiziunii Române
- 8,5 tone – greutatea antenei de pe Turn
Credit foto: Arhiva TVR
Surse:
*Contribuţii la cunoaşterea Radiodifuziunii Române, Oficiul de presă şi tipărituri, 1972, pag. 117-118
**Viziune TELE - 40 de ani de Televiziune, ediţie specială, 1996, pag. 115-116
***idem, pag. 164
