Joi, 18 februarie, ora 23.00, la TVR 3, Ioan Grigorescu a deschis pentru noi o pagină din istoria Franței și totodată din arta Renașterii europene. Să trăim bucuria copilăriei, vizitând un castel ca-n basme!
La trei ore de drum de Paris, pe valea Loarei, se înalță nu mai puțin de 68 de castele.
„Chambord este diamantul coroanei, întrunind unanimitatea aprecierilor superlative care i-au adus titlul de cel mai frumos castel din lume. Deși prevăzut cu șanțuri de apărare, el nu a fost niciodată fortificat, ca și când frumusețea l-ar fi putut ocroti de toate relele din lume.” (Ioan Grigorescu, Pe valea castelelor, joi 18 februarie, ora 23.00, la TVR 3)
Situat la 15 km de orașul Blois, castelul de la Chambord este nu doar cel mai mare de pe Valea Loarei, ci și cel mai faimos, de el se leagă numele unui prinț al Renașterii și al unui mare artist. Construit ca reședință de vânătoare de către regele Francisc I, întemeietor al dinastiei de Valois, castelul se află în mijlocul unui imens domeniu forestier protejat. Construcția s-a derulat între anii 1519 și 1547, și în numeroase locuri în decorațiunile de piatră se regăsesc însemnele regelui Francisc, inclusiv faimoasa lui salamandră, și anul 1533, care a marcat încheierea primei etape a construcției. Iar, dacă anul 1547 reprezintă sfârșitul vieții regelui Francisc, 1519 este anul în care a murit, la câțiva kilometri de Chambord, Leonardo da Vinci.
Regele Francisc I avea douăzeci de ani când, în timpul campaniei din Italia, l-a convins pe Leonardo da Vinci să-i primească ospitalitatea și să-l însoțească în Franța, unde marele artist al Renașterii avea să-și petreacă ultimii trei ani ai vieții. Dacă unii se simt ispitiți să-i întrevadă geniul creator în întreaga arhitectură a castelului de la Chambord, construit după moartea lui, un lucru este sigur: între schițele lui Leonardo s-a găsit planul scării cu spirală dublă de la Chambord, proiect care fără îndoială îi aparține, și care avea să fie ulterior copiat în multe alte construcții monumentale de pe valea Loarei.
Silueta castelului impresionează călătorul prin contrastul dintre masivitatea zidurilor și zvelta dantelă a acoperișurilor, de parcă, ajunși la streșini constructorii, așa cum ne spune Ioan Grigorescu, „au renunțat la înțeleapta cumințenie, dând frâu liber unei năucitoare exuberanțe decorative, demnă de un Gaudi al celui de-al șaisprezecelea veac. Zeci de turnuri și turnulețe, hornuri și lucarne traforate într-o savantă dantelărie de piatră, abia lăsând să se vadă printre ele pantele acoperișurilor. ”
Călătoria noastră nu se va încheia înainte de a face un popas în vecinătate, la Amboise și Clos-Lucé, pe urmele aceluiași celebru și misterios Leonardo da Vinci, și înainte de a contempla încă o dată cursul Loarei, atât geografic cât și istoric unul din cele mai importante fluvii ale Europei.
„Dumnezeu parcă și-a trimis îngerii să se joace de-a castelele în nisipul din Valea Loarei. (...) Departe, departe, la chemarea oceanului, cel mai lung fluviu al Franței, încărcat de amintirea atâtor castele, va străbate estuarul de la Nantes pentru a-și contopi apele dulci cu sarea și albastrul Atlanticului.” (Ioan Grigorescu)
***
Un articol de Cristina Oancea
