„Experiențele Yoko Ono și Monica Lewinsky” aduc perspective esențiale asupra felului în care genul, puterea și discursul public se intersectează pentru a modela perceperea femeilor. Ați putut citi în partea I a acestui articol detalii despre biografiile celor două femei și despre contextul izbucnirii scandalurilor legate de numele lor.
Dihotomia „angelic-demonic”, istoric consacrată, oferă în continuare un cadru relevant pentru a înțelege percepțiile abrupt polarizate prin care sunt adesea judecate femeile.
Femeia, înger sau demon? O analiză a percepției publice asupra lui Yoko Ono și a Monicăi Lewinsky
Yoko Ono
Portretizarea mediatică a lui Yoko Ono ilustrează puternic dihotomia „angelic-demonic”. Artista a fost văzută simultan ca o ferventă activistă pentru pace și un distrugător al unei instituții iubite, trupa The Beatles, atât ca artist vizionar, cât și ca șarlatan fără talent, un partener devotat, dar și o vrăjitoare manipulatoare. Această dualitate evidențiază modurile polarizate în care sunt adesea percepute femeile „atipice” din sfera publică. Intensitatea faimei The Beatles și prejudecățile societății față de femeile care contestă normele au dus la această polarizare extremă a imaginii lui Yoko Ono. Mass-media au amplificat opiniile controversate, creându-i imaginea unei persoane publice complexe și adesea contradictorii.
Elemente „angelice” în portretizarea ei media includ activismul ei pentru pace alături de John Lennon (acțiuni de protest pașnic de tipul „Bed-in” din Amsterdam și Montréal, campania „War Is Over!”). Această imagine se potrivește cu acel clișeu „angelic” al figurii binevoitoare care lucrează pentru binele comun, promovarea păcii fiind văzută ca demers pozitiv.
În plus, arta ei avangardistă, (abia) acum recunoscută pentru inovație și influență, poate fi văzută ca o formă de contribuție intelectuală și creativă. Deși inițial a fost neînțeleasă, arta ei poate fi privită ca o formă de contribuție culturală pozitivă. Munca ei filantropică și eforturile de a menține relevantă moștenirea lui John Lennon consolidează imaginea ei de păstrătoare dedicată a creației lui John Lennon și de văduvă devotată. Sprijinirea artelor, a păcii și a ajutorului în caz de dezastre, în care de asemenea este implicată, este și ea considerată o acțiune pozitivă.
Pe de altă parte, elementele „demonice” din portretizarea ei media includ acuzația de a fi destrămat formația The Beatles. Acest lucru o prezintă ca o forță distructivă care a spulberat ceva iubit de publicul mondial sau cel puțin occidental al epocii. Destrămarea The Beatles a fost un eveniment cultural semnificativ, iar fanii au căutat o cauză clară, personificând-o adesea în Yoko Ono. Insultele rasiste și sexiste și clișeul „femeii-vampir” o dezumanizau și o prezentau ca pe o ființă malefică și parazitară.
Aceste atacuri dezvăluie prejudecăți și anxietăți adânc înrădăcinate, referitoare la puterea feminină. Perceperea ei ca fiind o femeie manipulatoare, care controla relația, consolidează stereotipul femeii care înșfacă, domină și distruge bărbații. Această narațiune ignoră autonomia lui Lennon, declarațiile sale publice despre relația cu Yoko Ono și, mai ales, dreptul la fericire personală - un artist are și el dreptul să fie iubit și fericit, fără să datoreze nimic nimănui, nici măcar o explicație vreunui admirator, nu?
Monica Lewinsky
Portretizarea mediatică a Monicăi Lewinsky a avut și ea dualitatea „angelic-demonic”, deși accentul s-a schimbat în timp. Inițial prezentată ca „o ispititoare demonică”, ea a devenit recent portretizată ca o victimă a umilirii publice care s-a vindecat ori „s-a răzbunat” prin activism. Această evoluție reflectă schimbările atitudinilor societății față de putere, gen și hărțuire online. Reacția inițială la scandal a fost puternic influențată de moralitatea tradițională și de dorința de a atribui vina într-un scandal global.
Schimbarea ulterioară recunoaște într-un fel pedeapsa disproporționată pe care a primit-o și importanța abordării cyberbullying-ului. În acest an, serialul britanic Adolescence a pus acut degetul pe rana cyberbullying-ului și a devenit subiect de serioase discuții politice și pedagogice.
Revenind la cazul Monica Lewinsky, elementele „angelice” în portretizarea ei în mass-media includ vulnerabilitatea ei și umilirea publică intensă pe care a trăit-o când avea 24 și 25 de ani. Acest aspect, în special văzut retrospectiv, duce la simpatie și o poziționează ca victimă. Amploarea condamnării publice cu care s-a confruntat poate fi considerată disproporționată față de acțiunile ei. Activismul ulterior al Monicăi Lewinsky împotriva cyberbullying-ului, transformând experiența ei negativă într-o forță în slujba binelui, este în conformitatea cu imaginea „angelică” a folosirii suferinței pentru a-i ajuta pe alții. Disponibilitatea ei de a-și reexamina experiențele și de a vorbi despre rușine și supraviețuire poate fi văzută ca un gest de curaj, care oferă ocazia de a discuta sincer în public despre aceste teme.
Pe de altă parte, elementele „demonice” din portretizare includ rolul ei în relațiile cu un președinte căsătorit. Acest lucru a poziționat-o ca distrugătoare de căsnicii și figură imorală. Normele societății privind căsătoria și fidelitatea au contribuit la această încadrare negativă. Descrierea ei ca „seducătoare și insinuantă” sugerează o intenție rea din partea ei și o prezintă ca personajul care îl urmărește pe bărbatul însurat căruia „îi sucește capul”. Acest fel de a vedea aventura celor doi ignoră dezechilibrul de putere (președintele SUA vs. o stagiară) și decizia bărbatului matur și însurat de a avea relații intime cu o altă femeie decât soția lui.
Mai mult, ne amintim sau putem citi astăzi, în articole din presa vremii, cum concentrarea pe aspectul ei fizic într-un mod peiorativ reflectă obsesia societății pentru corpul femeilor, într-o formă stereotip idealizată, și utilizarea body shaming-ului ca instrument de atac.
Rolul femeii și așteptările sociale
Percepția publică asupra lui Yoko Ono în anii 1960-70 a fost influențată semnificativ de așteptările societății. Femeile contestau prin proteste și manifestații rolurile tradiționale, dar se confruntau în continuare cu presiunea de a se conforma, adică de a fi soții și mame discrete, fermecătoare și ascultătoare. Pentru că a sfidat aceste așteptări prin cariera sa artistică avangardistă și prin atitudinea ei îndrăzneață în public, Yoko Ono a intrat în conflict direct cu presa, comunitatea și audiența, asta contribuind la portretizarea ei negativă. Relația ei cu o vedetă mondială cum era John Lennon a încurcat și mai mult așteptările societății și a condus la faptul de a fi analizați zilnic la microscopul public, ea și soțul ei. Toată lumea avea o părere clară și toți și-o exprimau ca atare, despre cine ar trebui să fie sau nu femeia lui John Lennon, iar Yoko Ono nu se potrivea deloc cu imaginea de soție-model a unui artist celebru.
La rândul ei, experiența Monicăi Lewinsky în anii '90 evidențiază stereotipurile de gen persistente și fenomenul de „bitchification” cu care s-au confruntat femeile din sfera publică în acea perioadă. Aventura ei cu președintele Clinton a fost „primită” de oameni (telespectatori, cititori și internauți) cu un val de „slut-shaming” intens și cu o atribuire disproporționată a vinei, reflectând așteptările societății cu privire la sexualitatea și comportamentul feminin, și aproape ignorându-se că procedurile juridice împotriva președintelui Clinton nu vizau relațiile avute cu Monica Lewinsky, ci faptul că el mințise la audieri. Se analizau detaliile adulterului mai mult decât minciuna prezidențială într-un cadru oficial.
Cazul lui Lewinsky a devenit un exemplu clar al judecății dure cu care se puteau confrunta femeile pentru „abaterile” de la normele tradiționale, așa cum le aștepta și la vedea majoritatea societății.
Stereotipuri de gen. Concluzii
Eticheta „angelică” aplicată lui Yoko Ono, deși mai rar, ar putea reflecta stereotipul femeilor ca trebuind să fie grijulii, pașnice și să-și susțină partenerul. Dar chiar și portretizările pozitive pot fi uneori înrădăcinate în stereotipuri limitative de gen. Accentul pus pe activismul ei pentru pace și pe rolul ei de soție și mamă poate fi văzut prin această prismă.
Eticheta „demonică” aplicată lui Yoko Ono se bazează pe stereotipuri ale femeilor ca fiind manipulative, distructive și amenințătoare pentru autoritatea masculină (rolul ei perceput în destrămarea formației The Beatles). Această portretizare negativă este corelată direct și puternic cu acele clișee misogine persistente în ce ascultăm și putem citi și astăzi - de exemplu imaginea de „femme fatale” (femeie care strică legăturile de familie ori prieteniile masculine) este o temă recurentă în cultură în sensul larg - în narațiuni, cântece, proverbe etc.
Elementele „angelice” din portretizarea ulterioară a Monicăi Lewinsky (vulnerabilitate, activism anti-bullying) corespund stereotipurilor că femeile sunt emoționale, grijulii, le pasă și vor să ajute și să vindece. Deși pozitivă, această încadrare poate fi văzută tot prin prisma rolurilor tradiționale de gen. Accentul pus pe răspunsul ei emoțional la rușine, umilire și transformarea ei în „îngrijitoare” prin activism se potrivește acestui model.
Pe de altă parte, elementele „demonice” din portretizarea inițială a Monicăi Lewinsky („ispita care distruge o căsnicie") reflectă stereotipurile că femeile manipulează sexual și sunt responsabile pentru comportamentul sexual masculin. Acest lucru întărește și stereotipurile care consideră femeile responsabile pentru infidelitatea masculină.
„Cazurile” Yoko Ono și Monica Lewinsky ilustrează persistența dihotomiei „angelic-demonic” în modelarea perceperii publice a femeilor în societatea modernă și contemporană. Aplicarea etichetelor „angelice” și „demonice” ambelor femei reflectă stereotipuri persistente de gen.
Yoko Ono a fost văzută ca o muză pașnică, dar și ca o femeie ispititoare și distructivă, în timp ce Monica Lewinsky a fost inițial demonizată ca o seducătoare, dar ulterior a fost reevaluată ca victimă, femeie vulnerabilă și care s-a „izbăvit” prin activism. Evoluția percepției publice, în special în contextul mișcărilor feministe și #MeToo, sugerează o conștientizare tot mai răspândită a dinamicii de putere și a impactului toxic al umilirii publice.
Citiți și partea I a acestui articol.
***
Credite foto:
© Canale YouTube Yoko Ono și Reclaiming with Monica Lewinsky;
© Credit foto principal - geralt, pixabay.com
