Cum au fost percepute public și cum au fost portretizate în mass-media Yoko Ono și Monica Lewinsky? Așteptările societății din partea femeii și stereotipurile de gen, răspândite în vremurile celor două, au influențat aceste percepții, atunci - anii ‘60, respectiv anii ‘90, dar și acum.
John Lennon spunea despre Yoko Ono că este faimoasa artistă necunoscută - „Toată lumea îi știe numele, dar nimeni nu știe ce face.“ În anii ‘60 - ‘70, ea a fost văzută în multe feluri, mai puțin ca artistă - era numită seducătoare, manipulatoare, escroacă, o bizarerie. Ascunsă în umbra notorietății The Beatles dublate de misoginism, Yoko Ono nu și-a putut face auzite vocea și povestea decât decenii mai târziu, abia în secolul XXI.
Etichetele simplist binare puse femeilor (înger - demon, pură - desfrânată, virtuoasă - păcătoasă) nu au părăsit niciodată firul istoric al civilizației umane. Acest cadru de percepere și clasificare a persistat, din motive amplu analizate în studii și tratate care nu fac subiectul acestui text, dar dintre care putem sublinia măcar unul - nevoia comunității tradiționale de anulare a misterului feminin, frica de emanciparea și autonomia femeii.
Yoko Ono și Monica Lewinsky sunt astăzi studii de caz relevante pentru epoca modernă și contemporană. Ele sunt femei ale căror imagini publice au fost semnificativ modelate de dihotomia înger - demon. Deși cele două aparțin unor generații diferite și au trăit în circumstanțe extrem de diferite, ambele femei s-au confruntat cu o examinare publică intensă și au fost supuse unor percepții polarizate.
Satul global, așa cum l-a teoretizat Marshall McLuhan în anii ‘60, este o noțiune al cărei sens, simplu și intuitiv din chiar numele ei, vorbește despre cum, prin intermediul mass-media, oamenii din puncte diferite ale planetei consumă, cunosc și comentează aceleași imagini, întâmplări și personaje, așa cum oamenii dintr-un sat tradițional sunt la curent cu tot ce se întâmplă în comunitatea lor.
Scurte biografii
Yoko Ono
Yoko Ono (născută la 18 februarie 1933 în Tokyo, Japonia) a venit pe lume într-o familie înstărită și a primit educație artistică încă din primii ani de viață - lecții de canto, pian, poezie, teatru. Acest mediu privilegiat și înclinațiile ei artistice, pe care fata de familie bună și le-a putut cultiva, contrastau cu așteptările convenționale față de femeile din acea perioadă din Japonia și ulterior din Statele Unite ale Americii. Această origine a lui Yoko Ono ar fi putut contribui la percepțiile despre ea ca fiind neconvențională sau desprinsă de realitate.
În anii '60, s-a mutat la New York și a activat pe scena artistică avangardistă (grupul Fluxus, artă conceptuală, performance art). Lucrările sale, radicale și provocatoare, au contestat noțiunile tradiționale de artă, notabile fiind cartea Grapefruit, exemplu de artă conceptuală, și performance-ul Cut Piece (în stilul cunoscut astăzi în aparițiile Marinei Abramović), ambele acte artistice ale lui Yoko Ono fiind din 1964.
Yoko Ono făcea filme, cânta, picta și avea expoziții când l-a întâlnit pe John Lennon, iar pentru ambii relația avea să ducă la cea de-a doua căsnicie. Trecutul lui Lennon cunoscuse mai multă suferință decât copilăria luminoasă a lui Yoko Ono: părăsit de tată în primii ani de viață, crescut de mătușă și de unchi, orfan de mamă cu câteva luni înainte de a împlini 18 ani, refugiat în alcool și muzică.
Relația lui Yoko Ono cu John Lennon, începând cu întâlnirea lor din Londra în 1966, la Indica Gallery unde ea își pregătea o expoziție, apoi căsătoria lor, colaborările artistice (Plastic Ono Band, acțiunile de protest pașnic de tipul „Bed-in”, în paturi de hotel în Amsterdam și Montréal) și controversa din jurul rolului ei perceput în destrămarea formației The Beatles i-au adus femeii faimă internațională, dar una nedorită și nefericită, pentru că au supus-o unei blamări intense la nivel global, pe măsura audienței și succesului trupei britanice. Formația The Beatles era un fenomen cultural în a doua jumătate a anilor ‘60, iar orice amenințare percepută la unitatea ei era privită negativ de fani, mai ales de admiratoare. Ulterior, plecarea lui John Lennon din trupă a fost văzută ca efect al prezenței malefice a lui Yoko Ono în viața lui.
După moartea în 1980 a lui Lennon, Yoko Ono și-a continuat cariera artistică. Ea poate fi urmărită online pe Instagram, X, YouTube ori Spotify, precum și pe site-ul Imagine Peace.
Biografii: Woman: The Incredible Life of Yoko Ono, de Alan Clayson, Barb Jungr și Robb Johnson; Yoko: A Biography, de David Sheff.
Monica Lewinsky
Monica Lewinsky s-a născut la 23 iulie 1973 în San Francisco, SUA. Are licență și masterat în psihologie.
În perioada 1995-1997, s-a aflat într-un stagiu la Casa Albă și a avut relații personale cu președintele Bill Clinton. Această aventură a devenit un scandal politic major, cu ample consecințe geopolitice. Dinamica de putere inegală din această relație este un factor crucial în înțelegerea reacției publice ulterioare. Scandalul a izbucnit când înregistrările secrete ale Lindei Tripp, făcute în timpul discuțiilor telefonice cu Monica Lewinsky, au fost aduse, la începutul anului 1998, în atenția lui Kenneth Starr care investiga atunci cazul Paula Jones - Bill Clinton. Amploarea la nivel mondial a fost dată apoi de negarea din partea președintelui SUA în funcție atunci, urmată de procedurile de impeachment.
Acoperirea mediatică intensă și polarizarea politică democrați - republicani au amplificat atenția publică asupra lui Lewinsky. Accesul la internet era în 1998 o tendință globală, regimul de Breaking News al televiziunilor cunoștea, de asemenea, un avânt în media mainstream, iar aceste adevărate revoluții tehnologice au contribuit la notorietatea cazului și la umilirea publică a personajului feminin principal din narațiunea globală.
Scandalul a coincis cu începuturile internetului accesibil publicului larg. Site-uri, forumuri online, grupuri de știri și lanțuri de e-mailuri (acele forward la forward din epocă) au devenit rapid canale pentru diseminarea nu doar a informațiilor, ci și a zvonurilor, glumelor nesărate și vulgare, precum și a atacurilor personale la adresa Monicăi Lewinsky. Aceasta a fost una dintre primele manifestări la scară largă a ceea ce astăzi numim cyberbullying. Lipsa moderării și noutatea platformelor au permis ca umilirea să capete proporții globale aproape instantaneu. Oricine avea acces la un computer cu internet putea participa la ridiculizarea femeii. Zvonurile se răspândeau rapid de pe site-uri obscure în mass-media mainstream, alimentând setea de scenarii și de bârfă a publicului de pe mapamond.
Ca amintire personală, consemnez aici cu nostalgie cum toate redacțiile se împrieteneau cu nou-createle departamente IT, astfel încât jurnaliștii să aibă acces la computere și internet. De ce la internet? Internetul, pe atunci scris mereu cu inițială majusculă, era locul acela unde Kenneth Starr publicase raportul în cazul Clinton.
După scandal, Monica Lewinsky a decis să se mute la Londra unde și-a continuat studiile și apoi a devenit activistă împotriva cyberbullying-ului.
Transformarea ei într-o susținătoare a victimelor cyberbullying-ului reprezintă o încercare de a-și revendica narațiunea și de a găsi sens în experiența ei. Această activitate ulterioară a ei i-a acordat șansa la o schimbare treptată a percepției publice, în special în contextul mișcării #MeToo. Ea nu își neagă trecutul, nu își neagă faptele, dar își asumă lecțiile și dă voce „părții de adevăr a celeilalte/ a celuilalt”.
Podcastul publicat săptămânal de Monica Lewinsky pe YouTube se numește Reclaiming with Monica Lewinsky și, în prezentare, autoarea lui scrie: „Vă rog să veniți alături de mine în timp ce eu voi continua să-mi găsesc vocea publică pe Reclaiming with Monica Lewinsky (asta sunt eu.) Voi avea interviuri cu tot felul de oameni - nume cunoscute, oameni obișnuiți, experți și prieteni - despre ce înseamnă a cere înapoi (a revendica) ce ai pierdut ori ți-a fost luat, în sensul larg al cuvântului. Voi vorbi din experiența personală - am supraviețuit unui scandal mondial când aveam 24 de ani.”
În dialogul cu Chelsea Handler din aprilie 2025, Monica Lewinsky mărturisea în podcast, în contextul importanței pentru un copil a susținerii și aprobării din partea unui alt adult decât părinții sau bunicii lui: „Când cineva din afara familiei crede în tine… asta are altă greutate. Și cred că, într-un fel cu adevărat ciudat, era ce aveam eu nevoie în D.C. (n.n. - Washington, D.C., Casa Albă) și am primit, am avut. Sigur, într-un fel greșit, dar cred că a fost vorba despre ceva ce spunea cineva…Cred că Bill a văzut la mine ceva ce nu văzusem eu încă la mine și eu am văzut la el ceva ce el credea că e de mult uitat”.
În ultimii ani, la aproape două decenii după scandalul mondial care i-a murdărit numele, și într-o perioadă când Monica Lewinsky începuse să țină conferințe pe tema shaming-ului și cyberbullying-ului, i s-a recomandat de către fiul unei terapeute să facă un exercițiu: să meargă acasă și să se uite la ea în fotografii vechi, să găsească fotografii ale ei dinainte să fie distrusă („before you were broken”). „A fost ceva cu care am rezonat profund”, spunea Monica Lewinsky în același podcast din aprilie 2025.
Biografii ale Monicăi Lewinsky: Monica's Story, de Andrew Morton; Monica Lewinsky Story: The woman who Redefined Resilience, de Jaxon Fairchild. Despre cazul Clinton - Lewinsky a scris și Kenneth Starr în cartea sa de amintiri, publicată în 2018 - Contempt: A Memoir of the Clinton Investigation.
Monica Lewinsky, Pacientul Zero al umilirii publice în era digitală
Scandalul Clinton-Lewinsky, care a zguduit SUA la sfârșitul anilor '90, a însemnat mai mult decât o criză politică - a marcat un punct de referință în modul în care umilirea publică poate fi amplificată de tehnologiile digitale. Ele au transformat-o pe Monica Lewinsky, o stagiară de 22 de ani la Casa Albă, în ceea ce ea însăși a numit „Pacientul Zero” al pierderii reputației la nivel mondial.
Relația dintre președintele Bill Clinton, atunci în vârstă de 49 de ani, și Monica Lewinsky a început în noiembrie 1995 și a durat intermitent până în martie 1997. Detaliile au ieșit la iveală în ianuarie 1998, inițial prin intermediul site-ului The Drudge Report al lui Matt Drudge, un agregator de știri online axat pe bârfe, înainte ca presa tradițională să preia povestea. Acest moment a fost semnificativ - a fost una dintre primele dăți când internetul a devansat mass-media tradiționale într-un scandal major.
Deși președintele Clinton a negat inițial vehement relația („Nu am avut relații sexuale cu acea femeie, domnișoara Lewinsky”), investigația condusă de procurorul independent Kenneth Starr a adus dovezi incontestabile, inclusiv o rochie albastră pătată care conținea ADN-ul președintelui. Acest lucru a dus la mărturisirea lui Clinton privind „contactul intim inadecvat” și, ulterior, la procedura de impeachment pentru sperjur și obstrucționarea justiției, de care a fost în cele din urmă achitat de Senat.
În timp ce atenția s-a concentrat pe acțiunile președintelui american, tratamentul mediatic aplicat Monicăi Lewinsky a fost brutal și misogin. Presa tradițională a contribuit masiv la judecata ei publică, altfel nu o putem numi, acum încărcată fiind rememorarea și de alte judecăți publice de prin alte părți al lumii. Publicații respectate au numit-o „o mică stricată”, talk-show-urile au ridiculizat-o constant, transformând-o într-o caricatură. Fotografiile ei, inclusiv cea cu bereta, au fost folosite excesiv pentru a vinde ziare și a crește audiența TV, reducând-o pe femeia de 24 de ani la un stereotip.
Impactul experienței (experimentului) Lewinsky
Pentru Monica Lewinsky, experiența de atunci a fost una devastatoare. Ea a descris cum, peste noapte, a devenit dintr-o persoană privată una umilită public la nivel mondial. Rușinea intensă, ridiculizarea constantă și sentimentul că „întreaga lume râde de tine” au avut un impact grav asupra ei, cu tendințe suicidare și retragerea din viața publică pentru aproape un deceniu. Și-a pierdut reputația, demnitatea și, pentru o perioadă, nu și-a putut găsi loc de muncă.
Ani mai târziu, în special în contextul mișcării #MeToo, Lewinsky a început să vorbească public despre experiența sa, recontextualizând-o prin prisma abuzului de putere și devenind o voce importantă împotriva cyberbullying-ului și a culturii umilirii online (shaming). Mesajul său la TED Talk „Prețul rușinii” (The Price of Shame) subliniază cum umilirea a devenit o marfă în era digitală, exploatată pentru click-uri și profit. Monica Lewinsky a făcut apel la empatie și compasiune ca antidot la această „cultură a umilirii”. Publicat în martie 2015, clipul cu acest mesaj are, zece ani mai târziu, peste 22 de milioane de vizualizări.
Urmează partea a doua a acestui articol.
***
Credit foto principală: © chenspec - pixabay.com
Credite foto articol: © Canale YouTube Yoko Ono și Reclaiming with Monica Lewinsky
