loader
Foto

Premieră după 23 de ani. Condamnare la închisoare pentru un bărbat care a vândut tricouri cu însemne legionare. Institutul „Elie Wiesel”: Decizia arată că democrația are anticorpi

REPORTAJ-ANALIZA

Un bărbat care are un magazin online unde a vândut tricouri cu însemne legionare, însoțite de citate din Corneliu Zelea Codreanu și trimiteri la istoria extremismului de dreapta, a fost condamnat, definitiv, la un an de închisoare cu suspendarea mai multor drepturi civile. Este pentru prima oară când o instanță decide un astfel de verdict, în 23 de ani, de când este în vigoare Ordonanța 31/2002, prin care sunt interzise organizațiile, simbolurile și faptele cu caracter fascist, rasist, xenofob și prin care este interzisă promovarea cultului persoanelor vinovate de genocid și crime de război. Istoricul Alexandru Florian, director al Institutului „Elie Wiesel”, care a adus cazul în fața justiției, a explicat, într-o declarație pentru tvr.ro, că această decizie definitivă este „o probă de maturizare a magistraturii”, subliniind că este o dovadă că democrația are anticorpii necesari pentru a se proteja de mesaje, propagandă sau acțiuni extremiste, mai ales după anul electoral 2024-2025.

 

Johann Dieter Maurer, proprietarul unui magazin în care sunt vândute tricouri, hanorace și steaguri imprimate cu simboluri naționaliste, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Cluj la un an de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru că a vândut tricouri cu însemne legionare, încălcând OUG 31/2002. Instanța i-a suspendat pentru un an și jumătate dreptul de a fi ales într-o funcție publică, după ce prima instanță, Judecătoria Cluj-Napoca, îi aplicase o pedeapsă mai blândă (un an de închisoare cu amânare), iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj a făcut apel.

Bărbatul are și un termen de supraveghere de doi ani, timp în care trebuie să se prezinte la Serviciul de Probațiune Brașov, să primească vizitele ofițerului de probațiune, să facă muncă în folosul comunității timp de 60 zile, să participe la programe de reintegrare socială, să anunțe dacă își schimbă locul de muncă și dacă pleacă din localitate pentru o durată mai mare de cinci zile.

Am cerut un punct de vedere lui Dieter Johann Maurer și îl vom publica atunci când îl vom primi.

Cazul a fost adus în fața justiției de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel”, care a semnalat zeci de astfel de cazuri în ultimii ani. Citiți aici cel mai recent raport al Institutului „Wiesel” pe această temă.

Citiți și: EXCLUSIV. Dreptate pentru Leonard Zăicescu, supraviețuitor al Holocaustului, la 98 de ani. Parchetul General atacă în instanță deciziile de achitare ale criminalilor de război, pentru care România a fost condamnată la CEDO

Directorul Institutului „Elie Wiesel”: Anul electoral 2024-2025 a pus democrația în situație de risc maxim. Instanța subliniază răul pe care extremismul îl produce democrației

Această decizie definitivă cred că este o probă de maturizare a magistraturii. Anul electoral 2024-2025 a pus democrația în situația de risc maxim. Instituțiile abilitate să aplice legea au reacționat, de această dată, atât în „litera”, cât și în „spiritul" OUG nr. 31/2002.

De asemenea, remarc celeritatea procedurilor. S-au scurs numai 27 luni de la plângere și până la decizia finală a instanței de apel. Prin interzicerea unor drepturi civice, instanța subliniază răul pe care extremismul îl produce democrației.

Iată de ce această decizie poate fi interpretată ca dovadă că democrația are anticorpi pentru a se proteja de mesajele, propaganda sau acțiunile extremiste. Prin urmare, în continuare trebuie să avem în vedere că ne aflăm sub presiunea extremismului politic explodat la finele anului 2024”, a declarat, pentru tvr.ro, directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel”, Alexandru Florian.

Tricouri, hanorace și steaguri cu cuvântările lui C.Z. Codreanu, de cumpărat online

Un tricou negru cu verde, cu cuvintele „Mergi numai pe căi indicate de onoare”, un alt tricou pe care este doar inscripționat un an - „1927”, însoțit de următoarea explicație pe site -„anul în care a luat naștere fenomenul curat de renaștere națională și de clădire a omului nou, eroic, care-și jertfește tinerețea pentru primăvara reînvierii neamului românesc și își dă viața pentru mântuirea neamului său (...)”, hanorace cu însemnul „Fața la dușman”, steagurile „Legea tăcerii” - cu un craniu ce ține în gură un cuțit și îndemnurile „Vorbește ce trebuie. Vorbește când trebuie” - și unul cu îndemnul „Iubește tranșeea” puteau fi cumpărate, până acum un an, online.

De ce încălcau aceste cuvinte și însemne legea?

Anul 1927 este o referință la anul în care s-a înființat Mișcarea Legionară, iar citatul care însoțea tricoul - „Cel ce luptă, chiar singur, pentru Dumnezeu și neamul său, nu va fi învins niciodată” - îi aparține lui C.Z. Codreanu și a fost publicată în cartea „Pentru legionari”, cea mai importantă carte doctrinară a legionarilor.

Steagul „Iubește Tranșeea” este un îndemn inspirat tot din C.Z Codreanu - „Pentru legionari”, în care acesta spunea că la mănăstire a învățat să-i „placă tranșeea” și să „disprețuiască salonul”, steagul „Legea tăcerii” făcea trimitere la Cărticica Șefului de cuib și la îndemnurile promovate de Codreanu, în timp ce „Fața la dușman” se referea la o relatare a lui C.Z. Codreanu din tinerețea sa, sintagma apărând și în primul număr al revistei „Pământul Strămoșesc”, principalul organ de propagandă al Mișcării Legionare (1927): „Deci, j***i cari se bucură aziși cari, asemenea corbilor de pradă, dau târcoale altarelor sfințite, crezând că a sosit ceasul stăpânirii lor, - să afle că în țara aceasta există un colț unde, la orice ceas din zi și din noapte, o gardă veghează cu fața la dușman”, a explicat Institutul „Elie Wiesel”.

Numele bărbatului - Dieter Johann Maurer - apare și într-o investigație a jurnaliștilor de la Context.ro, în care aceștia arată că pe site-ul care vindea tricouri legionare apărea și un interviu cu organizația Tanzbrigade Wien, care dezvăluia legăturile internaționale ale grupărilor de extremă dreapta din România.

Tanzbrigade Wien este inclusă într-un studiu al curentelor de extremă dreapta publicat recent de Documentation Centre of Austrian Resistance (DÖW), o organizație care cercetează rezistența și persecuțiile naziste din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, precum și evoluția mișcărilor și curentelor extremiste.

Anterior, pe același site, a fost publicat și un interviu cu Robert Rundo, extremistul neonazist condamnat recent în SUA la doi ani de închisoare pentru organizarea de manifestări violente. Rundo, care folosea acte de identitate false, a fost arestat într-o sală de sport din România și extrădat.

Canalul Telegram asociat site-ului este Casus Belli, despre care cercetătoarea Adina Marincea de la Institutul Elie Wiesel arăta că a fost implicat în încercarea de reabilitare a lui Mircea Vulcănescu.

De vânzare la licitații sau în magazine, de la obiecte ale lui Antonescu, la „Mein Kampf” și cuvântările lui C.Z. Codreanu, fără nici un fel de raportare critică

În cel mai recent raport de monitorizare a fenomenului extremist în România, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel” nota, la capitolul dedicat comerțului cu simboluri și însemne interzise, fanii extremismului de dreapta puteau cumpăra obiecte care aparțineau mareșalului Ion Antonescu (prin casa de licitație Artmark), un brevet pe care președintele Curții de Conturi din Transnistria îl primise de la Hitler și conținea semnătura acestuia, cărțile lui C.Z. Codreanu, fluturași ai Gărzii de Fier din 1930, „Mein Kampf” - de vânzare pe mai multe site-uri de profil din România, fără nici un fel de prefață critică la adresa volumului, a nazismului sau la adresa lui Adolf Hitler, tonomate cu cărți care vindeau propagandă legionară sau conspirații despre Holocaust, timbre care îi omagiau pe legionarii Vasile Marin și Ion Moța, morți în Spania, afaceri online cu tricouri în care erau preamăriți Antonescu și Mișcarea Legionară.

Totodată, potrivit datelor obținute de tvr.ro de la Parchetul General, la finalul anului 2024, șase parlamentari și europarlamentari români erau vizați de cercetări penale pentru negarea Holocaustului și promovarea fascismului, iar în fiecare an, mai bine de jumătate din dosarele penale deschise pentru infracțiunile prevăzute de Ordonanța 31/2002 se încheie cu clasări.

În acest context, directorul Institutului „Elie Wiesel”, istoricul Alexandru Florian, atrăgea atenția, într-un interviu pentru tvr.ro de la începutul lui 2025, că, în lipsa unei reacții democratice de contrapondere la manifestările extremiste, acestea vor înflori, dar și că numărul mare de clasări ale dosarelor penale deschise pentru negarea Holocaustului, extremism, apologia legionarilor și celebrarea criminalilor de război se explică și prin faptul că oamenii legii nu înțeleg contextul istoric și gravitatea acestui curent. În cuvintele lui Alexandru Florian: „S-au clasat, în primul rând, pentru că o lege trebuie înțeleasă în conținut, dar și în context. Trebuie să înțelegi care e spiritul, de ce s-a dat această lege sau alta”.

Citiți  pe această temă și:

Directorul Institutului „Elie Wiesel”, despre cazurile de extremism: Nu s-au clasat dosarele pentru că legea nu e bună. Haideți să înțelegem spiritul legii

Actualitatea extremismului: Șase parlamentari și europarlamentari români, vizați de anchete penale. Anual, peste 50% din dosare se clasează

La începutul acestei săptămâni, românii au ales, prin vot, candidatul pro-european la Președinția României, în persoana primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, în detrimentul candidatului AUR, George Simion, reprezentant al extremei drepte.  Mai multe pe acest subiect puteți citi pe site-ul tvrinfo.ro.

Citiți și: O luptă pentru democrație. Nicușor Dan este noul președinte al României, cu peste 6,1 milioane de voturi

Sursă imagine main: Shutterstock/Krasimira Nevenova

Logo

 
Spectacol total la TVR: David Popovici și tricolorii luptă pentru aur la Europenele de Natație de la Paris

Cel mai important eveniment al nataţiei în 2026 se vede în direct la TVR Sport şi TVR 1. De 2 X Popovici: David, dar şi Constantin, precum şi ...

Prima câştigătoare a trofeului „Vedeta populară” şi-a aniversat la TVR majoratul carierei sale artistice

Alexandra Chira, un nume important aparţinând tinerei generaţii de artişti ai folclorului românesc, a împlinit 18 ani de la debutul pe scenă. ...

Întâlnire cu jazz-ul autohton, la TVR Cultural: „Contemporan în România”, un concert cu Big Band-ul Radio România şi invitaţii săi

Big Band-ul Radio România dirijat de Simona Strungaru ne încântă cu cele mai noi creaţii de jazz autohtone, dar me vom bucura şi de momentul ...

Piesa „Inimă, nu fi de piatră” a Corinei Chiriac ia argintul în concursul „Cerbul de Aur Nostalgia”

Perioada de votare a celor 70 de piese ce au cucerit inimile românilor la Festivalul Cerbul de Aur s-a încheiat.

Hora care unește generații | VIDEO

Cahul, un oraș pitoresc din sudul Republicii Moldova, poartă cu mândrie titlul de „capitala horelor”.

Piesa Angelei Similea „După noapte vine zi” – pe podium şi acum în inimile publicului: locul 3 în concursul „Cerbul de Aur Nostalgia”

Perioada de votare a celor 70 de piese ce au cucerit inimile românilor la Festivalul Cerbul de Aur s-a încheiat.

Cum ne-a îmbolnăvit telefonul și cum salvarea era mereu acolo: Mai încet, fă totul mai încet!

Contraofensiva omului în 2026 pare să poarte un singur nume: Analog. Ca să putem trăi mai departe, avem nevoie să facem cât mai multe analog. Un ...

Anda Călugăreanu cu „N-am noroc” – a cincea cea mai votată piesă în concursul „Cerbul de Aur Nostalgia”

Perioada de votare a celor 70 de piese ce au cucerit inimile românilor la Festivalul Cerbul de Aur s-a încheiat.

„Cerul” trupei Proconsul – a şasea cea mai votată piesă în concursul „Cerbul de Aur Nostalgia”

Perioada de votare a celor 70 de piese ce au cucerit inimile românilor la Festivalul Cerbul de Aur s-a încheiat.

„Spune-mi”, piesa Monicăi Anghel – a patra cea mai votată în concursul „Cerbul de Aur Nostalgia”

Perioada de votare a celor 70 de piese ce au cucerit inimile românilor la Festivalul Cerbul de Aur s-a încheiat.

CONCACAF respinge planul FIFA de privatizare parțială a activităților comerciale

Organizația CONCACAF, forul tutelar al fotbalului din America de Nord, America Centrală și Caraibe, a anunțat oficial respingerea planului propus ...

EVENIMENT ESTIVAL - Taberele ARC – Acolo unde începe ACASĂ

Pentru mii de copii români din diaspora și din comunitățile istorice, vara înseamnă, înainte de toate, o reîntâlnire cu România.

TVR lansează un apel pentru proiecte de emisiuni

Televiziunea Română deschide un proces de selecție pentru noi concepte editoriale. Demersul se adresează atât profesioniștilor din cadrul TVR, ...

Din 4 august, de la 17.35, fanii serialelor coreene sunt așteptați de luni până vineri  la TVR 1 cu serialul de aventuri "Iljimae, hoţul fantomă".

Un reper al cinematografiei mondiale, la TVR Cultural: „Roma, oraș deschis”

Un film esențial despre curaj, solidaritate și demnitate în fața barbariei, filmul emblematic al lui Roberto Rossellini rămâne, la peste opt ...