loader
Foto

„100, împreună! Ioan Bocşa şi Ansamblul Icoane”, un concert excepţional în Ajun de Crăciun, la TVR 1

RECOMANDARI  TVR1 

Sărbătorile de iarnă sunt şi mai frumoase datorită colindelor şi cântecelor speciale dedicate Crăciunului. Iar când Ioan Bocşa şi Ansamblul Icoane îşi unesc vocile într-un spectacol emoţionat al colindelor şi cântecelor tradiţionale vechi, nu putem decât să ne notăm data şi ora pentru a ne bucura!

 

Aşadar, în Ajun de Crăciun, marţi, 24 decembrie, de la ora 23.00, fiţi alături de profesorul Ioan Bocşa şi studenţii săi din Ansamblul de Muzică Tradiţională Românească Icoane, la un concert de iarnă cu totul special: „100, împreună! Ioan Bocşa şi Ansamblul Icoane”! Concertul desfăşurat chiar de ziua maestrului Ioan Bocşa, pe 13 decembrie, la Opera Naţională Română din Cluj Napoca, a marcat o dublă aniversare: cei 77 de ani de viaţă ai interpretului şi profesorului Ioan Bocşa şi 23 de ani de existenţă a Ansamblului Icoane.

(w882) Iuliana Tu

Aproximativ 400 de corişti din toate generaţiile de studenţi cu care a lucrat profesorul Ioan Bocşa de-a lungul celor 23 de ani ai ansamblului s-au aflat pe scenă sau în sală, pentru a-i fi alături maestrului la aniversare. Împreună au încălzit inimile celor prezenţi cu o suită de colinde şi cântece tradiţionale vechi din Transilvania.

„Am trăit un spectacol excepţional alături de Ioan Bocșa și Ansamblul Icoane! Un concert aniversar pe care îl veți putea urmări la TVR 1 în seara de Ajun, pe 24 decembrie. Colinde și cântece tradiționale, într-o poveste despre rostul omului pe pământ! A fost cu emoții și cu mult suflet!”, ne-a declarat Iuliana Tudor, cea care a prezentat spectacolul.

„Mulțumesc domnului profesor Ioan Bocșa pentru privilegiu! La mulți ani!!! Felicitări tuturor!”, a adăugat Iuliana, care ne aşteaptă să vizionăm concertul în Ajun de Crăciun, la TVR 1.

(w882) Iuliana Tu

Ioan Bocşa, îndrăgit interpret de muzică populară din zona Ardealului şi profesor universitar doctor, s-a născut la 13 decembrie 1947, în localitatea Oarda de Jos (judeţul Alba).

foto: FB Iuliana Tudor

Logo

 
„Sprint with the Stars”, în premieră în România, transmis la TVR Sport

David Popovici aduce la Otopeni o competiție inedită, care oferă copiilor posibilitatea să concureze alături de staruri ale înotului mondial.

TVR difuzează în premieră Gala Premiilor Academiei Europene de Film

Ceremonia de decernare a celor mai importante distincții ale cinematografiei europene de la Berlin va fi transmisă pe TVR1 în direct, sâmbătă, ...

Artă sub Cerul Sfinților. „Am simțit că Dumnezeu Și-a pictat singur biserica.” Daniel Codrescu, autorul picturii în mozaic a Catedralei Naţionale, invitat la „Brilliant”

Despre binecuvântata povară ce i s-a dat, despre bucurie şi zbucium, precum şi despre legătura dintre restaurarea unor fragmente din fresca ...

Cazul Regimentului 89 Infanterie: MApN preia teza „evreilor comuniști” care au atacat soldații în timpul Pogromului de la Iași și scoate militarii nevinovați

Decorarea militarului Ion Vasile Banu, din cadrul Regimentului 89 Infanterie, singura persoană omagiată de către președintele Nicușor Dan cu ...

„Prim plan” – Analiza evenimentelor relevante pentru români

Emisiunea „Prim plan”, moderată de Ștefan Onică, este difuzată la TVR INFO de luni până joi, de la ora 21:00. Programul își propune să ofere ...

Australian Open, startul sezonului de Grand Slam din tenis pentru 2026

Primul Grand Slam al anului va începe duminică, 18 ianuarie, la Melbourne, iar România are trei jucătoare calificate direct pe tabloul principal: ...

Despre limitele empatiei și prețul creației, în drama „Umil”,  la TVR Cultural

„Umil” („Smiren”, Bulgaria – România, 2021), debutul în filmul de ficțiune al realizatorului de documentare Svetoslav Draganov, poate fi urmărit ...

Visuri, ambiții și iubiri în serialul italian „Inimi”, în premieră la TVR 2

Mari descoperiri medicale ale anilor ’60 se îmbină cu poveşti de dragoste complicate în secția de chirurgie cardiacă a spitalului Le Molinette ...

Festivalul Național de Folclor „Ioan Macrea”, la TVR 1

Duminică, 18 ianuarie, de la ora 21.00, TVR 1 difuzează partea a doua a Festivalului Național de Folclor „Ioan Macrea”, ediția 2025, un ...

Piața muncii în 2026: riscuri, schimbări și adaptare - „Alchimia banilor”, la TVR 1

Provocările economice ale noului an redesenează piața muncii și obligă angajații, dar și companiile să ia decizii dificile într-un climat ...

Cum să îngrijim leandrul. Ultima ediţie a sezonului „În grădina Danei”, la TVR 1

Pasionaţii de grădinărit şi viaţa la ţară găsesc noi motive de bucurie urmărind „În grădina Danei”. Duminică, 18 ianuarie, de la 10.30, pe TVR ...

”From Sound to Shape” – dialoguri ale expresiei artistice contemporane

Asociația Culturală Fain Art organizează vernisajul expoziției ”From Sound to Shape”, semnată de artiștii Andrea Beatrix Kiss, George Ciorogar ...

Rețelele de socializare dăunează grav sănătății mintale a adolescenților

Un raport recent publicat în Franța, fundamentat pe cinci ani de cercetări și analiza a peste 1.000 de studii internaționale, confirmă legătura ...

Naționala de polo a României, victorie la limită cu Turcia

Poloiștii tricolori au obținut marţi, în al doilea meci din grupa D a Campionatului European de la Belgrad, o victorie cu mari emoții în fața ...

Povestea unuia dintre cei mai mari matematicieni ai secolului XX, în filmul „Omul care a cunoscut infinitul”, la TVR 1

Filmul biografic despre matematicianul indian Srinivasa Ramanujan şi bazat pe cartea cu același nume din 1991, scrisă de Robert Kanigel, se vede ...