loader
Foto

Filmul „Tigru” se vede la TVR 2

FILM  TVR2 

Lungmetrajul de debut al tânărului regizor Andrei Tănase, inspirat din fapte reale, îi are în distribuţie pe Cătălina Moga, Paul Ipate şi Alex Velea. Urmărim „Tigru” vineri, pe 16 ianuarie, de la ora 22.10, la TVR 2.

 

„Tigrul care a fugit de la Gradina Zoologică din Sibiu a fost împuşcat mortal”; „Veterinarul Zoo Sibiu: Tranchilizantul nu a avut efectul scontat, iar animalul a devenit agresiv” – erau titluri ce ţineau primele pagini ale cotidianelor jumătăţii lui decembrie 2011. Tigroaica Mihaela avea 14 ani şi se născuse chiar la Zoo Sibiu. Ea a fugit din captivitate când îngrijitorul a uitat uşa deschisă, după ce făcuse curat în cuşca animalului. Poliţia a cerut populaţiei să stea în casă, iar şcolile din zonă au fost sfătuite să nu le dea elevilor drumul acasă, chiar dacă au terminat cursurile. Animalul a fost localizat în cartierul Valea Aurie, care a fost izolat de forţele de ordine. Încercuit, animalul a devenit agresiv după ce a fost împuşcat cu tranchilizant şi a sărit către vânător, iar acesta a fost nevoit să folosească arma letală, trăgându-i un glonţ în cap.

O poveste peste care s-au aşternut anii, dar nu şi praful. O poveste ce a impresionat nu doar localnicii şi care a rămas ca o datorie de onoare în sufletul tânărului regizor Andrei Tănase, profund tulburat de cele întâmplate la Sibiu. A ştiut de atunci că dramaticul episod va face subiectul unei producţii cinematografice pe care o va regiza cândva. S-a întâmplat în 2023, când Andrei Tănase îşi făcea debutul în lumea lungmetrajelor cu filmul „Tigru”, o dramă în care i-a cooptat pe Cătălina Moga, Paul Ipate, Elvira Deatcu, Alex Velea, Bianca Babaşa, Bogdan Tulbure sau Dan Apăvăloaie. Filmul a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam – IFFR, în secțiunea Bright Future, fiind bine primit atât de critici, cât şi de public. După premiera din Olanda, pelicula a fost prezentată în cadrul a numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale, fiind nominalizată de 11 ori şi laureată cu 2 premii (Cel mai bun debut în filmul românesc, la TIFF, 2023, respectiv Cel mai bun lungmetraj, la BUZZ IFF, 2023).

(w882) afis Tigru

Cătălina Moga este Vera, medic veterinar la Zoo într-un pitoresc oraș transilvănean. Măcinată de probleme personale, tânăra are o cădere nervoasă. În ziua când un tigru confiscat de la un interlop local este adus la grădina zoologică unde lucrează, femeia descoperă un secret care o dă peste cap. Tigrul scapă din cuşcă, iar Vera trebuie să pornească în căutarea lui...

Filmările pentru „Tigru” au avut loc în Parcul Național Comana, la Târgu Mureș și în București.

Minh, tigroaica „actriță” în filmul lui Andrei Tănase, este o prezență obişnuită cu platourile de filmare, având deja o carieră internațională, după ce a fost protagonistă în filme precum „Life of Pi” (SUA, 2012, regizor Ang Lee) sau „Deux frères” (Franţa-Marea Britanie, 2004, regizor Jean-Jacques Annaud). Ea a fost adusă în România, împreună cu dublura sa, Indra, de Thierry Le Portier, cel mai mare dresor de feline mari din Europa, care lucrează cu animale sălbatice în filme de peste 30 de ani. Le Portier a lucrat în producții ca „Gladiatorul” și „Life of Pi”, iar cu Indra și Minh are o relație specială de când erau pui.

(w882) Tigru / FB

Filmul a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam – IFFR, în secțiunea Bright Future, fiind bine primit atât de critici, cât şi de public. După premiera din Olanda, pelicula a fost prezentată în cadrul a numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale, fiind nominalizată de 11 ori şi laureată cu 2 premii (Cel mai bun debut regizoral la categoria Film românesc, la TIFF, 2023, respectiv Cel mai bun lungmetraj, la BUZZ IFF, 2023). Telespectatorii TVR văd drama „Tigru” (România, 2023) vineri, 16 ianuarie, de la ora 22.10.

Filmul „Tigru” a fost difuzat în premieră de TVR 2 în iunie 2025.

Foto: FaceBook Tigru / Day of the Tiger

Logo

 
Remember Adrian Pintea la TVR Cultural: Revedem spectacolul „Uniforme de general”, din Arhiva TVR

Eleganță înnăscută, dăruire totală și o voce care dădea viață fiecărui personaj. Ne amintim de Adrian Pintea, actorul care nu doar a ...

“Job & Lege”: Creditele IFN | VIDEO

Creditele IFN îți oferă bani rapid, dar cu ce cost? Care sunt cele mai mari riscuri? Alina Cojocaru, împreună cu avocatul Marius Tiugan, discută ...

“Sarea în bucate”: Tanti Emilia din Coșteiu de Sus face din prună o vedetă | VIDEO

Ne punem din nou la drum și oprim timpul în loc la Coșteiu de Sus, în județul Timiș. Ne primește în bătătură tanti Emilia, despre care se știe ...

Minte de campion, vis de Mare Maestru Internațional: Sara Maria Șunea, la „Mâine începe azi”

La doar 14 ani, Sara Maria Șunea demonstrează că perseverența, disciplina și pasiunea pot transforma un vis într-un parcurs de excepție. Povestea ...

Chirurgia robotică, de la „instrument de marketing” la standardul viitorului | VIDEO

Chirurgia robotică schimbă enorm medicina. Ce face, de fapt, robotul și cine controlează operația? Când este chirurgia robotică cea mai bună ...

Regal de vedete la „Poarta Pangrati”: Cine sunt invitații de top care fac spectacol săptămâna aceasta la TVR 2

La „Poarta Pangrati” nu vedem doar vedete. Întâlnim oameni care au lăsat ceva în urmă, generații care se îmbrățișează prin muzică și povești ...

„Iacob” – povestea unui artist care a traversat istoria artei românești postbelice, la TVR 1

Viața și destinul artistului Gheorghe Iacob, pasiunea pentru artă și mărturia unei epoci în care creația a devenit o formă de rezistență se ...

Marina Almăşan: „Lumea îmi spune deseori că eman o energie pozitivă. Ce poate fi mai frumos?”

A intrat în echipa TVR în 1990, iar de atunci numele său s-a lipit definitiv de cel al instituţiei care i-a dat ocazia să-şi materializeze ideile ...

TVR 1, programe speciale de Sfântul Dimitrie: Sfânta Liturghie și un documentar despre Sfânta Elisabeta de la Pasărea

De sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, TVR 1 transmite în direct Sfânta Liturghie arhierească de la Catedrala ...

În culisele performanței: Anturajul modelează drumul sportivului

Proverbul african „Este nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil” își găsește aplicabilitatea și în mediul sportiv.

Statisticile evidențiază realități socio-economice alarmante în țara noastră

Starea de criză cu care se confruntă tinerele generații în România depășește cu mult granițele mediului școlar sau ale incidentelor izolate, ...

NASA știe ce vom mânca pe Marte. Despre cercetare, provizii, dar și întoarcere pe Pământ

Un aspect adesea subestimat în ingineria aerospațială este impactul psihologic al actului de a mânca. O misiune pe Marte presupune un zbor de cel ...

Echipa "Cap Compas" propune o călătorie cu caracter inițiatic în unele dintre cele mai sacre locuri ale Algeriei. Sâmbătă, 31 octombrie, de la ...

Geopolitica, fără ipocrizie

Duminică, 25 octombrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îl are invitat pe dr. Ștefan Popescu, analist de politică ...

Povestea din ochii lor

De Halloween, povești cu blănoși: despre pisici negre, animale fericite și responsabilitatea de a avea un companion