loader
Foto

Paula Hriscu la "Cântec și poveste" | VIDEO

RECOMANDARI

În Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor Mântuitorului, emisiunea "Cantec si poveste", ediția din 14 aprilie 2023, a avut-o ca invitată pe Paula Hriscu, o voce minunată a cântecului popular transilvan, dar și a Pricesnelor, a Cântecelor de strană, ce au mesaj profund religios.

 

Ne pregătim cu toții sufletește, să-l însoțim cu gândul și trăirea, pe Mântuitorul Lumii spre Golgota mântuirii, pentru a aștepta apoi Lumina. Și în această perioadă, când cu toții trebuie să înțelegem jertfa și patimile asumate de Mântuitorul Hristos pentru păcatele noastre, este o binecuvântare să ascultăm glasul minunat al Paulei Hriscu, ce transmite prin mesajul emoționant, profund teologic al pricesnelor sale, acea stare de pioșenie ce cuprinde sufletele adevăraților creștini.

Dialogul purtat cu realizatorul emisiunii, Alexandru Pugna, este unul încărcat de emoție sinceră și trăiri spirituale, datorate încercărilor vieții, ce au fost trecute prin Credință, Nădejde și Iubire multă de invitata noastră. Veți afla aspecte deosebite ale drumului parcurs până acum de Paula Hriscu, și prin ce încercare a vieții a ajuns să transforme tristețea, îndoiala, clipele de grea încercare prin care a trecut, în bucuria cântatului care i-a schimbat viața, destinul.

(w882) 4

O emisiune de pus la suflet, așa, ca un balsam duhovnicesc, de care din când în când avem mare nevoie.

Producator: Radu Anghel

 
Conservarea identității lipovenești: Poisul, arta și memoria colectivă | VIDEO

Comunitatea lipovenească, cu o istorie bogată și o identitate distinctă, păstrează cu sfințenie elemente tradiționale ce definesc portul și ...

Dincolo de roluri şi prejudecăți, „Sharon Stone–supravieţuitoarea”, la TVR Cultural

O poveste despre ambiție, luptă și supraviețuire în inima unei industrii nemiloase. Documentarul „Sharon Stone – supravieţuitoarea” oferă o ...

Cap Compas: În inima Italiei

Cap Compas: În inima Italiei

publicat: Luni, 12 Mai 2025

În inima Italiei, dincolo de faima Veneției și de agitația marilor orașe, se ascunde Padova – un loc unde trecutul pulsează încă viu printre ...