loader
Foto

Galerie foto

Unirea Principatelor Române, celebrată la TVR prin documentare, ediții speciale și transmisiuni în direct din locurile unde s-a scris istoria

RECOMANDARI  TVR1 

167 de ani de la Mica Unire, marcați la Televiziunea Română prin programe dedicate istoriei și personalităților fondatoare ale statului român modern.

 

În fiecare an, la 24 ianuarie românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din 1859 – cunoscută drept „Mica Unire” –, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Act de voință politică al Moldovei și Țării Românești, Unirea a reprezentat prima etapă decisivă în crearea statului național unitar român modern.

Televiziunea Română marchează anul acesta 167 de ani de la Unirea Principatelor Române printr-o serie de programe speciale și documentare dedicate oamenilor, locurilor și momentelor simbol ale Micii Uniri. Sâmbătă, 24 ianuarie, TVR 1 și TVR Cultural propun telespectatorilor documentare și ediții speciale realizate cu sprijinul istoricilor și specialiștilor, care completează tabloul unei epoci esențiale pentru destinul României.

(w882)

De la ora 14:35, Loredana Iordache invită telespectatorii TVR 1 să urmărească o transmisiune în direct, atât din studiourile din București, cât și de la Iași, într-o Ediție specială „Unirea Principatelor Române”. Programul va fi transmis simultan și pe TVR INFO.

„24 ianuarie nu este doar o dată din calendar, ci momentul în care a început construcția României moderne. “Mica Unire “- Unirea Principatelor Române din 1859 - a fost un act de voință politică, diplomație și solidaritate, care a schimbat definitiv cursul istoriei noastre”, spune moderatoarea.

„În Ediția specială dedicată zilei de 24 ianuarie, ne propunem să privim acest eveniment din mai multe perspective. Alături de noi se va afla Mihai Manea, istoric, care ne va ajuta să înțelegem contextul, oamenii și deciziile ce au făcut posibilă Unirea Moldovei cu Țara Românească, dar și impactul acestui moment asupra formării statului român modern. Alături de mine, în studio se va afla jurnalistul senior al TVR, Adelin Petrișor, un bun cunoscător al evenimentelor oficiale, alături de care vom discuta modul în care “Mica Unire” este celebrată la Iași, simbolistica defilărilor de 24 ianuarie și rolul ceremoniilor publice în păstrarea memoriei istorice.

De asemenea, ne vom ancora în prezent alături de jurnalistul senior al TVR, Lucian Pârvoiu, specializat în politici europene, care va explica rolul pe care România şi Republica Moldova îl au în prezent în Europa.  Și tot în această zi aniversară veți putea urmări transmisiuni în direct de la Focşani, Iaşi şi Chişinău, puncte cheie ale acelor momente istorice.

Ceremonia de la Iaşi dedicată Zilei Unirii Principatelor Române va fi transmisă cu ajutorul colegilor de la TVR Iaşi, care vor surprinde cele mai importante momente şi declaraţiile preşedintelui României, Nicuşor Dan, prezent la acest eveniment.

Vă invităm să fiți alături de noi, sâmbătă de la ora 14:35, la o Ediție specială dedicată istoriei, tradiției și identității naționale la TVR 1 şi TVR INFO”, a adăugat Loredana Iordache.

Tot pe 24 ianuarie, TVR Cultural aduce în prim-plan dimensiunea umană a istoriei. De la ora 14:30, postul difuzează documentarul „Doamna țării”, dedicat personalității Elenei Cuza, soția domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Filmul o prezintă ca pe o figură discretă, dar esențială, o „Penelopă modernă” care și-a asumat cu responsabilitate rolul de Doamnă a Țării într-un moment crucial al devenirii statului român. Documentarul este prezentat de actrița Monica Davidescu, scenariul și realizarea fiind semnate de Radu Găină. Printre invitați se numără istoricii Rodica Pop, Ioan Bulei și Dan Răvaru.

De la ora 15:00, TVR Cultural propune documentarul „Alexandru Ioan Cuza – între greșeală și faptă”, o analiză nuanțată a domniei celui care a fost, după expresia lui Nicolae Iorga, „parcă căzut din cer” pentru dubla alegere de la Iași și București, din 5 și 24 ianuarie 1859. Filmul explorează atât marile reforme, cât și limitele și greșelile celor șapte ani de domnie, conturând portretul unei personalități providențiale pentru modernizarea României. Printre invitați se regăsesc acad. Alexandru Zub, acad. Dan Berindei, istoricii Neagu Djuvara, Mihai Răzvan Ungureanu, Cătălin Turliuc, Dumitru Ivănescu, precum și foștii președinți ai României Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu.

(w882)

Cele două documentare poartă semnătura lui Radu Găină, care a surprins „memoria” locurilor unde s-a scris istoria, oferind telespectatorilor o perspectivă amplă și emoționantă asupra unuia dintre cele mai importante momente din istoria României.

„În gerarul fiecărui an, românii se reîntorc la înfăptuirea din 1859, când moldovenii și muntenii și-au dat mână cu mână pentru a urma, cât va fi lumea, același destin. Era temeiul pentru Marea Unire din 1918 și sunt fericit și onorat că TVR mi-a oferit șansa de a spune, din când în când, povestea întrupării acestui vis etern”, spune Radu Găină, scenarist și realizator.

Logo

 
Tensiuni majore în coaliția de guvernare

Actualul climat politic din România este marcat de un conflict deschis între principalele partide ale coaliției, PNL și PSD, pe fondul unor ...

Federația Română de Fotbal a decis: Gheorghe Hagi, noul selecționer al naționalei

După o perioadă de negocieri intense, Federația Română de Fotbal a confirmat revenirea celui mai reprezentativ membru al „Generației de Aur” în ...

Maestrul Cristian Mandeal - 80. Despre arta care nu se lasă învinsă de ideologie

În data de 18 aprilie, maestrul Cristian Mandeal a împlinit 80 de ani, o aniversare care aduce în prim plan o viață dedicată muzicii. TVR ...

Începe sezonul 8 „Vedeta familiei”: decor nou, juriu-surpriză și un duo de prezentatori cu extra-energie!

Duminică, 19 aprilie, de la ora 20:00, la TVR 1, Florina Constantinescu ne invită la un spectacol şi mai alert, alături de un nou coleg de ...

Crizele suprapuse și supraviețuirea micilor antreprenori

Sâmbătă, 18 aprilie, de la ora 12:30, la TVR 1, Narcis POPESCU îi are ca invitați pe doamna Veronica DUȚU, analist economic și antreprenor, și pe ...

30 de ani de tradiție și excelență - Ansamblurile „Porolissum” și „Columna”, într-un spectacol aniversar prezentat de Iuliana Tudor, la TVR 1

Concertul dedicat aniversării ansamblurilor „Porolissum” și „Columna” se vede la TVR 1 duminică, 19 şi 26 aprilie, de la ora 20.30. Vedem pe ...

De la Leleşti la Harvard: un adolescent desluşeşte tainele Cosmosului, la „Garantat 100%

Cătălin Ştefănescu ne aşteaptă să descoperim povestea lui Mario Scurtu, elev de liceu din provincie, „vânat” de cele mai bune universităţi din ...

Cercetătorul Anatolie Coșciug: Un caz Mailat ar putea apărea și în România. Nesancționarea discursului extremist duce la bagatelizare

Doar șapte plângeri ale unor cetățeni străini au fost înregistrate la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în ultimii trei ani. ...

Praid: Potopul de după neglijență. „Cum a pierdut România câteva comori”, la „Dosar România”, pe TVR 1

Prin compromiterea definitivă a minei de sare, dar şi a Salinei Praid, statul român a pierdut două comori naționale de o valoare uriașă. La ...

„Posada Rock” 40, o sărbătoare națională a rockului underground

Sâmbătă, 18 aprilie 2026, de la ora 23:00, Doru Ionescu vă invită să urmăriți o ediție specială "Remix" la TVR Cultural.

Irina Păcurariu, „Acasă la Dragoș Pătraru”, într-o nouă ediție „Rețeaua de Idoli”

Luni, 20 aprilie, de la ora 20:00, telespectatorii TVR 2 sunt invitați la o întâlnire sinceră și revelatoare cu Dragoș Pătraru, autor și ...

Conflictul lui Trump „Vindecătorul” cu Papa Leon, pus sub lupă la „Breaking Fake News”

În aceeaşi ediţie, despre controversele din jurul aselelnizării şi reformele eşuate din România. Pe 18 aprilie, de la ora 17.00, Marian Voicu ne ...

Povești pe gustul fiecăruia, de la Mureș. Duminică, la „Exclusiv în România”

Istorie, mister și oameni care duc mai departe tradiția. Duminică, 19 aprilie, împreună cu Cristian Tabără şi echipa „Exclusiv în România”, luăm ...

Din underground în lumina reflectoarelor – trupa RawKing, la „Rock Maniac”

De la punk old-school la metalcore modern. Realizatorul Cristi I. Popescu ne aşteaptă alături de membrii trupei la ediția a patra a noului sezon ...

Femei care schimbă România, la TVR Internaţional

Într-o lume care îşi caută reperele, iar România trece prin perioade de cumpănă economică şi socială, rolul femeilor în schimbarea şi ...