Oglindind mulțimile din teoria probabilităților în colectivități umane, vedem că asumarea solidarității pe o cauză majoră transformă o populație într-un popor.
Circulă pe Whats App o analiza a jocurilor limbii. Aflăm că „în limba română s-ar ascunde un secret despre natura noastră românească. Noi suntem, prin excelență, niște bătăuși. Ne place bătaia!“ Argumentele poftei noastre de bătaie sună domestic in selecția folcloristului digital. Noi nu curățăm covoare, ci batem covoare. Nu avem o idee, ci ne bate un gând. Nu mergem degeaba pe drum, ci batem drumul degeaba. Nu suflă vântul, ci bate vântul. Laptele fermentat, e lapte bătut. Pană și în flecăreala descoperim că ne-am bătut gura degeaba…
Mă întreb dacă spiritul bătăios al străbunilor mai e acoperit de realitatea actuală. Nici măcar mioritici nu ne mai putem numi; pentru că evitarea luptei în Miorița avea un sens transcendent. Iar lumea noastră tot mai globalizată pe orizontală, a cam pierdut Verticala.
Sigur, dacă în trecut n-am fi avut luptători adevărați, n-am mai fi existat pe hartă. N-ar mai flutura astăzi tricolorul pe fațadele instituțiilor. Programele Televiziunii Publice pot începe cu imnul României grație unor mari bătălii câștigate. Stră - străbunicii noștri s-au bătut cu furci și topoare contra marilor imperii sau hoardelor de migratori. Bravii noștri bunici s-au bătut în două războaie mondiale. Peste oasele atâtor tineri răpuși cu un secol în urmă pe câmpurile de bătaie crește azi grâul. Și părinții noștri s-au zbătut într-un comunism mai crunt decât trei războaie mondiale.
Iar noi prin ce bătălii am trecut? Am avut șapte decenii șansa vremurilor de pace. O șansă discutabilă, căci marile caractere se călesc în marile înfruntări. Prea mult confort amorțește caracterele. Ne-am întâlnit anul acesta cu o mare belea. Și noi, la fel ca toată planeta. Așa s-au văzut diferențele între popoare și între liderii lor. Oricâte legi s-ar prelua și s-ar impune, o națiune nu iese demnă la liman, fără caractere puternice în țesătura ei adâncă de anonimi bătăioși. In ei ne punem nădejdea, chiar daca nu se prea arată.
E timpul să ne asumăm o lege salvatoare: Legea numerelor mari. Ea ne învață că rezultatul unei acțiuni se apropie tot mai mult de valoarea așteptată, în măsura in care acțiunea este repetată de cât mai multe ori. Traducerea sociologica a teoremei arată că un fapt - oricât de meritoriu și de exemplar - rămâne o întâmplare fără urmări, dacă nu e preluat de cât mai mulți subiecți.
Oglindind mulțimile din teoria probabilităților în colectivități umane, vedem că asumarea solidarității pe o cauză majoră transformă o populație într-un popor. În funcție de temeinicia acțiunii și de preluarea ei masivă, o populație inertă poate deveni un popor puternic și demn. Fără solidaritatea anonimilor în marile mize, nu avem nici un viitor. Nu trebuie sa renunțăm la adevăr și la dreptate din teama că nu avem nici o șansă de câștig. Chiar dacă bătăliile par disproporționate, daca suntem mulți și solidari, putem învinge. In al doisprezecelea ceas e cazul să înțelegem că numerele mici se supun legii; doar numerele mari pot face legi cu adevărat benefice.
Camelia Robe
foto: pexels.com
