Prăznuită în fiecare an pe 2 februarie, Întâmpinarea Domnului marchează unul dintre cele mai emoționante momente din viața pământească a Mântuitorului Iisus Hristos: aducerea Sa la Templul din Ierusalim și întâlnirea cu drepții Simeon și Ana, ultimii martori ai speranței mesianice din Legea Veche.
Întâmpinarea Domnului este o sărbătoare cu adânci semnificații teologice, relatată în Evanghelia după Luca (2, 22–40). La patruzeci de zile după Nașterea Sa, Pruncul Iisus este adus la Templul din Ierusalim, conform Legii lui Moise, care prevedea ca femeia ce năștea un prunc de parte bărbătească să vină după acest timp pentru ritualul curățirii și pentru a aduce jertfă Domnului.
Deși Preasfânta Fecioară Maria nu avea nevoie de curățire, întrucât L-a născut fără stricăciune pe Izvorul Curăției și al Sfințeniei, ea se supune cu smerenie rânduielilor vremii, oferind un exemplu de ascultare desăvârșită.
În Templu se afla dreptul Simeon, un om plin de credință, căruia i se făgăduise de la Dumnezeu că nu va muri până nu Îl va vedea pe Mesia cel promis. Călăuzit de Duhul Sfânt, Simeon vine în acel moment providențial și Îl ia pe Pruncul Iisus în brațe, rostind binecunoscutul imn:
„Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că au văzut ochii mei mântuirea Ta…”
Aceste cuvinte, rostite de Simeon, sunt repetate până astăzi la fiecare slujbă a Vecerniei, ca o mărturisire a împlinirii mântuirii în Hristos.
Totodată, Simeon rostește și o profeție dureroasă către Maica Domnului, vestind suferința ce va străbate sufletul ei, asemenea unei săbii, odată cu Patimile Fiului său.
Alături de Simeon, în Templu se afla și proorocița Ana, o văduvă în vârstă de aproximativ 80 de ani, care își petrecea viața în post, rugăciune și slujire. Ea recunoaște Pruncul ca fiind Mântuitorul și vorbește despre El tuturor celor care așteptau izbăvirea Ierusalimului.
În icoana praznicului, Ana este reprezentată ținând un pergament pe care stă scris: „Acest Prunc a adus cerul și pământul”, mărturie a unirii dintre divin și omenesc.
Întâmpinarea Domnului este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, cunoscută încă din primele secole. Deși inițial era prăznuită cu simplitate, în secolul al VI-lea sărbătoarea capătă o amploare deosebită, în urma unor mari calamități, cutremure și epidemii, care au lovit Imperiul Bizantin.
În urma procesiunilor și rugăciunilor speciale organizate în această zi, molima a încetat, iar Biserica, în semn de mulțumire, a ridicat praznicul la rang înalt. Mari Părinți ai Bisericii și imnografi au împodobit această sărbătoare cu texte liturgice de mare profunzime teologică.
În aceeași zi este cinstită și icoana Maicii Domnului „Îmblânzirea inimilor împietrite” sau „Profeția lui Simeon”, în care Fecioara apare cu șapte săbii străpungându-i pieptul, simbol al durerilor ce aveau să-i străbată sufletul.
Această icoană este o chemare la pocăință, la îmblânzirea inimilor și la înțelegerea jertfei materne unite cu jertfa Fiului.
Tot în această zi, Biserica îi pomenește pe Sfântul Mucenic Agatador, precum și pe noii mucenici Iordan din Trapezunt și Gavriil, care și-au mărturisit credința în Hristos cu prețul vieții, fiind uciși prin sabie în Constantinopol.
***
Credit foto: Shutterstock - jorisvo
