„Nu există nici o îndoială că în România de astăzi extremismul este în ascensiune, fapt prea des negat de o clasa politică parțial incultă”, care, dând un cec în alb partidelor extremiste, uită că trecutul totalitar al României a generat tragedii majore, atrage atenția istoricul Radu Ioanid, într-un scurt interviu pentru tvr.ro, la comemorarea a 85 de ani a Pogromului de la Iași, prima în care nici un supraviețuitor nu mai este printre noi.
„Să nu ne mirăm de ceea ce va urma: ceea ce astăzi este încă o farsă se poate transformă mâine într-o nouă tragedie, violența verbală de azi poate deveni mâine fizică”, continuă Radu Ioanid, în prezent ambasador al României în Israel, în dialogul cu tvr.ro.
Istoricul Radu Ioanid reamintește că Pogromul de la Iași, în care au fost uciși și maltratați peste 13.000 de evrei, a fost pregătit minuțios de Secția a II-a Contraspionaj a Marelui Stat Major, în coordonare cu Serviciul Special de Informații (SSI), iar ordinele au venit de la Ion Antonescu și Mihai Antonescu. Pe lângă soldații și jandarmii români implicați în uciderea evreilor, la masacru a participat și populația civilă a Iașiului.
„Numai în cele două trenuri ale morții, primul pe ruta Iași - Călărași (durata șase zile), al doilea, pe traseul Iași – Podul Iloaei (durata 18 ore) au fost omorâți un număr de 2.847 evrei, din cei 4.332 îmbarcați în vagoane. Ca să înțelegem mai bine magnitudinea acestei crime, un tren trimis la Auschwitz din Transilvania de Nord de jandarmeria maghiară cu 1.000 de evrei îmbarcați ajungea la destinație cu un număr de 10-15 morți”, explică Ioanid.
Istoricul subliniază că, deși România a făcut progrese în prezervarea memoriei Holocaustului - prin introducerea predării materiei despre istoria acestei tragedii în școli sau proiectele educaționale ale Institutului „Elie Wiesel” - în continuare există autorități locale care refuză să implementeze legislația care interzice numirea de străzi și locuri/clădiri publice după criminali de război rămași condamnați, iar educația la nivel universitar „lasă de dorit”.
Radu Ioanid apreciază, în interviul acordat tvr.ro, și că „începerea lucrărilor Muzeului Național al Istoriei Evreilor din România și al Holocaustului trenează într-un mod nepermis”, amintind că „Guverne succesive ale României au folosit acest proiect pentru a arăta mai ales în străinătate cât de motivate sunt în a păstra memoria unei comunități aproape dispărute și pe cea a Holocaustului”. Totuși, în prezent, România a pierdut fondurile din PNRR pentru amenajarea muzeului, după ce Transelectrica a continuat să blocheze proiectul, pentru că ar deține o parte din garajul subteran al clădirii unde ar trebui să fie amenajat muzeul.
Istoricul Radu Ioanid, ambasador al României în Israel începând cu anul 2020. Cercetător din 1989 la Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite (USHMM), el a fost în perioada 2000-2020 directorul Diviziei pentru programe arhivistice în cadrul USHMM. Radu Ioanid a fost vicepreşedintele Comisiei internaţionale pentru studierea Holocaustului în România, prezidată de Elie Wiesel. Este autor a numeroase cărți despre Holocaustul din România și emigrarea evreilor români în Israel, publicate în română, engleză, franceză, germană și ebraică. Sursă imagine: Ambasada României în Israel
Peste 13.000 evrei au pierit în Pogromul de la Iași, chinuiți și asasinați numai pentru că erau evrei
Anul acesta vor fi 85 de ani de la Pogromul de la Iași, iar anul trecut ultimul supraviețuitor și martor al acestei tragedii, domnul Leonard Zăicescu, s-a stins din viață. Considerați că statul, autoritățile române vor putea să prezerve cu mai multă responsabilitate istoria Holocaustului din România și să onoreze memoria victimelor, având în vedere contextul socio-politic în care ne găsim?
Dr. Radu Ioanid: Chiar dacă autoritățile române privesc uneori memoria Holocaustului declarativ și strict comemorativ, am convingerea că statul român este un model regional în ceea ce privește prezervarea acestei memorii. Dacă ne uităm cu atenție la recomandările Comisiei Wiesel și la modul în care aceste recomandări au fost implementate, vom vedea că România a făcut de-a lungul anilor lucruri cu adevărat extraordinare.
Activitatea Institutului „Wiesel” în domeniul educației, al publicisticii și al cercetării istoriei Holocaustului este notabilă (accesați aici proiectele Institutului „Elie Wiesel”, n..r). La București a fost inaugurat un monument major al comemorării Holocaustului din România, iar Ziua Națională a Holocaustului reflectă istoria Holocaustului din România. Se împlinesc acum zece ani de când Ministerul Afacerilor Externe al României, prin munca regretatului Mihnea Constantinescu, a coordonat redactarea și adoptarea definiției IHRA a antisemitismului, astăzi recunoscută de 47 de guverne. Accesul la arhivele care documentează Holocaustul în România este larg deschis. Au fost făcute eforturi majore de implementare a predării istoriei Holocaustului, aceasta devenind obligatorie și beneficiind de manuale alternative de calitate.
Acestea fiind zise, predarea Holocaustului și a istoriei evreilor din România în învățământul universitar lasă mult de dorit. Avem primari și autorități locale care pur și simplu refuză să implementeze legislația care interzice numirea de străzi și locuri/clădiri publice după criminali de război rămași condamnați.
Atrăgeați atenția, în ampla lucrare „Holocaustul în România”, referitor la Pogromul de la Iași, citându-l și pe Mathatias Carp, că a reprezentat „continuarea firească a zeci de ani de antisemitism în România”. Probabil că dintre românii care mai știu despre Holocaustul românesc au cunoștință despre Trenurile morții, dar foarte puțini știu, de exemplu, că mulți evrei au fost obligați să înceapă să sape gropi de 30 metri lungime cu două săptămâni înainte de pogrom, ceea ce dovedește o dată în plus caracterul organizat al măsurii dispuse de Guvernul Antonescu sau că foarte mulți civili au dat „o mână de ajutor” forțelor de ordine în omorârea evreilor, fiind convinși că ucid „comuniști”. Ce alte elemente importante din derularea pogromului credeți că ar trebui să fie reținute în memoria publică și de ce este atât de important în istoria noastră acest episod tragic?
Dr. Radu Ioanid: Pogromul de la Iași a fost pregătit minuțios de Secția a II-a Contraspionaj a Marelui Stat Major, în coordonare cu Serviciul Special de Informații (SSI). Ofițeri SSI cu legitimații eliberate de Secția a II-a a Marelui Stat Major au activat rețeaua informativă din Iași, instruind-o să provoace provocări și tulburări antisemite. Ordinele de deportare ale evreilor din Iași cu trenurile morții au fost date de Ion Antonescu și de Mihai Antonescu.
În orașul Iași, la maltratarea, arestarea și masacrul evreilor au participat soldați, jandarmi și polițiști români, dar și populația civilă din oraș. Odată ce evreii au fost îmbarcați în cele două trenuri ale morții, escortele acestor trenuri au fost compuse exclusiv din jandarmi și polițiști români. Numai în cele două trenuri ale morții, primul pe ruta Iași - Călărași (durata șase zile), al doilea, pe traseul Iași – Podul Iloaei (durata 18 ore) au fost omorâți un număr de 2.847 evrei, din cei 4.332 îmbarcați în vagoane.
Ca să înțelegem mai bine magnitudinea acestei crime, un tren trimis la Auschwitz din Transilvania de Nord de jandarmeria maghiară cu 1.000 de evrei îmbarcați ajungea la destinație cu un număr de 10-15 morți. Un document SSI din timpul războiului menționează cifra de 13.266 de evrei asasinați în orașul Iași și în trenurile morții. Pogromul de la Iași este amplu documentat de peste o sută de fotografii care ilustrează ororile trăite de evrei atât în oraș, cât și în trenuri, chinuiți și asasinați numai pentru că erau evrei.
„Au fost vagoane în care murea la 2-3 minute câte un om. La capătul drumului, în unele vagoane, mai tânjeau trei-patru oameni vii între 100 de cadavre”, nota Mathatias Carp în „Cartea neagră”. În total, între 13.266 și 14.850 de evrei au fost uciși în Pogromul de la Iași din 1941, potrivit datelor consemnate în „Raportul Final”, publicat de Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România. Sursă imagine: „Holocaustul din România. Distrugerea evreilor și evreilor sub regimul Antonescu, 1940-1944” - Radu Ioanid (Polirom, 2019)
Istoria României moderne nu poate fi despărțită de antisemitism. Sondajele de opinie recente confirmă această tristă aserțiune
Într-un interviu pe care mi l-ați acordat în urmă cu câțiva ani, când se se iscase o nouă dezbatere publică privind amplasarea Muzeului Holocaustului în București, muzeu pe care nici în prezent nu îl avem, că în România este „antisemitismul fără evrei”, populația evreiască fiind acum foarte redusă în țară. Cum apreciați că este România în prezent și ce măsuri ar trebui luate pentru a reduce antisemitismul?
Amintesc câteva momente care mi se par relevante din ultimii ani, precum popularitatea în creștere a extremei drepte, glorificarea mai multor legionari în plenul Parlamentului, canonizarea unor figuri legionare de către BOR, preferința unei părți semnificative a populației pentru un candidat prezidențial cu discurs legionar-comunistoid, întoarcerea în Parlament cu obstinație a legii prin care se înăspresc pedepsele pentru apologia extremismului, de către șeful statului, apoi blocajul în care se găsește Muzeul Holocaustului de ani de zile, decizia Înaltei Curți referitoare la hotărârea CEDO în cauza Fălticineanu și Zăicescu v. România, prin care memoria criminalilor de război rămâne reabilitată, la care adăugăm și rapoartele îngrijorătoare ale Institutului pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel” și sondajul de anul trecut, în care, în premieră, evreii au trecut pe primul loc în clasamentul raporturilor de respingere a minorităților etnice, iar doar 5 la sută dintre respondenți au indicat că Holocaustul a avut loc în România, la o întrebare care permitea un răspuns deschis.
Dr. Radu Ioanid: Întrebarea dumneavoastră atinge mai multe teme sensibile, care necesită răspunsuri detaliate. Într-adevăr, începerea lucrărilor Muzeului Național al Istoriei Evreilor din România și al Holocaustului trenează într-un mod nepermis. Guverne succesive ale României au folosit acest proiect pentru a arăta mai ales în străinătate cât de motivate sunt în a păstra memoria unei comunități aproape dispărute și pe cea a Holocaustului. Aceleași guverne au încercat și au reușit parțial să depășească diferite probleme administrative aflate în calea acestui proiect - unele, reale; altele, inventate. Un obstacol major rămâne reaua-voință manifestă și majoră a companiei Transelectrica, care blochează de ani de zile proiectul pretinzând că este proprietara unei părți din garajul subteran al clădirii.
Spuneam într-un interviu mai vechi că istoria României moderne nu poate fi despărțită de antisemitism. Sondajele de opinie recente confirmă această tristă aserțiune, ba mai mult, arată o creștere a antisemitismului. Într-o Românie cu o comunitate evreiască minusculă, chiar dacă evreii sunt percepuți ca fiind o minoritate importantă (40% din cei intervievați recent) având multe personalități științifice, medicale etc (54%) având relații bune cu restul populației (43%) ar fi bine în același timp să trăiască în altă țară (23%) pentru că acționează la destabilizarea societății (20%). În general, comparând mai multe sondaje de opinie din ultimii ani, inclusiv cele oficiale, constatăm că în România un antisemitism de tip vechi –evreii l-au răstignit pe Isus Cristos, evreii au adus capitalismul, evreii au adus comunismul etc. - persistă la aproape o treime din cei intervievați.
Nu există nici o îndoială că în România de astăzi extremismul este în ascensiune, fapt prea des negat de o clasa politică parțial incultă, pentru care denumirea partidului la care este afiliată reprezintă o simplă etichetă. Mă întreb câți dintre liderii naționali sau locali PNL știu cine au fost Ion Ghica, Dimitrie Sturdza sau IG Duca sau câți dintre cei care reprezintă PSD au cunoștințe despre Constantin Dobrogeanu-Gherea, Ion Flueras sau Ilie Moscovici.
Reprezentanți ai acestei clase politice au început, cu cinism și bazat pe calcule meschine de moment, să dea un cec în alb partidelor extremiste din România, uitând că trecutul totalitar al României a generat tragedii majore. Să nu ne mirăm de ceea ce va urma: ceea ce astăzi este încă o farsă se poate transformă mâine într-o nouă tragedie, violența verbală de azi poate deveni mâine fizică.
Partidele extermiste din România sunt ușor de identificat. Unul dintre ele și cel mai important are între primii patru-cinci lideri naționali un individ care face sistematic propagandă legionară și care l-a insultat recent pe Elie Wiesel, fără ca partidul să ia poziție. Același partid se revendică pe față de la defuncta Românie Mare a lui Vadim Tudor și a fost implicat în violențele verbale și fizice în Parlament, împotriva liderului comunității evreiești. Portdrapelul electoral al acestui partid este un individ dominat de mistică păgână, care a făcut propagandă pro-legionară și a întreținut cultul lui Ion Antonescu. Un alt partid extremist are ca lider național o persoană care se manifestă violent antisemit, homofob și care bântuie prin ambasada Rusiei de la București și, în sfârșit, un alt partid cu un lider fățiș pro-legionar și-a făcut un titlu de glorie dintr-o campanie cu afișe pe care scrie „StopVexler”.
Punerea în practică a legislației legate de combaterea Holocaustului și a antisemitimului a prezentat probleme serioase pentru mulți ani. După decembrie 2024, sub presiunea creșterii evidente antisemitismului și a negării Holocaustului, justiția română pare să acționeze cu mai multă hotărâre și atenție în aceste direcții. În același timp, însă, este simptomatic să constatăm că decizia Înaltei Curți referitoare la hotărârea CEDO în cauza Fălticineanu și Zăicescu v. România, referitoare la coloneii Radu Dinulescu și Gheorghe Petrescu, foști șefi ai Secției a II-a a Marelui Stat Major, Eichmannii României, care au avut un rol crucial în deportare a 150.000 de evrei de Basarabia și Bucovina în 1941, a exonerat în termeni practici pe acești majori criminali de război români.
Citiți mai multe aici: Paradoxul justiției românești: Doi criminali de război condamnați pentru Holocaust rămân reabilitați, în ciuda unei hotărâri CEDO (EXCLUSIV
Completarea redacției: Recent, pe DN1 au apărut panouri cu mesajul „StopVexler”, precum și o petiție în mediul online care face referire la noua lege care sancționează extremismul, a cărui inițiator a fost deputatul Silviu Vexler, lider al comunității evreiești din România. Mesajele „StopVexler” au fost inițiate de Acțiunea Conservatoare, formațiune creată de eurodeputatul fost AUR Claudiu Târziu. AUR, care s-a remarcat, de la lansarea pe scena politică, pentru că a sprijinit manifestări și discursuri extremiste, dar și pe Călin Georgescu (vizat de un dosar penal pentru lovitură de stat), este formațiunea care a dat PSD suficiente voturi în Parlament pentru demiterea prin moțiune de cenzură a Guvernului Bolojan, iar Diana Șoșoacă, eurodeputată fostă AUR, este cercetată după ce a fost singurul europarlamentar la un forum economic din Rusia, unde i-a spus președintelui Vladimir Putin că „românii nu îl urăsc”. Toți acești lideri politici s-au aflat în atenția publică pentru promovarea extremismului și a legionarilor.
Foto principală - 29 iunie 1941, strada I. C. Brătianu, Iași: un grup de evrei era arestat de soldați români în dreptul imobilului cu nr. 157, credit: USHMM/SRI/CNSAS via INSHREW. Găsiți mai multe imagini și mărturii despre Pogromul de la Iași pe site-ul iași1941.ro, un proiect comun al Institutului „Wiesel” și Primăriei Iași.
Nota redacției: Sublinierile din text ne aparțin.
