loader

Radu Andrei Tudor: „Rămâi copil mereu! Iar celor mici: La mulţi ani, de 1 iunie!"

RECOMANDARI  TVR1 

Din 30 mai până în 30 iunie, Campania TVR „ 3,2,1…Iunie. Restart copilărie” ne provoacă pe toţi să redevenim copii şi să arătăm lumii întregi acest lucru.  

 

„Cred că indiferent de vârstă, trebuie să ne bucurăm de copilărie sau cel puţin să ne păstrăm în suflet copilăria. Eu, de exemplu, de multe ori aleg să merg cu rolele sau uneori, când ajung pe stradă la mine, joc fotbal cu copiii.

Rămâi copil mereu! Iar celor mici: La mulţi ani, de 1 iunie!

Am fost un copil care a făcut destul de multe prostioare. Însă nu-mi aduc aminte pedepse aspre administrate de părinţi. Cred că eram abil şi ştergeam urmele. Pot să spun că am avut o copilărie tare frumoasă, deşi trăiam într-o Românie proaspăt ieşită din comunism. Erau vremuri în care oamenii începeau să simtă gustul libertăţii şi al democraţiei.

(w500)

Când mă gândesc la copilărie, îmi vine în minte cu siguranţă momentul când, la bunici fiind, săream de pe dulap pe pat. Desigur, se rupea patul şi provocăm pagube. Îmi mai aduc aminte şi de serbările la grădiniţă şi la şcoală, unde trebuia să recit impecabil o poezie sau unde aveam un rol important.

(w500)

(w500)

Însă, de departe, copilăria o asociez cu timpul petrecut cu bunicii şi cu permisivitatea lor – „Doamne, câte prostioare mai făceam!”. Chiar şi aşa, am fost pedepsit foarte rar, iar de bunici niciodată. Poate şi de aceea, probabil cea mai tristă amintire a mea e aceea când nu eram luat de bunici, în unele weekend-uri, la ei. Eu acolo trăgeam, pentru că nu existau restricţii pentru joacă şi niciun program de somn de amiază".

Radu Andrei Tudor

Mai multe informaţii despre campania TVR „3,2,1…Iunie. Restart copilărie”! aflaţi aici.

Logo

 
Constantin Dinulescu, la 93 de ani de luciditate și memorie vie, invitat la „Rețeaua de idoli”

Irina Păcurariu aduce în prim-plan povestea unui destin remarcabil al teatrului și filmului românesc, luni, 6 aprilie, de la ora 20:05, la TVR 2.

Duminică de sărbătoare la TVR: Floriile și Paștele catolic, în ediții speciale și transmisiuni în direct

O zi a credinței și tradiției, reflectată în programe speciale, transmisiuni în direct și ediții dedicate pe toate canalele TVR.

Modificări fiscale cu impact în 2026

La „Info Diaspor a”, Angela Avramîl are ca invitat pe Gabriel Gheorghe, membru al Camerei Consultanţilor Fiscali din România, pentru a ne aduce ...

 „Garantat 100%”: Bucureștiul fanariot, între lux, afaceri și povești uitate

O incursiune fascinantă în istoria cotidiană a românilor din epoca fanariotă în ediția „Garantat 100%” de duminică, 5 aprilie, de la ora 23.00, ...

Industria IT, paşi spre inovaţie cu valoare adăugată

Când vorbim despre tehnologia informaţiei, ne referim la divizii locale ale multinaţionalelor, la companii româneşti care au crescut spectaculos ...

Alexandru Rogobete: Achizițiile de vaccinuri s-au făcut fără a ține cont de nevoile reale

România și Polonia au fost condamnate recent de un tribunal din Bruxelles la plata unor sume considerabile reprezentând restanțe pentru dozele de ...

Unirea Basarabiei, ce ascund Arhivele Naționale și povești din Vatra Luminoasă, la „Ora Regelui”

Documente și fotografii prețioase, povești spuse cu pasiune, locuri fascinante sau misterioase – „Ora Regelui” ne conduce sâmbătă, pe 4 aprilie, ...

Explorăm hotarul de Vest al României, duminică, la „Exclusiv în România”, pe TVR 1

Cristi Tabără și Cristina Șoloc ajung foarte aproape de granița cu Ungaria, în județul Arad, mai exact la Pecica, un oraș în plină dezvoltare, ...

Miruna Ionescu: „Să mă întorc după 34 de ani în platoul emisiunii care mi-a dat prima aripă este mai mult decât o împlinire, este o binecuvântare!”

Actrița va prezenta „Tezaur folcloric”, una dintre cele mai iubite emisiuni ale TVR 1. Ea revine din 5 aprilie la Televiziunea Română într-un rol ...

“Breaking Fake News”, sâmbătă, la TVR 1: „Cine vrea Unirea în Republica Moldova?”

Pentru prima dată, există o majoritate care ar vota unirea Republicii Moldova cu România, conform unui sondaj recent, primul care include și ...

Noutăţi la „Tezaur folcloric”. De Florii, începe noul sezon la TVR 1

O nouă primăvară, un nou sezon, un nou început... şi o nouă prezentatoare a programului folcloric de tradiţie al TVR 1, începând de duminică, 5 ...

Nevoia de realizare, specifică și sportului de performanta

Nevoia de realizare reprezintă unul dintre cei mai importanți vectori motivaționali în sportul de performanță, fiind definită în psihologia ...

Evenimentele importante ale zilei, la INFO EXPRESS

Difuzată de luni până joi, de la ora 17:00, pe TVR INFO, emisiunea INFO Express centralizează cele mai relevante informații ale zilei, oferind ...

UPDATE: din 1 aprilie, TVR Folclor va fi transmis exclusiv online

Începând de miercuri, 1 aprilie 2026, programele TVR Folclor vor fi difuzate exclusiv online. Postul tematic al Televiziunii Publice va fi ...

„Viitorul de ieri. Romeo Belea – arhitectul”, în premieră la TVR Cultural

Documentarul-eveniment realizat de Claudia Nedelcu Duca despre viața și opera uneia dintre marile conștiințe ale arhitecturii românești va fi ...