loader
Foto

În premieră la TVR 1: „Revoluția pe hârtia albastră”, episodul 22 al seriei „Decembrie Roşu”

PROMO  TVR1 

Poveștile protagoniștilor evenimentelor din decembrie ´89 spuse separat, dar luate împreună, dezleagă mistere. Luni, 22 decembrie, ora 22.00, la TVR 1 aflăm despre fapte pe care doar le poți bănui, relatate de fostul președinte Emil Constantinescu, precum și povestea îngropării rechizitoriului Revoluției, spusă de fostul șef al Parchetelor Militare, generalul Cătălin Ranco Pițu.

 

Dosar România

„Decembrie Roșu”, filmul despre Revoluţia din decembrie 1989 ajunge la al 22-lea episod chiar pe 22 decembrie, când se împlinesc 36 de ani de la Revoluţia Română. Jurnalistul TVR Răzvan Butaru ne propune o producție care este mai puțin documentar de investigație și mai mult film, cu titlul Revoluția pe hârtia albastră, luni, 22 decembrie, de la ora 22.00, TVR 1. Personajele acestui film relatează amănunte în premieră, care, puse într-o anumită ordine, pot scoate la lumină adevăruri bine ascunse. Despre filmul pe care îl vom vedea luni, 22 decembrie, la TVR 1, realizatorul Răzban Butaru ne dezvăluie:

„Veţi auzi povestea unui terorist, cu o parolă ce face legătura cu cadre din conducerea Armatei de atunci, sau povestea unui parașutist de la Caracal care a trăit evenimentele din decembrie ´89 la Timișoara și București. Nu în ultimul rând, vom afla în premieră fapte pe care doar le poți bănui, relatate de către fostul președinte Emil Constantinescu, precum și povestea îngropării rechizitoriului Revoluției, spusă de fostul șef al Parchetelor Militare, generalul Cătălin Ranco Pițu” (Răzvan Butaru).

(w882) Raico Pitu

(w882) Mihai Tatu

(w882) Dosar Roma

Realizatorul ne propune, așadar, un film în care actorii sunt aproape toți protagoniștii evenimentelor din decembrie ´89. Poveștile lor spuse separat, dar luate împreună, dezleagă mistere. „Momente de atunci, în care apar tot felul de declarații ale unor personaje precum Ion Iliescu sau Nicolae Militaru, privite acum, la rece, pot fi interpretate corect și te pot duce la concluzii nebănuite, dar corecte”, spune Răzvan Butaru.

(w882) Dosar Roma

(w882) Dosar Roma

Autorul filmului cere privitorilor atenție la fiecare amănunt, la fiecare declarație, la fiecare informație sau detaliu și ne lasă libertatea ca imaginația, dar și clarviziunea și judecata fiecăruia să dea răspunsul corect la întrebarea: „cine a tras în noi după 22?”.

La invitația Institutului de Istorie Orală de la Cluj-Napoca, reprezentat de istoricul Adrian Boda, filmul „Decembrie Roşu” a fost prezentat în premieră, săptămâna trecută, la cinematograful Mărăști, în cadrul unei acțiuni de promovare a adevărului despre Revoluția română din decembrie 1989.

(w882) Dosar Roma

Despre seria „Decembrie Roşu”, la TVR

Televiziunea Română – unul dintre principalii actori ai Revoluţiei din 1989 – a lansat, începând cu anul 2019, un serial documentar despre cel mai important eveniment trăit de societatea românească în ultimii 83 de ani de la înlăturarea monarhiei din România (tot în decembrie).

„1989 - Decembrie Roşu este o producţie realizată din necesitatea de a cunoaşte adevărul despre o epocă nu de mult apusă, despre un eveniment care a schimbat destinul tuturor românilor”, explicau, la momentul lansării, realizatorii producţiei, Răzvan Butaru şi Cornel Mihalache. Revoluţia Română ne-a oferit şansa, în ultimii 30 de ani, să înţelegem şi să trăim libertatea. Serialul este important mai ales pentru tinerii care nu ştiu nimic din ceea ce a însemnat, cu adevărat, această poveste din decembrie ‘89, este important pentru toţi cei care nu înţeleg ce reprezintă Revoluţia Română pentru istoria României şi pentru istoria personală a fiecăruia dintre noi. Spectatorul tânăr, ca şi cel care a uitat, are nevoie să se raporteze la ceva. Şi nu numai vorbind de Baricada de la Intercontinental, ci şi de revoltele şi Revoluţia de la Timişoara, Iaşi, Arad, Brăila, Buzău, Cluj, Constanţa, Cugir, Lugoj, Reşiţa, Sibiu, Bucureşti.

foto: TVR, Dosar Romania

Logo

 
“Doza de IT”: AI-ul devine tot mai uman, iar noi tot mai artificiali | VIDEO

Până acum, tehnologia era destul de simplu de înțeles. Calculatorul calcula, Google căuta, telefonul suna. Inteligența artificială face însă ...

De la strugure la vinul care ajunge în pahar. Toamnă regală pe Valea Târnavelor, la „Exclusiv în România”

Duminică, împreună cu Cristi Tabără și Cristina Șoloc descoperim un Jidvei în care tradiția și tehnologia, gustul și cultura locală se împletesc ...

O viață în pas de joc: Mihail Pop „a’ lui Tizu”, Tezaur Uman Viu, în episodul al doilea „Nepieritorii”, la TVR 1

La 79 de ani, Mihail Pop continuă să ducă mai departe jocul tradițional din Câmpia Transilvaniei, cu aceeași pasiune cu care l-a descoperit în ...

Mai mult antrenament nu garantează o evoluție mai bună

Relația dintre efortul depus și rezultatele obținute în sport pare simplă la prima vedere: cu cât te antrenezi mai mult, cu atât devii mai bun.

TVR INFO transmite în direct preluarea mandatelor de către miniștrii guvernului Niculescu

Procesul de predare-primire a mandatelor în cadrul ministerelor a fost programat pe parcursul întregii zile de miercuri, debutând la primele ore ...

În lumea animalelor iubirea contează, dar nu ajunge! E nevoie de responsabilitate, oameni implicați și soluții care transformă intențiile bune în ...

70 de ani de România în UNESCO. O gală a culturii, educației și muzicii, la TVR Cultural

TVR Cultural difuzează vineri, 23 octombrie, de la ora 19:25, „Gala UNESCO 70 – România”, eveniment aniversar organizat la Opera Națională ...

Geopolitica banilor și costul alianțelor

Sâmbătă, 24 octombrie 2026, de la ora 12:30, la TVR 1 și TVR+, revedem o ediție de colecție "Achimia Banilor", unde Narcis POPESCU îi are ca ...

Franța: Protestele elevilor și dezinformările. O nouă ediţie “Breaking Fake News!”, la TVR 1

Protestele elevilor francezi au început în suburbiile Parisului și s-au extins la nivel național. Apoi, în alte oraşe europene. O nouă ediţie a ...

Știința hristocentrică și tentația transumanismului (II)

Cea de-a doua parte a unui interviu mai amplu realizat de Rafael Udriște cu fizicianul Ștefan Adrian Cârstea se difuzează astăzi, 20 octombrie, ...

Căutarea nemuririi, miracolele chirurgiei și adevărul nespus despre medicina românească: Prof. Univ. Dr. Cătălin Vasilescu, invitat la „Garantat 100%”

Cătălin Ştefănescu ne invită la o ediţie „Garantat 100%” profundă, despre setea (in)corectă de nemurire, greșelile trecutului și adevărurile ...

Vulnerabilitatea digitală a tinerilor din România

România ocupă prima poziție în Uniunea Europeană în privința expunerii tinerilor la fenomenul de dezinformare și la riscurile de tip bullying în ...

Cotnari: drumul strugurilor din vie în pahar și în farfurie | VIDEO

La capătul unei toamne blânde, podgoria Cotnari își încheie recolta. Urmărim parcursul strugurilor din podgorie până la masă: culesul, vinoteca, ...

Un nou sezon al emisiunii „Prezențe românești”, din 24 octombrie, la TVR Internațional

Grila de toamnă marchează debutul unui nou sezon al emisiunii „Prezențe românești”, un proiect lansat în 2022 și finanțat de Departamentul ...

Genială, rebelă și condamnată de destin: Povestea dansatoarei şi coregrafei Isadora Duncan, miercuri seară, la TVR 1

S-au scris cărţi şi s-au făcut mai multe filme despre viaţa tumultoasă, tragică a Isadorei Duncan... Poeţi i-au dedicat volume de poezii. ...