loader
Foto

Galerie foto

„Podul: poveștile care ne leagă” – o călătorie emoționantă între România și Bulgaria

PROMO  TVR1 

Un talk-show despre memorie, istorie comună și generații, vineri, 19 decembrie, de la ora 22:30, pe TVR 1

 

Televiziunea Română și Televiziunea Națională Bulgară propun telespectatorilor o întâlnire specială cu trecutul și prezentul, într-un proiect comun intitulat „Podul: poveștile care ne leagă”. Emisiunea este moderată de Irina Luca (jurnalist TVR) și Simeon Ivanov (jurnalist BNT) și aduce față în față generații, amintiri și perspective din cele două țări vecine.

Pentru cei din Generația X, expresia „prindem bulgarii” trezește instantaneu nostalgii. În anii ’80, pentru mulți români din sudul țării, antenele îndreptate „pe bulgari” reprezentau o fereastră către filmele și muzica Occidentului, într-o perioadă în care televiziunea română avea doar două ore de program. Au trecut peste 40 de ani de atunci, iar invitația colegilor de la Televiziunea Națională Bulgară către TVR a deschis un dialog sincer despre cât de mult ne-am schimbat și cât de multe ne leagă încă.

(w882)

Așa a luat naștere „Podul: poveștile care ne leagă”, un talk-show construit din imagini de arhivă, mărturii personale și reflecții despre o istorie comună, uneori dureroasă, alteori plină de speranță.

„A ieșit un talk-show plin de emoție, în care ne-am privit ca într-o oglindă, cu imagini de arhivă și povești de la două generații. Smaranda Vornicu-Shalit, producător la Televiziunea Română, și Boyko Vassilev, jurnalist politic la Sofia, au vorbit despre perioada când lumea era în alb-negru, despre istoria comună a celor două posturi publice de televiziune, despre Revoluția din 1989 și tinerețea trăită în timpul regimului comunist”, spune Irina Luca.

Dialogul se mută apoi spre Generația Z, reprezentată de Basti Țopescu și Tsvetana Sapova (BG Radio), pentru care podurile peste Dunăre rămân importante, dar legăturile se construiesc mai ales rapid și direct, prin rețelele de socializare. Alături de ei, în platoul Televiziunii Române, se vor afla și elevi ai Liceului „Mihai Eminescu” din Sofia, curioși să afle despre epoca lui Ceaușescu și Jivkov mai puțin din manuale și mai mult din poveștile părinților și bunicilor. Pentru ei, pare aproape neverosimil că, în anii ’80, câțiva tineri bulgari îi trimiteau o scrisoare lui George Michael fără să îi cunoască adresa sau că un jurnalist a comentat evenimentele din decembrie ’89 din România, într-o transmisiune-maraton de 43 de ore, la Televiziunea Bulgară.

(w882)

„Este dificil să mă pronunț asupra unor timpuri pe care nu le-am trăit, însă poveștile auzite în cadrul emisiunii m-au marcat profund. Am fost emoționat să descopăr cât de puternic era spiritul visului chiar și în perioada «gri» a comunismului. Cred cu tărie în puterea visurilor și spun mereu, inclusiv în emisiunea mea «Vis sau realitate», că viitorul se construiește din visurile prezentului. Mă simt profund îndatorat generațiilor anterioare, datorită cărora pot trăi astăzi într-o societate liberă și «colorată»”, a declarat Basti Țopescu.

Ediția de vineri, 19 decembrie, de la ora 22:30, pe TVR 1 mai aduce în atenție imagini de arhivă din diverse programe de Revelion și emisiuni muzicale, vom cunoaște o familie care trăiește de o parte și de alta a Dunării, precum și povestea unui român care face curățenie în Bulgaria, conturând un portret viu al relațiilor dintre cele două popoare.

(w882)

„Podul: poveștile care ne leagă” este un proiect special ce se savurează cu o cană de nostalgie și un strop de umor – o călătorie între România și Bulgaria, între trecut și prezent, dar și printre propriile noastre amintiri.

„Pentru mine, «Podul: poveștile care ne leagă» a fost, dincolo de un proiect editorial, un exercițiu profund de colaborare umană. Am lucrat îndeaproape cu echipa a Televiziunii Naționale Bulgare, cu colegii mei de la TVR alături de care am mers la Sofia, și am beneficiat de sprijinul Ambasadei României în Bulgaria – oameni diferiți, dar uniți de aceeași dorință de a spune onest o poveste comună. În același timp, acest proiect a însemnat și o închidere de cerc: fac parte din generația care, în anii ’80, «prindea bulgarii», știind - în același timp - cât de dificil era atunci pentru echipele TVR să facă divertisment și televiziune de calitate. Astăzi, faptul că putem construi împreună, deschis și firesc, un astfel de dialog mi se pare nu doar o reușită profesională, ci și una de suflet”, a subliniat Smaranda Vornicu-Shalit.

Logo

 
Gustul amar al libertății, o nouă dezbatere la „Omul și timpul”

Profesorul Emil Constantinescu, președinte al României între 1996 și 2000, invitat special la „Omul și timpul”, duminică, 27 septembrie, ora ...

Mănăstiri reprezentative din județul Olt: Clocociov, Brâncoveni și Călui | VIDEO

Județul Olt păstrează numeroase lăcașuri bisericești și mănăstirești vechi de secole, multe dintre ele restaurate de-a lungul timpului, ceea ce ...

Doru Ionescu vă propune Dosar „Rock’n’Craiova" (partea I: The bright side) cu Redivivus, Basorelief, Trinity, Cristian Ciomu și Opus 1.61, Horia ...

Muzeul Teatrului Național București își dezvăluie poveștile la TVR 1

Costume de scenă, manuscrise, fotografii, afișe și obiecte care au traversat mai bine de un secol de istorie spun povestea teatrului românesc ...

Premieră “Povești la ceai”: „Adunat Mureș - Seri de comunicare autentică” (II) | VIDEO

„Adunat Mureș - Seri de comunicare autentică” este o inițiativă culturală și socială care aduce în prim-plan dialogul sincer, conexiunile umane ...

Gustul copilăriei, pe foc de lemne: O simbioză a tradiției și antreprenoriatului | VIDEO

În peisajul rural autentic al satului Idicel Pădure, un exemplu remarcabil de îmbinare a tradiției cu spiritul antreprenorial se conturează prin ...

Interviu la două viori. Andreea Nistor, invitata Ioanei Pavel la „Interviurile TVR Cultural”

Ce se întâmplă atunci când două violoniste se întâlnesc nu doar la dialog, ci și la instrument? Luni, 28 septembrie, de la ora 19.00, la TVR ...

„INFO ETNIC”: Despre prejudecăți, discriminare și responsabilitate socială

Bianca Vasile, Tiberiu Stoichici, George Lungoci și Boris Velimirovici îi invită pe telespectatori la dezbatere duminică, 27 septembrie, de la ...

„La Duel”, un nou show muzical la TVR 2. Adrian Enache și Emy Alupei aduc generațiile față în față

Adrian Enache și Emy Alupei dau startul unei confruntări muzicale între generații, într-un nou format de divertisment cu muzică live, invitați ...

Liga Națiunilor. Suedia – România, primul meci oficial pentru Gheorghe Hagi în noul mandat de selecţioner

Echipa națională de fotbal a României începe o nouă etapă competitivă prin confruntarea din această seară împotriva Suediei, meciul fiind găzduit ...

Sibiul dansează cu lumea: Cântecele Munților, ediţia 51 – tradiție, culoare și diversitate culturală, la TVR 1

Duminică seară suntem invitaţi din nou la Sibiu, la unul dintre cele mai spectaculoase festivaluri internaționale de folclor din România. Muzică, ...

Odată cu debutul toamnei, asistăm la o creștere notabilă a incidenței infecțiilor respiratorii acute, o situație care solicită o atenție sporită ...

Revenirea acasă a velierului „Mircea”, legendara navă a Marinei Române, deschide noul sezon „Ora Regelui” la TVR 1

Despre ceremonialul militar organizat la întoarcerea din marșul de instrucție transatlantic al Navei-școală a României în portul Constanța aflăm ...

Dincolo de declarații – „Dialoguri libere”, o nouă emisiune la TVR 1

Din 28 septembrie, TVR 1 lansează „Dialoguri libere”, o nouă emisiune de actualitate realizată de jurnalista TVR Loara Ștefănescu. Emisiunea va ...

Premieră TVR Cultural: „ONE VOICE!”, o întâlnire vibrantă între vocea Anitei Petruescu și Big Band-ul Radio România

Jazz, improvizație, energie și un dialog muzical între o voce remarcabilă și unul dintre cele mai apreciate ansambluri de jazz din România. ...