loader
Foto

Ediție de colecție „Dialoguri academice”: Prof. univ. Adrian Bejan, autor al teoriei constructale, în dialog cu Mircea Dumitru | VIDEO

RECOMANDARI  TVRCULTURAL 

TVR Cultural a redifuzat, duminică, 23 iulie, de la ora 22.30, discuția dintre Mircea Dumitru și prof. univ. dr. Adrian Bejan, înregistrată în cadrul emisiunii „Dialoguri academice”.

 

Dialoguri academice

Mircea Dumitru a discutat cu Adrian Bejan, la „Dialoguri academice”, despre copilăria petrecută la Galaţi, despre legătura profesorului Bejan cu baschetul, despre emigrarea şi perioada de adaptare în Statele Unite ale Americii şi despre activitatea sa academică şi teoria constructală.

Adrian Bejan este membru de onoare al Academiei Române, profesor universitar cu importante contribuţii în termodinamică şi autor al teoriei constructale privind proiectarea şi evoluţia în natură​.

După studii la Institutul de Tehnologie din Massachussets, Adrian Bejan și-a început cariera de cercetător la Universitatea Berkeley, California şi a continuat-o la Universitatea din Boulder​, Colorado, Statele Unite ale Americii.

În anul 1984 a fost numit profesor la Universitatea Duke, unde ocupă poziția de „Distinguished Professor“.

(w882) Adrian Bej

Este autorul a numeroase articole de specialitate și cărți, între care: „Entropy Generation through Heat and Fluid Flow”, „Convection Heat Transfer”, „Advanced Engineering Thermodynamics”, „Entropy Generation Minimization”, „Shape and Structure from Engineering to Nature”, „Design with Constructal Theory”, „Design in Nature: How the Constructal Law Governs Evolution in Biology, Technology and Social Organization” și „The Physics of Life: The Evolution of Everything”.

Profesorul Adrian Bejan este laureat al Medaliei „Benjamin Franklin”, al Premiului „Humboldt” şi al Premiului Academiei de Științe din Turcia. Președintele Franței i-a acordat, ​ în anul 2020, titlul de Cavaler al Ordinului „Palmes Académiques”.

(w882) Adrian Bej

Urmăriți dialogul mai jos:

 

---

Primul sezon al emisiunii „Dialoguri academice” a fost difuzat la TVR Cultural din 2 aprilie. Emisiunea conține 11 interviuri ale lui Mircea Dumitru cu colegii săi academicieni.

Emisiunea „Dialoguri academice” este disponibilă și pe TVR+, aici.

---

Program difuzare:

TVR Cultural - duminică, ora 22.30 și vineri, ora 13.30 (reluare)

TVR Internațional - miercuri, ora 16:00 (ora României)

Echipa:

Adina Toderașcu - jurnalistă

Daniel Paraschiv - producător

Logo

 
Giulia Nahmany şi Daniel Nuţă prezintă finala Selecţiei Naţionale

Actorii Giulia Nahmany şi Daniel Nuţă vor fi gazdele ultimului act al Selecţiei Naţionale 2026. Pe 4 martie, cele două vedete vor prezenta marea ...

PREMIERĂ. Eros Ramazzotti și Alicia Keys, împreună la Festivalul Sanremo 2026

Pentru prima dată în carieră, Eros Ramazzotti și Alicia Keys vor urca împreună pe scenă într-un duet live, în premieră mondială, în cadrul ...

„Herson: rezistenţă şi tortură”, un documentar răscolitor la TVR INFO

Se împlinesc 4 ani de la începerea agresiunii ruse asupra Ucrainei. TVR INFO difuzează marţi, 24 februarie, ora 23.00, un documentar producţie ...

„Bucea: ultima destinaţie” – o poveste cutremurătoare despre război, prietenie și sacrificiu

Un documentar cutremurător despre uciderea civililor ucraineni în orașul Bucea, unde trei tineri voluntari au fost omorâţi de trupele rusești ...

Plățile digitale și în numerar - echilibrul dintre combaterea fraudei și libertatea financiară a cetățenilor

Tranziția către o economie digitală implică o transformare ce aduce în prim-plan și o tensiune etică și practică între două valori fundamentale: ...

Jocurile Olimpice de iarnă Milano-Cortina 2026, cele mai răspândite geografic din istorie

Ediția a XXV-a a Jocurilor Olimpice de Iarnă, desfășurată la Milano și Cortina d'Ampezzo, s-a încheiat sub semnul succesului și al spectacolului.

TVR transmite în direct ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de iarnă Milano-Cortina 2026

Arena di Verona: între emoția sportului și farmecul operei italiene. Magia Jocurilor Olimpice de iarnă ajunge într-un cadru istoric spectaculos. ...

Alain Delon, profesorul nonconformist prins într-o iubire interzisă care arde până la capăt

Profesor carismatic, poet ratat, jucător înrăit şi o iubire care sfidează orice limită. O poveste intensă, cu parfum de iarnă italiană, în care ...

Patru ani de război: echipa Ştirilor TVR, la Kiev şi pe frontul din Donbas

La patru ani de la declanșarea războiului la scară largă din Ucraina de către Federația Rusă, Știrile TVR vor acoperi pe larg evenimentele din ...

Documentarul „IVAN, omul cu rădăcini în ape”, la TVR 1

Un destin de excepţie, un film care  urmărește transformarea adolescentului din Mila 23 - un sat de pescari din Delta Dunării - într-un campion ...

JO 2026 Milano Cortina: Patinatoarea Julia Sauter, locul 17 în competiție, un record personal

Patinatoarea Julia Sauter a scris joi seară o pagină de istorie pentru sportul românesc la Jocurile Olimpice de iarnă Milano-Cortina. Debutantă ...

Un actor, scenarist şi realizator rebel: „John Huston: aventurile unui spirit liber”, un documentar în premieră la TVR Cultural

A înotat contra curentului convenţiilor hollywoodiene. „Șoimul maltez”, „Regina africană”, „Noaptea iguanei”, „Moby Dick”, „Inadaptații”, „Sub ...

TVR 1 aduce Festivalul de la Sanremo 2026 în casele românilor

Cinci seri de muzică, eleganță și emoție, transmise în direct și  în exclusivitate între 24 și 28 februarie, de la ora 21:00. În ultima seară va ...

TVR continuă seria dezbaterilor „Eurovision - Pro și Contra”

Televiziunea Română programează o nouă dezbatere „Eurovision - Pro și Contra”, luni, 23 februarie, în direct la TVR 1 și pe tvrplus.ro, de la ora ...

În inima naturii nipone: „Tohoku – Japonia sălbatică” la TVR INFO

Un teritoriu al contrastelor, unde vulcanii veghează păduri adânci și țărmuri abrupte, iar tradițiile rezistă cu aceeași forță ca stâncile bătute ...