loader
Foto

Galerie foto

TVR 1 aduce Festivalul de la Sanremo 2026 în casele românilor

RECOMANDARI  TVR1 

Cinci seri de muzică, eleganță și emoție, transmise în direct și  în exclusivitate între 24 și 28 februarie, de la ora 21:00. În ultima seară va fi ales reprezentantul Italiei la Eurovision 2026.

 

În perioada 24–28 februarie 2026, telespectatorii TVR 1 sunt invitați să urmărească cea de-a 76-a ediție a Festivalului de la Sanremo, celebrul eveniment muzical italian care precede spectacolul Eurovision. Televiziunea Română va prelua în direct transmisia RAI, oferind publicului român, de la ora 21:00, cinci seri pline de muzică, emoție și strălucire.

Spectacol internațional, cu vedete italiene și momente memorabile

Carlo Conti și Laura Pausini vor fi gazdele principale ale acestei ediții, alături de invitați speciali precum Can Yaman și Achille Lauro. În competiție se regăsesc atât tineri interpreți, cât și nume consacrate – de la Dargen D'Amico, Ermal Meta și Fedez, până la Fulminacci și Serena Brancale.

(w882) Rai's Pres

Marele moment va fi în ultima seară, când va fi ales reprezentantul Italiei la Eurovision 2026. Vedeta finalei de sâmbătă, 28 februarie, va fi Andrea Bocelli, care revine pe scena Teatrului Ariston după șapte ani. Prezența sa este „un omagiu adus istoriei” și un moment de întoarcere simbolică la rădăcinile muzicii italiene.

Ediția din acest an a celebrului festival italian va aduce un omagiu lui Pippo Baudo și Ornellei Vanoni, două personalități legendare ale muzicii și televiziunii italiene.

Scenografie avangardistă semnată de Riccardo Bocchini

Festivalul din 2026 promite și o scenografie spectaculoasă, creată de Riccardo Bocchini. Arhitectul descrie viziunea sa printr-un joc vizual al asimetriei și își propune să sublinieze nu doar forma structurii, ci și o ruptură îndrăzneață de modelele geometrice tradiționale, „o căsătorie între asimetrie și magie muzicală”, explică Riccardo Bocchini. Prin volume dezechilibrate și linii neașteptate, scena va reflecta libertatea și fluiditatea muzicii contemporane — o combinație între eleganță și experiment artistic.

Transmisiune specială la București, cu Bogdan Stănescu și Kyrie Mendel

(w882) TVR

Serile Festivalului Sanremo vor fi moderate la București de Bogdan Stănescu, care va comenta live alături de Kyrie Mendel, artist și producător muzical. „Provocarea e mare, aşteptările telespectatorilor sunt mari, dar bucuria mea le întrece pe toate! Sunt fericit să pot vorbi al treilea an la rând despre acest adevărat fenomen muzical internaţional”, spune Bogdan Stănescu.

Moderatorul TVR subliniază și spiritul unic al evenimentului: „E singurul eveniment muzical din lume care nu s-a oprit timp de 75 de ani, nimic nu a putut sta în calea muzicii, nici măcar pandemia din 2020. Îmi amintesc anul 2021, când pe scaunele Teatrului Ariston erau baloane colorate în loc de spectatori, iar pe scenă se cânta. Şi parcă se cânta cu şi mai multă dorinţă de-a demonstra că nimic nu poate opri Festivalul de la Sanremo şi că muzica avea o şi mai mare putere de-a ne uni. Atunci am înţeles poate mai bine ca oricând importanţa acestei sărbători muzicale anuale”.

Cu această ocazie, Bogdan Stănescu evidențiază și secretul succesului italian: „Respectul reciproc este cel care aduce împreună generaţiile şi face publicul să asculte orice gen muzical. E loc pentru toată lumea, iar artiştii se bucură atunci când sunt toţi pe aceeaşi scenă cum e cea de la Sanremo”.

Invitatul special din studioul TVR, Kyrie Mendel, promite o perspectivă profundă asupra actului interpretativ și a producției muzicale: „Mă aștept la curaj artistic, la interpretare autentică, nu doar corectă, la calitate compozițională și la un echilibru între tradiție și contemporan, așa cum se întâmplă de obicei. Malika Ayane, Ermal Meta și Fulminacci se numără printre favoriții mei. Foarte diferiți, dar fiecare, stăpân pe propria identitate artistică”.

Artistul consideră că acest festival depășește sfera muzicii și devine un fenomen social: „Sanremo este un fenomen social pentru italieni. Și, iată, cu ajutorul nostru, devine o conversație internațională”.

Cinci seri de spectacol live, de la ora 21:00, vor aduce în fața publicului farmecul, tradiția și inovația muzicii italiene, iar moderatorul Bogdan Stănescu lansează și o invitație: „Vă aşteptăm în fiecare seară şi vă promitem că nici în 2026 n-o să vă pară rău că aţi fost alături de noi, la Festivalul Cântecului Italian de la Sanremo!”.

Credit foto: Rai's Press Office

 

Logo

 
Geopolitica, fără ipocrizie

Duminică, 25 octombrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îl are invitat pe dr. Ștefan Popescu, analist de politică ...

TVR Cultural, duminică 25 octombrie, de la ora 20:00. Sezon Nou

Radicalizarea în rândul adolescenților, de la ura din mediul online la violența din viața reală. Dezbatere la „INFO ETNIC”

Mesajele rasiste, propaganda extremistă și violența motivată de ură în rândul adolescenților sunt în centrul unei noi ediții „INFO ETNIC”, ...

Premieră “Memoria locului”: Mănăstirea Jitianu

Vă invităm să urmăriți în premieră o nouă ediție “Memoria locului”, duminică, 25 octombrie, de la ora 17:30, la TVR 3.

Premierul anunță un plan integrat de creștere a siguranței în școli

Valul de violențe extremă din unitățile de învățământ, marcat de incidentele recente de la Bistrița și Pitești în care profesori și elevi au fost ...

„Tainele marilor oraşe”, episodul 2: Lupta dramatică din spatele înălțării Bazilicii Sacré-Cœur, la TVR Cultural

Luni, 26 octombrie, ora 18.00, filmul documentar care analizează istoria mai puțin cunoscută, secretele de construcție și misterele ascunse ...

Pasiune, geniu și autodistrugere. Gwyneth Paltrow și Daniel Craig, în filmul de artă „Sylvia”, la TVR 2

O poveste de dragoste intensă, dar profund marcată de suferință, pe micile ecrane! Duminică, 25 octombrie, ora 22.00, TVR 2 difuzează drama ...

„Regina Maria în Lumea Nouă. Vizita istorică în America”. Imagini şi documente în premieră, sâmbătă, la „Ora Regelui”

Pe 24 octombrie, la ora 13.00, „Ora Regelui” prezintă prima parte a filmului documentar „Regina Maria în Lumea Nouă. Vizita istorică în America”, ...

“Stare de bine”: Ce spune vocea despre noi? | VIDEO

Ce spune vocea despre noi? Ne dezvăluie emoțiile, trădează nesiguranța, transmite încredere, autoritate sau vulnerabilitate. Uneori, spune o ...

Casele din lemn, între tradiție și tehnologie – sâmbătă, la „Casa Viitorului cu Emilian Grigore”, la TVR 1

Sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 10.00, la TVR 1, Emilian Grigore ne invită să descoperim cum sunt construite locuințele din lemn stratificat ...

Teatrul Național de Televiziune, la FNT 2026: cinci spectacole memorabile, într-un maraton de teatru cu intrare liberă

În anul în care Televiziunea Română aniversează 70 de ani de existență, TVR celebrează excelența teatrului românesc printr-un eveniment organizat ...

Dumitru Gorzo la Iași: „Imaginile sunt propuneri vii” | VIDEO

La Galeria Borderline, artistul Dumitru Gorzo își expune bestiarul de stenciluri și vorbește despre copilăria din Maramureș, arta de stradă și ...

Valul de violență din școli: De la vulnerabilitatea adolescenței la radicalizarea în mediul digital

Seria recentă de incidente grave petrecute în unitățile de învățământ din România a adus în prim-plan o problemă profundă legată de siguranța ...

Sebastian Gheorghiu, despre pasiune, proiecte culturale și diplomație prin cultură, la „Interviurile TVR Cultural”

Cum se construiește un proiect cultural de la zero, ce înseamnă să lucrezi în slujba artiștilor și cum poate deveni cultura un ambasador al ...

Gulaș în ceaun, la foc de lemne: rețeta bunicii, readusă la viață în natură | VIDEO

Alături de Mircea Boar, pasionat de gătitul în aer liber, am pregătit un gulaș la ceaun și am descoperit ce înseamnă să gătești fără grabă. ...