Frica rămâne principalul dușman al vaccinării în România: o frică disproporționată față de reacțiile adverse, bazată, de multe ori, pe poveștile care circulă în comunități, fără a fi neapărat și reale. Câteodată, această frică este alimentată de experiențele negative ale părinților cu sistemul de sănătate, alteori, de credințele religioase sau de sfaturile pe care le primesc în familia extinsă. Uneori, motivul nevaccinării stă în faptul că părinții nu țin minte când să-și ducă micuții la cabinet sau așteaptă să fie chemați de medicul de familie. Sunt doar câteva dintre concluziile a două cercetări publicate anul acesta, de Salvați Copiii, în colaborare cu Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj, și Institutul Național de Sănătate Publică, împreună cu Organizația Mondială a Sănătății. Între timp, în România au murit 30 de oameni, în special copii, din cauza epidemiei de rujeolă, și doi nou-născuți, din cauza tusei convulsive.
Recent, UNICEF și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) au tras un semnal de alarmă privind vaccinarea la copii, arătând că ratele scăzute vor duce la reapariția rujeolei și a tusei convulsive în Europa.
În cazul tusei convulsive, România numără deja două decese la nou-născuți și aproape 400 îmbolnăviri, în primele șase luni ale lui 2025, iar pentru rujeolă cifrele sunt și mai dramatice: de la începutul lui 2023 și până la finele lunii iunie 2025, 30 decese și peste 35.000 de îmbolnăviri. Statisticile sunt disponibile pe site-ul Institutului Național de Sănătate Publică, aici.
De altfel, cele două organizații internaționale rețin, pentru România, ratele scăzute la vaccinare, sub media europeană și sub acoperirea vaccinală optimă (care ar trebui să fie 95%): „Estimările pentru vaccinul DTP1 (împotriva difteriei, tetanosului și tusei convulsive, n.r.) erau de 79% în 2024, 38.000 de copii nefiind vaccinați cu nici măcar o doză.
Prima doză de vaccin împotriva rujeolei (vaccinul ROR - rujeolă-oreion-rubeolă, n.r.) a avut o acoperire estimată de 78% anul trecut, corespunzând unui număr de 40.000 de copii nevaccinați. Acoperirea celei de-a doua doze de vaccin contra rujeolei a fost de 62%, 77.000 de copii nefiind vaccinați. Vaccinul anti-HPV a avut, în 2024, o acoperire de 17% pentru fetele cu vârsta de până la 15 ani”.
Pentru opt decese provocate de rujeolă, înregistrate între 1 ianuarie 2023 și 5 martie 2024, avem mai multe date, dintr-o cercetare „Salvați Copiii” pe tema vaccinării: trei decese au fost înregistrate la copii cu vârsta între șapte și opt luni (neeligibili pentru vaccinare, prima doză din vaccinul ROR se administrează la aproximativ 12 luni, n.r.), trei la copii între 11 și 12 luni (nevaccinați) și două la bărbați adulți nevaccinați (25 și 35 ani).
Vaccinarea nu protejează doar copilul vaccinat, ci contribuie la imunitatea colectivă. Atunci când un procent suficient de mare din populație este vaccinat, răspândirea bolilor infecțioase este limitată, protejând astfel și persoanele care nu pot fi vaccinate din motive medicale (de exemplu, alergii severe sau imunodepresie), reamintește studiul „Bariere în calea vaccinării în mediul rural din România”, realizat de Salvați Copiii și publicat în martie 2025.
Dacă vaccinurile protejează împotriva unor boli grave și chiar a deceselor, de ce românii nu se înghesuie să își protejeze copiii? Două studii calitative realizate anul acesta oferă mai multe răspunsuri posibile - unul a fost realizat de Institutul Național de Sănătate Publică și Organizația Mondială a Sănătății și prezintă punctele de vedere ale părinților și cadrelor medicale din trei județe (două cu o acoperire vaccinală scăzută și unul cu o acoperire vaccinală importantă), iar celălalt aparține organizației „Salvați Copiii”, în colaborare cu Departamentul de Sănătate Publică al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj, și prezintă punctele de vedere ale cadrelor medicale din nouă județe, ce au în evidență peste 11.000 copii.
Unul dintre cei mai mari dușmani ai vaccinării este frica părinților de reacții adverse, iar pandemia COVID-19 a sporit această teamă, pe fondul conspirațiilor intens distribuite în spațiul public. Dincolo de frici, mulți părinți au declarat că nu și-au vaccinat copiii pentru că așteptau să fie notificați de medici când e momentul vaccinării. În același timp, personalul medical a arătat că, din experiența lor, sunt necesare apelurile telefonice pentru a-i aduce pe părinți la cabinete, SMS-urile nefiind suficiente. Mulți dintre părinții care fug de vaccinuri se lasă influențați de poveștile negative care circulă în comunitățile unde locuiesc sau creditează voci din familie în detrimentul specialiștilor, arată o cercetare recentă publicată de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
Celălalt studiu recent, al „Salvați Copiii”, realizat în colaborare cu Departamentul de Sănătate Publică al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, notează, între motivele respingerii vaccinării, frica de reacții adverse, dar și apartenența la anumite comunități religioase ori lipsa unei alfabetizări în educația sanitară - celebra întrebare - „Dar de ce mai face copilul boala, dacă l-am vaccinat?”. Și dezinformarea de pe rețelele de socializare joacă un rol important; totuși, în cercetarea INSP și OMS, cei mai mulți părinți anti-vaccin nu au menționat între motivele respingerii ceea ce au citit online. Un episod relatat în studiul „Salvați Copiii” este despre numărul mic de părinți care a dorit să răspundă întrebărilor specialiștilor, de teamă că le vor fi luați copiii dacă spun că nu i-au vaccinat.
Schema națională de vaccinare, cu vaccinurile gratuite. Sursă: Studiu „Salvați Copiii”
De ce se tem românii de vaccinuri și cum funcționează frica
Există „o percepție scăzută a gravității bolilor prevenibile prin vaccinare și, pe de altă parte, o teamă disproporționată față de potențialele efecte adverse. La nivel socio-cultural, mobilitatea ridicată a familiilor între România și străinătate, precum și situațiile de genul schimbării frecvente a numărului de telefon ridică bariere suplimentare de contactare a părinților pentru programarea copiilor la vaccinare. De asemenea, avem și situații în cazul unor comunități religioase care influențează negativ decizia de vaccinare. Și mai există și bariere lingvistice și culturale, care joacă un rol important în decizia de vaccinare a părinților.
Din perspectiva informațională, dezinformarea este amplificată prin rețelele sociale, dar și prin canalele media. În ceea ce privește barierele sistemice, am discutat cu medicii și cu asistenții medicali comunitari despre faptul că birocrația privind raportarea vaccinurilor efectuate le reduce din timpul pe care ar putea să-l aibă cu părinții, pentru a-i convinge pe aceștia să vaccineze copiii. Ce au mai indicat ei ca fiind important sau foarte important în decizia de vaccinare este desființarea vaccinării în școli și, nu în ultimul rând, lipsa consecințelor pentru nevaccinare, pentru că momentan părinții nu se lovesc de de consecințe practice, de exemplu în cazul nevaccinării. Aceste bariere nu acționează în mod izolat”, a atras atenția Iulia Blaga, lector universitar dr. în cadrul Departamentului de Sănătate Publică, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, co-autoare a cercetării „Salvați Copiii” pe tema vaccinării, la o dezbatere organizată în primăvară.
„Nu informația lipsește părinților, ci încrederea”, a arătat psihologa Diana Tăuț, lector univ. dr. în cadrul Departamentului de Psihologie al UBB. Ea a explicat că frica și sentimentul de risc înfloresc în anumite comunități care se simt mai puțin susținute sau mai puțin acoperite, într-un climat de neîncredere față de politicile de sănătate. Cultura antivaccinistă apare în medii în care oamenii au experiențe negative cu sistemul de sănătate - timpii mari de așteptare, un diagnostic greșit, lipsa de transparență, la care se adaugă problemele discutate în societate, indivizii ajungând să considere că sistemul medical este mai degrabă deservit sinelui sau intereselor proprii mai degrabă decât intereselor pacienților.
„Și am văzut lucrul ăsta atunci când s-a discutat foarte mult despre situația vaccinării cu vaccinul anti-COVID – «big pharma vrea să ne vândă vaccinuri și sistemul medical este un sistem care facilitează această vânzare de vaccinuri» - sigur că acest discurs prinde foarte bine acolo unde percepția asupra sistemului este negativă și sistemul este văzut ca fiind opac. Ori asta duce la o respingere a expertizei oficiale sau a discursului oficial. Dacă sistemul medical este defectuos, atunci trebuie să ne descurcăm cumva pe cont propriu, căutăm alternative și ajungem la vindecătorii tradiționali, ajungem la comunități de Facebook sau de Instagram sau de social media, comunități foarte problematice și închise, în care se vehiculează anumite tipuri de informații la care ești expus sistematic. Ori asta sigur că descurajează comportamentele vaccinale”, a explicat Diana Tăut.
Ca mecanism, frica (de reacții adverse a vaccinurilor) nu este rațională și ajungem să avem reacții emoționale foarte puternice pentru riscuri rare și masive, comparativ cu riscuri frecvente. De exemplu, ne este mult mai frică de paralizie cerebrală sau de autism decât de rujeolă, despre care auzim peste tot vorbindu-se sau de sau virusul HPV, care este foarte răspândit și atunci sigur că acest lucru este legat și de un altul - și anume - că frica este insensibilă la probabilități. Faptul că mi se poate întâmpla mie cântărește mult mai mult decât acea informație de pe prospect că riscul să apară acest efect secundar este 1 la 10.000 sau 1 la 100.000 de persoane.
Practic, mie mi-e mult mai frică să mă urc în avion dacă am frică de avioane decât să mă urc în mașină, deși probabilitatea să am un accident sau să pățesc ceva într-un accident rutier este mult mai mare și astea sunt potențate de sentimentul de lipsă de control real. Practic, vaccinarea este un risc inutil pe care eu mi-l asum în condițiile unui sistem defectuos. Dacă mi se întâmplă ceva, nu mă ajută nimeni, pentru că sistemul este stricat sau sistemul nu-mi servește mie. Și toate aceste lucruri au un efect combinat: frica, plus de încrederea în sistem și încercarea de confort prin refuzul vaccinării sau apelarea la alternative pseudoștiințifice. Apoi, lipsa alfabetizării în sănătate și barierele informaționale, și lipsa alfabetizării în sănătate se traduce prin această tendință de a asigna valoare de adevăr informațiilor de pe Internet”, a punctat cercetătoarea.
„Vaccinarea trebuie, într-un fel sau altul, să fie considerată o normă socială, iar eu cred că acoperirea vaccinală în comunități este dependentă de percepția pe care o avem în acea comunitate despre rolul vaccinării și mai ales despre modul în care se întâmplă vaccinarea, pentru că, dacă există un grup destul de important, nu neapărat ezitant, cât mai ales anti-vaccin, care încearcă să inducă în populație o normă socială a anti-vaccinului, în acel moment avem o problemă uriașă în acea colectivitate”, a arătat și medicul Gindrovel Dumitra, președinte al Grupului de Vaccinologie, din cadrul Societății Naționale de Medicina Familiei.
Totodată, conf. univ. dr. Mihai Craiu, medic primar pediatru la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” din București (INSMC), a explicat, în aceeași dezbatere, că, într-un studiu pe tema vaccinării - unde el a participat ca peer reviewer, studiul fiind publicat în BMC Public Health, din cadrul grupului Nature - un grup de medici sirieni analizau percepția și atitudinea mamelor privind vaccinarea, aproape 90 la sută dintre părinții care au răspuns nu aveau teamă de vaccin. „Deci, în momentul în care există o teamă mai mare - ești refugiat, e război, foamete - ajung mai greu la tine dezinformările și ai o altă prioritate a deciziilor de comportament (...) Frica schimbă comportamentul părinților. Trebuie să le spunem ce se întâmplă dacă ai lor copii nu fac vaccinul, dincolo de suprasolicitarea sistemului imun și trei vaccinuri în aceeași zi, să le vorbim despre copiii care mor din cauza acestor boli. Să folosim cuvinte puternice și emoții puternice. Numai emoțiile te fac să te mai gândești încă o dată. Dacă nu ai nici un fel de emoții și știi tu mai bine, vom face exact ceea ce a făcut domnul de anul trecut, asistent medical din Neamț, care și-a cumpărat trusă medicală de pe Internet și, împreună cu soacra sa, i-au făcut cezariana acasă soției”.
Cercetare INSP și OMS: Părinții care nu și-au vaccinat copiii așteptau să fie anunțați de medic sau se tem de vaccinuri din cauza poveștilor auzite în comunitate
Părinții care și-au vaccinat copiii își iau informațiile despre imunizare de la personalul medical, în timp ce persoanele cu copiii parțial vaccinați sau nevaccinați se încred mai degrabă în comunitate. Frica cea mai mare a părinților care nu vor să își vaccineze copiii se referă la efectele secundare ale vaccinurilor - le este frică să nu le paralizeze copiii sau spun că alții copii care au fost vaccinați tot s-au îmbolnăvit, ceea ce denotă o lipsă de cunoaștere a modului în care funcționează vaccinurile, arată o cercetare calitativă, publicată anul acesta de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
Puteți consulta aici studiul calitativ cu personalul medical, părinți/aparținători pentru creșterea ratei de vaccinare a copiilor în rândul comunităților rurale/semi-urbane din România, cu un nivel socio-economic scăzut.
O cercetare anterioară, din anul 2019, a arătat că în comunitățile de etnie romă și familiile cu un nivel scăzut de educație există bariere privind cunoștințele și accesul la vaccinarea copiilor, iar această cercetare calitativă, publicată anul acesta, a fost efectuată în zonele rurale și semi-urbane din trei județe - două cu acoperire vaccinală scăzută (mai mică de 80 la sută) - Timiș și Brașov - și un județ cu acoperire vaccinală ridicată - peste 90% - Covasna. Părinții chestionați în cadrul cercetării fac parte din grupa de vârstă 20-36 ani, cu o medie de 26 ani, având între unul și trei copii.
Majoritatea părinților/aparținătorilor care au participat la studiul calitativ au declarat că au cunoștințe reduse despre vaccinarea copiilor, majoritatea indicând că știu doar că vaccinurile previn îmbolnăvirea copiilor. Unii părinți/aparținători care aparțineau minorităților etnice nu știau că vaccinarea copiilor este disponibilă gratuit. Părinții/aparținătorii copiilor cu schema de vaccinare completă păreau mai bine informați decât cei cu copii vaccinați parțial sau nevaccinați. De notat este faptul că părinții/aparținătorii din cadrul minorităților etnice cu copiii complet vaccinați păreau mai puțin informați decât alți părinți/aparținători cu copii complet vaccinați.
Cei mai mulți părinți nu au primit de la cabinetul medical nici o informare scrisă privind vaccinarea copiilor, iar unii dintre cei care fac parte dintr-o minoritate au declarat că ar fi preferat să discute cu cineva despre vaccinare, în loc să primească broșuri sau pliante.
În timp ce personalul medical și-a exprimat în mod constant îngrijorarea cu privire la faptul că părinții/aparținătorii sunt expuși la dezinformare prin intermediul mass-media (TV), Internet și social media (Facebook, TikTok), părinții și aparținătorii intervievați în cadrul cercetării nu au indicat rețelele de socializare ca fiind determinante în decizia lor de a nu-și vaccina copiii.
De asemenea, mediatorii sanitari, asistenții medicali comunitari și asistenții medicali din cabinetele de medicină de familie au arătat că dețin și folosesc materiale explicative de la direcțiile se sănătate publică, spre deosebire de majoritatea medicilor de familie, care nu foloseau astfel de resurse informative. Mulți mediatori au cerut clipuri video în loc de materiale scrise.
O barieră frecventă în calea vaccinării identificată de cercetarea calitativă a fost că părinții care doreau să își vaccineze copiii nu știau când să facă acest lucru. Ei se bazau pe faptul că vor fi anunțați când să vină cu copiii la vaccinare. Cei mai mulți nu știau ce vaccin a primit copilul la ultima programare.
„Au existat unele diferențe clare în rapoartele de notificare în funcție de statusul vaccinal al copiilor. Toți părinții/aparținătorii cu copii complet vaccinați au raportat că au fost înștiințați să își aducă copiii atunci când erau programați pentru vaccinare. În rândul părinților/aparținătorilor cu copii parțial vaccinați, cei mai mulți au descris faptul că nu au fost notificați să se reprogrameze dacă, din diverse motive, inclusiv din cauza uitării și a schimbărilor în circumstanțele familiale, nu s-au prezentat la data anunțată inițial pentru vaccinare. Părinții/aparținătorii cu copii nevaccinați (care proveneau toți dintr-o comunitate etnică minoritară) au declarat fie că nu știau că copiii lor trebuie să fie vaccinați, fie că nu fuseseră notificați și nu știau când să vină. A existat un consens în rândul personalului medical cu privire la faptul că notificarea și reamintirea părinților/ aparținătorilor să își aducă copiii la vaccinare reprezintă o parte importantă a activității lor”, arată cercetarea INSP și OMS.
Vaccinul împotriva COVID, pe primul loc în topul neîncrederii părinților
Părinții cu copiii vaccinați și-au exprimat încrederea în personalul medical și în vaccinuri - că sunt sigure, eficiente și importante pentru copiii lor, în timp ce părinții cu copiii parțial vaccinați erau îngrijorați de siguranța vaccinurilor - fie se temeau de o reacție adversă în cazul vaccinării, fie au auzit povești despre alți copii care au avut efecte adverse, cereau informații suplimentare despre efectele secundare ale vaccinurilor - în urma discuțiilor, unii au avut încredere în asistenții medicali. Cea mai mare doză de neîncredere - în cazul vaccinului împotriva COVID-19.
În cazul părinților care nu și-au imunizat deloc copiii, aceștia au mărturisit că se temeau de efectele adverse ale vaccinurilor - vorbind despre paralizie - sau au spus că nu și-au vaccinat copiii pentru că alți copii vaccinați tot s-au îmbolnăvit. Aceștia nu aveau încredere nici în vaccinurile pentru copii, nici în vaccinul anti-COVID, nici în personalul medical și au spus că s-au simțit discriminați când au fost la medic.
Pe de altă parte, personalul medical a vorbit despre îngrijorări minore ale părinților ca motiv pentru nevaccinare, precum febra, cereri de amânare când un copil este răcit, iar din experiența lor, dacă un părinte este ezitant cu privire la un vaccin, cel mai probabil nu i-a administrat copilului nici un alt vaccin.
„Părinții/aparținătorii au invocat, printre motive (pentru refuzul vaccinării, n.r.), experiențe personale sau comunitare legate de efectele adverse (care pot fi zvonuri), convingeri tradiționale sau religioase adânc înrădăcinate și/sau rezistență din partea taților din comunitățile minorităților etnice”, potrivit cercetării.
În Covasna, județ cu o rată bună de vaccinare, are loc o comunicare centrată pe persoană - „ascultarea convingerilor și preocupărilor părinților/aparținătorilor, utilizarea unui limbaj amabil, respectuos și adecvat din punct de vedere cultural și a faptului că este puțin probabil ca părinții/aparținătorii care au convingeri puternice împotriva vaccinării să se răzgândească. A fost menționată importanța încrederii în personalul medical a părinților/aparținătorilor și a aprecierii faptului că acest lucru necesită timp”, a arătat studiul.
Strategiile considerate ineficiente de către părinți au fost tacticile de înfricoșare sau presiunea pentru vaccinare.
Părinții care și-au vaccinat copiii nu îi consideră pe membrii comunității surse credibile pentru informații privind vaccinarea. În ceea ce îi privește pe părinții cu copiii vaccinați parțial, aceștia aveau prieteni/rude cu copii nevaccinați, iar în cazul părinților cu copiii nevaccinați, aceștia au spus că s-au informat despre vaccinare din familie (mame, soacre, bunici) sau din comunitate.
O problemă pe care au reclamat-o cadrele medicale este distanța până la cabinet, care în opinia lor nu ar trebui să fie mai mare de un kilometru (mai ales iarna, acest lucru este o problemă în comunitățile rurale). O altă problemă o reprezintă migrația pentru muncă (mai ales plecările în străinătate).
„Au fost identificate unele provocări specifice pentru familiile aparținând minorităților etnice în ceea ce privește înscrierea: lipsa documentelor de identitate, lipsa numărului din adresa de domiciliu sau întârzieri în prezentarea de către părinți/ aparținători a certificatelor de naștere pentru nou-născuți, ceea ce are ca rezultat copii neînregistrați care nu pot beneficia de servicii medicale”, conform cercetării.
Mulți asistenți medicali comunitari și din cabinetele de medicină de familie și-au exprimat dorința de a vaccina copiii la domiciliu, în special în comunitățile minorităților etnice. Personalul medical a insistat și asupra faptului că este nevoie de apeluri în plus pentru a le reaminti părinților despre vaccinarea copiilor. SMS-urile nu sunt suficiente în aceste cazuri. Necesară este și colaborarea dintre instituțiile locale, pentru a-i aduce pe copii la vaccinare.
Salvați Copiii: Părinții, reticenți să vorbească despre motivele pentru care nu doresc vaccinarea copiilor
Dacă pe rețelele de socializare este suficient să tastezi denumirea unui vaccin ca să găsești cu ușurință o mulțime de povești ale unor părinți panicați, care pun orice simptom al copilului, apărut în preajma vaccinării, pe seama imunizării, echipa de cercetare a studiului „Salvați Copiii” relatează că nu a reușit să găsească decât nouă părinți care au fost de acord să participe la cercetare.
„Mai mulți părinți contactați și-au exprimat explicit temerile că participarea la studiu ar putea avea conscecințe negative, inclusiv îngrijorări legate de posibila pierdere a custodiei copiilor dacă își exprimă deschis decizia de a nu vaccina”, menționează Salvați Copiii. În România, vaccinarea nu este obligatorie, apare în lege ca recomandare.
Părinții care au acceptat să participe la studiu făceau parte, în proporție de aproape 70 la sută, din populația majoritară și aveau studii superioare. Aceștia au spus echipei de cercetare că, atunci când a venit vorba despre vaccinarea copiilor, au primit informații contradictorii de la medici: „Informațiile sunt cumva ambigue (...) vine cineva și spune că nu este ok să te vaccinezi, vine altcineva și spune că e ok să te vaccinezi”. Și aceștia au menționat teama de reacții adverse: „După vaccin am ajuns cu ea în spital. Nu știu ce s-a întâmplat, dar de la vaccinul respectiv atât de tare se răcea tot des, de nu am mai reușit să-i fac celelalte vaccinuri”.
Sursă foto: Shutterstock/ Studio Romantic
Vaccinul împotriva rujeolei, boala care omoară cei mai mulți copii nevaccinați din România, în continuare evitat de părinți
Vaccinarea împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei (ROR) înregistrează scăderi progresive, în special pentru doza a doua, care se administrează la vârsta de cinci ani (procentul scade până la 20 la sută în unele comunități). Epidemia de rujeolă care evoluează în România nu a reușit să pună în gardă decât puțini părinți. „Pe moment au venit să facă vaccinul. (...) Dar n-a durat mult, o săptămână”, povestește un medic de familie, citat în studiul publicat în martie 2025, de organizația „Salvați Copiii”.
Cercetarea calitativă cuprinde punctele de vedere a 13 medici de familie și 16 asistenți comunitari din zonele rurale a nouă județe, care îngrijesc aproximativ 11.600 de copii (județele Argeș, Bihor, Brașov, Constanța, Dolj, Hunedoara, Olt, Sibiu și Timiș).
Principala temere a părinților legată de vaccinul ROR se leagă de autism sau hiperactivitatea copiilor, iar frica se manifestă indiferent de nivelul de școlarizare al părinților, deși este bazată pe un mit.
Totodată, când vine vorba despre vaccinul ROR, părinții mai educați sunt mai greu de convins, spun medicii citați în studiu: „Acest aspect poate să fie explicat printr-un nivel scăzut de alfabetizare în sănătate, care poate sau nu să fie suprapus cu un nivel scăzut de educație formală. Alfabetizarea în sănătate pare să influențeze decizia de vaccinare cu ROR”.
Și apartenența religioasă a părinților joacă un rol important în decizia de vaccinare: „Există o comunitate de penticostali care nu prea sunt receptivi la treburi de genul ăsta. Unii, doi copii, am reușit să îi conving pe părinți să-i vaccineze și alți trei din aceeași casă, nu”, a povestit o asistentă medicală comunitară, citată în studiu.
În cazul unor părinți, nici măcar experiența negativă a îmbolnăvirii unui copil nu i-a făcut să își schimbe părerea despre vaccinare: „Au avut rujeolă anul ăsta, la începutul anului. Dar au stat acasă, unii dintre ei s-au mai dus la spital, că erau grav (...) Dar îți ziceau ca așa e normal, trebuie ca toți copiii să facă (...) și nu au murit și de ce să vaccinez copilul?”.
Din perspectiva surselor de informare ale părinților despre vaccinul ROR, asistentele medicale comunitare menționează Internetul, rețelele de socializare, televizorul și „radioșanțul, când se întâlnesc ei în grupulețe”. Aceste surse de informare sunt confirmate și de către medicii de familie: „După ce au citit (...) vezi că dă autism și atunci încep să discute între ei, că au citit, că au văzut, că pe Facebook”.
Sursă grafic: FES
Dezinformare. Unii părinți se opun vaccinării HPV pe motiv că „fetele lor sunt cuminți”
În ceea ce privește administrarea vaccinului pneumococic, rata de respingere este mai scăzută, aici provocarea medicilor este, în general, ca părinții să accepte ca micuțul să primească două vaccinuri la aceeași vizită medicală. Nu lipsește nici frica de reacții adverse, manifestată de părinți. Mai apar multe situații în care copiii au diferite infecții acute care întârzie vaccinarea.
Nici vaccinul HPV, principalul aliat împotriva cancerului de col uterin, nu are trecere mai mare: „Nici nu vor să audă. Doar 40 din 3.000 locuitori s-au vaccinat pentru HPV”, povestește un medic de familie.
„Și aici vorbim strict de proaste informații. E vorba de lipsă de informare și teamă. (...) Eu acum, de când merg la cabinet, nu există copilă eligibilă de anti-HPV care să-mi intre în cabinet și căreia să nu-i povestesc despre vaccin. Copilele nu au nici o reacție, dar mamele nici să nu audă (...) Din martie și până acum am reușit să conving două fetițe să se vaccineze. Atât”, arată un alt medic, citat în studiul calitativ al „Salvați Copiii”.
La vaccinul HPV, părinții devin receptivi dacă primesc o recomandare de la ginecolog. Totuși, unii părinți refuză vaccinul HPV, susținând că „provoacă cancer”, că nu vor „să le rămână fetele sterile”, că e „un experiment, ca și cu COVID-ul”. Un alt motiv îl reprezintă temerea părinților că fetele lor și-ar fi putut începe viața sexuală: „Mama îmi spune: Vaccin HPV? Fata mea este mereu cuminte, Doamne! De ce să îi fac eu vaccin?”.
În 2022, România avea cea mai ridicată incidență (32,6 la mie la femei, de cinci ori mai mult decât Finlanda - 6,5 la mie la femei) și la mortalitatea prin cancer de col uterin (16,8 la mie la femei, de opt ori mai mult decât Finlanda - 2,2 la mie la femei), potrivit datelor Sistemului European de Informații cu Privire la Cancer (ECIS), citate de Institutul Național de Sănătate Publică.
În anul 2020, dintre cele 30.447 de cazuri noi şi 13.437 de decese estimate la nivel european prin cancer de col uterin, 11,10 % din cazurile noi şi 13,43% din decese s-au înregistrat în România .
Sursă: Cercetare „Salvați Copiii”
Tehnici prin care personalul medical încearcă să-i facă pe părinți să-și vaccineze copiii
Adaptarea comunicării pentru nivelul de pregătire al părinților, folosirea de exemple practice din comunitate sau a exemplului personal, construirea unei relații de încredere se numără printre strategiile care funcționează pentru acceptarea vaccinării.
O altă tehnică pe care o folosesc medicii se referă la sublinierea consecințelor practice ale nevaccinării: „Le-am explicat și lor: O să înceapă copilul la grădiniță, la școală (...) o să-i ceară avizul epidemiologic și acolo o să-i ceară vaccinările. Și nu o să poată să intre în colectivitate”. Unii medici sau asistenți comunitari oferă și alternative de transport părinților, doar să-și aducă micuții la imunizare.
Uneori, exemplele din comunitate funcționează cel mai bine. O asistentă comunitară povestește: „Am avut în comunitate o mămică care a fost depistată cu cancer, cu HPV. Și cu ajutorul ei și prin intermediul ei [...] a fost un exemplu. Ea și-a vaccinat și fata și băiatul. Și zic că cercul ei de influență a fost unul în favoarea vaccinului. (...) În zonă, am avut și rujeolă și varicelă. Cei vaccinați nu au făcut, cei fără vaccin au făcut. Și noi discutăm și le spunem care sunt beneficiile vaccinării.”
Totodată, ajută și educarea copiilor încă din școală despre beneficiile vaccinării, explică și medicul de familie Gindrovel Dumitra, coordonatorul Grupului de Vaccinologie, din cadrul Societății Naționale de Medicina Familiei, în cadrul unei dezbateri organizate de „Salvați Copiii” pe tema vaccinării. „Expunerea precoce la informații despre sănătate și despre beneficiile vaccinării constituie o placă turnantă, pentru că atunci se toarnă valorile. În momentul în care un părinte are deja niște valori în ceea ce privește vaccinarea, pe care le-a primit în școală, va fi mai puțin expus riscului de a-și schimba atitudinea în momentul în care citește o prostie pe Internet”, punctează medicul.
Studiul „Salvați Copiii” discută și despre relația dintre medicii de familie și părinți, dar și dintre medici și asistente medicale comunitare, identificând și o serie de probleme.
„Relația medicilor de familie cu părinții este complexă și variază semnificativ. Pe de o parte, există o relație bazată pe încredere, construită în timp, mai ales în comunitățile rurale unde medicii practică de mulți ani. Medicii descriu cum au „crescut o generație” și cum această continuitate le oferă credibilitate. În comunicarea cu părinții, medicii adoptă abordări diferite în funcție de nivelul de educație - cu părinții mai educați poartă discuții bazate pe argumente științifice, în timp ce pentru părinții mai puțin educați folosesc explicații simple și concrete. Interesant este că unii medici raportează că părinții mai puțin educați sunt uneori mai receptivi la recomandările de vaccinare, acceptând mai ușor autoritatea medicului.
Însă există și o latură problematică a acestei relații, care s-a accentuat în special după pandemia de COVID-19. Mulți medici raportează comportamente de evitare și evitare din partea părinților, care amână constant vaccinările și refuză să-și asume în scris decizia. În cazuri extreme, medicii s-au confruntat chiar cu ostilitate și amenințări din partea părinților care se opun vaccinării”, se arată în cercetare.
Pentru a gestiona aceste provocări și a crește rata de vaccinare, medicii folosesc diverse strategii de motivare a părinților. Unii apelează la stimulente materiale (cum ar fi siropuri, produse pentru copii), alții folosesc forme ușoare de condiționare, cum ar fi menționarea păstrării pe lista de pacienți. Rezistența la vaccinare pare să crească odată cu vârsta copilului, unul dintre medici raportând că este mult mai dificil să convingă părinții să accepte vaccinările de la cinci ani în sus, comparativ cu cele din primul an de viață.
Studiul mai arată și că, în timp ce „unii medici beneficiază de sprijinul unor asistenți comunitari dedicați, care facilitează comunicarea cu comunitățile vulnerabile și ajută la mobilizarea populației pentru vaccinare, alții raportează lipsa totală a acestui personal sau o implicare insuficientă. Medicii spun că în zonele unde există o rețea bună de asistență comunitară, rezultatele în privința sănătății populației, inclusiv rata de vaccinare, sunt semnificativ mai bune. Un aspect important care complică această relație este structura organizatorică actuală - asistenții sunt angajați ai primăriilor, nu ai cabinetelor medicale, ceea ce creează probleme semnificative de coordonare și subordonare. În plus, salariile mici duc la fluctuație mare de personal, afectând continuitatea serviciilor și capacitatea de a construi relații de încredere în comunitate.
Medicii văd asistenții medicali comunitari ca intermediari ideali pentru comunicarea cu grupurile vulnerabile sau rezistente la vaccinare, dar această delegare a responsabilității de comunicare este adesea problematică”, notează cercetarea.
Studiul mai menționează, la intervențiile sistemice pe care autoritățile ar trebui să le întreprindă pentru creșterea ratei vaccinării, reintroducerea imunizării în școală. Totuși, medicul Gindrovel Dumitra, președinte al Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicina Familiei, explică, într-o dezbatere organizată de „Salvați Copiii”, că această practică are riscuri: „Dacă într-o clasă sunt părinți antivacciniști, când cadrele medicale prezintă vaccinul care trebuie administrat în școală, ei pot reuși să atragă un număr semnificativ de părinți să devină ezitanți. De aceea, este mult mai important în această etapă să vaccinăm în cabinetul medicului de familie individual, discuția să fie individuală. La școală putem face comunicare, informare”.
Foto principală: Shutterstock/ Alyona Tikunova-Shishkina
