Cum au ajuns românii, care au una dintre cele mai extinse diaspore din Uniunea Europeană, și care s-au confruntat cu valuri de discriminare în alte țări, să perpetueze aceleași stereotipuri în țară, împotriva lucrătorilor străini?
„Foarte greu România”, scrie un bărbat din Africa pe un grup cu peste 20.000 membri, în care muncitorii străini își caută de muncă la noi în țară. În România, cu precădere în ultimii doi ani, a explodat discursul antiimigraționist, iar numărul incidentelor asupra lucrătorilor străini este în creștere. De la comentariile din subsolurile postărilor de pe social media - „mergi înapoi în țara ta”, „nu vă vrem aici”, „sunteți invadatori” – la discursul politicienilor populiști, pentru care străinii devin una din marile amenințări la adresa românilor, la agresiunile fizice consemnate în presă.
Trei cazuri care au fost amplu discutate în spațiul public anul trecut: un tânăr din Bangladesh lovit în București pe stradă, în timp ce livra mâncare, un altul internat în comă la Cluj, după ce a fost bătut cu bâta, o altercație între muncitorii români și cei nepalezi, la o fabrică de mobilă din Baia Mare; românii erau nemulțumiți că străinii acceptaseră salarii mai mici.
De la condițiile „sub standardele umane minime” în care trăiesc muncitorii străini aflați în România, la lipsa datelor colectate de Poliție ori Inspecția Muncii, pentru care autoritățile ridică din umeri, pasând toate problemele cu care s-ar putea confrunta străinii în mâinile angajatorilor, la lipsa plângerilor oficiale pentru discriminare, lucrătorii străini trăiesc într-o nebuloasă, o stare de vulnerabilitate permanentă.
Dr. Anatolie Coșciug, director adjunct al Centrului pentru Studiul Comparat al Migrației și cercetător în cadrul ICAM, Universitatea de Vest din Timișoara, trece în revistă, într-un interviu amplu acordat tvr.ro, problemele cu care se confruntă lucrătorii străini în România și vorbește despre posibilele soluții pentru includerea acestora în societatea românească.
Site-ul tvr.ro vă propune, în perioada următoare, să aflați mai multe despre situația lucrătorilor străini din România - problemele cu care se confruntă, povești de viață și soluții pentru integrarea lor în societatea românească.
Dr. Anatolie Coșciug, cercetător pe teme de migrație. Fotografie pusă la dispoziția tvr.ro de Anatolie Coșciug.
Muncitorii străini din România trăiesc sub standardele umane minime
Putem să estimăm că în România muncesc aproximativ 200.000 de cetățeni străini. Despre câți dintre ei am putea spune că se și află în condiții decente și le și sunt respectate drepturile?
Anatolie Coșciug: Numărul e mai mare de 200.000, aș zice chiar aproape dublu. E o problemă cu statisticile, doar anumiți străini sunt numărați și, de exemplu, statisticile pe care le-am prezentat noi (în cercetarea din 2024, n.r.) nu includ ucraineni deloc. Sunt cam 80-100.000 și încă câteva zeci de mii în situații ilegale, iregulare, ei nu apar în statisticile oficiale. Pe ei nu îi vedem și nu îi știm, deci aș dubla cifra oficială pe care o avem.
Dacă vorbim despre muncă, cifra este relativ corectă, cam 200.000 sunt muncitori străini. Referitor la ce ați spus mai devreme, condițiile de muncă de aici, pentru foarte mulți dintre ei, pentru majoritatea lor, sunt sub standardele minime umane pe care noi le avem ca membri ai comunității europene. Sunt niște standarde pe care noi le împărtășim - un anumit număr de metri pe cap de persoană, acces la anumite servicii publice, acces la niște drepturi; toate astea, pentru foarte mulți muncitori, nu sunt respectate, din păcate, și vă spun asta nu doar din cifre, ci făcând studii, lucrând cu oamenii la firul ierbii, mergând în comunități. Am fost în dormitoarele în care stau, am fost în fabricile în care lucrează, am încercat să ajutăm în stânga și dreapta, am tot avut zeci de cazuri în care am încercat să punem umărul să contribuim. Aproape săptămânal îmi scrie cineva: „Uite un grup de femei sau un grup de bărbați sunt exploatați la muncă, în nu-știu-care fabrică. Recomandă-ne un avocat sau hai să strângem niște bani să își poată permite oamenii respectivi să ceară ajutor”. Sunt foarte multe (cazuri, n.r.) și se întâmplă foarte des. Ce vreau să zic cu asta e că nu sunt doar așa, niște cifre, ci sunt cazuri concrete pe care noi le-am văzut și le-am documentat.
Și în cazurile acestea pe care dumneavoastră le-ați documentat și unde ați încercat să ajutați, care a fost răspunsul statului?
Anatolie Coșciug: E un cadru larg, sunt instituții și oameni care percutează, înțeleg, fac tot ce pot și sprijină și uneori chiar trec peste ceea ce scrie în fișa postului și sunt foarte multe alte organizații, instituții care cumva folosesc cadrul legal, care este foarte deficitar, folosesc orice fel de argument au la îndemână ca să nu facă nimic. Și aici sunt câteva cazuri foarte grave, de exemplu ITM-urile (inspectoratele teritoriale de muncă, n.r.), le-am ținut un training pentru European Labour Authority, organizația europeană în care sunt încadrate ITM-urile, și acolo erau mai mulți oameni din toată țara și cu majoritatea cu care am vorbit ne spuneau, de exemplu, că legea le interzice să interacționeze în limba engleză cu imigranții în România.
Adică, dacă tu ai o problemă ca imigrant, ești aici de trei-patru luni, vrei să pui o întrebare sau să verifici dacă sunt probleme în contractul tău, dacă sunt plătite contribuțiile, știți că sunt o grămadă de probleme, trebuie să faci toată această interacțiune în limba română, pentru că astea sunt prevederile, deci, dincolo de faptul că cei angajați nu știu limba engleză, chiar și aceia care ar ști sau care ar avea nevoie ar putea să răspundă la un email, să traducă, sunt o grămadă de tehnologii și posibilități, nu li se dă voie și li se interzice specific - sunt mai multe anunțuri pe care noi le-am văzut, de exemplu, la sediile ITM, în care li se spune oamenilor că „nu putem vorbi cu voi decât în limba română sau, dacă veniți cu un traducător autorizat”, vă dați seama cât costă și nu știm ce pregătire are, că e vorba și despre niște termeni juridici și proceduri care trebuie înțelese bine.
_ _ _ _ _
Într-un răspuns la solicitarea tvr.ro, Inspecția Muncii ne-a comunicat că nu deține date referitoare la abuzurile suferite de muncitorii străini în România, pe motiv că „în cadrul acțiunilor de control pentru verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile legale privind desfășurarea relațiilor de muncă, nu se face distincție între lucrătorii identificați la locul de muncă inspectat după etnie sau cetățenie și astfel Inspecția Muncii nu deține o statistică structurată pe cetățenii/etnii”.
Inspecția Muncii a mai susținut, în răspunsul transmis pentru tvr.ro, că instituția nu solicită traducerea autorizată pentru cetățenii străini care doresc să depună solicitări, aceștia având posibilitatea de a formula și înregistra cereri fără o astfel de condiție. Totuși, Inspecția Muncii nu a comentat dacă, în prezent, angajații săi le răspund străinilor în limba engleză sau nu.
Nici Poliția Română și nici Inspectoratul General pentru Imigrări nu ne-au comunicat date referitoare la cazuri de agresiuni în care victime au fost cetățenii străini, pe motiv că nu dețin aceste date după naționalitatea victimelor.
_ _ _ _ _
În afară de ITM, cu ce alte instituții ați mai avut astfel de situații?
Anatolie Coșciug: Noi am făcut niște experimente cu mai multe instituții publice – care au legătură cu migrația – de la DGASPC-uri, AJOFM-uri, Casele Județene de Pensii. Ce reiese de acolo e că sunt anumite zone, județe, unde mai multe instituții publice reacționează mai degrabă pozitiv și răspund la solicitări și au cumva clare procedurile pe care trebuie să le respecte.
Și sunt, din păcate, cea mai mare parte a județelor, cu foarte multe instituții care nu răspund la solicitări, nu pare că sunt interesate deloc de subiectul ăsta, ne redirecționează tot timpul către IGI (Inspectoratul General pentru Imigrări, n.r.), nici măcar nu conștientizează ca au o responsabilitate și față de cetățenii străini. Fiind în zona academică, ne interesează dacă colectează date, dacă le raportează mai departe când observă anumite probleme, și ce vedem e foarte interesant - sunt județe unde sunt raportați zero copii străini care sunt în sistemul de educație și noi știm cazuri punctuale unde sunt copii care merg acolo la școală.
Sunt niște probleme sistematice în ceea ce privește colectarea datelor, raportarea lor, felul în care răspund la solicitări, să înțeleagă că au un rol de jucat și, chiar dacă sunt cetățeni străini, au responsabilitate și față de ei, din momentul în care sunt angajați în România, iar familiile lor sunt aici. Ce vreau să spun, cu toate exemplele, e că mai avem foarte mult de lucru și asta se vede și în diverse studii internaționale în care noi am fost parte. Sunt, de exemplu, niște cercetări făcute la nivel european în care toate țările raportează ce se întâmplă la nivel de instituții publice și România are unul dintre cele mai mici scoruri, se acordă un scor de la zero la 100. Cu cât e mai aproape de 100, înseamnă că contextul instituțional și legal e mai potrivit pentru imigranți.
România are un scor de 48, dacă nu mă înșel, este undeva la mijloc, dar este unul dintre cele mai mici din Europa, în Migration Integration Policy Index – unde sunt analizate drepturile civice și politice (ale migranților, n.r.), nu mă refer strict la reprezentare politică, ci la tot ce înseamnă sindicate, lideri, discurs politic și cum sunt instrumentalizați termenii legați de migrație în România, care sunt din ce în ce mai negativi.
Între timp, de la discuția avută până la publicare, au apărut noi date afișate de MIPEX , care arată că România are un scor de 52 din 100 pentru drepturile acordate migranților, vorbind despre „egalitate pe hârtie”. Astfel, explică raportul MIPEX, „politicile din România pot încuraja cetățenii să îi vadă pe imigranți drept egali, dar și ca subordonați, nu ca pe niște potențiali cetățeni. Ca în majoritatea țărilor din Europa Centrală și de Est, imigranții din România au acces la drepturi de bază și sunt la jumătate pentru atingerea siguranței pe termen lung, dar nu se bucură de oportunități egale. Deși politicile sunt pe jumătate favorabile, imigranții se confruntă cu obstacole majore în ceea ce privește participarea politică și acces la cetățenie”.
-----
Ați văzut în perioada alegerilor, și chiar toate episoadele pe care le-am văzut, de violență pe stradă, livratori care sunt bătuți, șicanați în trafic. Am fost recent în penitenciarul din Baia Mare și am trecut și pe la fabrica de acolo, unde s-a iscat unul dintre primele scandaluri cu bătaie între muncitorii din fabrica respectivă. Deci (există) și genul acesta de violență, adică nu e doar discurs, nu e doar că mai fac o glumă. Am ajuns la faza în care lucrurile sunt puse și faptic, are loc și fapta în sine, nu e doar un discurs al urii și al intoleranței, pe care îl putem înțelege într-o anumită măsură, dar când se ajunge deja la lucrurile efective, eu cred că acesta e un semnal de alarmă serios.
Statul pasează responsabilitatea pentru muncitori doar către angajatori
Spuneați mai devreme că cei de la ITM vă comunicau în trainingurile pe care le-ați ținut acolo că nu au voie să răspundă în limba engleză. Acum, se ia în considerare, totuși, să schimbe procedurile, încât și cetățenii străini să poată primi sprijin sau în continuare le cer să vină cu traducător?
Anatolie Coșciug: Da. Sunt acum trei mari dezbateri publice - are loc lansarea strategiei naționale pentru imigrație și acolo s-au discutat multe dintre problemele astea, deci ele sunt conștientizate. Apoi, a mai fost o discuție legată de strategia pentru imigrație la nivelul Bucureștiului, care a fost abandonată, e o jumătate de an deja de când a avut loc discuția și au mai fost discuțiile de translatare ale Pactului pentru Migrație în legislație - acolo au fost iarăși puse în discuție toate lucrurile astea.
Noi am făcut un studiu pentru Guvern la sfârșitul anului trecut, în decembrie, în care am mapat și am integrat toate lucrurile astea, deci le-am menționat. Ce vreau să zic cu asta e că sunt cunoscute, dar în același timp, într-o altă cercetare, în care discutăm cu lideri politici, cu directorii, președinții din instituții publice, reiese foarte clar că nu e o temă de interes.
Și, atunci, nefiind vreo prioritate pe agendă, lucrurile sunt lăsate cumva așa de la sine – „înțelegem că sunt probleme, dar cui nu-i place să plece sau să nu mai vină” – cumva, e logica aceasta de țară de tranziție, din care nu pare că vrem să ieșim, deși noi nu mai suntem neapărat o țară de tranziție. Oamenii, foarte mulți dintre ei, vor să plece din România pentru că e foarte greu să-ți iei permisul, ești legat de glie la propriu, adică n-ai voie să-ți schimbi angajatorul, dacă vii livrator în România și ai un CV, experiență de arhitect, nu ai voie să aplici la un loc de muncă ca arhitect, trebuie să mergi înapoi în țara ta să îți reînnoiești permisul, adică sunt niște costuri incredibil de mari pe care uneori nu le mai poți face, e mai simplu să mergi într-o țară care ți-l recunoaște automat sau îți facilitează accesul la piața muncii.
Problemele sunt conștientizate. E foarte multă frustrare și din partea oamenilor din instituțiile publice, dar interesul pentru subiect e minimal și, mai mai mult de atât, facem tot ce putem să externalizăm orice fel de responsabilitate de la instituții publice către zona privată, către angajatori – mă scuzați – „cine aduce muncitorii să se spele pe cap cu ei”, adică să se ocupe de integrare, de selectare, de recrutare, aducerea lor și, dacă sunt probleme, de returnare, dar asta nu funcționează.
Avem nenumărate exemple, nenumărate țări care au încercat logica asta și nu funcționează nici pe termen lung, nici pe termen scurt. Și o parte din problemele pe care le vedem vin din externalizarea asta, outsourcing, că asta fac autoritățile, stabilesc doar un set mic de reguli și apoi se retrag complet din proces, din verificare, din orice fel de discuție, de reglementare de orice manieră.
-----
Aici, scrisoarea deschisă transmisă de Centrul de Resurse Juridice (CRJ) în martie anul acesta, în care ONG-ul atrage atenția asupra problemelor structurale cu care se confruntă muncitorii migranți: „dependența de angajator; proceduri administrative complexe, termene restrictive; lipsa unui mecanism digital confidențial de verificare a statutului de ședere; bariere lingvistice și culturale, segregare, probleme de sănătate mintală; lipsa accesului la mecanisme sigure și rapide de raportare a abuzurilor; practica coercitivă a „release letter”; lipsa sprijinului pentru migranții afectați de revocarea vizei; lipsa procedurilor și/sau normelor de aplicare a legii și lipsa unor politici coerente de integrare; hărțuire sexuală, violență de gen”.
-----
De ce românii cu experiență de migrație urăsc străinii care vin la lucru în țară
Citeam în cercetarea din 2024 o mărturie a unui lucrător asiatic; de fapt, cei mai mulți menționau exploatarea prin muncă drept cea mai întâlnită formă de exploatare cu care se confruntau. Și unii spuneau că se simt chiar aproape ca niște sclavi, după felul în care sunt tratați de angajatorii lor. Avem și dosare penale deschise, din fericire. Dar eu voiam să vă întreb altceva. De ce credeți că se întâmplă lucrul ăsta? Pentru că, dacă ne uităm în trecutul nostru recent - mă gândesc la valurile de români care au plecat să muncească în străinătate și care s-au confruntat și ei, inițial, cu o mulțime de discriminări - nu ar fi trebuit să găsim un fel de solidaritate și atunci să nu mai facem și noi greșelile pe care le-am trăit?
Anatolie Coșciug: Ba da. Singura mea observație că n-ar trebui să vorbim la trecut. În continuare, românii trec exact prin aceleași experiențe. Vin recent din Spania, în zona de sud, unde avem niște proiecte de cercetare, și m-am dus în serele în care lucrează zeci de mii de români, deci sunt incredibile condițiile de muncă și formele de exploatare la care sunt supuși. Se întâmplă în continuare, dar ce este foarte ciudat, avem un studiu făcut la nivel național, românii care au experiență de imigrație tind să fie mai puțin toleranți față de străinii din România, deci exact opusul a ceea ce ați zis mai devreme. Și este cumva un paradox, dar este explicabil prin câteva lucruri.
Unu: au fost expuși la discursuri anti-migranți când au fost plecați în afara țării, deci au fost socializați – dacă ești în nordul Italiei sau în Spania sau în Franța – discursul anti-migranți de extremă dreapta e foarte foarte prezent; în fiecare zi e supraexpunere; nici nu mai zic de Marea Britanie, unde situație dusă la extrem și absolut fără nici un fel de bază factuală.
Doi: Ei simt că această competiție pentru locul de muncă se întâmplă cu străinii din România, cu muncitorii străini, și nu întâmplător locurile unde au apărut primele incidente cu violență extremă față de străinii din România au fost niște fabrici. (Incidentele, n.r.) Au fost la locul de muncă, nu au fost la mall, nu au fost pe stradă, cu oameni care se plimbă, ci au fost oameni care erau în timpul muncii – livratorii, fabricile. Aici, teoria sociologică ne spune foarte clar că există o percepție a competiției pe care noi eu, dumneavoastră, colegii noștri nu au, pentru că noi nu interacționăm cu ei neapărat în fiecare zi, îi vedem pe stradă, ne servesc la supermarket sau la restaurant, dar nu avem o interacțiune cu ei zilnic. Pentru foarte mulți dintre românii care au muncit în afara țării, care sunt la rândul lor (încadrați, n.r.) în munci cu calificare joasă, ei sunt primii care au interacțiune cu străinii.
Cel de-al treilea argument care mi se pare foarte important e că avem o piață a muncii foarte segmentată și statul nu discută temele de acest tip - parcă e, așa, o secretomanie în spatele a ceea se întâmplă – „s-au decis 100.000 de locuri de noi permise anul acesta”, dar noi nu știm cum s-a decis, cine a decis, pe baza căror fundamente s-a decis o colaborare cu anumite țări în detrimentul altora. La fel, nu știe nimeni cum s-a ajuns la deciziile respective. Deci n-avem o dezbatere, o informare, sunt și foarte puțini jurnaliști care sunt interesați, poate în ultima vreme a început să mai fie interes, au apărut dezbateri și articole în presă despre asta, dar, în linii mari, în continuare cei mai mulți oameni primesc informația foarte nișată, de obicei de la lideri politici de extremă dreapt, care transmit un anumit tip de mesaje și toate celelalte rămân cumva în afara discursului principal și a fluxului principal de știri.
Și cred că cele trei (argumente, n.r.) puse împreună explică și paradoxul acesta; într-adevăr, oricine ar spune că odată ce ai trecut printr-o situație similară, ar trebui să empatizezi mult mai ușor, dar experiența ne spune că nu e așa. Și, din păcate, vedem acolo că nu e doar o percepție anecdotică individuală, ci vedem clar că statistic lucrurile arată în felul ăsta.
Apropo de statistici, am căutat sondaje pentru a vedea cum se raportează românii la muncitorii străini și am găsit doar din 2024 un sondaj INSCOP, potrivit căruia 68% dintre români considerau că „imigranții reprezintă o oportunitate pentru țara noastră, pentru că ajută economia prin preluarea locurilor de muncă neatractive”. Dar asta se întâmpla în 2024, înainte să apară acel nou val extremist. Cât de mult credeți că s-a schimbat această dinamică, referitoare la românii binevoitori față de străini, mai ales că am văzut, în ultimele campanii electorale, o creștere semnificativă și a discursului extremist, dar și adeziunii oamenilor simpli la acest tip de discurs?
Anatolie Coșciug: Noi am făcut o analiză pe campanie, am vrut să vedem care au fost principalele teme folosite și, de exemplu, povestea cu copiii ucrainieni care primesc 3.000 lei a fost a doua cea mai folosită narativă, cea la care au percutat cei mai mulți, și a treia la care a percutat cea mai multă lume a fost cea cu muncitorii străini care ne iau locurile de muncă, schimbul de populații, toate teoriile acestea ale conspirației. Eu cred că s-au schimbat numerele semnificativ față de cifrele pe care le menționați mai devreme, dar e foarte tricky (înșelătoare, n.r.) întrebarea formulată, faptul că cineva mă întreabă dacă mi se pare o oportunitate că sunt imigranții aici nu exclude faptul că oamenii văd în ei o competiție sau o problemă.
Văd o oportunitate că pot să contribuie la economia României, dar asta nu înseamnă că exclud faptul că nu sunt de acord cu ei că sunt aici; dacă sunt aici, hai să-i exploatăm, hai să îi punem să muncească în condiții mizerabile, să-i punem să lucreze cele mai periculoase locuri de muncă. Văd în asta oportunitate, dar nu înseamnă că exclude cealaltă componentă; trebuie văzute ca o monedă cu două fețe, dacă mi-e permisă comparația. Cumva, nu sunt în opoziție, e, de fapt, același fenomen care-ți arată disponibilitatea de a capitaliza, de a exploata forța de muncă. Mie așa îmi sună mai degrabă această întrebare. E o întrebare standard, să nu mă înțelegeți greșit.
-----
Citiți aici raportul Consiliului Economic și Social, din 2025, referitor la integrarea lucrătorilor străini pe piața muncii și la riscurile exploatării lor prin muncă.
„Analiza de sentiment realizată pe platformele de social media relevă o polarizare accentuată a discursului public și o expunere îngrijorătoare la mesaje negative sau discriminatorii. Aproximativ 68% dintre comentariile analizate pe TikTok și peste 85% pe Facebook au avut ton negativ sau incitator la ură, cu o vizibilitate disproporționată față de mesajele pozitive sau neutre. Această dinamică afectează direct gradul de integrare al migranților, reducându-le încrederea în instituții, descurajând raportarea abuzurilor și accentuând stigmatizarea.
În ceea ce privește programele de integrare și protecție, deși România are un cadru definit și o infrastructură practică pentru integrarea și protecția migranților din țări terțe, rămân provocări semnificative. Migranții se confruntă cu bariere sistemice, cum ar fi recunoașterea limitată a acreditărilor străine, complexitatea birocratică, accesul restricționat la piața muncii, prevederi lingvistice inadecvate și excluziunea socială, adesea amplificată de discriminare. Vocile migranților dezvăluie că, în ciuda programelor formale, experiența trăită poate fi una de precaritate, excluziune și potențial neacoperit. Abordarea acestor lacune prin rafinarea politicilor, simplificări procedurale, formare profesională extinsă, măsuri antidiscriminare concentrate și sisteme de sprijin comunitar durabile este esențială pentru promovarea unei integrări semnificative în societatea românească”, menționează cercetarea.
FOTO PRINCIPALĂ: SHUTTERSTOCK/ LCV
