loader
Foto

Galerie foto

2024 - Revelionul marilor concerte, la TVR Cultural

RECOMANDARI  TVRCULTURAL 

La Revelionul TVR Cultura, telespectatorii au putut urmări filme româneşti și concerte în premieră, dar și momente umoristice inedite din Arhiva de Aur, reunite sub genericul „La mulţi ani, domnule Caragiale!”. Trei mari concerte  a difuzat TVR Cultural în noaptea de Anul Nou:  trupa byron, The Mono Jacks și Irina Sârbu Band.

 

Pentru cei care au dorit să petreacă noaptea dintre ani cu eleganţă şi graţie, TVR Cultural le-a propus, de la ora 20:00, „Balul vienez” de la Timişoara, un eveniment ce reprezintă nu doar o ocazie de socializare, ci și un angajament în sprijinirea proiectelor caritabile și educaționale.

Balul Vienez Timișoara, al 31-lea bal recunoscut la nivel mondial de orașul Viena, este organizat sub Înaltul Patronat al Ambasadei Austriei. În decursul a zece ani, a devenit un simbol al generozității și frumuseții pe care oamenii o pot aduce în viața comunității.

(w882)

Evenimentul, prezentat de Roxana Morun şi Bogdan Stănescu, i-a avut ca invitați pe Ruxandra Donose, una dintre cele mai cunoscute și mai apreciate mezzosoprane din generaţia sa; Orchestra Spirit of Vienna, formată din cei mai buni muzicieni din metropola austriacă și, nu în ultimul rând, concertmaestrul Wang-Yu Ko; Romanian Flute Ensemble, un ansamblu creat de profesorului și solistului Matei Ioachimescu, conf. univ. dr. la Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara și Riana Savu, studentă.

Trei mari concerte a difuzat TVR Cultural în noaptea dintre ani. Spectacolul a început la ora 22:00, cu melodiile trupei byron (Dan Byron la voce, chitară și flaut, Dan Georgescu la chitară, Sergiu „6” Mitrofan la pian și clape, László Demeter la bas și Andrei Ilie la tobe), care te poartă într-o călătorie prin universul complex al gândurilor și trăirilor recurente, al anxietăților și întrebărilor existențiale.

De la ora 23:05, „La mulţi ani, domnule Caragiale!”. Momente, schiţe de I.L. Caragiale (partea I). Personaje celebre, portrete impecabil conturate, întipărite în mintea şi sufletul cititorilor sau spectatorilor - de la „Dl. Goe”, cu care am făcut cunoştinţă poate chiar la grădiniţă, până la „Vizita”, „Bubico” sau „Petiţiune” şi „Tren de plăcere” – vor face deliciul telespectatorilor în programul de Revelion.

Am spus „La mulți ani, 2024!”, la ora 0:00, alături de concertul susținut de The Mono Jacks, o poveste despre perseverență, dăruire și urmărirea până în pânzele albe a visurilor care te definesc.

La ora 1:41, TVR Cultural i-a invitat pe telespectatori la comedia „Secretul lui Bachus” (România, 1983), în regia lui Geo Saizescu, cu Ştefan Mihăilescu Brăila, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu şi Octavian Cotescu Victor, un ziarist incisiv, descoperă o serie de nereguli într-o întreprindere agricolă de stat. Investigaţiile sale vor scoate la iveală escrocheriile comise de către gestionarul unui depozit de vinuri, poreclit „Bachus”. Deşi sprijinit de o adevărată reţea de acoliţi, Bachus nu se va putea feri la nesfârşit de braţul justiţiei.

CITIȚI ȘI: „SECRETUL LUI BACHUS”, O SATIRĂ DESPRE UN CONTRABANDIST CELEBRU ÎN REGIMUL COMUNIST (1983), ÎN NOAPTEA DE ANUL NOU, LA TVR CULTURAL

(w882)

De la ora 3:39, telespectatorii TVR Cultural au fost invitaţi la un concert susţinut de Irina Sarbu Band cu piese de jazz standard, etnojazz, samba, bossa nova, tango, muzică românească interbelică şi muzică franceză.

Am întâmpinat dimineaţa cu umor, la ora 5:00, alături de cea de-a doua parte a programului „La mulţi ani, domnule Caragiale!”. Momente, schiţe de I.L. Caragiale.

CITIȚI ȘI: MUSICAL DE NERATAT DIN ARHIVA TVR: „BUNĂ SEARA, DOMNULE WILDE”, ÎN 1 IANUARIE, LA TVR CULTURAL | VIDEO

Logo

 
Dueluri de foc: finalele de volei, live la TVR SPORT

Duminică, 5 aprilie, TVR SPORT aduce de la Blaj una dintre cele mai importante zile ale sezonului voleibalistic intern: finalele Cupei României ...

Mel Gibson – portretul unui titan căzut și reinventat, la TVR Cultural

O figură care a încins ecranele, a rupt box office-ul și a sfidat convențiile. Mel Gibson a fost iubit, urât, blamat și aplaudat cu aceeași ...

Bruma... de aprilie – sâmbătă, la „Rock Maniac”

Rockul nu înseamnă doar răzvrătire și nonconformism, ci și memorie, renaștere culturală și continuitate. Despre toate acestea vorbeşte ...

Modelul de gândire iraţională elaborat de Albert Ellis și aplicabilitatea lui în sport

Gestionarea anxietății în sportul de înaltă performanță reprezintă o componentă esențială a pregătirii mentale, fiind strâns legată de modul în ...

Documentarul „Mafii şi bănci”, episodul final al seriei, la TVR INFO

Documentarul în trei episoade „Mafii și bănci” (Mafias et banques, Franța, 2023), realizat sub regia și narațiunea lui Christophe Bouquet după un ...

Cea mai mare „Petrecere... cu cântec!”, de Florii, la TVR 1

Iuliana Tudor ne invită să ne bucurăm de sărbătoarea Floriilor alături de nume mari ale folclorului românesc şi de reprezentanţi ai tinerei ...

2026, un an metal-rock aniversar cu Petre Magdin, Tectonic 40 și gala „We are the Underground 2”

Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 23:00, la TVR Cultural

Două noi episoade „Memorialul durerii” - despre elitele încarcerate la Aiud și Jilava, la TVR Cultural

Pe 4 și 11 aprilie, de la ora 18:30, la TVR Cultural, „Memorialul durerii” aduce pe ecrane două episoade în premieră din seria „Uniunea ...

Gigi Căciuleanu la Muzeul MINA – Spectacolul ONIRIUS se vede la TVR Cultural

Telespectatorii TVR Cultural văd sâmbătă un spectacol imersiv de dans, lumină și proiecții, o parabolă despre despărţiri, căutări, regăsiri. Şi ...

Statul român: administrator slab sau partener stângaci pentru economie?

Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 12:30, Narcis POPESCU îi are ca invitați pe domnul Adrian MITROI,  profesor de finanțe comportamentale, şi pe ...

Priorităţile în educaţia preuniversitară din România

„Arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele” este definiția pe care o ...

Floriile: Intrarea triumfală a Domnului Iisus Hristos în Ierusalim

Sărbătoarea Floriilor ne amintește de Intrarea lui Iisus în Ierusalim, înainte de Pătimirile Sale. B ărbați, femei și copii cu ramuri verzi ...

Constantin Dinulescu, la 93 de ani de luciditate și memorie vie, invitat la „Rețeaua de idoli”

Irina Păcurariu aduce în prim-plan povestea unui destin remarcabil al teatrului și filmului românesc, luni, 6 aprilie, de la ora 20:05, la TVR 2.

Duminică de sărbătoare la TVR: Floriile și Paștele catolic, în ediții speciale și transmisiuni în direct

O zi a credinței și tradiției, reflectată în programe speciale, transmisiuni în direct și ediții dedicate pe toate canalele TVR.

Modificări fiscale cu impact în 2026

La „Info Diaspora”, Angela Avram îl are ca invitat pe Gabriel Gheorghe, membru al Camerei Consultanţilor Fiscali din România, pentru a ne aduce ...