loader
Foto

Galerie foto

Imunoterapia, tratament „viu“ împotriva cancerului

RECOMANDARI

Pe 26 septembrie, ora 19, la "Un doctor pentru dumneavoastră", pe TVRi, aflăm despre terapii personalizate în cancere, nanotehnologia în medicină sau cum poți salva o viață și să primești o asigurare de sănătate, pentru 10 ani, dacă nu ai venituri.

 

Ana Maria Ghiur
Un doctor pentru dumneavoastră

* Medici români care schimbă lumea

Din SUA: dr. Adrian Bot, conducător științific programe de terapie genetică și imunoterapie

Descoperirile științifice medicale şi tehnologiile terapeutice revoluţionare duc la reconsiderarea oricărui tip de cancer ca o boală care poate fi controlată. Cercetătorul Adrian Bot a plecat de 28 de ani din România.

(w882)

A lucrat la unul dintre cele mai importante institute de cercetare din lume, unde l-a cunoscut pe George Emil Palade, decan la Universitatea din San Diego. Între 2002 şi 2011, a continuat ca director de cercetare în Los Angeles, apoi senior director iar, din 2011 este vicepreşedinte la o mare companie farma unde conduce divizia de cercetare şi dezvoltare a noi vaccinuri împotriva cancerului. Are brevete de invenție în domeniul vaccinării genetice (boli infecțioase, autoimune, canceroase).

Proiectul cel mai important rămâne tratarea și prevenirea cancerului, reprogramarea sistemului imunitar la nivel genetic pentru a evita infecții virale sau a trata boli autoimune și canceroase. Imunoterapia, terapia pe care a pus-o la punct alături de echipa sa pe care o conduce în America, un tratament „viu“, una dintre cele mai eficiente din lume, are rezultate impresionante în leucemie: 1 din 2 pacienţi se vindecă după o cură. În noiembrie 2018 a primit prestigiosul premiu Galien, echivalentul Premiului Nobel în Biotehnologie. Anul acesta a înfiinţat o companie nouă, în San Diego, unde este conducător ştiinţific. Obiectivul: programarea celulelor - în cancer, boli degenerative sau autoimune – direct, în corpul uman, folosind nanotehnologia. Printr-o fundație caritabilă, împreună cu Simona, soția sa, cercetător în biomedicină, acordă ajutor copiilor abandonați din România.

* Terapii personalizate în cancerele hematologice

(w882)

Invitat: prof. dr. Alina Tănase, coordonator Secţie hematologie-Transplant Medular, director medical Institutul Clinic Fundeni, președinte Societatea Română de Transplant Medular

Cercetările avansează rapid și dau speranță pacienților și medicilor. Ideal e să identificăm cancerul în faze incipiente, prin teste de sânge specifice, cu markeri tumorali bine definiți pe baza studiilor genetice și celulare. Medicul Alina Tănase continuă să facă performanţă şi se luptă zilnic pentru prelungirea vieţii pacienților. Anul aceasta a implemenatat, şi în IC Fundeni, terapiile personalizate, respectiv Terapia revoluţionară cu celule CAR-T, care utilizează transformarea genetică a unor celule T în distrugători de tumori.

*Info medical cu Mihaela Tănase, purtătorul de cuvânt al CNAS

Nu ai venituri? Donează celule stem hematopoietice și ai asigurare de sănătate pentru 10 ani

* Înscrie-te în Registrul donatorilor de celule stem hematopoietice!

Invitat: dr. Aurora Dragomirişteanu, director Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice

(w882)

***

Moderator: Ana Maria Ghiur

Jurnalist tv: Lucian Băbeanu

Producător tv: Monica Ancuța

***

Credit foto: Monica Ancuța

***

Vă reamintim că așteptăm opiniile și sugestiile pe pagina noastră de Facebook.

Puteți urmări edițiile emisiunii și pe TVR+.

Logo

 
Turcia lui Erdogan, între putere, control și război la granițe

Emisiunea „Omul și timpul” propune, duminică, ora 17:00, la TVR Cultural, un dialog despre putere, influență regională și felul în care deciziile ...

Dueluri de foc: finalele de volei, live la TVR SPORT

Duminică, 5 aprilie, TVR SPORT aduce de la Blaj una dintre cele mai importante zile ale sezonului voleibalistic intern: finalele Cupei României ...

Mel Gibson – portretul unui titan căzut și reinventat, la TVR Cultural

O figură care a încins ecranele, a rupt box office-ul și a sfidat convențiile. Mel Gibson a fost iubit, urât, blamat și aplaudat cu aceeași ...

Bruma... de aprilie – sâmbătă, la „Rock Maniac”

Rockul nu înseamnă doar răzvrătire și nonconformism, ci și memorie, renaștere culturală și continuitate. Despre toate acestea vorbeşte ...

Modelul de gândire iraţională elaborat de Albert Ellis și aplicabilitatea lui în sport

Gestionarea anxietății în sportul de înaltă performanță reprezintă o componentă esențială a pregătirii mentale, fiind strâns legată de modul în ...

Documentarul „Mafii şi bănci”, episodul final al seriei, la TVR INFO

Documentarul în trei episoade „Mafii și bănci” (Mafias et banques, Franța, 2023), realizat sub regia și narațiunea lui Christophe Bouquet după un ...

Cea mai mare „Petrecere... cu cântec!”, de Florii, la TVR 1

Iuliana Tudor ne invită să ne bucurăm de sărbătoarea Floriilor alături de nume mari ale folclorului românesc şi de reprezentanţi ai tinerei ...

2026, un an metal-rock aniversar cu Petre Magdin, Tectonic 40 și gala „We are the Underground 2”

Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 23:00, la TVR Cultural

Două noi episoade „Memorialul durerii” - despre elitele încarcerate la Aiud și Jilava, la TVR Cultural

Pe 4 și 11 aprilie, de la ora 18:30, la TVR Cultural, „Memorialul durerii” aduce pe ecrane două episoade în premieră din seria „Uniunea ...

Gigi Căciuleanu la Muzeul MINA – Spectacolul ONIRIUS se vede la TVR Cultural

Telespectatorii TVR Cultural văd sâmbătă un spectacol imersiv de dans, lumină și proiecții, o parabolă despre despărţiri, căutări, regăsiri. Şi ...

Statul român: administrator slab sau partener stângaci pentru economie?

Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 12:30, Narcis POPESCU îi are ca invitați pe domnul Adrian MITROI,  profesor de finanțe comportamentale, şi pe ...

Priorităţile în educaţia preuniversitară din România

„Arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele” este definiția pe care o ...

Floriile: Intrarea triumfală a Domnului Iisus Hristos în Ierusalim

Sărbătoarea Floriilor ne amintește de Intrarea lui Iisus în Ierusalim, înainte de Pătimirile Sale. B ărbați, femei și copii cu ramuri verzi ...

Constantin Dinulescu, la 93 de ani de luciditate și memorie vie, invitat la „Rețeaua de idoli”

Irina Păcurariu aduce în prim-plan povestea unui destin remarcabil al teatrului și filmului românesc, luni, 6 aprilie, de la ora 20:05, la TVR 2.

Duminică de sărbătoare la TVR: Floriile și Paștele catolic, în ediții speciale și transmisiuni în direct

O zi a credinței și tradiției, reflectată în programe speciale, transmisiuni în direct și ediții dedicate pe toate canalele TVR.