loader

Un cowboy încăpăţânat şi 3 premii Oscar: Dallas Buyers Club

RECOMANDARI  TVR2 

Pe 8 octombrie, în seria Filmului de Artă, TVR 2 difuzează „Dallas Buyers Club”, lungmetrajul din 2013 care i-a adus lui  Matthew McConaughey premiul Oscar pentru Cel mai bun Actor în rol principal. Filmul poate fi urmărit de la ora 22:10.

 

Laurențiu Damian
Filmul de artă

Ron Woodroof, electrician din Dallas, descoperă la un control medical de rutină că a contractat virusul HIV. Anul este 1985, SIDA abia a intrat în atenţia publică, iar societatea americană nu e pregătită să facă faţă situaţiei.

Ron îşi dă seama că degeaba aşteaptă ajutor din partea sistemului; luându-şi destinul în mâini, se va război cu instituţiile medicale şi cu firmele farmaceutice pentru a face rost de tratament pentru el însuşi şi pentru alte victime ale bolii. El începe o contrabandă cu medicamente aduse din străinătate în Texas, neaprobate de FDA (The Food and Drug Administration). Acestea se dovedesc eficiente și sunt distribuite prin intermediul reţelei „Dallas Buyers Club”.

Lansat în 2013, filmul a fost recompensat cu 79 de premii şi 71 de nominalizări. Academia Americană de Film i-a oferit trei premii Oscar pentru: Cel mai bun Actor într-un Rol principal (Matthew McConaughey), Cel mai bun Actor într-un rol secundar (Jared Leto) şi cel mai bun machiaj. Pelicula a primit şi două Globuri de Aur la categoriile Cel mai bun Actor în rol principal şi Cel mai bun Actor în rol secundar, dar şi două premii la Screen Actor's Guild.

Pentru cotidianul The Guardian, interpretarea celor doi actori (McConaughey şi Leto) „ridică nivelul dramei socio-medicale din tărâmul normalului în ceva de-a dreptul remarcabil. În timp ce dramatica scădere în greutate a lui mcConaughey a ţinut titlurile presei, interpretarea lui înseamnă mai mult decât pierderea celor aproape 14 kilograme. Continuând reinventarea sa (a se citi „McConaissance”) (...) McConaughey este extrem de convingător în rolul său de cowboy amator de rodeo căruia i se dă 30 de zile să trăiască după ce-i diagnosticat cu virusul HIV, dar care refuză cu încăpăţânare să se întindă şi să moară”.

În fiecare săptămână, TVR 2 aduce Filmul de artă: un adevărat regal cinematografic, unde vom putea urmări filme cu un palmares impresionant la festivalurile de gen din lume, producţii cu mari distribuţii, mari regizori. În plus, regizorul Laurenţiu Damian vine, la fiecare ediţie, cu câte o scurtă prezentare a fiecărei producţii.

De altfel, filmul de sâmbătă, 8 octombrie, este precedat de o intervenție a criticului și profesorului de film Laurențiu Damian. El consideră că „filmul de artă şi de autor este acel cinema de elită, încărcat de sens şi semnificaţii în care valoarea conceptului dramaturgic se îmbină cu poetica marilor autori de film. Un cinema pe care îl gândeşti, un cinema cu secvenţe care te obsedează multă vreme, un cinema în care recunoşti autori de geniu: Michelangelo Antonioni, Federico Fellini, Akira Kurosawa, Kim Ki Duk, Lars von Trier, Hou Hsiao Hsien, Ingmar Bergman, Andrei Tarkovski, Orson Welles, Margarethe von Trotta”.

Logo

 
Turcia lui Erdogan, între putere, control și război la granițe

Emisiunea „Omul și timpul” propune, duminică, ora 17:00, la TVR Cultural, un dialog despre putere, influență regională și felul în care deciziile ...

Dueluri de foc: finalele de volei, live la TVR SPORT

Duminică, 5 aprilie, TVR SPORT aduce de la Blaj una dintre cele mai importante zile ale sezonului voleibalistic intern: finalele Cupei României ...

Mel Gibson – portretul unui titan căzut și reinventat, la TVR Cultural

O figură care a încins ecranele, a rupt box office-ul și a sfidat convențiile. Mel Gibson a fost iubit, urât, blamat și aplaudat cu aceeași ...

Bruma... de aprilie – sâmbătă, la „Rock Maniac”

Rockul nu înseamnă doar răzvrătire și nonconformism, ci și memorie, renaștere culturală și continuitate. Despre toate acestea vorbeşte ...

Modelul de gândire iraţională elaborat de Albert Ellis și aplicabilitatea lui în sport

Gestionarea anxietății în sportul de înaltă performanță reprezintă o componentă esențială a pregătirii mentale, fiind strâns legată de modul în ...

Documentarul „Mafii şi bănci”, episodul final al seriei, la TVR INFO

Documentarul în trei episoade „Mafii și bănci” (Mafias et banques, Franța, 2023), realizat sub regia și narațiunea lui Christophe Bouquet după un ...

Cea mai mare „Petrecere... cu cântec!”, de Florii, la TVR 1

Iuliana Tudor ne invită să ne bucurăm de sărbătoarea Floriilor alături de nume mari ale folclorului românesc şi de reprezentanţi ai tinerei ...

2026, un an metal-rock aniversar cu Petre Magdin, Tectonic 40 și gala „We are the Underground 2”

Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 23:00, la TVR Cultural

Două noi episoade „Memorialul durerii” - despre elitele încarcerate la Aiud și Jilava, la TVR Cultural

Pe 4 și 11 aprilie, de la ora 18:30, la TVR Cultural, „Memorialul durerii” aduce pe ecrane două episoade în premieră din seria „Uniunea ...

Gigi Căciuleanu la Muzeul MINA – Spectacolul ONIRIUS se vede la TVR Cultural

Telespectatorii TVR Cultural văd sâmbătă un spectacol imersiv de dans, lumină și proiecții, o parabolă despre despărţiri, căutări, regăsiri. Şi ...

Statul român: administrator slab sau partener stângaci pentru economie?

Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 12:30, Narcis POPESCU îi are ca invitați pe domnul Adrian MITROI,  profesor de finanțe comportamentale, şi pe ...

Priorităţile în educaţia preuniversitară din România

„Arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele” este definiția pe care o ...

Floriile: Intrarea triumfală a Domnului Iisus Hristos în Ierusalim

Sărbătoarea Floriilor ne amintește de Intrarea lui Iisus în Ierusalim, înainte de Pătimirile Sale. B ărbați, femei și copii cu ramuri verzi ...

Constantin Dinulescu, la 93 de ani de luciditate și memorie vie, invitat la „Rețeaua de idoli”

Irina Păcurariu aduce în prim-plan povestea unui destin remarcabil al teatrului și filmului românesc, luni, 6 aprilie, de la ora 20:05, la TVR 2.

Duminică de sărbătoare la TVR: Floriile și Paștele catolic, în ediții speciale și transmisiuni în direct

O zi a credinței și tradiției, reflectată în programe speciale, transmisiuni în direct și ediții dedicate pe toate canalele TVR.