loader
Foto

Ultimul meci al României la Campionatul Mondial

În 1998, la Mondialul din Franța, generația lui Hagi și Popescu juca ultimul meci al tricolorilor la un turneu final de Cupă Mondială. Era o înfrângere în fața Croației - viitoarea medaliată cu bronz a întrecerii.

 

Generația de Aur a României se calificase în optimi încă după primele două meciuri disputate într-o grupă extrem de grea, cu Anglia, Columbia și Tunisia. Tricolorii reușiseră două victorii în primele două meciuri, 1-0 în fața Columbiei și 2-1 cu Anglia, iar cu șase puncte obținute nu își mai puneau problema rezultatului din întâlnirea cu Tunisia.A fost 1-1, iar România urma să joace împotriva echipei care terminase pe locul secund în Grupa H, adică naționala Croației, evitând astfel una din favoritele la titlu, Argentina.

Partida a avut loc la Bordeaux și a fost pierdută de tricolori la un gol diferență. Vopsiți toți blonzi, românii parcă nu s-au regăsit pe teren. Stelea a salvat situația în câteva momente cu parade spectaculoase, iar în prelungirile primei reprize Gabriel Popescu a comis un fault în careu. Penalty executat de Suker și gol, dar arbitrul dictează repetarea loviturii. Suker a tras din nou în stânga lui Stelea, care a ghicit colțul, și a înscris. Hagi și compania nu au avut nici o ocazie clară de gol și România pleca acasă, eliminată în optimi. Patru ani mai târziu Slovenia ne interzicea Mondialul din Japonia și Coreea de Sud, iar meciul împotriva Croației rămâne ultimul disputat de tricolori la Cupa Mondială.

Sursă foto: Getty Images

FILM.TVR.RO

Logo

 
A doua Românie: O pledoarie pentru digitalizarea sănătății

Joi, 28 martie, invitata Corinei Dobre la ”A doua Românie” a fost Teodora Popa, o tânără cercetătoare din Londra specializată în genetică, care ...

Pictorul Alexandru Rădvan, la „Biografii necesare”: Tot timpul mi-am tăiat punţile din spate. Ca să nu mă mai pot întoarce

Pictorul Alexandru Rădvan este primul invitat al celui de-al treilea sezon „Biografii necesare”, emisiune realizată de artista vizuală Ileana ...

Despre mătuşi fabuloase şi secretele cafelei, la

Cele mai apreciate programe ale TVR 2 au pregătit ediţii în premieră. La „Istorii de bun gust”, fiecare poveste se leagă şi de un secret culinar. ...