loader
Foto

Galerie foto

Campania „Omul Anului 2025”. Daniel Câșlariu și Ovidiu Roșu se alătură eroilor

PROMO  TVR1 

Joi, 2 octombrie, de la ora 22:00, în cea de-a treia ediție a campaniei „Omul Anului 2025”, vom cunoaște alți doi eroi, alături de susținătorii lor, prieteni și artiști care le împărtășesc valorile. Gazdele emisiunii, Anca Mazilu și Bogdan Muzgoci îi invită să urce pe scena „Omul Anului 2025” pe Daniel Câșlariu și Ovidiu Roșu, eroi pe care i-am descoperit în reportajele semnate de Steliana Orășanu, respectiv Codruța Angelescu.

 

Anca Mazilu
Bogdan Muzgoci

(w882)

Eroilor celei de-a treia ediții le se vor alătura Alex Găvan (membru al juriului) și artistul Kyrie Mendél.

„Omul Anului 2025” este o campanie de suflet a Televiziunii Române care aduce în prim plan oameni care ne inspiră și ne fac să ne recăpătăm speranța într-un viitor mai bun: „eroii de lângă noi”. Ajunsă la alt treilea sezon, campania „Omul Anului” ne oferă ocazia să-i descoperim împreună pe cei care au forța de a schimba destine.

(w882)

În fiecare ediție v fi invitat să participe unul dintre cei cinci jurați ai campanie și fiecare dintre ei va alege la finalul campaniei câte un erou pentru Marea Finală. Alți cinci eroi vor fi aleși de telespectatori prin vot pe site-ul campaniei: omulanuluitvr.ro.

Joi, 2 octombrie, de la ora 22:00, juratul care se alătură campaniei este ALEX GĂVAN: un om la înălțime, fondatorul Platformei Civice „ÎMPREUNĂ PENTRU NATURĂ” și al proiectului „ASPRETELE TRĂIEȘTE”, conservaționist, alpinist de mare altitudine, spirit liber!

(w882)

„Pentru mine erou este oricine care reușește ca prin acțiunile sale să-și alinieze mintea sufletul și inima. acești oameni nu îi descoperi direct. Pe oamenii aceștia îi descoperi prin consecințele acțiunilor lor! Și cred că seara asta e despre a-i onora și despre a răspândi binele despre care s-a vorbit în toată emisiunea. Cred din tot sufletul că binele vindecă! Binele ne vindecă! Pe toți!”, spune Alex Găvan.

Ediția din această seară aduce și un artist care transmite emoție prin fiecare vers, o voce tânără, un bun prieten al campaniei „OMUL ANULUI”: Kyrie Mendél.

(w882)

„E o mare, mare bucurie să fiu alături de voi! Artiștii sunt în general o inspirație, au această putere de a-i inspira pe cei din jurul lor, de aceea vocea lor este cu atât mai importantă! Avem nevoie de oameni, ne face bine ajutorul celorlalți, dar cu atât mai mult ne face bine atunci când le facem celorlalți bine, fără să te aștepți la nimic în schimb! Sunt de aplaudat acești oameni care luptă pentru idealul lor. Este atât de simplu să renunți, să te dai bătut, însă să reușești să te ridici, peste toate aceste greutăți și să-i ajuți și pe cei din jurul tău, este un lucru extraordinar!”.

Primul erou al serii are o poveste de viață răscolitoare. O copilărie în care a aflat ce înseamnă lipsurile, încercările, pierderile. Dar suferința din copilărie nu l-a învins. Din contră, l-a transformat într-un om mai sensibil și mai bun. Un om care construiește acum speranța pentru alții: DANIEL CÂȘLARIU, Fondatorul și președintele Asociației Grup Civic Botoșani!.

DANIEL CÂȘLARIU -_„OMUL CARE CONSTRUIEȘTE OAMENI”

(w882)

Daniel Câșlariu este fondatorul și președintele Asociației Grup Civic Botoșani, o organizație non-guvernamentală ce s-a impus ca un model de solidaritate și implicare civică în județul Botoșani și în întreaga regiune. Asociația are ca misiune sprijinirea persoanelor vulnerabile și combaterea excluziunii sociale, cu proiecte dedicate copiilor, vârstnicilor, familiilor nevoiașe, sinistraților și refugiaților. Înființată în 2019, Asociația activează pe baza valorilor fundamentale: solidaritate, integritate, responsabilitate și transparență, reușind să creeze un impact semnificativ în comunitate. Daniel Câşlariu înțelege cel mai bine sărăcia. Asta îl şi determină de multe ori să renunțe la timpul liber, la bani pentru a-i ajuta pe oamenii săraci. A fost ca ei. Într-o situație la fel de disperată. A rămas orfan de tată, de mic. Apoi a rămas fără casă, împreună cu frații săi și o mamă fără serviciu. ”Am avut o copilărie foarte grea. Mi-a murit tatăl, era pompier. Apoi a luat foc casa. Eram înăuntru cu un frate. Am sărit prin geam ca să nu ard de viu. Mama şi-a pierdut serviciul. Imaginați-vă o femeie văduvă, fără serviciu şi fără casă, cu copii.”, spune botoşăneanul.

(w882)

Reportaj a fost realizat de STELIANA ORĂȘANU (TVR Iași) „Pentru mine, toți oamenii prezenți aici merită titlul de OMUL ANULUI pentru că eu cred că fiecare în parte contribuie ca lumea aceasta să fie mai bună. Este foarte dificil să spui că doar unul singur care merită acest titlu! Și cred că și publicul și juriul au o misiune foarte grea!”.

Cel de-al doilea erou al serii a dat o a doua șansă la viață pentru mii de necuvântătoare. Mai mult decât atât. Celor care sunt considerate ale nimănui, animalele sălbatice. A creat un centru unic în România și merge în cele mai primejdioase locuri de pe glob pentru a salva animalele în pericol. Noi l-am numit „Doctorul animalelor sălbatice”: OVIDIU ROȘU, Doctor medic veterinar, fondator al Fundației Visul Luanei și coordonator al Centrului de Salvare și Reabilitare a Animalelor Sălbatice.

OVIDIU ROȘU „DOCTORUL ANIMALELOR SĂLBATICE”

(w882)

Ovidiu Rosu, in copilarie, isi dorea sa fie ingrijitor la o gradina zoo. Nu-si imagina ca el va fi acela care va infiinta primul Centru de salvare si reabilitare a animalelor salbatice din Romania. Nu avea de unde sa stie ca datorita lui mii de animale si pasari vor trai intr-o zi in libertate, in loc sa dispara din jurul nostru. Astazi insa, ceea ce el nici nu a visat, a devenit realitate: Ovidiu Rosu este unul dintre cei mai experimentati medici veterinari si ne spune prin munca lui sa nu uitam ca nu suntem singuri pe pamantul acesta, ca este ata de importanta fiecare viata salvata si ne invata prin povestea lui ce inseamna empatia pentru fiintele care ne inconjoara si cu care suntem interconectati.

(w882)

Doctorul veterinar Ovidiu Roșu a pus bazele activității de salvare și protejare a animalelor sălbatice, implicându-se activ în salvarea, îngrijirea și apoi redarea animalelor și pasărilor în mediul lor natural, folosind, de multe ori, resursele financiare proprii. Ovidiu Roșu coordonează „Centrul de Salvare și Reabilitare a animalelor sălbatice” din Popești Leordeni, unde se desfășoară însă doar o mică parte a activității lui. Merge pe teren, salvează animale rănite sau aflate într-o situație dificilă, găsește voluntari care să-l ajute. Experiența lui l-a făcut cunoscut în lumea întreagă, iar faima astfel dobândită a adăugat o dimensiune dramatică activității sale, fiind chemat pentru salvarea animalelor sălbatice chiar și din zone de conflict și război. A fost în Ucraina, apoi în Fâșia Gaza, unde a trăit experiențe teribile. „Felul în care avem grijă de animale ne dă măsura umanității” - aceasta ar fi -pe scurt- filozofia de viață a doctorului Ovidiu Roșu. „Avem speranță pentru mii de animale sălbatice rănite. Doar anul acesta, am preluat, îngrijit, operat și eliberat deja peste 3.000 de animale la Centrul de Rehab Wildlife București (România). Dar posibilitățile noastre le-au depășit limitele de mult timp. O clinică mai mare de animale sălbatice nu este doar o dorință - este o nevoie urgentă. Pentru a salva și mai multe animale, avem nevoie de acest pas următor. Împreună putem transforma un vis în realitate: acela de a crea un loc unde animalele sălbatice vor avea parte de vindecare și o a doua șansă.”

(w882)

Reportajul a fost realizat de CODRUȚA ANGELESCU, jurnalist senior: „Este evident că în afară de noi înșine este atât de important să faci ceva pentru cel de alături, cu atât mai mult dacă ai fost în aceeași situație, dacă ai trecut prin anumite momente dificile, dacă presupui că și celălalt trece prin aceleași probleme. Cred că orice om care face un bine aproape lui, fie el om sau animal, trebuie votat și apreciat!”.

(w882)


Logo

 
Războiul hibrid, TikTok-ul și culisele geopolitice: Nouă ediție „Breaking Fake News”, joi, la TVR 1

Manipulări online, algoritmi opaci și crize politice internaționale – acestea sunt temele fierbinți pe care echipa „Breaking Fake News” le ...

Când iubirea vindecă. Părintele Valeriu Secară, un sfânt al vremurilor noastre

Marți, 3 noiembrie, de la ora 19.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îi are ca invitați pe Danion Vasile, scriitor și teolog, și pe Nicolae ...

Specialistul în era AI: cine mai construiește software când oricine poate? | VIDEO

Cine mai are nevoie de programatori când AI-ul poate construi aplicații de la zero? Și, mai ales, ce ne mai rămâne nouă de făcut? Tehnologia ...

„Mâine începe azi”, pe TVR 2: Cifrele care ucid prejudecățile sau cum au demontat trei liceeni din Oradea stereotipurile despre români în Europa

Tinerii din echipa DATA OUT au dus România pe podiumul internațional al statisticii, folosind date concrete de la Eurostat pentru a combate ...

Premieră TVR 2. „Comisarul Rex” revine la Viena cu noi aventuri, mistere și nume mari ale cinematografiei europene

Din 13 noiembrie, de la ora 19:00, TVR 2 aduce pe micile ecrane „Comisarul Rex: Din nou la Viena”, cea mai nouă producție a celebrei francize ...

Șapte decenii de cântec, tradiție și emoție, în șapte ediții speciale de folclor, la TVR 1

Din 8 noiembrie, în fiecare duminică, de la ora 21.30, Iuliana Tudor invită telespectatorii într-o călătorie spectaculoasă prin istoria ...

„Competiție de idei. Comunitate de creatori”. SuperBlog 2026, ediția 33

Competiția SuperBlog este în toi, iar provocările acestei toamne îmbină storytellingul, pe teme propuse de branduri din domenii diferite, cu ...

Iuliana Tudor: „Televiziunea adevărată înseamnă transmisia în direct!” 70 de ani de TVR, o istorie a valorilor și a emoțiilor

La 70 de ani de Televiziune Română, Iuliana Tudor vorbește despre comoara inestimabilă a arhivei TVR, despre cele șapte ediții dedicate celor ...

Luca Niculescu, primul interviu în calitate de premier, în direct la TVR 1 și TVR INFO

Șeful Guvernului va răspunde în exclusivitate întrebărilor românilor marţi, 3 noiembrie, de la ora 20.00, în direct la TVR INFO şi TVR 1, ...

Povești autentice din inima Transilvaniei, la „Exclusiv în România”

Un explorator care a descoperit lumea, dar s-a întors la Sfântu Gheorghe, un muzeu care readuce la viață poveștile unei epoci controversate, o ...

Documentarul „Rusia, China, Iran: răzbunarea imperiilor” – în premieră, la TVR INFO

Sâmbătă, 7 noiembrie, începând cu ora 21.00, postul TVR INFO difuzează în premieră prima parte a documentarului francez „Rusia, China, Iran: ...

Concedierile colective: ce spune legea și cum sunt protejați angajații | VIDEO

Într-o perioadă marcată de restructurări și dificultăți economice, concedierile colective îi preocupă deopotrivă pe angajați și pe angajatori. ...

„Poarta Pangrati” devine… „Scoica” Pangrati! Poarta se închide în fața vremii, dar inima rămâne deschisă poveștilor

Vremea neprietenoasă schimbă decorul emisiunii realizate de Marina Almăşan, dar nu și buna dispoziție! În această săptămână, „Poarta Pangrati” ...

Cum își protejează un sportiv motivația când corectura devine atac la persoană

Antrenorul ar trebui să ofere un feedback care dezvoltă. Deși psihologia sportivă modernă promovează feedback-ul orientat spre îmbunătățire, ...

Acasă la Irina Baianț. O poveste despre talent și destin, la „Rețeaua de idoli”

Luni, 2 noiembrie, de la ora 20:00, la TVR 2, apreciata artistă Irina Baianț este invitata Irinei Păcurariu la „Rețeaua de idoli”. O întâlnire ...