Se încheie postul Crăciunului și întâmpinăm Nașterea Domnului Iisus Hristos cu bucurie, cu datini și obiceiuri diferite de la o zonă la alta a României. Multe dintre tradițiile strabunilor au rămas doar o poveste, dar să ne bucurăm de ce a fost și ce a rămas parcurgând selecția ce urmează.
Rapsodul popular Ioan Pop, alături de moroșeni / Credit foto: Ioan Pop
Ioan Pop, rapsod popular din Maramureș
„În Ajunul de Crăciun nu se fac lucruri grele, pentru că se pregătește, se împodobește casa de Crăciun. Casele strălucesc de curățenie și sunt încărcate de veselie. Înainte cu 2-3 zile de Ajun, încă se mai pregătește în unele sate ale Maramureșului stolnicul, adică colacul împletit cu simboluri creștine, ce se pune pe o farfurie cu otavă (fân fin), așezată pe masă în Ajunul de Crăciun. Se lasă pe masă ca simbol al bucuriei până la Bobotează. Colacul e simbol creștinesc al sărbătorilor de iarnă. Abia la Bobotează acest colac se mănâncă.
Stolnic / Credit foto: Ioan Pop, rapsod popular maramureșean
Cât privește dezlegarea la mâncare de dulce după perioada de post, creștinii în Maramureș au dezlegare primită de la preot pentru a se înfrupta cu bucate alese, abia după slujba din Ajunul Crăciunului. Slujba care precede liturghia Nașterii Domnului Iisus Hristos se ține în unele sate la miezul nopții, iar în altele mai devreme de miezul nopții.
În după amiaza Ajunului de Crăciun, începând cu ora 16.00, răsună colinde ale copiilor pe ulițe, iar gazdele colindate se bucură dacă le trece pragul prima dată un băiat. De ce? Pentru că partea bărbătească este simbolul puterii unei familii și e semn de noroc și bogăție. După colindă vine răsplata gazdelor, dar acum nu se mai dăruiesc colaci în formă de pasăre cu coada de rândunică, cum se făcea cândva la toate casele. Acum banii sunt atracția copiilor.
După ce termină coconii (copiii de colindat), mai târziu fete și băieți se organizează în cete și se colindă unii pe alții, dar mai întâi îl colindă, în semn de respect, pe preotul satului și pe învățător. Apoi trec la colindatul familiilor și a neamurilor.
Vine, după miezul nopții, rândul nevăstoilor, adică încep colinda oamenii căsătoriți. Nu pleacă mai devreme cu vestirea Nașterii Domnului prin colinde pentru că trebuie să aștepte colindătorii menționați mai sus.
La fiecare casă poarta este deschisă, semn că așteaptă colindători. Vestitorii Nașterii lui Hristos intră în ograda creștinului și întreabă: "Slobodu-i a colinda?", iar gazda răspunde "Slobod, slobod". Altfel spus: "Primiți cu colinda?"
Turismul în Maramureș este înfloritor, iar colindătorii sunt cooptați de pensiuni pentru a colinda contracost spre bucuria musafirilor Maramureșului. Latura spirituală este concurată de comercial.
În Ajunul Crăciunului Viflaimul se face în fiecare casă a feciorilor ce au repetat acest teatru popular în postul Crăciunului.
Moroșenii merg cu mic cu mare la liturghie în toate zilele acestei mari sărbători gătiți în straie populare, unii dintre ei.
Cândva, a doua zi de Crăciun, după liturghie, se făceau jocuri la șură, pe alocuri se mai păstrează acest obicei, dar scopul este mai mult comercial, pentru atragerea turiștilor. Tine 2 - 3 ore. Apoi urmează alte petreceri ale tinerilor în diferite case sau la căminul cultural sau la sala de evenimente, că lumea s-a domnit.
A treia zi de Crăciun mulți maramureșeni merg la Festivalul de Datini și Obiceiuri de la Sighet. Mai nou se organizează și evenimente de familie precum botezuri.”
Credit foto: Violeta Enea
Violeta Enea, șef al Serviciului Etnografie la Muzeul Național al Bucovinei, Suceava
„Colidele sunt cele care întregesc atmosfera de sărbătoare din satele Bucovinei, obicei preluat şi în zona urbană.
Primii care pornesc la colindat sunt copiii, care s-au organizat din timp, au pregătit şi repetat colidele, în special religioase. Dacă în trecut colindau doar băieţii, astăzi din cete fac parte şi fete. Îmbrăcaţi în costume populare, cu traiste pentru colăcei, nuci, mere, grupurile îşi împart zonele de colindat şi pornesc din casă în casă, colindând la ferestre până la lăsarea serii când pornesc cetele flăcăilor. Aceştia sunt însoţiţi şi de instrumentişti care îi acompaniază, iar temele colindelor sunt predominant laice, cu teme nupţiale unde sunt fete de măritat.
Crâșmă din Șaru Dornei, Muzeul Satului Bucovinean / Credit foto: arhiva Muzeului Satului Bucovinean
Se mai păstrează în satele bucovinene şi colindul cu steaua, element de recuzită confecţionat dintr-o sită veche, cu 6-8 beţe, îmbrăcate în hârtie colorată, care sugerează colţurile stelei, iar copiii care merg cu steaua se numesc stelari sau crai, de obicei câte doi sau trei. În unele sate colidatul cu steaua se practica şi în Ajunul Bobotezei (Botoşana, Cajvana, Capu Codrului, Paltinu, Molid, Văşcăuţi, Stulpicani, Dorna Candreni), cu versuri adaptate.
Viflaimul sau Irozii interpretează sub forma unei piese de teatru popular momentele Naşterii lui Iisus: venirea magilor, primirea lor de către Irod, încercarea de a afla unde este pruncul.
După trecerea alaiurilor de colindători gospodarii mergeau şi ei cu colinda la rude şi prieteni, finii îşi colindau naşii, prilej de sărbătorire şi transmitere de urări de belşug, sănătate pentru noul an”.
Antropologul Răzvan Roșu alături de grupul folcloric Tecerașii / Credit foto: Răzvan Roșu
Răzvan Roșu, etnolog și antropolog, Țara Moților
Pentru mine personal, cel mai frumos obicei de Crăciun este cel al Junilor care se pratica și se mai practică, deși într-o formă alternată, în Mărișel și Măguri. Acesta se ma păstrează și în satul Marna Nouă din județul Satu Mare, unde moții din Mărișel s-au așezat în mai multe valuri, începând cu 1924. Încă în copilărie, obiceiul nu se îndepărtase prea mult de forma sa originală. Junii mergeau de la casă la casă și exista aproape un ritual bine stabilit. Pe drum muzicanții cântau cu taragoate, ceteri și dobă, iar junii strigau și tropoteau cu scopul de a alunga spiritele rele. Când ajungea în fața casei „tarostele”, conducătorul grupului întreba gazda dacă îi primește. După răspunsul afirmativ se cânta „A ușii”: „Veselește-te Domnu bun / Că vă vin și junii buni / Câte unu câte do i/ Câte tri pă lăturele/ Cu penile aseminele ...”. Apoi junii se puneau în jurul unei mese pregătite de gazde dinainte și „corinadau” o colindă a mesei: „Iciș Doamne-n iasta casă / Sunt-uș Doamni mese-ntinsă / Cu păhar de vin pă dânsă ...” Apoi urma o „tărosteală” adică niște versuri de mulțumire satirice, hazlii cu trimitere la gazde, prin care se mulțumea pentru darurile și banii oferiți. După aceea se cânta „Corinda fetii” și erau jucate toate femeile din casă.
Pe vremuri se spunea că dacă se joacă de Crăciun, va crește mare cânepa, de aceea era numit și „Jocu Cânepii”. În cele din urmă junii își luau rămas de la gazde și în timp ce ieșeau din casa colindau „A ieșirii”: „Ș-aciș furăm oameni buni/ Dominească-i Dumnezeu/ Cu spicuțu grâului și cu raza Soarelui/ Și te-ntoarce rujă-n masă/ Rămâi gazdă sănătoasă/Și la anu tăt voioasă. După ce erau colindate toate casele se organiza a treia zi de Crăciun „conacul”, care nu era altceva decât un o petrecere, unde erau invitații toți cei care „au primit” junii în casele lor.
Credit foto: Todinca Vasile
Todinca Vasile, cercetător științific I la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, Bihor
În Ajun de Crăciun, în satul de altădată, femeile făceau curat în toată casa și pregăteau colaci, iar bărbații purtau grija gospodăriei și a animalelor și mai mult căutau să înapoieze orice lucru luat cu împrumut de la vecini sau prieteni. De asemenea exista obiceiul de a se împodobi în casă un brăduț cu globuri colorate, cu beteală cu bomboane de ciocolată, numite saloane. În seara de ajun se respectau tradiții vechi de sute de ani între care colindatul. Grupuri de copii, cât și grupuri de adulți se strângeau laolaltă și mergeau să colinde în tot satul. Se colinda „O ce veste minunată”, ”Măruț mărgăritar” „O brad frumos”. Colindătorii erau serviți cu cârnați, colaci făcuți în casă, cozonaci sau bani.
Grup bărbătesc de colindători din Bihor / Credit foto: Vasile Todinca
Un alt obicei care în timp și-a pierdut semnificația este mersul cu ”Steaua” – obicei vechi ce se întâlnea mai în toate satele Bihorului. Acesta avea menirea de a vesti oamenilor Nașterea lui Hristos: copiii care mergeau cu ”Steaua” se numeau stelari și se deghizau în magi și vesteau marea minune.
Mersul cu ”capra” (turca) era un obicei păstrat din strămoși în satul tradițional din Țara Beiușului. Turca era confecționată dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, despărțit în două care prin intermediul unei sfori cele două bucăți de lemn clămpăneau. Totul se învelea cu hârtie roșie, peste care se punea o altă hârtie, de altă culoare în coarne se puneau franjuri de hârtie colorată și totul se adăpostestea sub o pătură de culoare roșie sub care stătea un bărbat care mânuia capra prin tragerea unei sfori.
Colindătorii erau însoţiți de masca zoomorfă, (turca) în satele zonei Beiuşului (Roșia, Căbești, Lazuri de Roșia etc.) precum și în Dobreşti, Topa de Sus sau Tilecuş. În unele locuri, în noaptea Crăcinului, întâlneam şi piesa de tetaru religioasă cunoscută sub numele de Vicleimul (Viflaim) sau Irozii, la care participau copiii. Potrivit unor etnologi, „este un obicei care se purta din casă în casă, fiind legat de tragedia uciderii pruncilor (pe care Biserica îi pomeneşte pe 29 decembrie)”.
Mersul cu ”pomuțul” era specific zonei Marghita (Crasna Barcău). În fața colindătorilor era poziționat un colindător cu un pom mic înfășurat cu panglici colorate cu care intra în casa și întreba gazda daca primește”pomuțu”, după care se începea colinda.
În zilele nostre aceste obiceiuri sunt practicate sporadic, iar preocuparea nu mai este aceea de a împlini tradiția și ritualul creștin, acum avem de-a face cu goana după bani!
Credit foto: Andrei Milin
Andrei Milin, etnolog la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, Banat
Cel mai cunoscut obicei pentru români în această zi este colindatul. De obicei, în prima parte a zilei la colindat merg doar copiii și cetele de tineri, numiți „pițărăi”. Mai târziu, seara, la colindat merg adulții. Se cântă colinde cunoscute de Crăciun, învățate de copii la școală, la biserică sau în familii. Uneori, în comunitățile tradiționale din zona rurală, se cântă și colinde locale, păstrate și transmise în familie și comunitatea restrânsă.
Slujbă de Crăciun în Banat / Credit foto: Andrei Milin
În trecut, aceste grupuri de colindători desemnau statutul social al participanților, aceștia grupându-se în funcție de vârstă și zona unde locuiau. Pentru urările de sănătate, fericire și prosperitate colindătorii sunt recompensați cu bani și dulciuri. În trecut acestora li se ofereau produse alimentare din gospodărie, prăjituri, iar adulților li se oferea și țuică.
Catolicii din Banat au și ei obiceiurile lor. Părinții împodobesc bradul de Crăciun în timp ce copiii sunt plecați la bunici sau la plimbare. Sărbătorile de iarnă la credincioșii romano – catolici încep cu Adventul sau „Venirea Domnului”. În prima duminică de Advent aceștia încep postul de Crăciun. Simbolul acestei sărbători este cunună făcută din crenguțe de brad împletite cu panglici sau decorate cu nuci și conuri de brad pe care se pun patru lumânări. Acestea se aprind pe rând, în fiecare duminică, până în noaptea de Ajun, lumânările însemnând lumina adusă pe pământ de Iisus, simbol al speranței.
Credit foto: Irinel Cănureci
Irinel Cănureci, Oltenia
Ziua de Crăciun începea și începe cu împărțirea de colăcei pentru morți, care se schimbă între rude și familii, ocazie cu care-și urează sărbători fericite. Pe perioada celor trei zile ale Crăciunului, colindătorii umblă din casă în casă, familiile sunt reunite și întregite, deoarece fiecare membru al familiei care e plecat vine acasă de sărbători, iar petrecerile se țin lanț.
Tot în primele două zile ale Crăciunului, finii merg cu plocon la nași, finul și fina sărutând mâna nașului, dar și pe cele ale copiilor nașului dacă sunt mai mari, ca viitori nași ai copiilor finilor. Pe vremuri, tinerii profitau de distracție, cu prilejul horelor din sat ce țineau seara până târziu, ocazii cu care se legau noi prietenii între flăcăi și fete, se puneau bazele unor nunți viitoare.
Cel mai frumos obicei al Crăciunului din Oltenia ramâne Colindatul din casă în casă. Seara de Crăciun este magică prin primirea darurilor de la Moș Crăciun, în preajma pomului de Crăciun. Etimologia meglenoromână a termenului trimite la: crac sau butuc de Crăciun, tăiat din pădure și adus pentru a fi ars în vatră în noaptea de 24/25 decembrie. Obiceiul incinerării divinității în ipostază fitomorfă, în noaptea de Crăciun, a fost practicat până în secolul al XIX - lea, când a fost înlocuit cu bradul, de sorginte occidentală.
Colinda, colindelele și colindeții sunt dominanta sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou. Colinda este cântecul de bucurie adus de colindători că se naște Hristos, colindelele sunt bețe confecționate din lemn de alun, arbust, cu semnificație magică. Darul primit de colindători consta în mere, colaci, nuci și lumânare. Colindeții sunt colacii pregătiți în casă, preparați special și dăruiți colindătorilor după importanța lor, având forme diferite. Colindatul în Oltenia începea odinioară în jurul datei de 19 decembrie și se prelungea pănă la Anul Nou, sub alte forme, cum ar fi obiceiurile mersului cu Steaua sau Capra, Ursul sau Brezaia.
***
Nașterea Domnului Iisus Hristos cu bucurie!
***
Selecție realizată de Maria Grăjdan, cu obiceiuri și tradiții prezentate în interviurile acordate pentru TVR, cu prilejul sărbătorilor de iarnă de către: rapsodul popular Ioan Pop, etnologul Violeta Enea, antropologul Răzvan Roșu, cercetătorul științific Vasile Todinca și etnologii Andrei Milin și Adrian Irinel Cănureci.
